x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Chile – 17 milioane de prieteni

Chile – 17 milioane de prieteni

de Tudor Cires    |    18 Sep 2010   •   00:00
Chile – 17 milioane de prieteni
Sursa foto: /Reuters

Cei 200 de ani de independenţă faţă de Spania au prins anul acesta ţările Americii Latine într-un dans al sărbătorilor. Iar Chile nu putea să lipsească de la această "fiesta". La 18 septembrie, de Ziua Naţională, Chile marchează 200 de ani de la formarea Primului Guvern Autonom al ţării, iar începând cu această dată, zile întregi, chiar săptămâni, chilienii vor cunoaşte bucuria sărbătorii.

"În zonele rurale se înalţă construcţii din crengi de copac, în care lumea cântă şi dansează «cueca», mănâncă «empanadas» şi alte preparate tipice. În oraşe au loc parade militare. Toată lumea trăieşte sărbătoarea", a declarat pentru Jurnalul Naţional E.S. Dna Maria Eliana Cuevas Bernales, ambasador al Republicii Chile în România. "Cu această ocazie au loc numeroase activităţi culturale, printre care instalarea unui steag gigant al ţării, inaugurarea de muzee, cum ar fi Museo Esmeralda din Iquique, se vor planta 17 milioane de copaci, câte unul pentru fiecare locuitor al ţării.

Se va realiza un memorial în amintirea victimelor cutremurului din 27 februarie 2010, care a provocat importante daune în ţară. Se vor inaugura 50 de licee de excelenţă, având în vedere că unul dintre programele preşedintelui ţării, Sebastián Pińera, este de a promova educaţia, considerând-o un element-cheie în dezvoltarea societăţii. De asemenea, va avea loc o remodelare a stadionului naţional." Un alt proiect important este instalarea în Chile a celui mai mare telescop din lume. "Va fi numit E-ELT Bicentenario (European Extremely Large Telescope), va avea o oglindă primară cu diametrul de 42 de metri şi va constitui «cel mai mare ochi al lumii înălţat spre cer». În proiect sunt implicate companii din Europa şi America de Nord. Va fi amplasat în nordul ţării, unde cerul este foarte senin şi permite vederea la mari distanţe, fără interferenţe."

SĂRBĂTORI ŞI LEGENDE
E.S. Dna Maria Eliana Cuevas Bernales ne vorbeşte cu aceeaşi pasiune şi despre tradiţiile folclorice ale Chile, o ţară care are particularitatea de a fi foarte lungă (de la nord la sud) şi îngustă (de la est la vest), fiind dispusă între înălţimile Anzilor şi apele Pacificului. "Din punct de vedere folcloric, ţara poate fi împărţită în patru zone. Din regiunea centrală provine dansul naţional, La Cueca. Sărbătorile din această zonă sunt El Rodeo şi La Vendimia, care coincid cu recoltarea strugurilor. Aici s-a început dezvoltarea cultivării viţei-de-vie în Chile. În partea de nord, într-un mic sat numit La Tirana, are loc un Festival în onoarea Fecioarei Maria. Aici locuiesc aproximativ 500 de persoane pe parcursul anului, iar în timpul festivalului se adună 100.000 de oameni. Timp de o săptămână, între 12 şi 18 iulie, are loc o sărbătoare grandioasă, unde oamenii se adună pentru a cânta, a dansa şi a oferi ofrande Fecioarei.

Este festivalul folcloric cel mai mare din Chile." În partea de sud sunt alte tipuri de dans, reprezentativă fiind zona Chiloé. "În această regiune avem multe legende populare şi personaje mitologice. Printre acestea putem menţiona El Caleuche, o barcă-fantomă care atunci când este urmărită se transformă în piatră sau trunchi de copac pentru a trece neobservată. Cel mai important personaj mitologic este El Trauco, un fel de om-animal care trăieşte în păduri şi nu depăşeşte 90 cm în înălţime. Deşi este pitic, are o forţă deosebită. Îi urăşte pe bărbaţi, cu suflarea lui putând să le răsucească gura sau să-i omoare pe loc. În schimb, cu femeile are un alt comportament, fiind un amant al acestora. Prezenţa sa provoacă teamă şi este adeseori scuza dată de fetele nemăritate pentru a-şi justifica sarcina."

TURISM ŞI GASTRONOMIE
Anul acesta, Chile a organizat una dintre cele mai importante reuniuni pe plan gastronomic, la Santiago de Chile, unde România a fost reprezentată de principala organizaţie profesională: Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor. De la cei care au participat la eveniment am cules şi noi impresii foarte frumoase legate de gastronomie, dar şi de oamenii care lucrează în domeniu, ca şi impresii extraordinare despre ceea ce înseamnă ţara, în sine, ca obiectiv turistic, şi acesta a fost doar contextul pentru a o întreba pe E.S. Dna Maria Eliana Cuevas Bernales care este tipul de turism care ar putea să îi atragă pe români în Chile. Pentru că, dată fiind distanţa aceasta atât de mare, trebuie să existe o justificare dată de monumentele istorice şi naturale sau de unicitatea gastronomică...

Am aflat astfel că oferta depinde de sezon, de preferinţe. Se practică turism pentru tineri, pentru cei mai în vârstă sau pentru cei de vârstă medie. Sunt foarte mulţi care merg să pescuiască, există şi turism gastronomic. "Nu toţi preferă acelaşi lucru. Există staţiuni de schi, acest sport fiind foarte bine dezvoltat în Chile. Atracţii interesante ar fi, de exemplu, nordul ţării, unde se află Deşertul Atacama, şi podişul. În oraşul Valparaiso se află unul dintre cele mai vechi porturi la Oceanul Pacific. Apoi avem zona din sud, cu lacuri şi vulcani, dar şi Patagonia, care reprezintă un punct de atracţie turistică foarte important." Şi deşi ţara este foarte îngustă şi foarte lungă, suntem asiguraţi că oraşele sunt foarte bine legate între ele. Chile are şosele foarte bune, poţi călători foarte bine cu autobuzul sau cu maşina, dar şi cu avionul.

"Călătoria de la Bucureşti către Chile este cam lungă, dar s-ar putea combina o călătorie cu opriri în Argentina, Peru şi, bineînţeles, Chile, iar atunci drumul nu mai pare atât de lung şi nici aşa de obositor. Iar cei care au la dispoziţie câteva săptămâni libere pot chiar ajunge până în Insula Paştelui. Este o destinaţie foarte interesantă, dar pentru alt tip de public. Este un turism specific. Sunt acum foarte multe hoteluri bune pe insulă şi este foarte pitorească." Este bine de ştiut că, în general, cei care decid să călătorească în Chile merg pe plan personal şi există în România agenţii de voiaj care organizează grupurile turistice. Cât priveşte problemele de viză, ei bine, ele nu există, deoarece în momentul de faţă, datorită protocoalelor dintre cele două ţări, românii nu au nevoie de viză pentru a vizita Chile.

Ne-am dorit să ştim şi cum îşi petrec chilienii vacanţa. Merg în ţara lor? Călătoresc în ţările vecine sau în întreaga lume? "Depinde foarte mult de veniturile familiei respective, ne-a răspuns Excelenţa Sa. Vacanţa şcolară este între decembrie şi începutul lui martie şi atunci profită de aceste trei luni de vacanţă. Familiile tipice preferă să meargă la ţară sau la plajă. O mare parte dintre tinerii cărora le place să călătorească. Sunt mulţi care termină facultatea şi merg în vacanţă în alte ţări, pentru că pot învăţa limba engleză. Alte persoane preferă să iasă din ţară, pentru că le place să meargă în Europa sau în Statele Unite. În general, familiile tradiţionaliste preferă să petreacă vacanţele în Chile, în sud, dar şi în nord. De obicei, familiile obişnuite îşi petrec vacanţa împreună. De aceea, casa de vacanţă poate fi foarte mare. Iar dacă o casă de vacanţă nu este foarte mare, în mod cert numărul de persoane care populează casa este foarte mare."

Cum poate fi definit, în esenţă, turismul chilian? "Noi avem o campanie care se numeşte «Chile All Ways Surprising», dar mai mult pentru comerţ, nu doar pentru turism. Nouă ne este foarte greu să proiectăm o imagine unitară a ţării noastre. De cele mai multe ori, dacă întrebi pe cineva despre Chile, o să-ţi spună că este foarte mare, foarte întinsă. Cred că momentan Chile este foarte cunoscută pentru vinurile sale. Vinul este cel mai bun ambasador pentru a atrage turiştii", afirmă E.S. Dna Maria Eliana Cuevas Bernales, ambasador al Republicii Chile în România. Adăugând că şi gusturile bucatelor chiliene s-au dovedit a fi, în ultima vreme, la fel de buni promotori ai ţării. "Referitor la promovare, există un birou comercial, numit PROCHILE, care organizează un eveniment de patru ori pe an, ce poartă numele «Sabores de Chile» (Gusturi din Chile) unde sunt prezentate feluri tradiţionale.

De obicei este un bucătar-şef care pregăteşte felul de mâncare şi sunt prezentate de asemenea şi alte preparate alimentare. Această prezentare va avea loc acum în Polonia între 11 şi 14 octombrie. Vin foarte multe persoane importante în domeniu. Vor fi prezentate şi 22 de soiuri de vin", ne-a declarat Excelenţa Sa, precizând: "Am cerut să se extindă, dar totul este planificat de la Santiago. Sunt patru evenimente pe an, în diferite locuri. Polonia, New York, Asia şi la târgul de la Shanghai. Totul pentru a promova bucătăria noastră. Sunt gusturi dobândite. Cunoşti plăcerea pentru un preparat după ce ai făcut o călătorie şi ai gustat".


Cazuela
Ingrediente: 1,200 kg de piept de viţel, şase cartofi mari, o ceapă mare, 2 ştiuleţi de porumb tăiaţi în trei bucăţi, 600 g de dovleac în trei bucăţi, un ardei gras roşu, un căţel de usturoi, 150 g fasole verde tăiată julien, un pumn de orez, un vârf de piper, chimen şi oregano, o jumătate lingură de sare, două linguri de ulei, o legătură de coriandru. Preparare: Într-o oală mare cu capac se călesc ceapa tăiată mărunt împreună cu cele şase bucăţi de carne. Se pun sare, piper, se adaugă doi litri de apă şi se pune la fiert, la foc lent, cu oala acoperită, timp de o oră. După 45 de minute se adaugă porumbul şi dovleacul, iar după o oră, cartofii, ardeiul gras şi orezul. După 20 de minute se verifică dacă cartofii sunt moi, se adaugă fasolea verde şi, dacă este cazul, se mai adaugă sare şi apă. Se serveşte în farfurii adânci, iar pe deasupra se presară coriandru tăiat mărunt.

×
Subiecte în articol: tentaţii