x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Satul în care profesorii sunt aduși cu mașina de pâine. Naveta „reinventată” pe dealurile Buzăului

Satul în care profesorii sunt aduși cu mașina de pâine. Naveta „reinventată” pe dealurile Buzăului

de Paul Bardasu    |    22 Noi 2023   •   07:40
Satul în care profesorii sunt aduși cu mașina de pâine. Naveta „reinventată” pe dealurile Buzăului

Pentru amatorii de natură și aer curat, satul buzoian Chiojdu poate fi destinația perfectă. Situată într-un decor de vis, localitatea nu este însă atât de ofertantă pentru cei care trăiesc aici ori pentru copiii care vor să-și făurească un viitor. În zonă nu există industrie - un avantaj pentru natură și pentru sănătate, dar un dezavantaj din punct de vedere financiar pentru oameni: în Chiojdu sunt puține locuri de muncă, cei mai norocoși și mai bine pregătiți lucrând la primărie sau la școală. Ceilalți sunt zilieri.

 

Chiojdu e la o oră și jumătate distanță de Buzău și la circa 35 de minute cu mașina de Vălenii de Munte - da, orașul lui Iorga -, aflat în județul Prahova. Dar legăturile cu „civilizația” sunt aproape inexistente: există două autobuze pe zi care ajung în zonă, câte unul din fiecare din cele două orașe, cu orare cât să-ți faci treburile pe fugă și să prinzi cursa retur. 

Astfel că profesorii care vin de la Nehoiu (60 km distanță) sau de la Buzău au trebuit să se adapteze. Majoritatea vin dimineața cu mașina de pâine, care ajunge în sat, singurul mijloc de transport ce-i poate lăsa la destinație la o oră rezonabilă pentru a începe cursurile. Dar nu renunță, pentru că elevii de aici au nevoie de cineva care să le ghideze pașii în viață. Mândria lor este Maria, cea mai bună elevă a școlii. Copilul-model din clasa a VIII-a și are visuri mari: să meargă la liceu la Buzău, apoi la facultatea de Medicină, pentru a deveni doctor. Eleva cu 10 pe linie speră să meargă pe urmele surorii sale, care a plecat de la școala din sat, a făcut apoi Politehnica și azi e specialist în inginerie la o companie din București. E o mare mândrie pentru părinți, dar și o gură mai puțin de hrănit. Pentru că aceasta e situația familiei Mariei. Tatăl s-a îmbolnăvit și și-a pierdut locul de muncă, dar nu s-a putut pensiona pe caz de boală. Mama e casnică, astfel că drămuiesc fiecare bănuț astfel încât să-i ofere șansa Mariei la viitorul mult visat. Probabil că le va fi greu, dar nimic nu le poate sta în cale.

 

Maria, elevă de nota 10, vrea să devină doctor

 

Maria este copil prin ai cărui ochi se scrie povestea de azi. Asemenea ei sunt mulți alți copii, a căror singură șansă este educația. Iar școala din Chiojdu este acea școală care merită susținerea noastră. Reabilitat la exterior în urmă cu câțiva ani, cu exteriorul care arată relativ bine, clădirea are nevoie la interior de multe investiții. Profesorii ne-au povestit că e nevoie de mobilier nou și e nevoie de tehnologie. De aceea, aceștia au înscris școala în campania „Împreună pentru școala noastră”, dorindu-și ca la târgul de pe 18 decembrie, alături de alte 59 de școli din țară, să strângă fonduri suficiente pentru a dota un centru de documentare, o sală amenajată cu mobilier și tehnologie pentru multe ateliere pe care profesorii le desfășoară voluntar în școală: atelierul de limba engleză, de robotică, de cunoaștere și implicare în voluntariat. 

La Chiojdu am întâlnit o profesoară care luptă din răsputeri pentru copiii din școală. Mihaela Onică, „profa” de biologie și educație tehnologică, s-a născut aici, în sat, și a terminat școala unde predă astăzi. A vrut să devină medic, însă fără câteva puncte a intrat la facultatea de Medicină, la locuri cu taxă. Părinții nu-și permiteau să suporte cheltuielile, astfel că a ales Biologia și a devenit profesor. În facultate l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț și profesor de matematică, tot la Chiojdu. S-au stabilit la oraș, însă, după câțiva ani de navetă, timp în care soțul rămânea cu 200 de lei din salariu, după ce-și achita abonamentul de transport, au decis să se mute în comună. Azi trăiesc aici, printre oamenii satului și fac tot ce le stă în putință ca să le construiască copiilor o viață mai bună, să le arate că dincolo de orice nor poate fi soarele și că totul ține numai de felul în care te uiți la el.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: chiojdu sat profesorii mașină paine