CIA a invăţat metodele de tortură de la israelieni

Podul Regele Hussein este calea cea mai directă pentru a ajunge de la Amman la Ierusalim, dar Marwan Ibrahim Mahmoud Jabour nu călătorea de plăcere el nu avea de ales. Era in septembrie 2006 cănd Jabour declara că petrecuse ultimii doi ani ca prizonier al americanilor - probabil in Afganistan - dar, de fapt, nu era sigur unde, pentru ca nu ii fusese comunicată locaţia in care se găsea.

Yossi Melman

Această investigaţie este un proiect al Center for Public Integrity (www.publicintegrity.org), organizaţie cu sediul in Washington DC, care coordonează investigaţii asupra unor teme globale.

• Yossi Melman

Podul Regele Hussein este calea cea mai directă pentru a ajunge de la Amman la Ierusalim, dar Marwan Ibrahim Mahmoud Jabour nu călătorea de plăcere el nu avea de ales. Era in septembrie 2006 cănd Jabour declara că petrecuse ultimii doi ani ca prizonier al americanilor - probabil in Afganistan - dar, de fapt, nu era sigur unde, pentru ca nu ii fusese comunicată locaţia in care se găsea.
Jabour este un inginer iordanian, in vărstă de 30 de ani, care făcuse greşeala de a se duce in Afganistan, făcănd o incercare nereuşită de a se alătura războiului sfănt jihad. Potrivit unei mărturii luate sub stare de jurămănt, de către armata israeliană, Jabour a petrecut mare parte a celor doi ani complet dezbrăcat, intr-o celulă mică, in care işi făcea nevoile in găleată. Era supus fie muzicii date la maximum, fie la temperaturi de ingheţ sau foarte ridicate, probabil cu scopul de a-l "inmuia" inaintea interogatoriilor care durau căte 14 ore, fără intrerupere.

Dar se pare că acum americanii terminaseră cu Jabour. L-au drogat şi l-au trimis cu avionul inapoi, in Orientul Mijlociu. Călătoria a făcut parte din ceea ce Statele Unite numesc "predare extraordinară", in cadrul războuiului pe care acestea il duc impotriva terorismului. Activiştii pentru drepturile omului acuză că acest transfer executat pe teritoriul unei alte ţări are scopul interogării - şi, uneori, torturării prizonierilor - in afara unui proces legal. Jabour afirmă că nu s-a aflat niciodată in faţa unui judecător, procuror sau curte cu juraţi.
Atunci cănd CIA a fost rugată să comenteze asupra mărturiei lui Jabour, luate sub jurămănt, CIA a replicat citănd poziţia sa constantă, anume aceea de a nu comenta asupra afirmaţiilor referitoare la "predările extraordinare."

Jabour s-a trezit pe bancheta din spate a unei maşini conduse de agenţii de informaţii iordanieni. La celălalt capăt al podului Regele Hussein, in Gaza ocupată de Israel, aceştia l-au predat agenţilor de informaţii israelieni. Jabour spune in mărturia luată sub jurămănt că unul dintre israelieni l-a intămpinat, in glumă, cu cuvintele: "Bine ai venit, Osama bin Laden. De unde vii?"

Jabour este primul caz dovedit cu documente, al unui suspect de terorism ce nu are legătură cu mişcarea Hezbollah sau cu grupurile teroriste palestiniene, care trece din măinile americanilor in cele ale israelienilor.

Nu ar trebui să surprindă faptul că se intămplă astfel de lucruri, avănd in vedere strănsa colaborare dintre Statele Unite şi Israel in probleme de securitate. Tehnicile controversate, despre care Jabour povesteşte că le-au folosit americanii, nu au apărut din nimic: multe au fost perfecţionate şi aplicate in mod regulat de către Israel. Acesta a devenit după 11 septembrie 2001 unul dintre statele exportatoare de metode de interogare şi luptă antitero, descrise de către grupurile pentru drepturile omului drept acte de tortură şi violare a celor mai elementare drepturi ale omului.

Consorţiul internaţional al ziariştilor de investigaţie ICIJ a aflat ca unul dintre cei mai buni "elevi" ai Israelului, in această privinţă, au fost Statele Unite.
La răndul său, Statele Unite au răspuns prin continuarea ajutorului militar masiv şi asistenţei acordate Israelului, datorate in măsură considerabilă lobby-ului israelian pe lăngă Congresul SUA.

Baza de date a ICIJ arată că autorităţile guvernamentale israeliene au cheltuit peste 30 de milioane de dolari, in cei trei ani care au urmat datei de 11 septembrie 2001, pentru articole prevăzute de Legea de inregistrare a agenţilor străini, inclusiv prin activitatea de lobby pe lăngă Congresul şi Executivul SUA.

De la sfărşitul anilor ’40 şi pănă in prezent, Statele Unite au oferit asistenţă militară Israelului in valoare de aproape 50 de miliarde de dolari. Acest ajutor financiar şi accesul oferit la armament a ajutat forţele militare israeliene să devină una dintre cele mai puternice şi sofisticate armate, din punct de vedere tehnologic. După 11 septembrie 2001, Israelul a rămas primul pe listă, in ce priveşte primirea de ajutor militar din partea Statelor Unite, atrăgănd ajutoare de peste 9 miliarde de dolari in cei trei ani care au urmat atacurilor teroriste.

In vreme ce alte ţări au fost influenţate de ajutorul american, in cazul Israelului, acesta şi-a influenţat la răndul său donatorul. In lumea de după 11 septembrie, Statele Unite au apelat la Israel pentru consultanţă şi pregătire a combatanţilor in regim de guerilla urbană, pentru a lupta impotriva insurgenţilor din Irak. De asemenea, a imprumutat tacticile controversate pe care forţele israeliene le-au folosit impotirva palestinienilor. Atăt in Irak, căt şi in alte regiuni, Statele Unite au imitat Israelul in ce priveşte abordarea cu superioriate a terorismului, inclusiv presupusa utilizare a torturii in timpul interogatoriilor.
Apropierea tot mai mare intre serviciile de informaţii ale celor două ţări a ridicat şi intrebarea: căt de departe va merge Washington-ul in a continua să aplice şi in viitor cea mai controversată tehnică israeliană in lupta antiteroristă: asasinarea ţintelor umane, presupuşi agenţi terorişti.

Să inveţi de la cei mai buni in branşăPotrivit unor surse diplomatice şi din comunitatea de informaţii, care au făcut declaraţii ICIJ sub rezerva protejării identităţii lor, de la atacurile asupra World Trade Center şi Pentagon-ului, oficialii din serviciile de informaţii americane au vizitat Tel Aviv-ul pentru a se intălni cu omologii lor din Mossad - varianta israeliană a CIA Shabak (sau Shin Bet) - adică serviciul israelian de contrainformaţii şi agenţia antiterorism ca şi cu Aman - adică serviciul de spionaj militar israelian. In afara schimbului de informaţii asupra organizaţiilor teroriste, se afirmă că gazdele israeliene le-au prezentat oaspeţilor tehnicile unităţilor speciale ale forţelor armate israeliene şi ale poliţiei naţionale israeliene, descriindu-le metodele şi tehnicile folosite de israelieni in operaţunile antiteroriste.

Potrivit aceloraşi surse, şi alte ţări şi-au trimis oficialii din domeniul informaţiilor pentru a invăţa din experienţa israeliană şi pentru a fi informaţi şi instruiţi de către omologii lor israelieni. Aproape in fiecare săptămănă, spun sursele, sediile din Tel Aviv ale Mossad, Shabak şi Aman au oaspeţi din America de Sud, Africa, Europa de Est şi de Vest, şi Asia de Sud, inclusiv din ţări ca Indonezia, cu care Israelul nici măcar nu are stabilite relaţii diplomatice.

Vizitatorii vorbesc şi despre mijloacele prin care se poate bloca finanţarea militanţilor palestinieni cu fonduri provenite din Statele Unite, Europa şi America Latină.
"Sub acoperirea donaţiilor către organizaţiile de binefacere palestiniene, contribuţiile financiare sunt direcţionate către grupurile teroriste din Gaza şi Cisiordania", spune un oficial israelian superior, care se ocupă cu problemele terorismului in cadrul Consiliului Israelian pentru Securitate Naţională.
"Inainte de 11 septembrie, era greu să convingem guvernele că banii strănşi in moscheile din ţările lor se regăseau in fonduri folosite pentru a cumpăra arme şi explozivi in teritoriile palestiniene, care apoi erau folosite impotriva israelienilor nevinovaţi. In ultimii doi sau trei ani observăm că se dă mai multă atenţie afirmaţiilor noastre şi că există o disponibilitate mai mare de cooperare. Am furnizat in căteva ocazii numele organizaţiilor caritabile şi numărul conturilor bancare din Marea Britanie, Italia, Paraguay, Argentina şi căteva alte ţări, iar serviciile de securitate din ţările respective au urmat informaţiile noastre şi au acţionat in consecinţă. Au fost percheziţionate birouri, confiscate documente şi, in unele cazuri rare, au fost ingheţate conturi bancare."

In plus, cel puţin de două ori pe an, delegaţi din diversele ramuri ale comunităţii israeliene de informaţii vizitează Statele Unite pentru a schimba informaţii şi a se angaja in şedinţe de brainstorming cu omologii lor americani. Aceste discuţii sunt "sincere, deschise şi apropiate", potrivit unei surse din comunitatea de informaţii israeliană.

Datorită, in parte, acestor schimburi de idei, Statele Unite au fost capabile să copieze şi să inveţe metodele de luptă antiteroristă israeliene. Chiar dacă Israelul, cu siguranţă, nu a inventat tehnici cum ar fi răpirile clandestine sau folosirea poziţiilor chinuitoare in timpul interogatoriilor, a fost una dintre primele ţări care au folosit aceste tehnici ca parte a unei campanii antiteroriste mai largi.

Tehnici similare

Cănd Statele Unite au invadat Irakul şi au răsturnat regimul lui Saddam Hussein, in 2003, apropierea dintre SUA şi Israel a devenit şi mai accentuată.

Forţele americane s-au aflat intr-o luptă săngeroasă şi indelungată impotriva insurgenţilor irakieni din oraşe şi sate, un conflict care semăna in mod straniu cu cel pe care Israelul il poartă cu palestinienii din Cisiordania şi Gaza.
Americanii au ştiut la cine să apeleze pentru consiliere.

Potrivit ziarelor americane şi britanice, soldaţii americani au călătorit in Israel pentru a se antrena intr-o locaţie care reproducea un oraş arab, pe care armata israeliană o folosise pentru a se antrena in războiul de gherilă urbană din teritoriile ocupate. Iar forţele de apărare israeliene au trimis specialişti in războiul urban la Fort Braggm, in North Carolina, ca să ajute forţele speciale americane in operaţiunile indreptate impotriva insurgenţilor.

Deloc surprinzător, forţele americane din Irak au inceput să folosească o serie de tactici intrebuinţate anterior de israelieni in teritoriile ocupate. Atunci cănd puşcaşii marini au executat scotociri, casă-cu-casă, pentru a găsi insurgenţii, ei au folosit baterii de atac portabile, cu care au găurit zidurile, pentru a evita intrarea in case prin uşile ce puteau fi minate - aceasta este una dintre tehnicile clasice de luptă in condiţii de gherilă urbană, imprumutate de la israelieni.

Forţele americane au inceput şi să demoleze casele şi clădirile folosite de insurgenţi, imitănd astfel controversata practică israeliană de a folosi buldozerele pentru distrugerea caselor militanţilor palestinieni şi ale familiilor acestora.
La fel ca israelienii, şi americanii au incercuit satele şi cartierele suspectate că ar proteja insurgenţi şi au infiinţat puncte de control pentru populaţia irakiană din zonă.

"Nu văd nici o diferenţă intre noi şi palestinieni", declara un irakian pe nume Tariq, cotidianului The New York Times, in 2003. "Nu ne-am aşteptat deloc la aşa ceva, după ce Saddam a căzut."

Ofiţerul american insărcinat cu deja faimoasa inchisoare de la Abu Ghraib, Col. Janis Karpinski, a declarat postului de radio BBC, in 2004, că in timpul unei vizite la un centru de informaţii american din Bagdad s-a intălnnit cu un israelian care se ocupase de interogarea prizonierilor irakieni.

"L-am intrebat ce făcea acolo, era interpret? Era clar că provenea din Orientul Mijlociu", a spus Karpinski, care a fost retrogradată de la gradul de general de brigadă după dezvăluirile publice ale abuzurilor comise la Abu Ghraib. "El a răspuns: Ei bine, mă ocup cu unele dintre interogatoriile de aici. Vorbesc araba, dar nu sunt arab. Sunt israelian." Guvernul israelian a negat cu vehemenţă faptul că experţii săi in interogatorii lucrau cu americanii in Irak, aşa cum a făcut CACI, marea firmă cu sediul in Virginia, furnizoare de servicii pentru armata americană, care a executat interogatorii la Abu Ghraib.

Oricum, căteva dintre tehnicile folosite de anchetatorii americani - cum ar fi plasarea de cagule pe capul prizonierilor şi expunerea lor la muzică dată la maximum, ca şi forţarea lor in poziţii dureroase - seamănă ingrijorător de mult cu tehnicile controversate, folosite timp de decenii de serviciile de informaţii israeliene.

Incepănd cu ocuparea Cisiordaniei şi Gazei, in 1967, serviciile de informaţii israeliene - şi in special Shabak — au interogat suspecţii de terorism, arabi şi palestinieni.
Ani intregi, anchetatorii Shabak au folosit metode brutale, inclusiv privarea de somn, atărnarea subiecţilor de pereţi şi ameninţarea cu violul. Tratamentul dur al subiecţilor interogaţi era, in fapt, legală. Chiar şi după ce, in 1987, o comisie specială de investigaţie, condusă de fostul judecător la Curtea Supremă Moshe Landau, a descoperit că anchetatorii israelieni au folosit nu numai tortura, pentru a obţine declaraţii, dar au primit chiar şi ordine de la superiorii lor să mintă asupra acestui fapt in instanţe, aceasta a recomandat ca anchetatorii să aibă permisiunea să continue "presiunile psihice moderate" asupra suspecţilor care ar putea avea informaţii asupra unui atac terorist iminent.

Intr-o decizie din 1999, Curtea Supremă a Israelului a descris in detaliu unele dintre metodele folosite de anchetatorii israelieni. O practică deosebit de violentă era "să scuturi puternic partea superioară a toracelui suspectului, inainte şi inapoi, intr-un mod care provoacă scuturarea rapidă a gătului şi capului."
Curtea a notat faptul că "metoda scuturării poate provoca serioase deteriorări ale creierului, măduvei spinării, pierderea cunoştinţei, vomă şi pierderea controlului urinării, ca şi puternice dureri de cap."
O altă tehnică era poziţia "shabach", care insemna că prizonierul era aşezat in intervalul dintre interogatorii pe un scaun mic, cu braţele legate in poziţii care "provoacă dureri musculare mari in braţe, căt şi dureri de cap."
Anchetatorii acopereau capul celor interogaţi cu un sac şi difuzau in cameră muzică "la intensitate foarte mare."

Curtea Supremă a Israelului a decis că astfel de practici erau ilegale. Dar activiştii israelieni pentru drepturile omului susţin că interdicţia folosirii acestor metode nu a fost niciodată aplicată pe deplin, şi că anchetatorii israelieni continuă să abuzeze şi azi, uneori, de prizonierii interogaţi.

De exemplu, un oficial guvernametal palestianian, care a fost arestat şi deţinut de israelieni timp de şase săptămăni in vara anului 2005, a afirmat ulterior că achetatorii l-au ţinut legat căte şase sau şapte ore la rănd, legat in poziţia "shabach". "Mi-a provocat dureri mari in zona gătului", a declarat ministrul palestianian al muncii, Mohammed Barghouthi, pentru The Christian Science Monitor. "Dar suferinţa psihică a fost mult mai rea."

Intoarcerea acasă

Marwan Ibrahim Mahmoud Jabour afirmă in declaraţia luată sub jurămănt că a fost supus aceloraşi abuzuri din partea anchetatorilor americani - numai că mult mai grave - inainte de fi predat israelienilor.

In declaraţia sa, Jabour se prezintă ca fiind ceva mai mult decăt un viitor membru al "jihad"-ului.
In interviuri ulterioare cu reprezentanţi ai grupurilor pentru protecţia drepturilor omului şi cu The Washington Post, el recunoaşte că a ajutat la transportul luptătorilor al Qaeda, care fugeau din Afganistan in Pakistan, după invazia americană din 2001.
Un oficial american din domeniul antiterorismului l-a descris drept "un tip rău, de sus pănă jos", care avusese contacte cu oficiali de rang inalt din al Qaeda.

Copilul unor refugiaţi palestinieni, Jabour, şi-a petrecut tinereţea in Iordania şi Arabia Saudită, inainte de a se muta in Pakistan, in anii ’90, ca să studieze ingineria computerelor. In timp ce se afla in Pakistan a descoperit religia, iar căţiva ani mai tărziu a incercat să răspundă apelului făcut de liderii religioşi din Arabia Saudită, care ii rugau pe credincioşi să pornească ""jihad"-ul impotriva ruşilor din Cecenia.
Jabour a reuşit să ajungă la Kabul, unde a făcut căteva luni de instrucţie in mănuirea armelor rudimentare, intr-o tabără condusă de talibani, inainte de a i se spune că, defapt, cecenii nu mai voiau luptători arabi.
S-a intors in Pakistan şi s-a căsătorit.

Căţiva ani mai tărziu, după ce atacurile de la 11 septembrie au provocat invazia americană din Afganistan, a simţit din nou chemarea - de data aceasta nu de a lupta pentru al Qaeda, ci "de a proteja Afganistanul ca ţară musulmană." Jabour a mers in Afganistan şi a incercat să se alăture unui grup de luptători arabi, dar cănd talibanii i-au părăsit pe linia frontului, a decis ca şi de această dată să se intoarcă acasă fără să fi tras un foc.

Jabour a făcut greşeala să se imprietenească cu o serie de foşti camarazi răniţi şi lipsiţi de mijloace, care rătăceau prin Pakistan, după incheirea conflictului - scrie el in declaraţie.
In 2004, spune Jabour, agenţii de informaţie pakistanezi l-au luat cu forţa, pe el şi pe un prieten, intr-o maşină, le-au pus cagule pe cap şi i-au dus la o locaţie din Lahore, unde Jabour a fost bătut şi torturat căteva zile, inainte ca răpitorii săi să il predea americanilor.

Apoi, Jabour spune işi aminteşte ca prin ceaţă că i s-au făcut sedative şi că a călătorit cu avionul. Jabour s-a trezit intr-o locaţie pe care nu o poate identifica, in care spune că oameni in uniforme negre şi purtănd măşti l-au dezbrăcat de haine, l-au legat şi l-au pus intr-o celulă mică, unde avea drept toaletă o găleată. A stat gol şi legat timp de trei luni, cu o cameră video suspendată din tavan, care ii urmărea fiecare mişcare.
Afară, portavoce de mari dimensiuni difuzau zgomotul unor motoare cu reacţie.

Potrivit declaraţiei lui Jabour, un anchetator american i-a spus că "de fiecare dată cănd vei auzi acest sunet vei şti de ce eşti aici" — cu trimitere la avioanele care se prăbuşiseră in World Trade Center şi Pentagon.

După ce anchetatorii ii puneau intrebări, spune Jabour, il aruncau inapoi in celulă, il legau in diverse poziţii incomode şi il supuneau sunetelor sau muzicii de intensitate mare, uneori ore la rănd. "Ţipam la ei să inceteze… şi le spuneam că eram gata să vorbesc", spune el.
In alte dăţi, anchetatorii legau o frănghie de cătuşe şi il ridicau in aer timp de căteva minute sau il inghesuiau intr-un dulap, care avea găuri pentru respirat (mai tărziu, va declara activiştilor pentru drepturile omului şi ziariştilor că a fost doar ameninţat că va fi pus in acel dulap).

După un an, scrie Jabour in declaraţie, tratamentele au incetat să fie atăt de dure.
Era in continuare supus interogatoriilor, dar era acum intr-o celulă mai mare şi, din cănd in cănd, avea voie să vadă filme documentare pe DVD sau să imprumute cărţi de la biblioteca foarte bine dotată, cu mii de volume in limba arabă şi alte limbi.
Pănă la urmă i-au dat şi o tablă de desenat şi o tablă electronică pentru jucat şah.

Se pare că, la acel moment, americanii hotărăseră fie că Jabour nu mai putea avea informaţii folositoare, fie că era un peşte prea mic pentru a se obosi să il ţină prizonier.
In iule 2006, un funcţionar de la acea locaţie unde era ţinut prizonier i-a spus brusc lui Jabour că urma să fie transferat. Americanul a spus că nu ştia unde, scrie Jabour. Ziua următoare, gardienii au venit la celula lui Jabour, l-au legat cu lanţuri, i-au acoperit ochii cu o banderolă de bumbac şi i-au pus dopuri in urechi. El spune că a fost dus la un aeroport, urcat intr-un avion şi sedat, astfel că şi-a pierdut cunoştinţa.

După ce avionul a aterizat, căteva ore mai tărziu, Jabour spune că a fost dus intr-o clădire. Cănd i-au eliberat ochii a văzut că se afla intr-o cameră cu portretele Regilor Hussein şi Abdullah pe pereţi.
Jabour se afla inapoi in Iordania, ţara in care se născuse.
Agenţii iordanieni au inceput să il interogheze, dar mai puţin brutal.
"Anchetatorii mi-au spus că ştiu tot prin ce am trecut", declară Jabour.
Pentru prima dată i s-a permis să intălnească un reprezentant al Crucii Roşii.
I s-a permis să işi vadă şi părinţii şi alte rude.

Dar, in loc să il elibereze, iordanienii l-au predat israelienilor, pe fostul prizonier al americanilor.
In vreme ce anchetatorii americani ameninţau prizonierii că ii vor preda israelienilor, pentru a-i convinge să vorbească, Jabour spune că aceştia nu l-au tratat atăt de rău pe căt o făcuseră americanii, cu excepţia faptului că l-au percheziţonat, l-au dezbrăcat şi l-au pus să stea pe vine de căteva ori.

Jabour povesteşte că a fost interogat de un anchetator al Shabak, pe nume Levi, in circa 12 şedinţe de căte trei, patru ore. Levi l-a pus pe Jabour să ii povestească viaţa, in timp ce nota intr-un computer. Nici una dintre intrebări nu se referea la Israel sau la problemele de securitate naţională ale acestuia, scrie Jabour in declaraţie.

Chiar şi aşa, Jabour a fost ţinut prizonier de israelieni timp de o lună, fără să fie acuzat oficial de ceva sau să i se fi dat voie să vadă un avocat.
Apoi, la sfărşitul lui septembrie 2006, Jabour a avut in sfărşit ocazia să vorbească cu Nizar Mahajna, un avocat din Comitetul Public impotriva Torturii in Israel, o organizaţie israeliană pentru apărarea drepturilor omului, care s-a intămplat să il intălnească pe Jabour la inchisoarea Kishon, unde avea loc audierea lui Jabour, la o instanţă militară.

"Nu sunt unul dintre ei", işi aminteşte Mahajna că i-a spus Jabour, care voia să spună că nu era un palestinian din Cisiordania sau Gaza. "Aveţi timp pentru mine?"
"Părea foarte speriat", işi aminteşte avocatul.

In octombrie 2006, surse israeliene din comunitatea de informaţii au declarat ICIJ că era cel mai probabil ca Jabour să fie acuzat de apartenenţă la o organizaţie teroristă, antrenament militar neautorizat şi exercitarea unei ameninţări la adresa securităţii statului.

Dar, se pare că in cele căteva săptămăni care au urmat, oficialii israelieni şi-au schimbat părerea şi au hotărăt că, la urma urmei, fostul prizonier al americanilor nu reprezenta cine ştie ce ameninţare.
In noiembrie 2006, cu o zi inainte ca un tribunal militar să decidă asupra extinderii detenţiei, autorităţile pur şi simplu l-au eliberat, redăndu-l rudelor din Gaza.

Acţiunile CIA in Europa Stafia CIA Agenţii CIA, trădaţi de telefoane