De ceva timp, invatamantul romanesc se lupta cu modificari care nu fac decat sa starneasca panica atat printre cadrele didactice, cat si printre parinti. Iar introducerea clasei pregatitoare i-a bulversat pe toti, deopotriva. Ce se va studia, cine va preda copiilor, care este diferenta dintre clasa pregatitoare si clasa I, nimeni nu pare sa stie foarte clar.
Daca in invatamantul romanesc de stat abia acum 'se incearca trecerea treptata de la gradinita la scoala', in invatamantul privat american, acest lucru este realizat de mai bine de noua-zece ani, dupa cum ne spune directoarea Scolii 'Mark Twain' din Capitala, Elena Dobrin. 'Pe noi nu ne afecteaza acest ordin. Ne-am cladit sase directii de cercetare, adaptate si la cerintele Ministerului Educatiei, altfel spus, teme transdisciplinare, prin care punem copiii sa invete prin descoperire, brainstormingul la noi este uzual.
Din pacate, in invatamantul de stat, nici mentalitatea si nici logistica nu permit aplicarea acestor teme. La noi, grupa pregatitoare isi schimba numele in clasa pregatitoare. Atat. In rest, ne continuam activitatea asa cum am realizat-o pana acum. Trecerea este facuta firesc, pentru ca de ani buni locul este aranjat asa cum se cuvine, continutul educational este deja impamantenit. Experienta ne-a demonstrat ca procedam corect. Am ajuns sa avem copii care acum studiaza la unele dintre cele mai prestigioase universitati din America si din Europa. Am vazut ca in invatamantul de stat s-a pus problema mobilierului.
La noi, masutele sunt rotunde, scaunele joase. Birourile copiilor sunt lipite cate doua, trei, in functie de nevoile clasei, pentru ca se lucreaza foarte mult in echipa. De mici, copiii trebuie deprinsi sa lucreze nu numai cu cine le place. Echipele se schimba in functie de aptitudinile fiecaruia', explica directoarea Dobrin, in timp ce merge din clasa in clasa, pentru a-i saluta pe copii. In fiecare incapere, peretii te intampina voiosi, cu gaze de tot felul, cu flori, cu cifre si litere frumos colorate, cu umbrele care poarta mesaje educatioanale. Fiecare clasa are o biblioteca bine pusa la punct.
'Si la clasa pregatitoare va fi la fel. Copiii pot sta pe mocheta, pe perna, unde citesc si isi fac planuri pentru viitoarele activitati. Tot acolo, o echipa de copii isi poate desfasura un proiect. Nu ii constrangem sa stea mereu la masa. Trebuie sa perceapa totul ca pe un lucru placut de realizat, nu ca pe o corvoada', explica Elena Dobrin.
In scoala americana, noile reglementari 'nu au creat nici o isterie'. La gradinita, copiii au parte de o educatoare cu studii superioare si de un profesor de limba engleza. De acelasi tratament se vor bucura si copiii care vor fi in clasa pregatitoare. Vor continua sa aiba ore de pictura, de muzica, de educatie fizica, cu profesori de specialitate, iar ca activitati optionale – balet, inot si aikido, exact ca in trecut.
'Chiar daca grupa pregatitoare va deveni si la noi clasa pregatitoare, educatorul va fi cel care va preda. Spre deosebire de invatamantul de stat, noi ne dorim ca abia in clasa I sa apara invatatorul in viata acestor copii, pentru ca nu vrem sa cream deja impresia ca cel mic este la scoala', spune directoarea. Recunoaste ca o mai deranjeaza modul in care se desfasoara evaluarea copiilor.
'As accepta-o, daca cei mici ar fi testati in mediul lor. Pentru ca suntem acreditati de Ministerul Educatiei, trebuie sa ne supunem regulilor lor. Numai ca in acest moment nu se stie de nici o programa, iar copiii nostri deja stiu sa citeasca in limba engleza la grupa pregatitoare. Nu imi dau seama ce ar putea sa aduca in plus fata de tot ceea ce noi deja facem de ani buni. Punem accentul, la clasa pregatitoare, pe invatarea prin joc. Nu transferam o parte din continutul clasei I la clasa pregatitoare. Incepem alfabetizarea in limba engleza si in limba romana, cunoasterea numerelor si a cifrelor, nu folosim calificative. Avem acelasi caiet al educatoarei, dar si o fisa de evaluare, data la sfarsitul semestrului, structurata pe competente. Aceasta fisa este primita de parinti, pe ea sunt trecute toate obiectivele, asa incat ei sa cunoasca ce ar fi trebuit sa stie copilul lor si nivelul la care a ajuns'.
Copiii fac lectii de cate 30 de minute
'Ordinul zice ca programul sa fie de patru ore. La noi, programul incepe intre 8:00 si 9:00 dimineata, cu micul dejun, si se termina la ora 16:00, doar vinerea la 14:30', spune directoarea Scolii 'Mark Twain'. 'La clasa pregatitoare sunt sapte activitati, a cate 30-35 de minute ora. Intre 12:30 si 13:30 este pauza de masa. Pana la 14:30, doua activitati cu pauza, iar pana la ora 16:00, cei mici fac sah, balet, dans sportiv, cor sau pictura. Chiar daca cel mic a trecut la clasa pregatitoare, asta nu inseamna ca i-a crescut dintr-o data puterea de concentrare, tot un copil de gradinita a ramas.
Nu putem sa il tinem mai mult. Se intampla sa se faca si doua ore legate, numai atunci cand copiii au un proiect care i-a acaparat, cand educatorul observa cu cata placere lucreaza, si atunci nu ii intrerupe. La noi nu exista clopotel. Avem orar, dar asta nu inseamna ca imediat ce s-au implinit 30 de minute ne incheiem treaba, si nici ca dupa 15 sau 20 de minute nu putem sa luam o pauza pentru a ne improspata fortele. Importanta este eficienta. Caci atunci cand copiii simt ca au libertate de gandire si de miscare invata de drag.'