Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în L’Indépendance Roumaine o rubrică pe care o semnează: 
Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică cu lumea salonardă pe care o descrie.
„8 aprilie 1882
Marţi, foarte frumos la Şosea, iar, pe la 4, adunare de înaltă ţinută la Capşa. Prăjiturelele dispăreau ronţăite de dinţişorii femeilor frumoase. Doamnele Maria Rasty, Elena Nicolescu, Simona Lahovary, Maria ŞuŢu, Vasile Boerescu, Jean Palladi, Ema Beldiman.
Teatrul german este în continuare foarte frecventat. Ieri seară, publicul era dintre cele mai alese. În faţa unui parter foarte elegant şi a lojelor pline de femei frumoase, s-a montat «O nebunie la Roma» de Johann Strauss. În lojele din stânga, doamna Grigore Ghica, doamna George Schina, doamna Constantin Filitis; la dreapta, doamnele Constance Balş, Zoe Florescu, Caterina Lahovary, Alexandru şi Ion Darvaris etc. Înalta societate şi batalionul mondenelor erau în efectiv complet. Muzica operetei este foarte apreciată şi publicul aplaudă frenetic.
Foarte frumos şi la teatrul naţional. «Diane de Lys», această dramă atât de emoţionantă a lui Dumas, care, cu treizeci de ani în urmă, avusese un aşa de mare succes, încât întregul Paris se îmbulzise s-o vadă pe doamna Dorval în rolul Dianei. Interpretarea a fost foarte bună. Doamna Romanescu a jucat excepţional rolul copleşitor al Dianei de Lys. Multă fineţe, suflet şi mai ales o mare sensibilitate care a emoţionat întregul auditoriu. Progresele acestei tinere artiste sunt tot mai mari. O felicităm sincer. Domnul Manolescu a jucat inspirat rolul pictorului Aubryet. Era întruchiparea vie a personajului şi a fost îndelung aplaudat. Domnul Velescu a avut momente foarte bune; de altfel, este un actor extrem de conştiincios.
Seară excepţională pentru comedia românească. «Diane de Lys» merită văzută.
Printre cei aflaţi la Bucureşti îi menţionăm pe domnul şi doamna Jean Pallady, domnul Emmanuel Hillel, prinţul şi prinţesa Alexandru Bibescu şi domnul Cavadia, simpaticul nostru truver, cu vocea lui minunată, care va pleca la Craiova pentru un concert de binefacere.
Duminică la ora 1, mare botez la domnul Ştefan Fălcoianu. Naşa noului-născut era doamna Eufrosina Văcărescu, care purta o superbă rochie albastru închis, cu camelii naturale în piept şi în păr. Lumânarea era magnifică, plină de funde şi acoperită de dantele. Au venit multe ursitoare pentru a-i prezice un viitor strălucit bebeluşului, dar ieşea în evidenţă un foarte frumos grup de tinere. Am remarcat-o în asistenţă pe domnişoara Assan cu o pălărie Mogador, cu pene purpurii, doamna Ecaterina Lahovary, în toaletă de un minunat satin verde închis, cu o pălărie de ducesă de ultimă modă, împodobită cu pene, doamna Grigore Manu, doamna Melania Ghica, doamna Eufrosina Catargi în albastru turcoaz, doamna Alexandrina Rosnoveanu în gri perlă, domnişoara Eufrosina Grădişteanu, domnişoara de onoare a reginei, deosebit de frumoasă, în toaletă de satin, Isabelle, cu pălărie gri de muschetar, împodobită cu o pană neagră etc.
La ora 4, mare reuniune a membrilor comitetului de binefacere la prinţul George Bibescu. Era ziua socotelilor şi, cum cifrele sunt mai elocvente decât orice altceva, să spunem că suma pentru incendii s-a ridicat deja la o sută de mii de franci; iată un argument pentru a face să tacă toate gurile rele, dar şi un motiv de bârfă pentru invidioşi.
La ora 6, atmosferă deosebită la Şosea. Ca o procesiune pentru zilele de sărbătoare.
Seara, recepţie şi ceai la doamna Elena Oteteleşeanu. Multă lume aleasă. Cea mai fină cremă a societăţii bucureştene. O colecţie de femei frumoase, cum se văd întotdeauna în saloanele acestei încântătoare doamne; o bogăţie de toalete şi un spirit plin de şarm.
În aceeaşi seară, sală plină la Bossel, unde se joacă «Cadetul de mărină». Prestaţia excelentă a actorilor salvează piesa destul de plictisitoare.
Citește pe Antena3.ro
La teatrul românesc, drama istorică «Moartea lui Constantin Brâncoveanu» s-a jucat cu sala plină.”
Prin ochii cronicarului
Cronicile lui Claymoor pot fi citite azi şi ca subiective istoria vieţii private a sfârşitului de secol al XIX-lea românesc. Cronicarul ştie toate genealogiile, înrudirile de sânge sau alianţele familiilor aristocratice ereditare; e la curent cu moda pariziană, vieneză ori berlineză, precum şi cu magazinele de unde puteau fi procurate rochiile, pălăriile, podoabele; stăpâneşte ritualurile şi mişcările dansurilor de societate; are cultura gastronomică a marilor maeştri ai artei culinare. Aproape că nu există zvon, vorbă de salon a high-life-ului bucureştean pe care să o dea deoparte că ar fi prea indiscretă, aşa cum nu există certitudini de afiş cultural (spectacole de teatru, operetă) cărora să nu le dedice cel puţin o frază memorabilă. Aşa văzută, prin ochelarii indiscreţi ai cronicarului, atmosfera din plachetele lui Claymoor pare una de carnaval.
Cu toate acestea, să ne imaginăm istericalele doamnelor de elită, „când, după vreun bal sau după vreun spectacol, vreuna din ele fusese trecută cu vederea şi nu fusese numită cu amănuntele toaletei, cu vorbe măgulitoare”. (Constantin Bacalbaşa, „Bucureştii de altădată”). Toate aceste frustrări au generat şi antipatii, şi nesfârşite anecdote care vizau defăimarea, decredibilizarea intransigentului arbitru al mondenităţii. Reluăm una dintre aceste mici istorii avându-l drept personaj pe însuşi Mişu Văcărescu, aflat la Constanţa, unde migra pe timpul verii protipendada bucureşteană. Claymoor se scălda în mare, purtând pe cap peruca de zi cu zi care-i acoperea calviţia. Un adversar – nemulţumit probabil de „spiritul critic” al cronicarului – i-a smuls peruca şi a aruncat-o în valurile mării.
Întreaga plajă a asistat cu veselie la scena încercărilor disperate ale jurnalistului de a-şi recupera „ornamentul”. Îngrozitoare răzbunare faţă de cel care căuta săptămână de săptămână, vreme de 24 de ani, sublimul şi ridicolul celorlalţi. Intimismului agreabil şi rafinat, predispus spre elogiul luxului şi al dolce-farniente, pe care-l regăsim şi în cronica din 8 aprilie 1882, îi adaugă „cronicheta” de spectacol. Opereta e atât pe scena pe care-o descrie Claymoor, cât şi, fără îndoială, în ansamblul zilei de primăvară bucureşteană de Belle Époque.
(Continuarea în numărul următor)
