Claymoor - „Ecouri mondene” (35)

'3 mai 1882
Bucurestiul are, intocmai ca marile capitale, o galerie de arta. Este o incercare destul de reu­si­ta. Aceasta expozitie este des­chi­sa publicului in curtea bisericii Stavropoleos in fiecare zi, de la orele 10 dimineata pana la
4 dupa-amiaza. Sunt expuse lu­cra­ri ale aproape tuturor ar­tis­ti­lor romani. M-am plimbat prin ga­lerie cu incantare, avand im­pre­sia ca toate tablourile sunt su­per­be, chiar si cele care nu sunt intocmai. Si erau multe de acest fel...

Hentia – «Triumful Cezarului» de domnul Hentia este pa-gina cea mai consistenta a sa­lo­nului. Prin compozitie ea are toata grandoarea si caracterul impunator al unei fresce antice. Figurile foarte frumoase ale desenului si turnura par imprumutate din grupurile sta­tuare antice. N-am de unde sa stiu daca panza e completa. Putine opere, chiar si cele ale celor mai mari maestri, sunt ireprosabile. Exista intotdeauna o bresa in care critica gaseste un dram de slabiciune. Dar la ce bun sa insistam asupra acestui mic detaliu in fata unui ansamblu in care gandirea unui artist se impreuneaza atat de fericit cu un stil academic.

Domnul Hen­tia este un bun de­corator, si daca folosesc acest ter­men, si­gur nu este pentru a-i mic­sora va­loa­rea; el este omul pic­turii mo­nu­mentale, care este o mare ar­ta. Numarul 86, «Carul cu pro­vi­zii»; acest mic tablou este de o tristete a tonului si a culorilor care tulbura imediat privirea.
Numarul 84, «Moara – pei­saj»; o mica bijuterie de sinceri­ta­te si de executie. Cu siguranta ca publicul o va aprecia. «Moa­ra» merge; rotile bat in var­tejuri de apa, peisajul de tara este atat de veridic incat te imbie sa-l vi­zi­te­zi, sa vezi apa curgand si sa-i respiri aerul curat.

Andreescu – are un foarte frumos temperament de pictor. scoala realista, e adevarat, dar plina de poezie si finete. Domnul Andreescu a expus 65 de ta­blouri. Este o cifra res­pec­ta­bila. Toate sunt bune, iar proba este oferita de faptul ca toate pan­ze­le au fost vandute. Stim cu cata gratie si simplitate isi realizeaza peisajele. De aceasta data el s-a intrecut pe sine.

Numarul 59, «Mestecenii» – tabloul expus este medaliat la sa­lonul de la Paris. «Admirabil» este critica sumara care trebuie no­tata in dreptul acestui tablou. Este frapant de realist. Toamna a despuiat padurea. Mestecenii se inalta goliti de frunze, scoarta are deja tonul cenusiu pe care i-l da crivatul; se descojeste, se cra­pa, se simte deja iarna care se apro­pie. Acest tablou este cheia salonului.

Numarul 15, «Iarna la Barbizon» expus in 1881 la salonul de la Paris. Ti se face frig cand pri­vesti acest tablou. Este un efect de zapada dintre cele mai re­u­site. Drumul serpuitor este me­lancolic; pamantul este in­ghe­tat. Casele in tonuri gri cu aco­perisuri pudrate cu alb au un aer vetust.
O sareta atelata la un cal este oprita in fata unei porti. Rotile vehiculului au lasat o urma pe zapada. Calul dardaie cu pielea zbarlita, iar pe fundalul incetosat se vede venind viforul.

Numarul 25, «Targ langa Buzau». Este o sarbatoare pu­blica in ansamblul ei. Marea panorama a penetrat atelierele. Eu nu cred ca pictura, cand trebuie sa exprime atatea lucruri in acelasi timp, poate fi ingrijita; este mai degraba domeniul ilustratiei. Totusi, de aceasta data, acest ansamblu a fost foarte bine tratat; este viu, tabloul este o mare animatie, o varietate de costume inedite, de un colorit foarte frumos.
Numarul 15, «Furtuna», in intreaga sa oroare, are un efect puternic, grandios.
Numarul 1, «Toamna in padure» – o atingere de penel gratioasa, este liziera unei paduri. Pamantul este acoperit de frunze galbene ca-ntr-un poem de Millevoie.

Numarul 4, «Sfarsitul zilei» – crepusculul care cade pe campie inflorita; totul este plin de poezie.
Numarul 11, «Fata balaie», o tanara iradiind dragoste, pictata de domnul Andreescu cu tandrete.
Numarul 47, «Un gardian», din timpul lui Ludovic al XVIII-lea, inalt si teapan, in genul lui Gustave Doré.

Numarul 173, un incantator tablou, «Clar de Luna», atmosfera de seara in imprejurimile Bucurestiului; putine lucruri ca subiect, dar ce sentiment curat in aceasta raza clara si plina de pace! Apoi flori frumoase, tran­dafiri, ramuri de liliac, peisaje campestre etc. Domnul An­dreescu este dotat cu mult ta­lent. Este un veritabil artist.

Grigorescu – deja un clasic. Nu mai are nevoie sa-si cons­truias­ca o reputatie; este unul dintre marii pictori si copilul ras­fa­­tat al publicului. Tablourile sale se pot vedea in toate sa-loa­nele. Dupa ce a fost por­tretist ca si Carolus Durand, peisagist ca Philippe Rousseau, domnul Gri­go­rescu devine un Detaille al Ro­maniei victorioase. Cine nu cu­noaste toate frumoasele sale ta­blouri din campania din 1877? Pen­sula sa patriotica a fost la ina­l­time in toate aceste epi­soa­de; inima sa de roman a tresarit in epoca noastra si el a imortali­zat una dintre cele mai frumoa­se pagini de istorie. Astazi domnul Grigorescu n-a expus decat un portret, cel al printului Ghica, n­u­marul 40, executat cu ma­ies­trie si expresivitate.

Domnul Stoicescu – scene marine, crevetierele, tablouri cla­re si foarte agreabile. Vede­rea unei strazi din Pompei. O zi cal­da, Soarele lumineaza nisi­pul cu razele sale, casele ies in evidenta in culorile lor stridente intr-un tablou dintre cele mai bune ale domnului Stoicescu.

Domnul Stancescu – corect ca intotdeauna, fara nici o emo­tie cum il stim; fructe apetisante, flori frumoase foarte clare etalandu-se in pahare curate. Nimic original, desi face placere ochiului.

Domnul Marinescu – spe­ci­a­­list in flori si fructe fin tratate; un car tras de boi vi­gurosi. Nimic nou.

Natura moarta. Domnul Constantinescu expune niste foarte frumoase mere, poate cam prea verzi si struguri care, privindu-i, iti lasa gura apa. Iata o domnisoara, domnisoara Emi­lia Popovici, cu un tablou buco­lic cu un cocos foarte finisat. Domnul Leon Goldstein a carui pensula s-a exersat in tablouri campestre; tarani si tigani cu caini si flori, portrete. Acesta promite inca. Iata-l pe domnul Georgescu cu un incantator tablou – «Pajul». Are miscare si un colorit nostim. Domnul Kaiser, pictor german, nu impresioneaza; tabloul sau istoric, «Atacul Grivitei», este o co­man­da sau o panza platita.

Domnul Nistorescu, totdeauna fructe; multe culori; s-ar crede ca sunt culese din pa­man­tul fagaduintei; apoi domnul Socolescu care are un tablou frumos, un transport de butoaie de vin, executat cu indrazneala si cu atentie. Domnul Stache, domnisoara Zissy si domnul E. Ionescu avand mai mult bune intentii decat panze bune.

Cum este salonul? Este prima intrebare care se adre­sea­za celor care ies de acolo. Ii vom ras­punde fara prea multe fraze. Acest salon nu este tocmai o serie de ca­po­do­pere. Totusi, elanul tanar reali­zeaza un intreg re­marcabil. Trebuie sa tinem cont de acest lucru si sa incura­jam aceasta incercare care are un scop nobil. Publicul ar tre­bui sa mearga mai des si in spe­cial cei care nu inceteaza sa iu­bea­sca arta.'

Culoare si emotie
Arta plastica incepe, la sfarsitul secolului al XIX-lea romanesc, sa faca parte din ceea ce societatea numea generic cultura. Din textul ce repertoriaza descriptiv panzele dintr-o ex­po­zi­tie bucuresteana, printre primele colective, transpare un mesaj ce comunica o perspectiva curat moderna asupra picturii. Pentru Claymoor, pictura este un mod de gandire si de expresie transmis public prin mij­lo­ci­rea culorii si emotiei. Jur­nalistul, cu evidente inzestrari de critic de arta, incurajeaza libertatea de expresie, considerand-o un drept natural al pictorului, care este din ce in ce mai viguros cu cat este mai mare diversitatea formelor pe care le ia arta sa.
• Lucian Pricop

Traducere din limba franceza de Lucian Pricop
Continuare in numarul urmator