Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
'3 mai 1882
Bucurestiul are, intocmai ca marile capitale, o galerie de arta. Este o incercare destul de reusita. Aceasta expozitie este deschisa publicului in curtea bisericii Stavropoleos in fiecare zi, de la orele 10 dimineata pana la
4 dupa-amiaza. Sunt expuse lucrari ale aproape tuturor artistilor romani. M-am plimbat prin galerie cu incantare, avand impresia ca toate tablourile sunt superbe, chiar si cele care nu sunt intocmai. Si erau multe de acest fel...
Hentia – «Triumful Cezarului» de domnul Hentia este pa-gina cea mai consistenta a salonului. Prin compozitie ea are toata grandoarea si caracterul impunator al unei fresce antice. Figurile foarte frumoase ale desenului si turnura par imprumutate din grupurile statuare antice. N-am de unde sa stiu daca panza e completa. Putine opere, chiar si cele ale celor mai mari maestri, sunt ireprosabile. Exista intotdeauna o bresa in care critica gaseste un dram de slabiciune. Dar la ce bun sa insistam asupra acestui mic detaliu in fata unui ansamblu in care gandirea unui artist se impreuneaza atat de fericit cu un stil academic.
Domnul Hentia este un bun decorator, si daca folosesc acest termen, sigur nu este pentru a-i micsora valoarea; el este omul picturii monumentale, care este o mare arta. Numarul 86, «Carul cu provizii»; acest mic tablou este de o tristete a tonului si a culorilor care tulbura imediat privirea.
Numarul 84, «Moara – peisaj»; o mica bijuterie de sinceritate si de executie. Cu siguranta ca publicul o va aprecia. «Moara» merge; rotile bat in vartejuri de apa, peisajul de tara este atat de veridic incat te imbie sa-l vizitezi, sa vezi apa curgand si sa-i respiri aerul curat.
Andreescu – are un foarte frumos temperament de pictor. scoala realista, e adevarat, dar plina de poezie si finete. Domnul Andreescu a expus 65 de tablouri. Este o cifra respectabila. Toate sunt bune, iar proba este oferita de faptul ca toate panzele au fost vandute. Stim cu cata gratie si simplitate isi realizeaza peisajele. De aceasta data el s-a intrecut pe sine.
Numarul 59, «Mestecenii» – tabloul expus este medaliat la salonul de la Paris. «Admirabil» este critica sumara care trebuie notata in dreptul acestui tablou. Este frapant de realist. Toamna a despuiat padurea. Mestecenii se inalta goliti de frunze, scoarta are deja tonul cenusiu pe care i-l da crivatul; se descojeste, se crapa, se simte deja iarna care se apropie. Acest tablou este cheia salonului.
Numarul 15, «Iarna la Barbizon» expus in 1881 la salonul de la Paris. Ti se face frig cand privesti acest tablou. Este un efect de zapada dintre cele mai reusite. Drumul serpuitor este melancolic; pamantul este inghetat. Casele in tonuri gri cu acoperisuri pudrate cu alb au un aer vetust.
O sareta atelata la un cal este oprita in fata unei porti. Rotile vehiculului au lasat o urma pe zapada. Calul dardaie cu pielea zbarlita, iar pe fundalul incetosat se vede venind viforul.
Numarul 25, «Targ langa Buzau». Este o sarbatoare publica in ansamblul ei. Marea panorama a penetrat atelierele. Eu nu cred ca pictura, cand trebuie sa exprime atatea lucruri in acelasi timp, poate fi ingrijita; este mai degraba domeniul ilustratiei. Totusi, de aceasta data, acest ansamblu a fost foarte bine tratat; este viu, tabloul este o mare animatie, o varietate de costume inedite, de un colorit foarte frumos.
Numarul 15, «Furtuna», in intreaga sa oroare, are un efect puternic, grandios.
Numarul 1, «Toamna in padure» – o atingere de penel gratioasa, este liziera unei paduri. Pamantul este acoperit de frunze galbene ca-ntr-un poem de Millevoie.
Citește pe Antena3.ro
Numarul 4, «Sfarsitul zilei» – crepusculul care cade pe campie inflorita; totul este plin de poezie.
Numarul 11, «Fata balaie», o tanara iradiind dragoste, pictata de domnul Andreescu cu tandrete.
Numarul 47, «Un gardian», din timpul lui Ludovic al XVIII-lea, inalt si teapan, in genul lui Gustave Doré.
Numarul 173, un incantator tablou, «Clar de Luna», atmosfera de seara in imprejurimile Bucurestiului; putine lucruri ca subiect, dar ce sentiment curat in aceasta raza clara si plina de pace! Apoi flori frumoase, trandafiri, ramuri de liliac, peisaje campestre etc. Domnul Andreescu este dotat cu mult talent. Este un veritabil artist.
Grigorescu – deja un clasic. Nu mai are nevoie sa-si construiasca o reputatie; este unul dintre marii pictori si copilul rasfatat al publicului. Tablourile sale se pot vedea in toate sa-loanele. Dupa ce a fost portretist ca si Carolus Durand, peisagist ca Philippe Rousseau, domnul Grigorescu devine un Detaille al Romaniei victorioase. Cine nu cunoaste toate frumoasele sale tablouri din campania din 1877? Pensula sa patriotica a fost la inaltime in toate aceste episoade; inima sa de roman a tresarit in epoca noastra si el a imortalizat una dintre cele mai frumoase pagini de istorie. Astazi domnul Grigorescu n-a expus decat un portret, cel al printului Ghica, numarul 40, executat cu maiestrie si expresivitate.
Domnul Stoicescu – scene marine, crevetierele, tablouri clare si foarte agreabile. Vederea unei strazi din Pompei. O zi calda, Soarele lumineaza nisipul cu razele sale, casele ies in evidenta in culorile lor stridente intr-un tablou dintre cele mai bune ale domnului Stoicescu.
Domnul Stancescu – corect ca intotdeauna, fara nici o emotie cum il stim; fructe apetisante, flori frumoase foarte clare etalandu-se in pahare curate. Nimic original, desi face placere ochiului.
Domnul Marinescu – specialist in flori si fructe fin tratate; un car tras de boi vigurosi. Nimic nou.
Natura moarta. Domnul Constantinescu expune niste foarte frumoase mere, poate cam prea verzi si struguri care, privindu-i, iti lasa gura apa. Iata o domnisoara, domnisoara Emilia Popovici, cu un tablou bucolic cu un cocos foarte finisat. Domnul Leon Goldstein a carui pensula s-a exersat in tablouri campestre; tarani si tigani cu caini si flori, portrete. Acesta promite inca. Iata-l pe domnul Georgescu cu un incantator tablou – «Pajul». Are miscare si un colorit nostim. Domnul Kaiser, pictor german, nu impresioneaza; tabloul sau istoric, «Atacul Grivitei», este o comanda sau o panza platita.
Domnul Nistorescu, totdeauna fructe; multe culori; s-ar crede ca sunt culese din pamantul fagaduintei; apoi domnul Socolescu care are un tablou frumos, un transport de butoaie de vin, executat cu indrazneala si cu atentie. Domnul Stache, domnisoara Zissy si domnul E. Ionescu avand mai mult bune intentii decat panze bune.
Cum este salonul? Este prima intrebare care se adreseaza celor care ies de acolo. Ii vom raspunde fara prea multe fraze. Acest salon nu este tocmai o serie de capodopere. Totusi, elanul tanar realizeaza un intreg remarcabil. Trebuie sa tinem cont de acest lucru si sa incurajam aceasta incercare care are un scop nobil. Publicul ar trebui sa mearga mai des si in special cei care nu inceteaza sa iubeasca arta.'
Culoare si emotie
Arta plastica incepe, la sfarsitul secolului al XIX-lea romanesc, sa faca parte din ceea ce societatea numea generic cultura. Din textul ce repertoriaza descriptiv panzele dintr-o expozitie bucuresteana, printre primele colective, transpare un mesaj ce comunica o perspectiva curat moderna asupra picturii. Pentru Claymoor, pictura este un mod de gandire si de expresie transmis public prin mijlocirea culorii si emotiei. Jurnalistul, cu evidente inzestrari de critic de arta, incurajeaza libertatea de expresie, considerand-o un drept natural al pictorului, care este din ce in ce mai viguros cu cat este mai mare diversitatea formelor pe care le ia arta sa.
• Lucian Pricop
Traducere din limba franceza de Lucian Pricop
Continuare in numarul urmator
