Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
8 octombrie 1882
Bucurestiul a inceput sa se simta mai bine. Este un efect al iernii care se apropie. Se atata focul in vatra si bustenii se agita arzand.
O gramada de vesti bune. Receptiile au inceput.
Doamna Jean Alexandrescu si-a rezervat miercurile.. Doamna printesa Ferdinand Ghica isi reia sambetele. Bufet copios, ceai rafinat, gazda incantatoare.
Se spune, repet cu anumite rezerve, ca doamna Oteteleseanu va relua duminicile seria delicioaselor sale recevimento pe care lumea le asteapta cu nerabdare de o luna.
Trupa franceza este deja la Bucuresti. Se repeta la Micul Duce. Sala Orfeu a fost complet transformata. Erau doua randuri de loji. Aviz intarziatilor, n-au mai ramas decat putine locuri pentru premiera.
Trupa italiana soseste seara. Pe 16, marea premiera a Aidei. Se vorbeste, de asemenea, despre un balet.
Joia viitoare, mare concert dat la Ateneu de domnisoara Angheleanu. Aceasta tanara artista este romanca si merita sa fie incurajata fara sa mai evocam faptul ca a primit marele premiu al Conservatorului de muzica de la München. Amatorii de muzica buna vor putea petrece cateva ore de desfatare.
Teatrul francez din sala Bossel este pe moarte. Vineri seara s-a jucat Trei Palarii. De aceasta data a fost bine jucata. In cateva loji unele persoane cunoscute – doamna Vasile Boerescu se ascunde intr-o preafrumoasa blana de lutra, pe capul frumos poarta o palarie Tallien, domnul baron de Ring, ministru al Frantei, domnul colonel Tramont, din partea misiunii franceze, domnul d’Aladro, ministru al Spaniei si secretarul sau, domnul Samanego, doamna Coralia Savescu, gratioasa sub o palarie de ducesa cu puf de canar, doamna Bengescu, frumoasa ca intotdeauna, sclipitoare gratie perlelor si reflexelor otelite.
Il vad de asemenea pe Suleyman bey, ministru al Turciei alaturi de Izet bey, aghiotant al sultanului, in trecere prin Bucuresti, in drum spre Constantinopole. Pe fotolii aceleasi figuri care se vad peste tot. Dupa teatru am mers la Capsa unde foarte greu puteai gasi un loc liber.
(Traducere din limba franceza de Lucian Pricop – Continuare in numarul viitor)
Oras al contrastelor
Vizitat de multi straini, Bucurestiul secolului al XIX-lea este pentru acestia un oras al contrastelor, demn de extazul in fata semi-ruralismului sau, dar si de oroarea provocata de schimbarile mult prea radicale de peisaj. In prima categorie, a cuvintelor alese despre Bucuresti, ar putea intra multe dintre opiniile provenind din spatiul francez. Ce mai atasata de originalitatea capitalei este Aurélie Ghika, nora lui Grigorie Dimitrie Ghica. De origine franceza, ea se casatoreste cu fiul fostului domn si viziteaza tara in perioada Revolutiei din 1848 si scrie cateva carti cu oarece trecere in lumea franceza: La Valachie Moderne, Lettres d’un penseur des bords du Danube, La Valachie devant l’Europe.
Aurélie Ghika se entuziasmeaza sincer... Insa, o sinceritate viciata stilistic de efuziuni diminutivale: 'Bucurestii sunt un oras aparte care nu seamana cu niciuna din capitalele noastre europene, aliniate si de o uniformitate care fac disperarea artistului. Ulitele lungi si intortocheate, ca stradutele italiene, refuza orice lege a armoniei. Casele sunt aruncate la nimereala, intr-o invalmaseala ca niste cuiburi in paduri (...). Vazuti de la inaltime, Bucurestii au aerul unui oras fermecat, acoperisurile sale, de tabla, stralucesc in soare si se arginteaza in lumina lunii ca si cum zapada ar urma unei vapai de foc. Casele de la mahalale, despartite unele de altele prin gradini micute, plantate cu arbori, sunt de un efect pastoral care isi are farmecul sau. S-ar zice ca orasul seamana cu un parc presarat cu casute. Gratia naturii suplineste lipsa absoluta de edificii impozante.'
Citește pe Antena3.ro
Daca ar fi fost singura privire de sus, am fi banuit-o de parti pris familial; dar si Ulysse de Marsillac, calator francez care poposeste in tarile Romane in 1852 si care se stabileste aici, scrie o carte, Bucurestiul in veacul al XIX-lea, pe care o dedica Principesei Elisabeta. Prin aceasta lucrare, francezul romanizat viza transferul de emotie si cunoastere a tarii de adoptie catre Principesa. Nici macar Parisul nu poate rivaliza cu Bucurestiul pluristratificat al lui Marsillac: 'In tarile foarte civilizate, la Paris, de exemplu, exista in mod cert satisfactii pentru spirit si pentru simturi, dar sufletelor noastre le lipseste ceva ce nu pot defini, dar simt profund. Totul este facut acolo intr-un mod mai curand artificial decat natural. Se prefera lumina gazului in locul soarelui; oamenilor le place mai mult sa calce pe asfalt decat pe gazon. (...) Dar, daca ar exista o tara in care sa gasesti deopotriva avantajele civilizatiei si cele ale naturii, nu ti-ar placea sa locuiesti acolo? Ei, bine! asta ne ofera orasul Bucuresti.'
Dar... unele evidente nu pot fi totusi escamotate: '...fii totusi, Bucurestii anului 1869 seamana foarte mult cu Bucurestii din 1669. Spatiul in care se intinde este imens si sfideaza orice preocupare din partea unei edilitati neputincioase. Centrul are totusi aspectul de oras, cu rezerva ca nici o strada nu este dreapta si ca fiecare construieste dupa capul sau, o fantezie straina de orice arta.' (Lucian Pricop)
