Clopotul care a trezit Basarabia

Vestea că Adrian Păunescu a încetat din viaţă a cutremurat sufletele basarabenilor. Scriitorul Nicolae Dabija, profund îndurerat de dispariţia Poetului, spune că Adrian Păunescu este "Clopotul care a trezit Basarabia": "De la Cenaclul Flacăra noi am învăţat Limba Română, cântecele neamului românesc, acesta ne-a ajutat să ne redescoperim ţara şi să ne regăsim pe noi înşine. În acei ani, în fiecare zi de joi, toată Basarabia stătea lângă aparatele de radio ca să rostească împreună cu Adrian Păunescu: «Trăiască, să trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!». Revoluţia noastră de renaştere naţională de la sfârşitul anilor ’80 s-a desfăşurat pe fundalul cântecelor preluate din repertoriul Cenaclului Flacăra. Cu ele ne-am culcat sub tancuri la 7 noiembrie 1989, cu ele la 10 noiembrie 1989 am luat cu asalt sediul Ministerului de Interne, cu ele veneam la Marile Adunări Naţionale, ca să ne cerem dreptul nostru la limba română, la istorie, la adevăr, la identitate. În ianuarie 1990, când împreună cu Grigore Vieru, Mihai Cimpoi şi alţi intelectuali basarabeni i-am făcut o vizită în casa lui din Bucureşti şi Adrian Păunescu ne-a citit o noapte întreagă din cartea sa de aproape 1.000 de poeme nepublicate, iar el se simţea netrebuincios Revoluţiei române, pe care o apropiase cu Cenaclul Flacăra şi cu poemele sale, i-am propus să se mute la Chişinău, unde-i oferisem şi un loc de lucru la săptămânalul Literatura şi Arta. A acceptat entuziasmat oferta şi, chiar dacă ulterior n-a mai ajuns decât în trecere pe la Chişinău, propunerea noastră l-a încurajat, s-a ştiut atunci util Basarabiei, trebuincios cauzei, necesar poeziei. La 31 august 1990, Adrian Păunescu şi Cenaclul «Totuşi iubirea» au fost invitaţii Sărbătorii Naţionale Limba Noastră cea Română. Poetul era aşteptat de tot Chişinăul. Piaţa Marii Adunări Naţionale devenise neîncăpătoare. Înainte ca Adrian Păunescu să urce pe scenă, mulţimea cânta cântece care ne-au ajutat să ne ridicăm din genunchi: «Doamne, ocroteşte-i pe români/ pentru vechile hotare,/ pentru România Mare...». «E cel mai dumnezeiesc spectacol la care am asistat vreodată», avea să spună poetul după acel concert..."
Trăiri
În zilele imediat următoare l-am însoţit la Orhei. Aducea cu un preot semănând pe dealurile de la Orheiul Vechi poezii. Apoi am fost cu el la Copăceni, localitatea de lângă Bălţi în care i-a rămas copilăria desculţă. Parcă se recunoştea în fiecare copil. Se oprea în dreptul fiecăruia să întrebe, să răspundă, să le vorbească. La Copăceni, în Casa de Cultură, s-a adunat aproape tot satul, ca să-l vadă şi să-l asculte pe Adrian Păunescu. Cineva l-a legat cu un prosop, altcineva l-a îmbrăţişat de parcă îl cunoştea de când lumea. O bătrânică, ce fusese eleva părinţilor săi, avea să spună: "Ştiam că Adrian va deveni om mare, pentru că atunci când plângea se auzea în tot satul". Elevii de la şcoala din localitate i-au spus poezii de-ale lui şi de-ale lor. În acea călătorie am văzut cum, de frumuseţea locurilor şi a oamenilor, i se umpleau ochii cu peisaje şi lacrimi. Atunci, de mulţimea trăirilor, Poetul s-a îmbolnăvit: a prins să-l doară inexplicabil inima. Câteva zile din acel septembrie 1990 a fost internat la Spitalul Clinic Republican din Chişinău. I-am făcut câteva vizite. În salon n-aveai loc de flori. Medicii îi rugau pe admiratorii Poetului să-l cruţe, până se întremează. În toate acele zile el a dictat poezii... Soţia lui, Carmen, le caligrafia fidel pe nişte file care au ajuns la săptămânalul Literatura şi Arta, fiind tipărite într-un tiraj de peste 260.000 de exemplare (acesta era tirajul publicaţiei noastre la acea oră).

Nu le-am găsit incluse în nici un volum al lui Adrian Păunescu, nici chiar în monumentala sa Cartea Cărţilor de Poezie. De-a lungul vieţii sale, marele nostru contemporan făcuse risipă de geniu, de poezii, de generozitate, un semn distinct al celor aleşi. Posteritatea lui Adrian Păunescu are o datorie: să-l redescopere pe Poet în toată dimensiunea sa. Am impresia că ea s-a şi apucat de lucru."

Tenacitate
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca, a conturat, de asemenea, portretul poetului Adrian Păunescu, pe care îl numeşte cel mai basarabean dintre toţi românii. "E prea uriaşă şi de neconceput cu ochiul liber şi cugetul limpede personalitatea regretatului – om politic, poet şi prieten. Aceste diverse şi multilaterale ipostaze ale regretatului academician Adrian Păunescu sunt indisolubil îmbinate între ele şi reflectă în egală măsură complexitatea acestui mare patriot. În calitatea sa de Poet şi-a ales cea mai ascuţită armă de luptă pe acest pământ – cuvântul aşezat în versuri. Poeziile lui, devenite populare pe tot spaţiul românesc, publicistica bătăioasă şi incandescentă, vulcanica lui artă oratorică sunt virtuţi literar-artistice ale omului de cultură şi artă Adrian Păunescu, care la etapa actuală rămân a fi neîntrecute de semenii săi. Şi acestea nu sunt elogii gratuite. Câtă încărcătură patriotică, nostalgică de iubire faţă de semenii săi conţin versurile «Doamne, ocroteşte-i pe români», «Galbenă gutuie», «Părinţii» şi multe altele, care au devenit populare şi sunt fredonate cu multă dragoste de mii şi mii de conaţionali ai noştri, deseori considerându-le anonime.

Pentru noi, cei din spaţiul dintre Prut şi Nistru, Adrian Păunescu a însemnat pilonul de rezistenţă în faţa încercărilor timpurilor. Prin activităţile desfăşurate, începând cu Cenaclul «Flacăra», iar apoi în calitate de om politic, fondator de reviste şi fundaţii, s-a dovedit a fi cel mai basarabean dintre toţi românii, în pofida faptului că era formal legat de acest meleag doar prin inscripţia din buletinul de identitate. Spiritual, relaţiile poetului Păunescu cu Basarabia erau mult mai intense. Dând dovadă de multă tenacitate, îndrăzneală, dragoste pentru acest pământ şi oamenii lui, o dată cu destrămarea imperiului sovietic, de la 1990 încoace a fost omniprezent, vizitând de nenumărate ori Republica Moldova, unde era aşteptat şi primit cu braţele deschise."

Prietenie
Academicianul Gheorghe Duca este născut la Copăceni, ca şi poetul Adrian Păunescu, la o diferenţă de nouă ani. Destinul i-a adus aproape abia la începutul secolului al XXI-lea. "Cu toate acestea – mărturiseşte preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei –, afirm cu toată certitudinea şi sinceritatea că în aceşti zece ani relaţiile noastre prieteneşti au fost atât de puternice, încât nimeni nu putea spune că nu am fost împreună o viaţă întreagă. Chiar de la primele noastre contacte s-a interesat de evoluţia social-politică de la noi, de fenomenul culturii, de soarta limbii române, de evoluţia tradiţiilor, istoriei şi credinţei conaţionalilor noştri. În toate căuta să pătrundă până în cele mai mici detalii, încercând să explice rezistenţa basarabenilor în faţa provocărilor istoriei de a se perpetua ca neam de origine latină.

Nu mă pot împăca însă cu gândul că discursul academicianului Adrian Păunescu rostit la 31 august curent în faţa membrilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu ocazia înmânării însemnelor tradiţionale a fost de fapt testamentul pe care ni l-a lăsat. Oricum, viaţa continuă. Noi prin fapte şi acţiuni vom încerca să-i îndreptăţim aşteptările. Iar ca să ne vegheze faptele, Academia de Ştiinţe a Moldovei a propus ca bustul marelui poet Adrian Păunescu să-şi găsească locul cuvenit pe Aleea Clasicilor din inima Chişinăului – loc de pelerinaj pentru toţi românii de pretutindeni."

Citește pe Antena3.ro