Colibaşi – cuib gingaş de pîrnăiaşi

Ştirea pozitivă a unei puşcării • "PORŢI DESCHISE" LA PENITENCIARUL COLIBAŞI
În ziua porţilor deschise, la Penitenciarul Colibaşi au venit în vizită oameni care au pus umărul la aducerea pîrnăiaşilor după gratii – poliţişti, instanţe de judecată, procurori. În timp ce invitaţii mîncau la cocteil icre de Manciuria, puşcăriaşilor li se dădeau ciorbă şi tocană de legume aduse cu "ghiumurile".

ŞTIRE POZITIVĂ ● Partea reală a vieţii după gratii, într-o zi fără sfinţi
La penitenciarul Colibaşi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au adus cu cîteva zile în avans ziua porţilor deschise. Nu pentru puşcăriaşi. Vizitatori de seamă, mai ales dintre cei care au ajutat la închiderea lor – poliţişti, instanţe –  s-au plimbat printre clădirile cu deţinuţi în regim de maximă siguranţă, în regim închis sau semideschis.

Un lucru e cert: de ziua personalului din penitenciare n-a fost ziua deţinuţilor. În timp ce invitaţii mîncau la cocktail icre de Manciuria, ouă de prepeliţă înjumătăţite pe o lămîie şi peşte oceanic, lor li se dădea la burdihan ciorbă şi tocană de legume aduse cu "ghiumurile" – nişte bidoane mari de aluminiu.

În faţa clădirii cu acoperiş metalic, întinsă pe cîmpie ca o carapace de broască ţestoasă, sînt aliniate zeci de maşini. Oameni, respirînd aerul libertăţii prin cămăşile lor proaspăt călcate, prin pantofii lustruiţi şi parfumurile discrete, merg să viziteze Penitenciarul Colibaşi. Nu vă imaginaţi că "porţile deschise" sînt pentru toată lumea. Oameni care vor să vadă cu ochii lor roadele muncii sînt cei care au acces: poliţişti, reprezentanţi ai Primăriei Mioveni, ai Jandarmeriei şi instanţelor de judecată. Şi presa.

ZIUA ÎNCEPE LA APEL. Singurul cîştig al zilei cu porţile deschise pentru cei cîţiva deţinuţi scoşi la înaintare sau cum li se spune "politically corect" în filmul de prezentare al penitenciarului – "persoane private de libertate" – este o gură de "afară". "Afară" e lumea din care le vin de cîteva ori pe săptămînă pachetele, unde nu ai în fiecare dimineaţă "corvoada", adică să trebuiască să faci curăţenie, unde viaţa nu se trăieşte la program. Şi unde pulsul zilei nu se ia la aceeaşi oră cu neobositul apel. Pentru cei aproximativ 730 de pîrnăiaşi, de "afară" începe viitorul dacă vrei. "Viitorul sună bine, păcat că nu răspunde nimeni la apel", glumeşte în una din scenetele pregătite pentru această ocazie, Maria, o femeie care a omorît un om şi care a ispăşit şapte ani din pedeapsă. Există un singur deţinut în Penitenciarul Colibaşi care nu mai aşteaptă nimic. Vieţaşul.

PUŞI LA DOSPIT. Cînd asculţi filmul de prezentare a penitenciarului, te gîndeşti că există viaţă şi dincolo de gratii. Băieţii sînt arătaţi jucînd table, tenis, fotbal, pot da trei-patru telefoane pe lună, pot primi scrisori, au bibliotecă. Deţinuţii organizează de-a lungul anului concursuri, au ateliere de creaţie, fac goblenuri, mărţişoare. Unele activităţi le aduc şi nişte bani în plus – cos saltele, fac plasă de gard şi bolţari. Şi, aşa cum singuri recunosc, activităţile "contează la comisie", adică dau bine la dosar şi le poate grăbi eliberarea.

La munca mai curată, la brutărie, mergem să vedem băieţii care au pedepse uşoare. Îmbrăcaţi în alb, cu boneţele, privesc anxioşi domnetul care le dă tîrcoale, le laudă şi gustă pîinea, îi filmează şi fotografiază ca pe exponatele de la zoo. Unul mai oacheş şi burtos povesteşte cum a învăţat meseria de brutar în detenţie, afară învîrtea doar "covrigul", era şofer. Nu spune pentru ce a fost "pus la dospit" la Colibaşi, dar aşteaptă, mestecînd la malaxor cocă şi răbdare, să treacă cei doi ani pînă va respira alt aer.

INTIMITĂŢI, CÎRPE ŞI SALTELE. Subcomisarul Viorel Dinişor, ghidul musafirilor prin închisoare, ne arată serele cu legumele ce asigură o parte din meniul deţinuţilor şi cum sînt organizate clădirile. În faţa unei căsuţe cu flori şi verdeaţă în faţă, complet alt peisaj în marea de ciment, sîrmă ghimpată şi tablă, se opreşte pentru explicaţiile de rigoare. "Aici este camera pentru vizite intime. Cei care se căsătoresc au dreptul să petreacă aici prima lor noapte, chiar dacă unul dintre soţi nu este din penitenciarul nostru", subliniază subcomisarul. De la frămîntatul pîinii şi treburi intime ajungem la sectorul unde se confecţionează saltele. Un bărbat tatuat pe braţul vînjos înţeapă cu un ac de mărimea unei andrele saltelele grase. Alături, colegul mustăcios, îmbrăcat în haine militare vechi, taie în fîşii haine soldăţeşti kaki. "Termin de cusut o saltea cam într-un sfert de oră", spune bărbatul. N-ai cum să nu-l crezi văzînd cu cît elan împunge ghemotocul de cîrpe pînă îi dă o formă. Nu ştie cu cît sînt vîndute saltelele grosolane, cusute cu aţă de cînepă. Şi nici dacă la camera pentru vizite intime sînt aşezate pe pat saltele făcute de mîinile lui.

HOŢ LA UŞILE ÎMPĂRĂTEŞTI. Prin pustiul curţii răzbate, cum te apropii de o hală, bîzîitul unei freze. Ne apropiem de atelierul de tîmplărie şi trecem la arta de dragul artei. Mirosul dulce de rumeguş şi fineţea lucioasă a scaunelor şi dulapurilor aparţin altei lumi. Unei lumi, care se minunează de priceperea pîrnăiaşilor de la înălţimea pantofilor cu toc. O doamnă doctor care era în vizită spunea că-şi doreşte de mult timp un teasc. Dacă s-ar găsi cineva priceput să o ajute aici, bine i-ar prinde. Cineva se găseşte, un băiat căruia i se face reclamă ca meşterului Manole în varianta dulgherului. "Doamnă, a făcut şi o căruţă din aia decorativă, chestii de artizanat. O să vă placă sigur", dă asigurări un ucenic. Artistul secţiei este însă un bărbat, închis pentru furt. "M-am înhăitat cu cine nu trebuie şi am picat eu de prost. Nişte puşti m-au tras pe sfoară şi acum stau patru ani la răcoare", povesteşte, în timp ce dintre degete îi ies boabele şlefuite de struguri şi cîrceii de viţă-de-vie din lemn. "Lucrez pentru o mănăstire din Argeş. Fac şi stîlpi din ăia din altar, şi uşile alea mici din faţă", se mîndreşte cu talentul ivit de nicăieri în viaţa lui. "Afară" n-a muncit niciodată. Cîteva din lucrările ieşite din mîinile care au furat, tîlhărit sau chiar ucis împodobesc biserica cochetă a penitenciarului.

SHOW DE MITITICA. Aşa cum se cuvine la orice sărbătoare, nu strică şi puţin divertisment. Responsabile cu amuzamentul sînt cîteva femei de vîrste diferite. Publicul – o gloată de băieţi între 18 şi 21 de ani, aflaţi în regim închis la penitenciar. "Ia linişte, bă!", îi somează un gardian pe puştii care au început deja să facă glume şi să rîdă de fetele înşirate în faţa lor. Doamnele nu se intimidează. S-au machiat, pieptănat, unele şi-au ascuns tatuajele sub sacou. Poantele sînt bune, un fel de haz de necaz de închisoare. Fiecare parodiază reclame văzute la televizor şi le adaptează la viaţa de puşcărie. Rîd de berea cavou – rece ca mortu’, de un puşcăriaş care a furat inelul lui Jupiter.

Maria e îmbrăcată ca o doamnă, într-un deux piece roşu, cu părul lung de culoarea tutunului, răsfirat pe umeri. La glumele ei audienţa rîde cel mai cu poftă. "Particip cu drag la spectacole. Altfel, fiecare zi e la fel ca cealaltă: ne trezim, masa, corvoada, puţin timp afară, apelul, ne uităm la televizor. Mai demult sortam seminţe, mai făceam ceva, dar acuma trebuie să ne omorîm timpul", spune privindu-te drept. E printre veteranele din penitenciar, căci se află aici de cînd ţara avea alt preşedinte. Pentru omor.

După ce scenetele se termină, se revine la realitate. "Hai, fetele! Încolonarea!", le ia un gardian în primire. Traversează cuminţi curtea, apoi băieţii sînt duşi în corpul lor de clădire. Sărbătoarea, cu porţile ei deschise cu tot, se termină.