Colindele mamei Cosana

Cosana – numai dac, de femeie cu parul de aur... N-ai sa-l mai intalnesti nicaieri in tara. Din el deriva si numele Cosan­ze­nei, zana cu parul de aur. La Lelese, in Tinutul Pa­du­renilor, erau o data multe Cosane pe lume. Acum mai e numai una. Tanti Cosana, care, cu glasul ei minunat, duce mai de­par­te traditia deprinsa de la tatal ei, mesterul de colinde...

Exista cateva locuri in tara in care dacii n-au fost infranti. Stindardul lupului inca flutura in zilele de iarna, iar vantul duce suierul lui pana departe. Acesta e sentimentul pe care-l ai cand ajungi in Tinutul Padurenilor. Satele n-au legatura unele cu altele, drumurile pleaca toate din calea principala de acces, in asa fel incat toate distantele trebuie masurate la dublu. S-au pastrat in satele astea, conservate de izolarea naturala, obiceiuri si credinte vechi precrestine, dar si o suma de obiceiuri crestine nealterate de la inceputurile lor pe aceste meleaguri. Batrana cu nume dac din Lelese, tanti Cosana Vinca, fiica mesterului de co­linde care initia odinioara – sa tot fie o juma’ de secol de-atunci – cetele de colindatori, vorbeste grabit, rostogolind cuvintele, ca un rau de munte peste pietre rotunde, dar canta cristalin ca un izvor abia inceput. I-am ascultat si noi cantul si colinda, intr-o seara de iarna...

'Stiti voi, sfinti, voi stitiuuu.../ De ce ne ispititiu,/ Da-i Domnului, Doamne!/ Si ne ispititiu,/ Voi mai bine stitiu.../ Ne duceam pe carare/ Carare, carare, pe-o raza de soare/ Da-i Domnului, Doamne!/ La lina fantana/ Cu apa salcina/ Da-i Domnului, Doamne!/ Ca sa odihnimu/ Si sa gustarimu/ Cum ne odihneamu/ Cu Domnu’ vorbeamu/ Da-i Domnului, Doamne!/ Atunci acei pagani pe noi ne-nconjoara/Pe noi ne-nconjoara, pe Domnul legara/ Da-i Domnului, Doamne!/ Il legara, il luara si mi si-l dusera/ La Crucea lui Pilatu,/ La crucea de bradu/ Da-i Domnului, Doamne!/ Si mi-l judecara,/ La moarte, strigara/ Si de-aici l-au dus/ Spre Golgota-n sus/ Da-i Domnului, Doamne!'

Tanti Cosana Vinca se simte in largul ei in fata microfonului. Nu-i prima data cand canta... 'E cea mai buna informatoare din zona' – ma avertizase dl Rusalin Isfanoni, cercetator asiduu al folclorului zonei (il recomanda pentru asta originile lui padurenesti si munca de-o viata la Muzeul National al Satului 'Dimitrie Gusti'). 'Informatoare', adica persoana care depoziteaza informatii pretioase despre traditiile locale si le impartaseste culegatorilor de folclor.

Porecla
'Cand am inregistrat pentru radio prima data aveam 18 ani. Nu era curent. Aveau niste alea, ca palniile, cilindri le zice... A fost Emilia Comisel aici, dar si Ovidiu Barlea. Aveam carte de povesti de la el' – cauta tanti Cosana aprobare la sotul dansei, Petru Vinca, 'dupa batjocura, «Panciu»'. 'Bat­jo­cura', la padureni, inseamna 'porecla'. Asta ca nu cumva sa va inchipuiti ca-i vorba de altceva. Numele de familie sunt putine, cate trei patru in fiecare sat, si-atunci, ca sa stii despre cine-i vorba, le zici dupa porecla. Tanti Cosana nu ne lasa sa vorbim prea mult despre nume si porecle. Mai are sa ne zica ceva despre intalnirea ei de acum o jumatate de secol cu celebrii folcloristi. 'Noi cantam si ei faceau notele, ca sa stie melodia.

Cantam mai mult iarna, ca sedeam cu furcile, eram vreo 4-5 femei intr-o casa si cantam. Si ei venau si ne inregistrau. Vara nu prea aveam timp, doar cand mergeam la vaci. Dar cum sa te inregistreze cand alergai desculta dupa vaci...?'
Ne-ntinde ceva bucate, sa gustam si noi. Si-un paharel de 'ghinars' – adica de tuica de pruna, ca pe-acolo, neaflandu-se vii, nici vin nu se face; dar asa s-au pomenit ei, din batrani, sa-i zica tuicii 'ghinars'. 'Mancati si beti, ca eu v-oi canta ceva...' 'Colinda lui Craciun, sa le-o zici, Cosana', o indeamna Petru Vinca. 'Canta asa de frumos cand era codana, ca ma uitam lung dupa ea. Dar noi suntem d-un leat an amandoi si pe-atunci fetele erau mai rasarite, se uitau la baieti mai mari...' E mandru ca asa, 'de-un an cu ea', a reusit s-o ia de nevasta pe fata cu vocea cea mai faina din sat.

Citește pe Antena3.ro

Ce este glosofobia, frica de care suferă trei din patru persoane. Poate duce chiar la simptome fizice

'Colo sus, mai colo susu,/ Oi, lerui, Doamne!/ Colo sus, la crucea lui Craciun,/ Craciun celui batran,/ Oi, lerui, Doamne!/ Frumos lumii s-o vazut/ Pai, Domnul sfant ca s-o nascut/ Oi, lerui, Doamne!/ Domnul sfant pe acest pamant.// Pai, de cand Domnul s-o nascut/ Oi, lerui, Doamne!/ Codrii negri-au infrunzit/Pai campii dalbi au inverzit,/ Oi, lerui, Doamne!// Domnul sfant ca s-a nascut/ Irod inca n-o crezut/ Oi, lerui, Doamne!/Mult fu domn necredincios/ (...) Nici asa nu se-ncredea/ Oi, lerui, Doamne!/ Mandru sol ca il gatea/ Il gatea si-l trimitea/ Oi, lerui, Doamne!/ La curtea lui Craciun/ Pai, ca sa vada si sa creada/ Oi, lerui, Doamne!/ De s-a nascut Domnul sfant// Solul daca se ducea/ Oi, lerui, Doamne!/ Frumos Domnul s-a aratat/ Cum e pruncu’ micucel/ Oi, lerui, Doamne!/ Micucel si-nfatacel/ Pai, in carpe dalbe-nfatacel/ Oi, lerui, Doamne!/ Scutecel de bum­ba­cel/ Scutecel de bumbacel/ Oi, lerui, Doamne!/ Leganel de argintel// Solul daca mi-l vedea/ Oi, lerui, Doamne!/ Inapoi el se-ntorcea/ Cum vedea asa spunea/Oi, lerui, Doamne!...'

Cand canta mama Cosana?
'D’apoi, dragilor, iernile au fost grele, dar si viata noastra a fost grea. Atunci nu venea painea gata taiata ca acum. Atunci trebuia sa aram si sa punem grau, il seceram, venea batoza. Dar nu era nici batoza si atunci il imblaceam, puneam doua lemne unul peste altul si faceam imblaciu, cum spuneam noi, si bateam graul. Apoi il duceam la moara si iarna, la Valea Runcului. Si era frig si purtam opinci, de cate ori mergeam sa trecem apa veneam fara opinci, ca nu puteam, alunecam, si treceam pe gheata numai cu ciorapi in picioaere si cu desagii grei in spinare. Am avut o viata tare grea. Cantam vara, cu oile.

Odata, cand aveam 12 ani a venit lupul la oi, nici nu se vedea printre ele. Eu nu am zis nimic de frica sa nu ma ia si pe mine. N-am zis nici, ho, catra lup. A luat mielul si s-a dus. Aveam si niste boi pe care ii duceam la o pasune, dinspre Banat. Plecam duminica cu sare, la ei, pe la 3-6 dimineata, ca era mult de mers pana acolo. Ne intoceam seara si treceam pe la Vadu Dobrii, unde era joc, si stateam si noi la joc. Veneam pe la 12 noaptea acasa, ca era departe. Atuncea cantam...'