Coloniile durerii

27 Sep 2004 • 00:00

SECRETELE DELTEI - RANILE ISTORIEI

"Cele mai frumoase rasarituri si apusuri de soare le-am vazut acolo, in Delta." Nu este entuziasmul unui turist, ci amintirea amara a unui fost detinut de la Periprava, care isi indulcea chinul zilnic cu doua picaturi de sublim.

MONICA IORDACHE

Regimul comunist a infiintat, prin Decretul 6 din 1950, lagarele de munca, unde erau trimisi sa ispaseasca o vina imaginara detinutii politici. Lagarele au fost amplasate de-a lungul canalului Dunare - Marea Neagra, in Delta Dunarii, in Balta Brailei sau pe langa santiere de constructii ori fermele agricole subordonate Ministerului de Interne. Printr-o hotarare a Consiliului de Ministri, din 1952, numele lagarelor este schimbat in "colonii de munca", iar in 1958 in "locuri de munca obligatorie". Epoca lagarelor s-a incheiat in 1964 o data cu eliberarea detinutilor politici. Coloniile din Delta Dunarii au fost, se pare, infiintate in 1953, dupa inchiderea celor de la canalul Dunare - Marea Neagra. Cea mai importanta colonie din Delta a fost Periprava, care avea un punct de lucru si la Grindu. Au mai functionat colonii la Chilia Veche si la Bac.

INCHISORI PLUTITOARE. Din 1958, Ministerul de Interne a inceput sa "inchirieze" acestor colonii slepuri, care au fost transformate in inchisori plutitoare. Sunt cunoscute numele a cel putin trei slepuri sau bacuri, transformate in locuri de detentie: "Kastro", "Gironde" si "Yser". Pe fundul bacului, in fostele magazii, se instalau paturi suprapuse si erau "cazati" cam 200-300 de detinuti, mentioneaza revista Memoria. Rolul celulei de pedeapsa era luat de "putul cu lanturi" de la prora, adica spatiul in care se aflau lanturile care fixau ancora slepului. Acolo, detinutul era inchis sub un capac de metal si tinut in izolare. In timpul verii, otelul din care era facut slepul se incingea insuportabil, iar iarna peretii metalici ramaneau inghetati.

STUF. Detinutii erau obligati sa munceasca in constructii, in agricultura sau la recoltatul stufului. Unul dintre cei care au trait calvarul lagarelor de munca, Cristian Dumitrescu, ajuns la Periprava in 1960, la 26 de ani, spune ca taiatul stufului era una dintre cele mai cumplite munci. "Stuful se recolta iarna, cand apa era inghetata. Se iesea dimineata, cum se lumina de zi, intoarcerea era la lasarea serii. Daca se intampla sa fie vreunul bolnav, sa spuna ca nu poate sa iasa la lucru, iarna fiind, pedeapsa era sa stea culcat, in camasa si indispensabili, pe puntea de otel a bacului pana il luau butuc de acolo si il duceau jos", spune Dumitrescu.

100 DE GRAME DE PAINE. Ludovic Szanto, fost detinut politic, care a ajuns la Periprava-Grindu in decembrie 1959, marturiseste conditiile de viata din aceasta colonie. "La colonia Grindu-Periprava, in Delta Dunarii, gardienii bateau cu bastonul de cauciuc la palma. Tot in acest lagar, latrina era un sant de circa 80 cm latime, acoperit cu blani de lemne de foc, de aproximativ 1 m lungime, pe care, stand, detinutul putea defeca. In fosa colcaiau larvele de muste unele peste altele gramada, constituind un important focar de infectie. Alimentatia era variabila dupa perioade. Din 1959 pana in primavara lui 1960, 3-4 luni am fost hraniti invariabil cu "cafea neagra" (orz prajit), ratia pentru toata ziua de 100 de grame de paine si o bucata de mamaliga de circa opt centimetri. Uneori, in locul acestora se dadea un terci-faina de malai fiert, foarte lichid. Se mai dadea pentru dejun o lingura de marmelada subtiata cu apa. La pranz se dadea o zeama cu 1-2 felii de circa 2 mm de cartofi deshidratati si circa o lingura de ceva indefinibil la fundul strachinii de aluminiu. Pentru pedepsitii cu izolarea, alimentatia era de exterminare: ratia zilnica era de o jumatate de portie de mamaliga si apa calda la cerere si la 3 zile 100 g de paine plus o zeama la pranz. La Periprava-Grindu, pana in primavara lui 1960 s-a dintr-o fantana la care nivelul apei de apa era la 60-80 cmm de la sol. Apa era foarte murdara si forma un depozit gros in cateva minute."

FOAMEA ERA PERMANENTA

Inginerul Dan Ottulescu a ajuns la Periprava in 1962, pentru ca a "uneltit contra sigurantei statului". Pentru aceasta "vina" a platit cu suferinte zilnice timp de sapte ani in inchisorile comuniste, din care doi petrecuti in lagarele din Delta. A facut pe fierarul betonist, lucrand la constructia unor grajduri pentru vite, a sapat la porumb si a recoltat floarea-soarelui. "Trezirea era dimineata la ora 5:00. Ni se dadea o cafea si ceva de mancare: o zeama de cartofi sau fasole. Apoi ne incolonau si mergeam la munca. Seara ne intorceam pe la ora 18:00-19:00, inca pe lumina", povesteste Ottulescu. Baza "meniului" era insa arpacasul: o supa subtire care nu semana nici macar cu coliva. Prima data cand a gustat n-a mai putut sa ia si a doua lingura, dar foamea a invins. "Foamea era permanenta. Cand ieseam pe camp, mancam porumb crud. La floarea-soarelui era chiar bine, ca mai puteam manca seminte. Gardienii chiar spuneau ca au iesit detinutii la pascut", zambeste acum fostul detinut. Cate o bucurie mai exista insa. Rasariturile si apusurile de soare erau o splendoare. Au mai fost slujba de Paste din 1964 si putinele pachete primite de acasa. "Am primit o data un pachet cu niste lucruri ce m-au uimit la inceput, apoi am inteles. O crema de ghete Egu, folosita pe jumatate, era semnul ca fusese eliberat unchiul meu, pe nume Guy, iar cativa biscuiti Eugenia insemnau ca a fost eliberat si tatal meu, Eugen, care fusesera inchisi si ei", isi aminteste Ottulescu.