Acesta va candida, din partea PSD, pentru funcția de primar al municipiului Constanța, dar își păstrează un loc la ANPC Constanța, pentru cazul în care va pierde alegerile. Modelul politic pe care îl folosește acum Constantinescu a fost lansat de fostul președinte al autorității, Marius Dunca, tot de la PSD, care, după ce și-a făcut imagine cu ajutorul controalelor filmate și difuzate în mass-media, a ajuns parlamentar. Diferența majoră dintre cei doi este că primul a fost demis de la conducerea autorității după incendiul de la clubul Colectiv, în timp ce Horia Constantinescu nu a ezitat să se laude cu prietenia lui cu patronul de la Ferma Dacilor, care a ars la finalul anului trecut, dar nu a fost înlăturat din funcție.
Ultimul „hit” al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu, a fost puiul vopsit, pe care l-a făcut subiect de presă chiar cu o zi înainte de a-și anunța demisia și candidatura la Primăria Constanța. Spectacolele oferite de președintele ANPC de la numirea lui în funcție, până în ultima zi de mandat au fost de la început percepute de public drept replici ale celor lansate, inițial, de Marius Dunca, devenit parlamentar PSD pe baza notorietății pe care o câștigase datorită show-urilor cu presă prin magazine și restaurante.
Marius Dunca a fost demis de fostul premier Victor Ponta după ce a ars clubul Colectiv, în octombrie 2015, unde au murit 65 de oameni și peste 180 de victime au rămas mutilate pe viață. Dar PSD l-a propulsat pe fostul președinte ANPC în funcția de parlamentar, având deja imaginea de luptător pentru protecția consumatorilor.
Modelul de creare a imaginii publice a fost adoptat imediat de noul președinte al autorității, Horia Constantinescu, acesta devenind în scurt timp dușmanul declarat al tuturor comercianților și patronilor din HoReCa. Sau nu chiar al tuturor, pentru că pe patronul de la Ferma Dacilor l-a lăudat, în declarațiile pe care le-a publicat pe contul lui de Facebook, deși cel pe care l-a descris ca prieten apropiat nu avea nici măcar autorizații de construire și de funcționare la unitatea de cazare care a ars anul trecut, de Crăciun, iar președintele ANPC îl vizita frecvent.
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Nu au existat repercusiuni pentru Horia Constantinescu după incendiul de la Ferma Dacilor, acesta susținând că nu ține de activitatea lui siguranța celor care se cazează sau mănâncă în astfel de unități. Totuși, predecesorul lui fusese demis de premier exact pentru că autoritatea pe care o conducea nu a verificat siguranța clienților, Colectiv fiind doar un club, nu unitate de cazare.
Horia Constantinescu s-a mai remarcat, recent, și pentru ajutorul pe care l-a acordat promovării lanțului de restaurante Pescobar, unde a filmat controale și a-nchis mai multe unități, începând cu Taverna Racilor, ca apoi să apară într-un material filmat, împreună cu patronul acestor restaurante, promovându-i investițiile și asigurând clienții că serviciile Pescobar sunt de cea mai bună calitate. A făcut, practic, publicitate unui lanț de restaurante, deși avea funcția de președinte al autorității care trebuie să controleze aceste unități de alimentație publică, nu să le promoveze, oferind garanția calității.
Alte scandaluri răsunătoare, de același fel, au fost la Constanța, acolo unde acum candidează pentru funcția de primar. A închis Satul de Vacanță, în vara anului trecut, susținând, împreună cu directorul general al autorității, o adevărată campanie de denigrare a afacerilor din acea zonă, dar în același timp a contribuit la promovarea altor afaceri din proximitate, inclusiv prin parteneriate semnate între ANPC și operatorii economici, direct sau prin intermediul unor asociații patronale – deși rolul ANPC este acela de control, nu de promovare a celor pe care ar trebui să-i verifice.
Există coloranți alimentari care nu sunt nocivi
Cea mai frumoasă lovitură de imagine a lui Horia Constantinescu a fost lansată, strategic, exact cu o zi înainte de a pleca de la vârful autorității, când a prezentat superproducția TV „Puiul vopsit”. A reușit să convingă jurnaliștii să prezinte marea descoperire ca pe ceva malefic, pentru a le demonstra viitorilor votanți cât de importantă este munca lui, ca președinte la Protecția Consumatorilor, deși puii vopsiți sunt pe piață de mai mulți ani, iar „vopseaua” s-a dovedit a fi doar colorant alimentar, în urma analizelor de laborator făcute la Institutul de Cercetări Alimentare (ICA). Alexandru Cîrîc, director ICA, a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre scandalul puiului vopsit, explicând că pigmenţii folosiți sunt, de fapt, substanţe naturale care nu fac rău.
Prin show-ul cu participare mass-media, Horia Constantinescu a adus prejudicii majore mai multor operatori economici, atât crescători de pui, cât și distribuitori și comercianți, pentru că acum nu va mai înțelege nimeni dacă puii sunt sau nu sunt otrăviți, așa cum i-a prezentat președintele Protecției Consumatorilor, creând haos.
Îi bagă-n faliment pe fermieri și pe comercianți
Pe piață există pui din rase cu pielea galbenă, alții hrăniți cu porumb și lucernă, dar și unii hrăniți cu furaje îmbogățite cu extracte din plante, a explicat șeful ANPC, care a postat un anunț pe pagina lui de Facebook, explicându-le tuturor consumatorilor din România că pe piață sunt pui vopsiți cu substanțe nocive și infestați cu Salmonella, dar și pui vopsiți prin hrănire, ca să nu se poată spăla coloranții. Apoi a revenit asupra postării, declarând că aditivii din hrana puilor nu sunt toxici, după ce a intervenit cu explicații directorul ICA. Cea mai gravă problemă este asocierea pe care Constantinescu a făcut-o între puii galbeni și cei contaminați cu Salmonella, găsiți acum câteva zile de comisarii de la Protecția Consumatorului. Se va vedea în următoarea perioadă dacă afacerile celor din domeniu vor înregistra scăderi, în urma acestor declarații, iar cei care vor fi afectați l-ar putea da în judecată, pentru a-i cere plata prejudiciilor pe care le-a adus prin aceste ieșiri necontrolate în public.