Condamnat după 30 de ani

CAZUL AGNES LE ROUX • Două achitări şi un verdict final: 20 de ani de închisoare
În timpul proceselor, avocaţii lui Maurice Agnelet au repetat de mai multe ori o frază preferată: “Acuzarea e bazată pe o problemă majoră. Cînd a fost comisă crima prezumată? Unde? Prin ce mijloace? Nu se ştie nimic. N-are importanţă că orice gangster are dreptul la o acuzare precisă. Agnelet, de asemenea”. Drept urmare, acuzarea a făcut tot ce i-a stat în putere, în condiţiile date, pentru a fi precisă. Şi-a ţintit o condamnare de 20 de ani.

VICTIMA. Agnes Le Roux (29 de ani) era tînără, frumoasă şi bogată. Fiica proprietarei unui casino din Nisa, “Palais de la Meditarranee”, şi moştenitoarea unei averi fabuloase. O fire rebelă şi nonconformistă. Pe Jean-Maurice Agnelet l-a cunoscut încă de pe vremea cînd era adolescentă. Avocat de profesie, el apăra interesele lui Rene Le Roux, mama lui Agnes. Maurice era cu 10 ani mai mare decît ea, însă şarmul şi trecerea pe care el o avea la femei au fascinat-o. Relaţia lor, pasională şi haotică, nu a durat. S-au despărţit, dar au rămas prieteni. Agnet s-a căsătorit la 21 de ani, iar în 1976 a divorţat amiabil de soţul ei. La proces, ambii au fost reprezentaţi de Maurice. E momentul în care scînteia iubirii se reaprinde. Agnes era îndrăgostită de el. Însă nu l-a putut convinge niciodată să trăiască împreună. Maurice nu putea fi al unei singure femei. Erau perioade în care umbla şi cu trei amante deodată. “Nu mă deranja decît tehnic”, mărturisea el judecătorului în septembrie 2007, la ultimul proces.

Agnet bănuie şi suferă. Aşa cum suferea în urma relaţiilor tensionate pe care le avea cu mama sa. Cu puţin timp înainte de dispariţie, are două tentative de suicid. La prima, pe 4 octombrie 1977, înghite un pumn de pastile. E găsită la timp şi salvată. Două zile mai tîrziu, ia alte pastile şi-şi taie venele. Scapă cu viaţă. Nu mai are acelaşi noroc în noaptea de 27/28 octombrie, în ajunul sărbătorii morţilor, după calendarul catolic. În acea vreme, ea plănuia să plece în week-end, într-o vacanţă, în Italia. Chiar cu Maurice, susţin jurnaliştii de la RTL. Îşi cumpă-rase un Range Rover alb, care a dispărut o dată cu ea.

SUSPICIUNILE. Un caz de dispariţie după două tentative de suicid pare simplu, nu-i aşa? Cu toate acestea, cazul Agnes Le Roux a fost un maraton judiciar, plin de insuccese, de bîlbe şi de tergiversări. Un dosar în care acuzarea a dat dovadă de o perseverenţă fenomenală.

O anchetă ratată din start: dispariţia femeii a fost sesizată la poliţie abia în februarie 1978, cînd Rene Le Roux a depus plîngere. A fost deschis un dosar pentru “sechestrare arbitrară” (n.r. – dispariţie în împrejurări suspecte), însă cele două luni şi jumătate trecute de la momentul faptei au tras înapoi munca poliţiştilor. Primelor investigaţii, efectuate la domiciliul lui Agnes, le-a lipsit precizia.

Maurice a devenit rapid principalul suspect, datorită comportamentului său. Era singurul care nu se impacientase de dispariţia femeii, nu a căutat-o şi nici nu i-a trimis vreun mesaj pe robotul telefonic, deşi toţi ştiau că e iubitul ei. Mai mult, declaraţiile lui erau contradictorii. Şi faptele... Avocatul avea cheile de la apartamentul lui Agnes. În ianuarie 1978, cînd ancheta încă nu începuse, el a reziliat contractul de asigurare pentru acel apartament.

În martie 1978, în urma unei percheziţii, la domiciliul lui Agnes e găsit un bilet de adio: “Îmi pare rău. Drumul meu s-a sfîrşit. Eu mă opresc aici. Totul e bine. Agnes. Vreau ca Maurice să se ocupe de tot”. Mesajul nu era nici semnat, nici datat. Partea de sus a hîrtiei fusese ruptă. O prietenă de-a femeii şi-a amintit că Agnes, după prima ei tentativă de sinucidere, lăsase un bilet asemănător. Cîteva luni mai tîrziu, a fost găsită şi fotocopia lui, în cabinetul lui Maurice. Era biletul întreg, datat.

MOBILUL. E simplu: banii. În prolifica afacere a casinourilor, Rene Le Roux avea un adversar redutabil: Jean-Dominique Fratoni. Era interesat de “Palais de la Mediterranne”, bastion al tradiţiei şi proprietate a lui Rene. În conflict cu mama sa, Agnes voia să-şi recupereze partea de moştenire, dar se lovea de un refuz categoric. Aici a intrat în scenă Maurice Agnelet, care a fost intermediar între Agnes şi Fratoni. Ultimul i-a oferit fetei 3 milioane de franci francezi (astăzi 450.000 de euro) în schimbul votului ei favorabil în sedinţa din 30 iunie 1977 a consiliul de administraţie al cazinoului.

La 16 mai 1977, Agnes a mers la Geneva, însoţită de Maurice, şi a primit 1,8 milioane de franci. Au deschis împreună un cont comun. În iulie 1977, Agnes a primit diferenţa, sub forma unor bonuri de la casă la o bancă din Nisa. După dispariţia ei, în urma unor operaţiuni bancare complicate, întreaga sumă a fost depusă la Vevey, într-o bancă elveţiană, pe numele lui Maurice Agnelet.

Mai mult, conform informaţiilor obţinute de prof. univ. dr Thomas Csintă, în toamna lui 1979, în biblioteca lui Maurice au fost găsite trei cărţi pe care el făcuse următoarele însemnări de mînă: “17 mai 1977. Geneva.

PM-PV cu prietenie” (PM şi PV sînt abrevierile de la “Palais de la Mediterranne” şi “Palais de la Venetia”); “30 iunie 1977 – securite – PM-PV” (este data la care Fratoni anunţă supremaţia sa peste “Palais de la Mediterranne”); “Miercuri, 2 noiembrie 1977, reclasarea dosarelor PM-PV. Libertate”. Astăzi, conturile lui Agnelet din banca elveţiană sînt blocate. Jean-Dominique Fratoni, considerat de unii posibil suspect pentru dispariţia lui Agnes, a decedat în 1994.

TERGIVERSĂRI. Ancheta s-a derulat lent, a fost nevoie de o aşteptare de cinci ani pentru a ajunge la inculparea lui Agnelet. Pe 13 august 1983, el a fost acuzat de uciderea lui Agnes şi arestat preventiv. Pe 7 octombrie, e eliberat sub control judiciar. Pe 30 septembrie 1985, judecătorul de instrucţie dă o ordonanţă de achitare în favoarea lui Maurice. Insuficiente probe care să susţină acuzarea, susţine el. Decizia este confirmată şi la apel. Un an mai tîrziu însă Maurice este condamnat la doi de ani de închisoare pentru aspectul financiar al cazului, deturnarea banilor lui Agnes. Pedeapsa atrage de la sine şi radierea din baroul de avocatură.

Procurorul, dar şi familia Le Roux susţin că tergiversarea acestui caz a fost posibilă datorită apartenenţei lui Maurice la masonerie. Era membru venera-

bil în loja “Marelui Orient”. Mason era şi primul judecător de instrucţie care a refuzat să-l trimită în judecată. Dar şi succesorul lui, care-şi împodobea semnătura de pe procesele-verbale cu trei puncte... În 32 de luni, el nu a făcut nici măcar un interogatoriu. Tot mason era şi unul dintre comisarii de poliţie care au instrumentat cazul. “Din februarie 1978, dosarul a fost trecut de la un mason la altul”, acuză în presa franceză Rene Le Roux.

În octombrie 1994, cazul rămîne în atenţie, datorită plîngerii penale depuse de Rene Le Roux, pentru “tăinuirea cadavrului”, o acţiune judiciară menită să evite prescrierea faptei după 10 ani. O altă plîngere, identică, va fi depusă în noiembrie 1997.

CADE ALIBIUL. În tot acest timp, Maurice a avut în sprijinul lui un alibi pe care atunci îl considera infailibil. În week-end-ul în care dispăruse Agnes, el susţinea că se afla la Geneva, în compania unei prietene din copilărie, Francoise Lausseure. Femeia, care era pe atunci amanta sa, i-a devenit apoi soţie. A dat anchetatorilor o declaraţie în favoarea lui în septembrie 1979. Confirma alibiul.

În iunie 1999, după ce ea a divorţat de Maurice şi s-a stabilit în SUA, a declarat că în urmă cu 20 de ani a minţit, pentru că iubitul ei îi ceruse asta. De remarcat: îî ceruse să mintă înainte de a se cunoaşte cu exactitate data la care dispăruse Agnes. “Trebuia să petrecem cinci zile în Elveţia împreună, dar el s-a răzgîndit în ultimul moment”, spune Francoise. Mărturia ei duce la redeschiderea dosarului.

Maurice încearcă să-şi construiască un alt alibi: spune că pe 28 octombrie 1977 a fost la Paris, la un congres al Ligii pentru Drepturile omului, al cărui reprezentant era. Însă nici un participant la congres nu-şi aminteşte de prezenţa lui. Mai mult, se dovedeşte că el nici măcar nu participase la votul final. Agnelet mai susţine că de la Paris s-a întors în Nisa cu un avion, pe 30 octombrie. Iar Francoise l-a aşteptat la aeroport. Căutînd în arhivă, poliţiştii nu au găsit însă nici un fel de informaţii despre acest zbor.

În ianuarie 2001, Maurice e acuzat de omor voluntar şi sechestrare. În 2004 acuzarea se schimbă în “omor cu premeditare”. La sfîrşitul acelui an, familia Le Roux a depus o cerere pentru “declararea definitivă a absenţei”.

SENTINŢA. În decembrie 2006, Curtea cu Juraţi din Nisa l-a achitat pe Agnelet. Din nou a fost invocată lipsa de probe. Auzind verdictul, Maurice s-a prăbuşit, în braţele avocaţilor săi, cu ochii în lacrimi. “În acest moment, gîndurile mele se îndreaptă spre Agnes Le Roux”, a declarat el apoi jurnaliştilor de la “Liberation”. “Este finalul unui coşmar şi mă gîndesc la copiii mei, la toţi copiii mei.” Coşmarul însă nu se terminase. Acuzarea face recurs, iar procesul merge mai departe.

În aprilie 2007, Agnes Le Roux e declarată oficial decedată. “Am aşteptat mai bine de 25 de ani pentru a face asta, pentru că era un mod de a o ţine în viaţă. Chiar dacă noi ştiam că nu mai trăieşte”, a declarat fratele ei reporterilor de la AFP.

La ultimul proces, citirea rechizitorului a durat opt ore. Maurice a luat ultimul cuvîntul şi a declarat, cu vocea tremurînd de plîns: “Nu am ucis-o pe Agnes Le Roux, sînt total străin de această dispariţie”. Pe 11 octombrie 2007, el a fost găsit vinovat de judecătorii din Aix-en-Provence de omor. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Atît cît ceruse şi procurorul Pierre Cortes.

 

“Agnes va fi mereu marea dragoste...”

În decembrie 2006, Maurice Agnelet a dat declaraţie în faţa instanţei. Preşedintele completului i-a cerut să se apropie, apoi i-a spus:

• Preşedintele completului: V-aş ruga ca dumneavoastră să vă referiţi la atitudinea pe care aţi avut-o în momentul celor două tentative de suicid ale lui Agnes Le Roux.

Maurice Agnelet: Da, domnule preşedinte.

 

• Aţi fost alertat de o vînzătoare de la magazinul lui Agnes Le Roux, care s-a îngrijorat pentru că ea, apelînd-o, a auzit la telefon gemete şi horcăieli. De ce dumneavoastră, iubitul ei, i-aţi răspuns acestei femei îngrijorate: “Madam Agnes Le Roux nu e decît o clientă. Fără îndoială, s-a îmbătat”?

Era, domnule preşedinte, o frază inutilă...

 

• De ce aţi înregistrat apelul dumneavoastră la ora 17:00?

Înregistrez cînd cred că e interesant.

 

• De ce aţi dat o falsă adresă pompierilor?

Pentru că eram emoţionat...

 

• Cineva emoţionat, domnule Agnelet, n-are ca prim reflex să meargă să caute magnetofonul pentru a înregistra o conversaţie telefonică! De ce nu le-aţi spus că aveţi cheile de la apartamentul lui Agnes?

Pentru că nu m-am gîndit la asta.

 

• De ce aţi înregistrat, de asemenea, apelurile dumneavoastră la poliţie şi la pompieri, după a doua tentativă de suicid a lui Agnes Le Roux, două zile mai tîrziu?

N-aveam nici un interes. Dar asta nu e pentru a acoperi un asasinat, domnule preşedinte.

 

• E exact problema care se pune astăzi, domnule Agnelet. Să continuăm. Aţi văzut, după prima sa tentativă de suicid, urmele de pe corpul lui Agnes Le Roux?

Le-am văzut, dar nu mai îmi amintesc. Bun, ele erau acolo, erau acolo şi asta e tot!

 

• Şi atunci, de ce aţi spus anchetatorilor că nu aţi remarcat nimic?

E o născocire. Fără îndoială, foarte importantă pentru crima care mi se reproşează astăzi, nu?

 

• Aţi lovit-o pe Agnes Le Roux?

Niciodată.

 

• Vecina sa de cameră de la spital era de faţă cînd ea şi-a revenit. Agnes Le Roux repeta “am fost pusă, am fost forţată”. De ce credeţi că a spus asta?

Nu am fost eu cel care a pus-o pe Agnes Le Roux să se sinucidă.

 

• De ce aţi ajutat-o, de două ori, să plece din spital, contrar sfatului medicilor?

Pentru că Agnes mi-a cerut-o. Nu făceam decît să execut dorinţa ei.

 

• Domnule Agnelet, dacă ea v-ar fi cerut să o ajutaţi să plece pe fereastră, aţi fi făcut-o?

...

 

• De ce, chiar dacă aţi fost la ea după prima tentativă de suicid, nu aţi rămas aproape de ea?

Am rămas, domnule preşedinte.

 

• Cît timp?

Un anumit timp.

 

• Medicii v-au spus că e refăcută?

Da, toată lumea era refăcută.

 

• Unde eraţi în noaptea de 6/7 octombrie, după cea de-a doua tentativă de suicid a lui Agnes Le Roux?

În seara aceea eram cu Francoise (n.r – Francoise Lausseure). Ne-am petrecut noaptea într-o cameră de lîngă cabinetul meu de avocatură.

 

• Ne-aţi spus că Agnes Le Roux era marea dumneavoastră dragoste...

Va fi întotdeauna.

• Şi, după a doua sa tentativă de suicid, aţi lăsat-o singură pentru a vă petrece noaptea cu amanta?

În fine. Asta nu e bine, domnule preşedinte. Dar asta nu spune unde, cînd şi cum aş fi ucis-o pe Agnes Le Roux.

 

Portretul psihologic

Într-o sală de judecată, un bun expert psihiatru este ca un om cu o lanternă. Psihiatrul care a depus mărturie la ultimul proces a declarat despre Maurice că rareori s-a confruntat cu un astfel de caz, pentru că Maurice tot timpul încerca să inverseze rolurile, plasînd examinatorul în situaţia acuzatului. “Era, rînd pe rînd, perfect amabil, binevoitor, plin de umor, dar şi iute, virulent, implacabil.” Expertul a dat un exemplu: Maurice Agnelet i-a spus data naşterii, însă anul şi ziua nu corespundeau cu cele din dosar. Medicul i-a atras atenţia, iar replica lui Maurice a fost: “Dar uitaţi-vă în dosar, dacă vreţi să-l cunoaşteţi, nu ştiţi să citiţi?”. I-a fost citită data care era scrisă acolo, iar el s-a enervat: “Ce vreţi să insinuaţi? Că nu-mi ştiu data naşterii? Şi ce concluzie vreţi să trageţi?”. “În relaţia cu el”, spune expertul, “trebuie să gîndeşti şi să spui ceea ce vrea el să obţină din ce gîndeşti şi din ce spui. Ghinion pentru cine nu se conformează!”

Această incapacitate de a recunoaşte dreptul celuilalt la identitate are un nume: acaparare. “Este un mod de a ţese legături care-l supun pe celălalt”, a explicat şi expertul psiholog care l-a examinat pe Maurice. “Celălalt se simte prizonier, pierde toate capacităţile de exprimare liberă şi devine, cu încetul, un subiect. În relaţiile sale cu alţii, Maurice Agnelet este indiferent faţă de cel de la capătul legăturii umane. Ceea ce iubeşte este relaţia. Nu este posibilă ruptura acestei relaţii. Nu poţi evada din ea.” Trei femei din viaţa lui Maurice, Annie Litas (prima soţie şi mama copiilor săi), Agnes Le Roux şi Francoise Lausseure (a doua soţie) – au avut tentative de sinucidere.

La proces, numeroşi martori l-au descris ca fiind “cinic şi lacom”. Incapabil să-şi exprime sentimentele de afecţiune. Avocatul părţii civile l-a catalogat pe Maurice în pledoaria sa: “Seducător şi profitor fără scrupule”. “Calitatea sa, de avocat, şi-a spus cuvîntul”, a declarat unul dintre judecători. “Era dintre cei inteligenţi, manipulatori.”