Prietenul cel mai bun al lui Beldeanu, Ioan Chirila, nu poate reveni acasa
La 73 de ani, Ioan Chirila duce o viata modesta intr-un apartament de trei camere, intr-un cartier modest din Munchen. Are in continuare un pasaport de refugiat politic. Este avid de stiri despre Romania si vorbeste des la telefon cu sora lui din tara. Nu se poate insa intoarce aici, pentru ca inca este condamnat la moarte. De parca nu i-ar fi fost de ajuns trei decenii cu Securitatea in ceafa.LAVINIA TUDORAN
Jurnalul National:
In ce an ati parasit Roma
nia si cum ati
reusit?
Ioan Chirila: Am trecut
frontiera din Romania in
Iugoslavia pe data de 6 spre
7 august 1950. In Iugoslavia
ne-au internat la o inchisoare,
unde ne-au hranit
trei luni numai cu supa de
fasole fara fasole... Apa
chioara... Am iesit ca schilozii
de acolo. In fine, ne-au
dus pe urma la o vila si
ne-au dat de mancare sa ne
punem pe picioare. Apoi
ne-au trimis la lucru.
Ati plecat atunci
impreuna cu un grup
mai mare?
Nu, numai cu Dumitru
Ochiu de la Husi, coleg de
liceu. Nu am plecat, eu am
fugit...
Cum ati ajuns la
Munchen?
Din Iugoslavia am fugit
de doua ori. O data m-au
prins, m-au intors si mi-au
dat o luna de inchisoare. A
doua oara am reusit, am
ajuns la Trieste. Pe data de 3
septembrie 1951, impreuna
cu Beldeanu....
Atunci l-ati cunoscut?
Nu, ne cunoscusem in
inchisoare la Zrenjanin, in
primele saptamani dupa ce
am ajuns in Iugoslavia. Pe
urma, am fost tot timpul
impreuna. A fost cel mai bun
prieten al meu.
Cum ati trait pana
la momentul Berna?
In Iugoslavia am fost
prin vreo opt inchisori. La
Trieste era normal, aveam
libertate. Ca sa atacam
legatia, ne-a luat vreo 4-5
luni de pregatire. Beldeanu
a fost inainte la Berna, a
facut fotografii. Eu am facut
rost de arme.
De unde?
De la un neamt, care se
ocupa cu trafic de arme.
De ce ati plecat din
Romania?
Faceam parte dintr-o
organizatie anticomunista,
"Cruciada alba contra
bolsevismului". In mai 1950
au fost arestati 17 colegi de
liceu din aceasta organizatie.
Eu nu am fost arestat, pentru
ca a vrut Securitatea sa vada
cu cine mai am legatura. A
fost si Ochiu prins, dar eliberat
dupa cateva zile ca sa
fie pe urma mea, sa afle cu
cine ma intalnesc si ce fac.
Cu doua zile inainte de a fugi,
Ochiu mi-a spus ca trebuie
sa plecam. Bine, eu am mai
aflat si din alta sursa ca
Securitatea are sa ma aresteze.
Avea dreptate. Mi-au
scris parintii mei mai tarziu
ca, dupa doua zile de la fuga,
au venit noaptea sa ma aresteze.
Am fost condamnat de
Tribunalul Militar de la
Galati. Dar nu stiu ce condamnare,
cat am luat.
Povestiti-ne momentul
Berna...
Ne-am pregatit chiar din
august â54 pana in februarie,
cand am plecat acolo cu totii.
Am fost Beldeanu, Ochiu, Dan
Codrescu, eu si soferul, Teodor
Ciochina. Am ajuns la Berna,
am facut de cateva ori ocolul
legatiei cu masina si pe urma,
exact la 12:00 noaptea, am
intrat in parc si in prima
cladire, unde nu am gasit pe
nimeni in afara sotiei lui Setu,
Aurel Setu, soferul misiunii,
care a fost ranit si a murit.
Pe la 1:30 a venit cu o masina
curierul diplomatic de Zurich,
l-au bagat in legatie si apoi
doi cetateni au plecat. Cand
s-a intors Setu, l-au somat
Codrescu si cu Ochiu, dar
n-a vrut sa se predea. Atunci a
trebuit sa traga. Pe urma am
tras cateva rafale in geamurile
de la legatie si am ocupat-o. Ne-am baricadat acolo
si am stat pana pe data de 16
februarie, ora 16:30. Atunci
ne-am predat. Dupa mai
multe confruntari si tratative
cu elvetienii. Apoi am fost la
inchisoare si ni s-a facut procesul
in iunie â56.
Cand ati fost vanat
de Securitate?
In Romania, din mai
1950. Aici, in strainatate,
dupa documentele pe care le
am, am fost urmarit permanent
pana in 1983. Pe urma
cred ca s-au saturat.
Ce s-a intamplat cu
rudele ramase in tara?
Acasa au ramas parintii,
o sora si un frate. Tatal meu
a fost o data la inchisoare si o
data la canal. A facut cam
vreo 5 ani de zile. A fost
preot. A facut puscarie si din
cauza mea si pentru activitatea
lui politica.
Cand ati simtit ca
Securitatea este pe
urmele dumneavoastra
si ca sunteti in pericol
sa fiti rapit?
Cel mai rau a fost la
hotelul unde a lucrat
Beldeanu, Hotel Daniel.
Dupa ce a cazut Beldeanu,
m-a rugat proprietarul sa
lucrez la el. Si intr-o noapte,
nu eram acolo decat de vreo
10-12 zile, a venit un
cetatean si mi-a spus ca vrea
o camera. I-am raspuns ca
mai am una singura. Zice:
"Dar vreau si garaj". Zic:
"Garajul e dupa colt". Vine
inapoi, spune ca nu-l gaseste.
"Domâle, numai cinci metri
dupa colt". Nu, ca sa merg cu
el. Zic: "Uite, iti dau schita".
Mi-am dat eu seama ca ceva
nu este in regula. Si a venit
cu schita inapoi. Zice: "Nu
m-ajuta schita". Si m-a apucat
de haina, ca sa merg cu el.
Si-atunci am scos pistolul si
l-am somat daca nu pleaca,
eu trag. Atunci a fugit.
De cate ori credeti
ca urma sa fiti rapit?
Cam de vreo cinci-sase
ori.
Ati purtat arma la
dumneavoastra? Cata
vreme?
O, da. Am avut pana in â80.
Mai pastrati documente?
Ati pierdut, vi
s-au furat din ele?
Acum zece ani am avut o
operatie de cancer la gat si
am stat in clinica vreo opt
luni. In timpul asta, ultima
sotie spune ca le-a aruncat
din pivnita, ca erau molii....
Dar eu nu cred. Era un cufar
numai cu actele mele si un
cufar cu actele lui Beldeanu.
Putin mi-a mai ramas. Actul
de acuzatie, cateva fotografii
si cateva scrisori.
Ati spionat pentru
agentiile occidentale?
Am colaborat normal...
Aveau nevoie de anumite
informatii. De exemplu, la
lagarul de la Triste, si englezii,
si americanii aveau
nevoie de informatii legate
de colegii nostri de lagar. Si
am dat tot felul de rapoarte.
A fost vorba doar de
englezi si americani?
Da.
Ati fost condamnat
in doua randuri la
Bucuresti. Ce s-a inta
mplat cu cele doua
condamnari? Ati facut
multe demersuri pentru
a fi anulate pedepsele.
Eu stiu ca am fost condamnat
la Galati si atunci
cand a fost condamnat
Beldeanu. Asa mi-a transmis
Ministerul Justitiei, ca am
fost condamnat in â59 la
moarte.
Ati facut demersuri
pentru anularea condamnarii?
Da. Ultimul raspuns pe
care l-am primit a fost acela
ca pedeapsa de la Galati a
fost stearsa. De cealalta, de la
Bucuresti, nu spune nimic
nimic.
De ce nu v-ati intors
in Romania?
Pentru ca nu mi-a fost
anulata condamnarea la
moarte. Eu nu am cetatenia
germana, cum o are Codrescu
pe cea elvetiana. Eu port
de 44 de ani pasaportul asta
de azilant politic.
Ce faceti la Munchen?
Pai, sunt pensionar de 12
ani. Duc o viata normala, pe
muchie de cutit, cum se
spune. Am greutati cu sanatatea.
CV
Fiu al unui preot si al unei invatatoare, Ioan Chirila s-a
nascut in 1931. La nici 19
ani a trebuit sa fuga din
Romania, de teama ca
Securitatea il va aresta.
Facea parte din organizatia
anticomunista "Cruciada
alba contra bolsevismului".
A fost cel mai bun prieten
al lui Oliviu Beldeanu. De
altfel, dupa rapirea acestuia,
crede ca Securitatea a
vrut sa faca acelasi lucru si
in cazul sau. "Actul sau de
identitate este in continuare
un pasaport de refugiat
politic, iar una dintre
pagini poarta stampila cu
recomandarea expresa
"Valabil pentru toate tarile,
mai putin Romania"",
scrie Stejarel Olaru in
volumul sau "Cei cinci care
au speriat Vestul".
Chirila nu are o situatie
financiara prea buna.
Locuieste la Munchen,
intr-un apartament de trei
camere si este de 12 ani
pensionar. In 1959 a fost
condamnat la moarte.