DEZVALUIRI
Ioan Talpes este descris de Dinu Patriciu drept creierul conspiratiei menite sa controleze piata petrolului romanesc. Talpes l-a adus pe Matser sa preia compania PETROM, Tender si Iancu sunt pionii aceluiasi Talpes, iar Frank Timis, care se afla in spatele defunctei RAFO, este ghidonat tot de fostul sef de servicii
speciale, care a avut o pozitie-cheie la Cotroceni, iar acum conduce reforma Justitiei.
Santaj cu hartii guvernamentale de la Palatul Cotroceni
Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol, a fost santajat si amenintat de catre Ovidiu Tender, presedintele UGIR 1903, pentru a accepta fuziunea intre Rompetrol si RAFO. Scopul declarat fiind salvarea de la datorii si faliment a rafinariei RAFO Onesti.
CATALIN BUDESCU
Marian Iancu, presedintele Balkan Petroleum - compania care detine RAFO, si Ovidiu Tender sunt acuzati public de santaj de Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol. Scandalul izbucnit loveste si Administratia Prezidentiala, de unde, conform lui Patriciu, s-ar fi pus la cale prin Departamentul Securitatii Nationale si acceptul lui Ioan Talpes, acum ministru fara portofoliu in Cabinetul Nastase, memorandumul care a stat la baza santajului facut de conducerea RAFO si Ovidiu Tender impotriva Rompetrol.
Scandal pana la presedinte
Planul dezvaluit ieri de presedintele grupului Rompetrol a adus in aceeasi barca personaje din cele mai inalte medii economice si politice romanesti. Memorandumul, folosit ca santaj, cu privire la privatizarea si situatia actuala a SC Petromidia SA, a fost redactat de o institutie aflata in subordinea presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, si anume Departamentul Securitatii Nationale. Documentul a fost trimis apoi spre aprobare lui Ioan Talpes, atunci consilier prezidential si seful Administratiei Prezidentiale, de catre Paul Sarbu, consilier in cadrul departamenului de mai sus. Documentul a ajuns apoi si pe masa presedintelui Romaniei, dupa care "a plecat" catre Ovidiu Tender si Marian Iancu, ultimul presedinte la Balkan Petroleum. Aceasta este firma "fantoma", cum a fost denumita de catre Dinu Patriciu care detine rafinaria RAFO Onesti.
Intalniri de santaj
Conform declaratiilor lui Dinu Patriciu, la data de 2 si 3 martie anul curent, presedintele Rompetrol a avut cate o intalnire separata cu Marian Iancu, administrator al companiei VGB, cea care controleaza Balkan Petroleum, si respectiv omul de afaceri Ovidiu Tender. Ambele intalniri au decurs, conform relatarilor lui Patriciu, sub aceleasi aspecte: santaj si amenintari. Presedintelui Rompetrol i-au fost aduse la cunostinta de memorandumul realizat de catre Departamentul Securitatii Nationale, urmatoarea replica a celor doi fiind ca daca acesta nu va ceda controlul Rompetrol si nu va accepta o fuziune cu RAFO vor urma dezvaluiri publice a acestui document, precum si o serie de controale si anchete realizate de diferite institutii ale statului care vor distruge in final compania Rompetrol.
Atributiile Departamentul Securitatii de Stat
Departamentul Securitatii de Stat nu are, conform statului, in atributii si competenta desfasurarea de anchete cu privire la privatizari. Departamentul cu nume de trista amintire si aflat in subordinea Presedintelui Romaniei informeaza si analizeaza informatii obtinute de institutii specializate ale statului in legatura cu situatii de pericol potential la adresa sigurantei nationale. De asemenea, informeaza presedintele in legatura cu problematica aferenta apararii, sigurantei nationale si a ordinii publice.
Document politic
Asa a denumit Dinu Patriciu memorandumul folosit ca santaj si pe care l-a prezentat public in cadrul unei conferinte de presa desfasurata ieri. "Acesta este un document politic, un abuz politic folosit pentru santaj in scopuri private de cercuri de interese care s-au folosit de institutia prezidentiala", a declarat Dinu Patriciu. "Toate controalele, peste 100 la numar, prin care a trecut Rompetrolul de-a lungul timpului, din momentul privatizarii rafinariei Petromidia si realizate de aproape toate institutiile statului din domeniul controlului au dovedit un singur lucru: privatizarea, cat si intreg procesul de postprivatizare nu au continut si nu contin nici un fel de acte ilegale. Toate aceste lucruri au fost dovedite de controalele comandate la adresa noastra si care nu au dovedit nimic pentru ca nu au avut ce", a specificat presedintele Grupului Rompetrol.
Compania Rompetrol este la ora actuala cea mai mare companie privata din domeniul energetic romanesc si detine in acest moment circa 28% din piata produselor petroliere din Romania. De la sfarsitul anului 2002, 25,1% din actiunile Grupului Rompetrol sunt detinute de catre compania austriaca OMV.
Pentru anul curent, Rompetrol previzioneaza o cifra de afaceri de peste 1,6 miliarde de dolari.
Frank Timis suge din ramasitele RAFO
PAUL CRISTIAN RADU
Jurnalul National a demonstrat, intr-o serie de investigatii, implicarea unor personaje precum Gabriel Bivolaru, Corneliu Iacobov sau a grupului de companii VGB, ce are legaturi foarte stranse cu Palatul Cotroceni, in afacerea RAFO. Reamintim ca, pana in prezent, statul roman s-a ales cu o pierdere de 7.600 de miliarde de lei din aceasta afacere. In numarul de astazi va prezentam implicarea directa in afacerea RAFO a companiilor controversatului Vasile Frank Timis, un personaj condamnat de doua ori pentru trafic de heroina in Australia.
Nici o afacere cu Frank Timis
Acesta a fost raspunsul adresat in scris Jurnalului National in momentul cand i-am intrebat pe reprezentantii Balkan Petroleum si VGB daca au relatii de afaceri cu firme ce au legatura cu Vasile Frank Timis, parintele afacerii Rosia Montana - cel mai mare zacamant de aur din Europa. Reamintim ca Balkan Petroleum, firma inregistrata in Londra, detine 97% din rafinaria RAFO Onesti si ca grupul romanesc VGB detine 50% din Balkan Petroleum. Cealalta parte de 50% din Balkan Petroleum este detinuta de catre firma Central Europe Petroleum, infiintata tot in Londra.
Aceasta firma s-a numit pana la data de 12 februarie 2003 Regal Petroleum Services Limited si a facut parte din grupul de firme Regal ce ii apartine lui Frank Timis si este activ in controversate speculatii cu petrol sau gaze naturale in Ucraina, Romania si Grecia. Revenind la firma Central Europe Petroleum (CEP), trebuie spus ca atat Toader Gaureanu, fostul director general al RAFO Onesti, cat si alti reprezentanti ai RAFO si Balkan Petroleum au spus ca CEP are actionari doar oameni de afaceri englezi, pe care Marian Iancu, director al Balkan Petroleum si frate al principalului actionar al grupului VGB, Octavian Iancu, i-a convins sa investeasca in afacere.
Mai trebuie spus in acest context si ca reprezentantii Balkan Petroleum au declarat, inclusiv intr-o conferinta de presa la care au fost prezenti jurnalisti din Bucuresti, ca firma ce detine 50% din Balkan Petroleum se numeste Central European Petroleum si nu Central Europe Petroleum. Este greu de presupus ca acestia nu cunosteau denumirea exacta firmei, mai degraba ei dorind sa ingreuneze obtinerea datelor despre aceasta companie.
Englezii din RAFO
Daca aruncam o privire pe actele de infiintare ale CEP vom constata ca directorii acestei firme sunt doi cetateni englezi: Kiran Chandubai Patel si Nicola Claire Benett. Cei doi figureaza ca fiind rezidenti ai Insulelor Jersey, zona renumita pentru facilitatile fiscale de tip off-shore pe care le ofera.
In urma investigatiilor efectuate am descoperit insa ca englezul Kiran Patel este director in doua dintre firmele lui Frank Timis, respectiv Regal Petroleum (Jersey) Limited si Regal Petroleum Corporation Limited. Ambele ii apartin lui Frank Timis. Mai mult, acelasi Patel este asociat in firma Rathbones, firma din Insulele Jersey care il reprezinta pe Frank Timis in anumite tranzactii. In fapt, Vasile Frank Timis detine prin intermediul Rathbones nu mai putin de 7.930.887 actiuni ale propriei firme Regal Petroleum. Mai mult, prin intermediul aceleiasi Rathbone, Frank Timis detine actiuni si in alte firme active in Romania, precum International Goldfields, firma ce a concesionat 1.200 de kilometri patrati la
sud de raul Mures pentru a exploata aur.
Practic, aceste legaturi clare de afceri, sustinute de documente, indica faptul ca Frank Timis este implicat in afacerea RAFO. Intr-unul dintre numerele viitoare va vom prezenta si implicarea unor personaje ce au stranse legaturi cu serviciile secrete si cu organizatiile internationale in afacerile cu petrol de pe teritoriul Romaniei.
Retragere strategica
In mod oficial, Vasile Frank Timis s-a retras din firmele pe care le-a infiintat pentru a exploata zacamintele de aur din Romania. Am descoperit insa ca este inca activ in aceste firme. Astfel, firma Regal Petroleum, al carei presedinte este Frank Timis, a asistat financiar in 2003 atat firma Gabriel Resources, ce intentioneaza sa exploateze aurul de la Rosia Montana, cat si firma European Goldfields, companie ce a concesionat zacamintele de aur din judetul Hunedoara.