Constantin Stere, „făuritorul-trădător” al unirii Basarabiei cu Țara-Mamă

Vulcanicul Constantin Stere, om politic filogerman, ori poate mai corect spus/ scris antirus, coleric, aventurier, incomod pentru mulți - nu s-a adaptat nici la stânga liberalilor lui I. C. Brătianu (al cărui intim consilier a fost), nici în solda socialiștilor marxiști, adepți ai revoluției mondiale, nici în tagma național-țărăniștilor conduși de molcomul Iuliu Maniu și Ion Mihalache (și asta în ciuda faptului că a fost unul din ctitorii și ideologii de seamă ai acestei ultime grupări) -, Stere, zic, rămâne printre cei mai de seamă creatori ai României întregite (și neisprăvite, cum este astăzi). Înlăturarea sa de pe scena culturală, nedreaptă, merită sancționată fie și așa, prin acest discret crochiu închinat amintirii lui. „După studii la Chișinău și Odessa - consemna criticul și istoricul literar Paul Cernat -, Constantin Stere este deportat trei ani în Siberia, la Cercul Polar și la granița cu Mongolia, sub acuzația de terorism (frecventa cercurile anarhiste, socialiste și narodniciste). Străbate continentele și, întors pentru o perioadă scurtă în Basarabia, trece în România cu sprijinul părinților și se stabilește la Iași, unde debutează publicistic la revista Munca”.

Pe linia democrației rurale

„Un articol programatic (Socialiștii și mișcarea națională) - sesiza Cernat - schițează coordonatele evoluției ideologice viitoare. Apropiat de cercul lui I. Nădejde și de social-democrați, fără a fi însă neapărat un adept al lui Dobrogeanu-Gherea, Stere trece la liberali odată cu mișcarea «generoșilor» (1899), compromis care-i favorizează ascensiunea politică și universitară (devine profesor la Facultatea de Drept a Universității ieșene, prefect de Iași în timpul răscoalei din 1907, rector în 1913 etc.)”. În continuare: „Publicist cu nerv polemic, este unul dintre cei mai importanți ideologi români de stânga de la 1900-1915, adaptând socialismul la ideea națională și ruralitate. Ca diriguitor al «Vieții Românești», Constantin Stere va imprima linia doctrinară poporanistă a acesteia, definită de așa-numita «democrație rurală» (adaptare, de tip narodnic, a gândirii marxiste la o societate majoritar țărănească, fără proletariat industrial consolidat)”. E perioada în care Stere scrie și texte de critică literară (despre Taine, Oscar Wilde, Tolstoi, Ibsen, O. Goga), cu opinii ferme despre „arta pentru popor” și „datoria intelectualilor” pentru cei de jos. „Scrierile de călătorie («Patru zile în Ardeal») și secvențele memorialistice risipite ici-colo arată talent literar, confirmat prin remarcabilul microroman de formare În voia valurilor. Icoane din Siberia (1912). Din el va crește, mai târziu, romanul-frescă În preajma Revoluției”, aprecia profesorul Paul Cernat.

A scris o Constituție alternativă la cea din 1923

Cunoscător intim al literaturii ruse, Constantin Stere propune eseuri remarcabile, printre cei dintâi la noi, despre proza lui Andrei Belii și Isaac Babel. În 1917 scoate peste Prut cotidianul Lumina (finanțat de armata germană), iar în 1918, din însărcinarea lui Al. Marghiloman, participă la lucrările Sfatului Țării din Chișinău, impulsionând unirea Basarabiei natale cu România. „Atitudinea antirusă și anti-Antanta din timpul Primului Război Mondial, favorabilă alianței cu Puterile Centrale în vederea recuperării Basarabiei, marchează negativ cariera politică a lui Constantin Stere. Liberalii îl acuză de trădare. Îndepărtat din învățământ, va fi reabilitat cu greu, fără a scăpa de stigmatul colaboraționismului” - nota Paul Cernat. De menționat că Stere a elaborat un proiect alternativ la Constituția din 1923 și a făcut parte dintre fondatorii Partidului Țărănesc, contribuind ulterior la fuziunea acestuia cu Partidul Național din Transilvania al lui Iuliu Maniu. Respins de la conducerea noii formațiuni, s-a repliat spre marginea sistemului politic, fondând Partidul Țăranesc Democrat din Basarabia și Partidul Radical Țărănesc. „Atacat din toate părțile («singur împotriva tuturor»), Stere se retrage din viața publică și moare, uzat, la conacul de la Bucov (Prahova). Locuința sa de la Iași va intra, peste câteva decenii, în posesia familiei Mungiu, unde se află și azi”, a mai punctat Paul Cernat.

„În preajma Revoluției”, revanșa literară a politicianului

„În ultimii ani de viață - evoca biograful Paul Cernat -, Constantin Stere și-a compus cu mari eforturi capodopera literară: cele opt volume din romanul-fluviu În preajma Revoluției (1932-1936), frescă de inspirație tolstoiană și una dintre cele mai impunătoare construcții ale romanului românesc dintotdeauna”. Mai departe: „O parte a cărții a fost dictată unor secretari personali, restul - stilizat de colaboratori (Ibrăileanu, Topârceanu, Al. A. Philippide). Primele patru volume, excelente, relatează odiseea alter-ego-ului basarabean, revoluționarul Vania Răutu, prin Rusia și Siberia, iar celelalte, un fel de memorialistică romanțată gazetărește, mută acțiunea în mediile politice din România”. Ultimele comentarii: „Inegal, dar copleșitor pe ansamblu și complet insolit în literatura română interbelică, acest mare roman «rusesc», recunoscut cu adevărat abia în ultimii ani, e revanșa literară a politicianului. Publicistica sa prodigioasă e în curs de editare completă, iar moștenirea ideologică își așteaptă o recuperare pe măsură”.

O sinucidere urmată de o căsătorie l-a transformat pe Stere în moșier

În 1895, Constantin Stere, refugiat din Imperiul Țarist în Moldova, la Iași, reușea să obțină pașaport românesc. Anul următor îl prindea la Ploiești, în preajma bunului său prieten Constantin Dobrogeanu-Gherea. Aici, în „Republică”, avea s-o cunoască tânărul Constantin pe Ana Ionescu-Radovici, femeia care-i va fi soție și moștenitoarea  conacului de la Bucov, aflat pe moșia fostului ei soț, doctorul Alexandru Radovici. Acesta din urmă, membru al unei familii de vază din Ploiești, fondator al „Societății pentru combaterea tuberculozei”, își pusese capăt zilelor în timpul unei croaziere pe Mediterana, se pare din cauza declanșării unei boli incurabile.   

1.000 de hectare de teren arabil

Domeniul de la Bucov lăsat fostei neveste, căsătorită după sinuciderea lui cu Constantin Stere, cuprindea 1.000 de hectare de teren arabil, păduri, iazuri, parcuri și livezi de pomi fructiferi. Trei mori de apă funcționau la acea vreme pe râul Teleajen, care străbătea moșia, dar proprietatea mai era dotată și cu o fabrică de spirt, o cărămidărie etc. Conacul de la Bucov, ridicat de familia Radovici în cel mai pur stil neoromânesc, avea să devină în ultima parte a vieții lui Constantin Stere nu doar refugiul acestui expansiv politician și scriitor, ci și gazda unor personaje de seamă ale scenei noastre sociale, politice și culturale. I-au trecut pragul Nicolae Titulescu, Mihail și Eliza Sadoveanu, George Călinescu, Garabet Ibrăileanu etc.

Încondeiat de Maniu

Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc, i-a schițat lui Constantin Stere un portret memorabil: „Stere este un om incomod prin strivitoarea lui superioritate, prin prestigiul, prin trecutul, prin intransigența convingerilor sale”.

Revista-emblemă

Revista literară și științifică „Viața Românească” a apărut și apare la Iași între martie 1906 - 1916, 1920 - 1940, 1944 - 1946, 1948 - prezent. Fondatorul și primul director al revistei a fost omul politic și scriitorul Constantin Stere. În primul an de existență al revistei Paul Bujor a fost director pentru partea științifică.

157 de ani s-au împlinit la 1 iunie 2022 de la nașterea politicianului și scriitorului Constantin Stere

Sunt onorat pentru ocazia de a lupta pentru drepturile Basarabiei, al cărei fiu sunt”, Constantin Stere

Tânărul Constantin Stere a fost deportat trei ani în Siberia, sub acuzația (imperială rusă) de terorism (frecventa cercurile anarhiste, socialiste și narodniciste)

8 volume are romanul-frescă În preajma Revoluției. Constantin Stere n-a mai apucat să concretizeze și proiectul celui de-al nouălea tom, fiind răpus de moarte la 26 iunie 1936

Constantin Stere a înființat la Iași o societate studențească responsabilă cu educarea oamenilor din popor

Surse foto: MNIR, Fundația „C. Stere”