x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Copii cu cheia de gat

Copii cu cheia de gat

de Adriana Oprea-Popescu    |    31 Mai 2006   •   00:00
Copii cu cheia de gat

Copiii din centre nu si-au serbat ni-ciodata ziua de nastere si nu au primit vreun cadou in viata lor. Sunt copii crescuti cu cheia de gat, asa cum erau odinioara decreteii. Cheile lor nu deschid u-sile de acasa, ci dulapurile de cazarma in care-si as-cund, unii de ceilalti, saracia.

Copiii din centre nu si-au serbat niciodata ziua de nastere. Nu au primit vreun cadou in viata lor, nici macar o prajitura cu o lumanare in care sa sufle. Nu au lucruri personale, nici amintiri. Sunt copii crescuti cu cheia de gat, asa cum erau odinioara decreteii.

"Sistemul a creat dependenta", sustine Dorin Parvulescu, directorul Centrului de Recuperare si Reabilitare pentru Copiii Scolari cu Deficiente din Mihalceni, Vrancea. Ne explica teoria cu imagini din "Madagascar" - "un animal, care a trait toata viata in gradina zoologica, moare daca e dus in padure. Asa e si cu acesti copii".

CERC INCHIS. In grija sa sunt 61 de fete cu varste cuprinse intre 7 si 22 de ani. "6 dintre ele au terminat scoala anul trecut si au ramas in sistem. Alte 5 termina anul acesta. Mai pot sta aici, conform legii, inca 2 ani. Adica pana la 23 de ani", socoteste directorul. Nu crede ca un astfel de copil are sanse de a supravietui dincolo de gardul institutiei. Si, din experienta pe care a acumulat-o in 5 ani, de cand e directorul centrului, sustine ca "integrarea in familie (n.r. - singura solutie viabila pentru un asistat) nu face bine. Fetele provin din familii destramate." Doar 22 dintre ele mai tin legatura cu parintii.

7 dintre fete invata la Grupul Scolar din Bacau meseriile de croitoreasa, ospatar sau barman, celelalte sunt in Mihalceni si invata aici sa coasa un tiv la singura masina de cusut a scolii. Cand nu mai pot fi tinute in sistem, incep tratativele pentru angajarea lor la atelierele de confectii din zona, ca si croitorese, calcatorese sau femei de serviciu. Numai ca angajatorul trebuie sa asigure acestor maini de munca ieftine si un acoperis deasupra capului, asa ca oferta de joburi e cu mult sub cerere...

FASOLE. Mihalceni e un sat izolat, aflat la "152 de gauri in sosea" distanta de Maicanesti, spune directorul centrului, care face naveta cu masina zilnic. Are 21 de angajati: 19 muncitori si 2 TESA (el si contabilul), toti localnici. Luminita Liciu, directoarea DPC Vrancea (n.r. - si ghidul nostru in toate vizitele prin aceste centre), adauga insa ca "printre muncitori e si un referent, si un educator, 3 bucatari, 4 supraveghetori, 2 ingrijitori...". Nu exista insa psiholog si nici medic, desi acesti copii figureaza in evidentele autoritatilor ca si "bolnavi cronici". Toate fetele din centru sunt inscrise la sotia primarului, medicul lor de familie.

Scoala se afla in aceeasi cladire cu internatul. Clasele sunt la parter si tot acolo sunt si grupurile sanitare: 5 WC-uri turcesti pentru copii, 3 tronuri pentru personal. La parter, incalzirea este electrica, la etaj, unde sunt dormitoarele, sunt sobe cu lemne.

In ziua in care am fost in Mihalceni, copiii mancau la masa de pranz fasole cu fasole. Ciorba de fasole si fasole cu costita afumata. In afara de afumatura, singura diferenta era ca boabele din felul doi proveneau din conserve. Dimineata avusesera in meniu "ceai de plante, salam cu mustar si unt", la ora 10:00 - turta dulce, la ora 16:00 - mere, iar la masa de seara ii astepta "pilaf cu ciuperci si masline si compot de caise".

CU IISUS. Fata care coase "un goblen pentru o doamna" e de 7 ani aici; nu si-a vazut niciodata parintii

AVERI. Directorul recunoaste ca 8 din cele 61 de internate sunt "cat de cat normale". Se si deosebesc, au parul lung si sunt ingrijite. Cristina M. are 18 ani si e una dintre ele. E sfioasa, dar foarte isteata. Ne povesteste ca e aici de la 9 ani, cand a intrat in clasa I. Ca tatal a murit iar mama ei, care mai are inca 8 copii, nu o putea tine la scoala. Asa ca ea, Cristina, n-a avut de ales. Ii place cartea, anul trecut a luat premiul I, dar nu-i place croitoria, meseria pe care o invata la Mihalceni. Viseaza, daca ar putea sa aleaga, sa devina "baby-sitter". "As vrea sa merg la o scoala normala, dar n-am posibilitati, marturiseste fata. Cei de afara, cand aud ca sunt la o Scoala Speciala, se uita la mine putin ciudat si asta ma deranjeaza"... Cristina urma-reste stirile la tv si crede ca "dupa integrarea in UE poate o sa fie mai bine si pentru cei saraci din Romania".

Cornelia (14 ani) este un alt copil ratacit printre cei cu mintile pierdute. Sta intr-o banca de clasa si coase nume pe o etamina. "De ce esti aici?". "Pentru ca n-am avut tinere de minte", spune fata, privind in jos, vinovata. Conform acestui diagnostic, toti politicienii iesiti din campanii electorale ar trebui internati aici... Cornelia are o geanta de umar pe care si-a luat-o din banii de buzunar (n.r. - alocatia, 210.000 de lei pe luna, le e data copiilor). Isi tine in ea toata averea: caietele, o sticluta cu oja, un catalog Avon vechi, un breloc cu cheile de la dulapul cu haine. O intreb de ziua de nastere. "E pe 16 martie. Dar n-am primit nimic, ca n-am fost acasa", adauga ea. Copiilor din centre nu li se canta nici macar "La multi ani". Nu au lucruri personale, nici amintiri. Sunt copii crescuti cu cheia de gat, asa cum odini-oara erau decreteii. Dar cheile lor nu sunt de acasa, sunt de la dulapurile in care-si ascund, unii de altii, aceleasi haine si "comorile" pe care si le iau din alocatii...

PLOAIE. Dulapurile, la etaj, doua-trei, in dreptul fiecarei usi. Intr-un dormitor, am gasit unul fara lacat si l-am deschis. Hainele spalacite, ca de second-hand, sunt aruncate pe jos sau puse in pungi de plastic. Miroase a mucegai si a acru. Dormitoarele sunt uriase, au cate 10 paturi. O masa, un televizor suspendat la care fetele se uita la telenovele, stiri si manele. Peretii sunt goi. Doar deasupra unui pat, cateva pagini dintr-o revista, lipite cu scoci. In capatul culoarului e dormitorul incontinentilor, cu 14 paturi. Sunt si fete de 16 ani care inca-si fac nevoile pe ele. Nu au pampers, nici naylon de protectie. "Am avut saltele cu musama de la trupele NATO, ne spune un supraveghetor. Au rezistat 5 ani, dar s-au rupt. Acum avem saltele simple. Igienizam din cand in cand..." In dormitorul incontinentilor ploua prin tavan. "Trebuie reparat acoperisul, ofteaza directorul cand il intrebam. Si doua sobe. Asteptam banii de la DPC, suntem pe lista...". Noaptea, pe etajul unde dorm 54 de asistate fac de serviciu doi supraveghetori. Dormitorul lor e in capatul holului.

PUSTIU. Dormitoarele sunt uriase, cu cate zece paturi, iar peretii goi, ca intr-o cazarma militara

DECLARATII. Cea mai mica dintre asistate e Ancuta. Are 7 ani si e venita aici din octombrie 2005. Adusa dintr-o familie in care mama sufera de oligofrenie iar tatal, fost cadru militar, a suferit un soc psihic. Ancuta nu stia nici sa vorbeasca, dar acum pare un copil sanatos. Mai are un frate, cu 2 ani mai mare. "E surdo-mut", ne sopteste directorul, sa nu-l auda fata. Insa baiatul, nu se stie pe ce criterii ale DPC Vrancea, a ramas in familie...

Andreea e un alt ghindoc de fata. Are 9 ani si e din Nanesti. Cum te vede, te ia in brate ca o menghina, se lipeste de tine si intreaba intruna "tii cu mine?" (n.r. - tii cu mine?). Daca-i spui ca da, o faci fericita. "Te ubec", declara ea cu bratele larg deschise si-ti pupa mainile. Tinem cu toti acesti copii. Si stim ca n-am putut vedea decat o parte din realitatea pe care o traiesc ei in aceste centre. Cand am plecat din Mihalceni, o fetita stirba, cu breton pe frunte, ne-a tras de-o parte si ne-a soptit repede "de aseara am inceput sa jumulim buruienile din curte, sa fie frumos. Azi am facut curat, pana sa veniti dumneavoastra. Sa mai veniti aici, ca e bine!"

Nota redactiei: Raportul SERA nu a fost difuzat mass-media niciodata si este disponibil pe site-ul www.carefrance.org. Rapoartele de vizita au fost facute pentru identificarea de noi proiecte ale fundatiei. SERA nu are nici un amestec in demersul nostru jurnalistic.

HANDICAP
"Un animal, care a trait toata viata in gradina zoologica, moare daca e dus in padure. Asa e si cu acesti copii. Integrarea in familie nu face bine. Fetele provin din familii destramate" - Dorin Parvulescu, director Centru Mihalceni

IESIREA DIN SISTEM
Conform directorului DGASPC Vrancea, Toader Ghetu, fiecarui copil cu dizabilitati institutionalizat i se aloca zilnic 130.000 de lei. Numai mancarea costa 70.000 de lei. Anul trecut, bugetul alocat centrelor din judetul Vrancea a fost in jur de 115 miliarde de lei.

Parcursul unui copil cu dizabilitati in sistem este urmatorul: pana la 2 ani este tinut intr-un centru de reabilitare. "Marele castig, considera Ghetu, este ca acum in Vrancea nu mai sunt copii sub 2 ani cu dizabilitati. Avem 60-70 de copii cu handicap grav la asistentii maternali". Tinerii pot ramane in institutii pana la 26 de ani, declara Ghetu. Daca nu au loc de munca, din cauze neimputabile lor, perioada de sedere li se poate prelungi cu 2 ani. Lipsa personalului e principala problema. De exemplu, la centrul pentru fete de la Mihalceni exista o asistenta medicala la 60 de fete. "Nimeni nu se inghesuie sa vina pentru 5 milioane jumate", a marturisit Ghetu. In plus, o ordonanta care "a inghetat" angajarile in domeniu pana in 2007 il impiedica pe directorul DGASPC sa faca alte angajari.

PLANURI FARA BANI
Vizitat de SERA, centrul e descris in raportul finalizat in octombrie 2005. "Mihalceni este un sat de la capatul lumii, la 40 de km de Focsani. Cine ar putea sa vina sa munceasca intr-un loc atat de izolat? Pentru cele 47 de fete, personalul este format din salariati care provin de la tara iar printre ei sunt doar doua educatoare cu diploma. (...) Institutia este sub dubla tutela: a Ministerului Educatiei pentru Scoala si a Consiliului General pentru internat, ceea ce nu usureaza luarea unor decizii in legatura cu soarta acestor copii. (...)." "Acest orfelinat trebuie inchis repede", spune Postelnicu, secretar general al judetului, dar sunt doua impedimente: opozitia Ministerului Educatiei si lipsa de resurse financiare a Consiliului Judetean. Proiectul lui consta in reintegrarea a 20 de fete in familiile lor, cu un ajutor financiar; plasarea altor copii in familii de primire remunerate; transferarea a 20 de fete in doua case de tip familial (costuri: 50.000 de euro pentru o casa). Ambitia lui Postelnicu este sa inceapa inchiderea centrului de la Mihalceni la sfarsitul acestui an scolar (iunie 2006), cu conditia sa gaseasca banii".

NU RATATI
In ziarul de maine veti putea citi despre Centrul din Movila (Ialomita). Copiii de aici nu au psiholog, recuperarea se face prin medicatie, iar pentru multi asistati, singurul handicap este "lipsa unei familii".
×
Subiecte în articol: special copii fete directorul mihalceni