Copiii Revolutiei

Si-au castigat maturitatea in decembrie 1989. Pierderea inocentei a avut loc cu degetul pe tragaci

Au fost printre primii care l-au atentionat pe Ceausescu ca dictatura lui nu mai tine mult. In decembrie ’89, Nicoleta avea 14 ani. A fost batuta si intemnitata si, drept recompensa, statul i-a dat un loc de veci. La 15 ani, Cristian, alt revolutionar, a tras patru zile cu un pistol-mitraliera. Nicoleta avea doar 14 ani cand a fost batuta si intemnitata. A supravietuit si, pentru suferinta ei, statul i-a dat un singur lucru. Un loc de veci. Cristian nu depasise cu mult varsta pistoalelor de jucarie cand a tras zile intregi cu un pistol mitraliera. Dan inplinise 13 ani cand decembrie ’89 l-a lasat fara un brat.

AVENTURA. Elevul Catalin Unciuleanu alaturi de unul dintre camarazii sai de arme in fata Casei Poporului

ANIMALE. "Acolo mai era un domn cazut la pamant intr-o balta de sange. Nici nu cred ca mai traia. Atunci au adus un caine lup si l-au dat pe el, sa-l sfasie. Dar cainele s-a oprit in usa. Animalului i s-a facut mila de om, dar lor nu le-a fost mila", isi aduce aminte acum femeia Nicoleta, o mana de om cu ochi albastri, umezi. Dupa ce i-au batut, i-au trimis sa-i pocneasca si cei de la Politia Capitalei. Chiar la intrarea in cladire era un tunel de bastoane, prin care trebuia sa treaca "elementele disturbatoare", indiferent de varsta. Si a trecut si Nicoleta, fetita de 14 ani, si fratiorul de 12 ani, in timp ce bastoanele vajaiau si bubuiau pe corpul lor. De la politie au ajuns la Jilava. Ea fusese acuzata de "prostitutie". "La Jilava am simtit pentru prima data o teava de pusca in spate. Si acum o mai simt, e ceva infiorator", zice Nicoleta si ne infige, demonstrativ, aratatorul in sira spinarii. Vorbeste cu noi sezand pe un calorifer din "culisele" micului magazin de camasi pe care il are acum in Complexul Cocor din Bucuresti.

MAMA GABOR. Nicoleta vorbeste rar. "M-au pus, coincidenta, in camera 89, in anul ’89, si cred ca eram 89 de suflete ingramadite acolo". A durat o noapte intreaga sa se dezmeticeasca cei din conducerea puscariei, sa-si dea seama ca Nicoleta e minora si sa o trimita la o casa de corectie. Asa a cunoscut-o pe tartorul ei, mama Gabor, o femeie-gardian "cu fata de nazista, supta in obraji si cu un par blond lipit de cap". Femeia a trimis-o mai intai sa spele veceurile infundate cu maldare de fecale. Pentru ca nu curgea apa, le-a desfundat cu mainile goale. Mama Gabor era si foarte "religioasa": i-a cerut sa se roage la poza lui Ceausescu. A luat-o pe Nicoleta de coc, a trantit-o pe jos, a pus-o in genunchi si, in timp ce ii tinea in fata poza tovarasului Ceausescu, i-a zis: "Si asta a luptat, dar macar asta a stiut pentru ce lupta. Voi nu, ati fost niste prosti".

LOC DE VECI. O bateau si baietii de la casa de corectie, colegii i-au furat hainele si, uite-asa, din umilinta in umilinta, intr-o zi hopa!, "mamele" si-au schimbat brusc comportamentul: nu mai dadeau palme si suturi in copii. Un stol de biletele au aterizat in curtea inchisorii si au citit "Romani, sunteti liberi!". Si au primit copiii de acolo banderole cu tricolorul si, cu ele legate de brat, au iesit din casa de corectie pe strazile Bucurestiului. Atunci era mandra. La scoala, colegii au primit-o cu un drapel gaurit, intins pe banca ei, era singura revolutionara din toata scoala. "Mai tarziu, la liceu, auzisem ca avem o noua profesoara de limba germana. Si, spre surprinderea mea, la ora a intrat chiar mama Gabor", isi aminteste Nicoleta. Cand a vazut-o, a iesit alergand. I-a spus directorului cele intamplate si Gabor n-a mai dat pe la orele de la clasa Nicoletei. Mai tarziu "mama" a disparut din scoala si de atunci nu a mai vazut-o deloc. L-a mai zarit in schimb, tot dupa ani buni, pe un gardian de la Jilava, umbland tantos, imbracat cu un costum scump. "Avea dreptate mama Gabor, am fost niste prosti ca am luptat. Pentru ce? Istoria se face cu invinsi si cu invingatori. Ei, inclusiv gardianul si mama Gabor, sunt invingatorii. Noi suntem invinsii". Pentru picioarele luate in burta si pentru umilintele de la casa de corectie, "invinsa" Nicoleta a primit din partea statului un singur lucru. Un loc de veci. "Sa putem muri linistiti, ca am fost eroi". Si a folosit groapa. Acolo si-a adus copilul pe care l-a nascut mai tarziu si care i-a murit la patru ani.

DE LA PIZZA LA GLOANTE. Pentru Cristian Georgescu, un alt copil al Revolutiei din 1989, a fost o joaca de-a razboiul. Baiatul, care avea atunci 15 ani, a tinut in mana patru zile o mitraliera adevarata si a tras cu ea nestingherit, oriunde a vrut el. "Era atunci o chestie noua, care ma scotea din monotonia aceea: te duci la scoala - vii acasa", povesteste acum Cristi, un om in toata firea, supraveghind cum un muncitor pune jaluzele la viitorul lui birou de traduceri. Mama lui, aflata undeva in fundul camerei, sare revoltata, auzindu-l. "Numai eu stiu cate am patimit cu el. Am fost ingrozita, a plecat pe 21 noaptea si nu a venit decat pe 4 ianuarie". In prima noapte, cand s-a tras, Cristi iesise la o pizza cu colegii de la Liceul Sava. De la pizza, colegii s-au dus acasa, iar el in fata CC-ului. Acolo a vazut oameni apostrofandu-l pe Ceausescu, dar pe el nu il interesa politica. Statea acolo doar pentru a vedea ce se mai intampla. Povesteste despre Revolutie razand cu gura pana la urechi. Deodata devine serios si pare gata-gata sa izbucneasca in plans. Cuvintele despre moarte il ineaca: "Si deodata lumea a inceput sa tipe: "Se trage! Se trage!". Erau trupuri pe jos...". A intrat in cladirea CC-ului luat pe sus de multimea disperata. Acolo i s-a parut lui ca e rost de distractie si s-a apucat, impreuna cu ceilalti, sa sparga ce-i cadea in mana. Dupa care, istovit de atata bataiala, s-a asezat pe scari si a mancat de la cineva parizer cu paine.

CURAJ. Catalin Unciuleanu era in clasa a XII-a cand a plecat la Bucuresti sa-si apere casa

DE-A RAZBOIUL. Nu-si mai aduce aminte bine cat a stat in CC. Stie doar ca la un moment dat a vazut un soldat care tremura de frica cu mitraliera in mana. Atunci ori i-a luat arma, ori i-a dat-o soldatul, nu mai stie exact. Cert e ca intr-o secunda, el, baiatul de 15 ani, s-a trezit cu un ditamai puscociul adevarat in mana. Si asa a inceput pentru el "distractia". "Nu aveam nici un motiv sa nu iau mitraliera. Aveam un erou la varsta aia, pe Margelatu, si ma simteam si eu atunci un Margelatu". In cladirea CC, la parter, a gasit munitie din belsug, lazi cu mii de gloante. Prima tinta pe care si-a ales-o de cand a primit mitraliera in mana a fost un geam de la un bloc vecin. "Margelatu" l-a ochit si a tras pana l-a facut tandari. Toata ziua a descarcat incarcator dupa incarcator si nu l-a oprit nimeni. Doar un mosulica pitit dupa un TAB. Batranul l-a rugat sa nu mai traga foc dupa foc ca-l dor urechile. "La un moment dat, vine unul la mine si striga: "Trage in ala, nu-l vezi?". Nu-l vedeam, dar am tras si in directia aia". Dupa o zi s-au format detasamente. El a intrat intr-un pluton de 12 civili. Un barbat imbracat in civil, despre care se zicea ca e colonel in rezerva, le-a cerut sa urce pe terasa CC-ului, ca se trage. Au urcat oamenii, a urcat si el. Multi erau mai prost inarmati decat Cristian, aveau doar pistoale Carpati. Atunci a vazut baiatul de 15 ani ca se trageau rafale-rafale dinspre Athenee Palace. Copilul statea cu capul pitit dupa balustrada si cu arma tinuta deasupra crestetului. Impusca la nimereala. Un barbat de pe terasa a scos la un moment dat capul si a fost impuscat. "Nu mi-a fost frica atunci cand l-am vazut pe ala cu creierii pe jos, ci mi-a fost frica pentru ca am constientizat ca si eu pot sa mor". Dar Cristi a continuat sa traga. Si, intr-un tarziu, nu a mai ripostat nimeni la focurile lui.

A iesit mai apoi cu batalionul de civili pe Calea Victoriei. "Oamenii au inceput sa traga in geamurile locuintelor mai mult de distractie", zice Cristian Georgescu acum. Asa ca a tras si el pana si-a golit buzunarele doldora de gloante. Dupa patru zile de ciuruit pereti, a ramas, cu durere in suflet, fara mitraliera, fara jucaria lui. A venit o ceata de civili in timp ce statea la parterul CC-ului cu Kalasnikovul langa cap. Unul i-a cerut sa ii urmeze ca erau "teroristi" la subsol. Dar baiatul nu s-a dus de frica si atunci barbatul i-a luat arma. Au urmat patru zile, timp in care s-a inrolat in garzile revolutionare si a controlat oamenii la gura de metrou de la Eroilor. Asta pana cand a venit mama la el si l-a luat acasa. "Cand am vazut-o pe mama venind spre mine, mi-a cazut fata!".

PENTRU CASA. Un alt copil al Revolutiei, Catalin Unciuleanu, era in clasa a XII-a cand se striga in fata CC-ului. Era revoltat, spune el acum, ca auzise ca Ceausescu voia sa intre cu buldozerele in Rosu, satul lui de langa Bucuresti, si sa darame casele oamenilor. Tatal lui, moldovean de peste Prut, robotise singur sa-si incropeasca patru camarute. Venea barbatul sfarsit de oboseala de la serviciu si muncea pana la miezul noptii. Cand a auzit in sat zgomotul motoarelor de buldozer, tatal lui Catalin a zis ca-i omoara pe toti cei care-i trec pragul ca sa-l lase fara munca lui de-o viata. "Noi, copiii, auzeam de la parinti ce avea sa se intample si ne faceam planuri sa stricam masinile. Am invatat din filme sa bagam zahar in rezervoare".

Baietandrul a auzit de la vecini de revolta din Capitala. A cerut voie tatalui sa plece sa-l rastoarne pe Ceausescu, iar parintele, cu lacrimi de fericire pe obraji, l-a lasat sa se duca.

In Piata Victoriei era lume multa. Dar, cand sa se bage in multime, l-au oprit militienii. "Ma, tu unde te duci?". "Sa vad ce e aici", ar fi zis baiatul, si deodata s-a pornit o ploaie de pumni, de picioare si de bastoane. Dar s-a tinut pe picioare si a reusit sa prinda momentul in care a inceput sa se traga. "Ne bagam unii in altii ca pinguinii, ne piteam langa un TAB". A lesinat de frica si a fost urcat la bordul unui transportor blindat. S-a trezit, a auzit gloantele in tabla si a lesinat din nou. Dar s-a imbarbatat repede caci, dupa ce a primit o arma de la un soldat, s-a pus pe tras. Nu l-au lasat decat o ora militarii sa impuste. Dupa Revolutie, s-a dus la Asociatia 21 Decembrie cu o revista in care aparuse fara sa vrea intr-o poza, tinea mitraliera in mana catarat pe un TAB. A aratat fotografia celei care dadea adeverintele de revolutionar si doamna i-ar fi zis. "Pleaca! Sa-ti dea adeverinta cine te-a trimis la Revolutie". "Adica, cum sa ma duc eu la mine sa-mi iau adeverinta. Ca eu singur m-am hotarat sa ma duc!", spune Catalin, adaugand ca din acel moment s-a scarbit si si-a propus sa nu mai mearga niciodata dupa adeverinta de revolutionar. "Altii au primit pe spaga certificate, si nici nu au fost la revolutie", acuza el.

RECOMPENSA. Pentru ca a suferit de pe urma Revolutiei, statul i-a dat Nicoletei Matei un loc de veci

BRATUL TAIAT. Dan Stratescu era in decembrie 1989 un elev de 13 ani. A platit bratul stang tribut Revolutiei. Se dadea cu schiurile impreuna cu mama lui, la Poiana Brasov, si a auzit la un moment dat ca se vor retrage teroristii in munti. Au hotarat atunci sa se intoarca acasa, in Bucuresti, ca nu cumva sa fie impuscati. Dar au intrat in gura lupului. Venise familia unei colege de clasa cu o Dacia si Dan, impreuna cu mama au plecat cu ei. La intrarea in Bucuresti au fost opriti de cateva garzi revolutionare. I-au controlat si le-au spus sa mearga mai departe fara grija, ca nu se trage. Nici nu a facut Dacia o suta de metri ca, deodata, s-a auzit un strigat de barbat si un ropot de gloante patrunzand in tabla masinii. Dan a fost impuscat, dar nu si-a dat seama pe moment. De atunci s-a tot plimbat prin spitale. A fost si in Anglia, si in Austria, dar bratul in care se infipsesera 9 gloante nu a mai putut fi salvat. Asa ca de 15 ani este trecut la categoria "persoana cu handicap gradul I". Nu l-a interesat niciodata cine e vinovat pentru ca si-a pierdut bratul. "Nu ma gandesc niciodata la ce a fost, ci la ce va fi, la ce trebuie sa fac mai departe". Cu gandul asta Dan Statescu a reusit sa razbeasca in viata. Si-a gasit o nevasta la care iubeste totul, are un magazin de decoratiuni interioare si o casa mostenita de la bunici. Iubeste Romania pentru ca aici sunt prietenii lui. Dar, daca ar fi sa ne spuna ce nu-i place, zice ca nu am avea noi loc sa scriem cate ar fi de spus. Acuza birocratia care l-a impiedicat sa-si ia doua apartamente ale bunicilor, nationalizate de comunisti. "Asa ca nu ma intereseaza sa primesc nimic de pe urma Revolutiei, dar macar sa mi se dea ce e al meu", ne spune Dan, cu ciotul de brat ascuns sub haina de piele. In ziua aceea de decembrie 1989, cand din bratul tocmai ciuruit de gloante i se prelingea sangele pe bancheta masinii, Dan Statescu, copilul de 12 ani, simtise doua lucruri: o caldura in tot corpul si... un sentiment de vina, pe care nu si-l poate explica nici acum.

SENSIBILI

Un profesor de limba romana, Valeriu Bucurescu, membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale a vrut sa adune toti copiii care au suferit de pe urma Revolutiei si sa ii faca "viitori conducatori ai tarii". "Ei trebuia sa fie in fruntea tarii, ca au suferit si erau sensibili. Am avut olimpici la Revolutie, premianti", ne spune Bucurescu. Profesorul spune ca la Revolutie a reusit sa scoata in strada peste 200 de elevi, multi dintre ei murind impuscati chiar sub ochii lui. Uniunea Nationala a Copiilor Revolutie (UNCR), infiintata de el in 1990, isi propunea sa adune profesori care sa le predea copiilor revolutiei ore suplimentare. Bucurescu zice ca, dupa ce au ramas fara sediu, si-au mai tinut o perioada sedintele in aer liber, in Parcul Carol, dupa care uniunea s-a destramat incet-incet. Fetita de 14 ani, Nicoleta Matei, care fusese plimbata de la Jilava la o casa de corectie, era secretara UNCR. "Trebuia intr-adevar sa fim noi acum in fruntea tarii, pentru ca noi am fi avut mai multa mila", spune Nicoleta.

MICSUNELE

Profesor de limba romana la Liceul "Grigore Moisil", Valeriu Bucurescu povesteste cum in noaptea ultimului congres al dictatorului, Ceausescu a spus ca va cadea regimul numai dupa ce va face plopul mere si rachita micsunele. Bucurescu zice ca impreuna cu 20 de elevi au pus in noaptea aceea mere si pere prin toti copacii de pe Magheru. "Copiii au fost primii care l-au atentionat pe Ceausescu ca nu mai are mult", ne zice Bucurescu. Catalin Unciuleanu, baiatul care a luptat la Revolutie pentru casa parinteasca, sustine ca a fost si el pe Magheru in acea noapte. "Erau niste masini Lada pe marginea bulevardului, incarcate cu mere si pere. Atunci habar n-aveam de ce trebuia sa punem fructele in copac, dar m-am bagat si eu la gramada. Dar nu inainte de a-mi umple buzunarele cu fructe".

Puteti contribui la aflarea adevarului despre Revolutie

Jurnalul National initiaza un demers publicistic menit sa reconstituie, cat mai fidel, istoria Revolutiei din decembrie 1989. In afara tuturor marturiilor evocate pana acum, dorim sa punem in valoare si orice fel de imagine legata de acele evenimente. In acest scop, solicitam sprijinul tuturor celor care detin astfel de fotografii istorice. Acestia ne pot contacta la Departamentul Foto al cotidianului Jurnalul National, la tel. 224.40.42, int. 333 sau 318; e-mail: foto@jurnalul.ro.