x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Copil mort in conditii suspecte

Copil mort in conditii suspecte

de Irina Munteanu    |    17 Iun 2005   •   00:00
Copil mort in conditii suspecte

Cristian Istratoiu (5 ani) a murit in urma unei hemoragii intense. Cu 11 zile in urma, el fusese operat de polipi si de amigdale.

La 23 mai, dimineata, Cristian Istratoiu, un baietel de 5 ani, murea in urma unei hemoragii intense. Cu 11 zile in urma, copilul fusese operat de polipi si de amigdale. Parintii sustin ca medicul Tudoran, cel care a facut interventia chirurgicala, a comis o eroare. Chirurgul crede ca, desi exista riscuri de deces in cazul acestei operatii, in situatia lui Cristian este vorba despre o lipsa de supraveghere din partea mamei.

Copiii familiei Istratoiu, Liana, 7 ani, si Cristian, 5 ani, au ramas in grija unei matusi vreme de doi ani si jumatate, cat parintii le-au fost plecati la munca, in Anglia. Cand cei doi au mai crescut, au mers si ei in strainatate. Florin, tatal, lucra in constructii, iar Cristina, mama, avea grija de cei doi micuti.

Mama si copiii au revenit in tara in martie. Baietelul avea mai demult probleme cu respiratia, iar mama l-a dus la consultatie. "Cristian respira greu noaptea; am fost la cativa medici, care mi-au spus ca trebuie operat de polipi. La spitalul din Bacau se facea operatia numai cu anestezie locala si nu am vrut sa sufere copilul. De aceea am ales sa-l operam la Medical Service, o clinica particulara din oras, unde se facea anestezie generala." Medicul Ovidiu Tudoran, orelistul de la clinica, i-a spus ca exista un risc de deces, care in Franta este de 1 la 7.000. "L-am intrebat daca vrea sa ma sperie. Eu voiam ca baiatul sa fie operat de polipi, dar medicul mi-a spus ca nu-si poate face treaba pe jumatate si ca ar trebui sa-i fie scoase si amigdalele. M-a convins."
Copilului i s-au facut analizele si, in urma rezultatelor, a fost programat pentru interventie la 12 mai. "L-au operat; mie mi-au dat sa citesc o hartie in care scria ce ingrijiri trebuie sa-i acord apoi. Dupa-amiaza, l-am luat acasa." Cristian s-a simtit bine, nu a avut dureri mari. Totusi, o problema exista: vorbea ininteligibil. "Una e sa ti se modifice vocea, alta sa-ti pierzi capacitatea de a articula cuvinte", spune tatal. La 21 mai, mama si-a dus fiul la control: "Tudoran s-a uitat vreo 30 de secunde in gat si a spus: "Au cazut membranele, e foarte bine", apoi am plecat acasa. Nu era asa cum zisese el, gatul era alb, membranele erau acolo, oricine putea sa vada".

URGENTE. Cristina isi aminteste noaptea de duminica si dimineata zilei de luni, 23 mai. "A fost o noapte cu tunete si fulgere; n-am putut dormi deloc. Pe Cristian l-am intors de pe o parte pe alta. Am atipit si eu putin, inainte de 7:00. Pe la 7 fara 10 m-a sunat mama, sa ma intrebe daca duc fata la gradinita. In jurul orei 9:00 am auzit-o pe fetita tipand. Eram in bucatarie. Am venit imediat in camera in care erau copiii. Cristian statea in fundulet. A inceput sa dea din el foarte mult sange, pe nas si pe gura.
L-am invelit intr-o patura, l-am asezat pe o perna intr-o parte, am sunat la mama, sa trimita Salvarea, dar n-am avut rabdarea sa astept si am chemat un taxi. Am fugit cu el pe scari, iar jos am vazut, la un balcon de la blocul de vizavi, o femeie. Am rugat-o sa ma ajute." S-au urcat in taxi, au ajuns la spital si au intrat pe prima usa pe care scria "Urgente". "M-au pus sa-l pun pe o targa; asteptam sa-i faca ceva, dar nimeni nu punea mana. Mi-au spus sa-l duc la "Pediatrie". M-am urcat din nou in taxi si l-am dus acolo; l-am asezat pe un pat. Mi-au zis sa-l iau de acolo si sa-l duc la "Reanimare", tot eu! De abia cand am ajuns la Resuscitare s-a uitat un medic la el." Mama isi mai aduce aminte ca, in seara de dinainte, Cristian i-a cerut un iaurt. "Eram plini de sange si eu, si copilul, si patura, si casa. Mai gasesc inca jucarii de-ale lui Cristian stropite cu sange..."

GOL. Parintilor le e greu sa priveasca jucariile pe care nu demult Cristian le atingea cu manutele sale

ACUZATIE. Vecina familiei Istratoiu, Lucica Strujan, isi aminteste si ea de dimineata zilei de 23 mai. Era in jur de ora 9:00 si se afla pe balcon. Bea o cafea, cand din strada o femeie cu un copil in brate i-a cerut ajutorul. "Eram in pijamale; am mers asa cu doamna la spital." Povesteste si ea despre indiferenta celor care erau de serviciu la "Urgente" in acea zi.

Politia s-a autosesizat, pentru ca moartea copilului a fost violenta. "Ne-au luat declaratii, dar n-au prelevat nici o proba. Ni s-a spus dupa autopsie ca baiatul ar fi sangerat intre 4 si 6 ore si ca avea stomacul plin cu sange. Noi am pastrat hainele pe care le purta in ziua aceea; daca sangele de pe ele nu are urme de suc gastric, e clar ca nu se verifica acea teorie", spune Florin Istratoiu. "Noi credem ca chirurgul i-a atins vreun vas de sange important in timpul operatiei si asta a provocat moartea copilului", acuza parintii lui Cristian.

DOCTORII. La randul lui, medicul Ovidiu Tudoran sustine ca mama este cea care a insistat sa se faca si operatia de amigdalita. "Se obisnuieste ca acele doua operatii sa se faca in acelasi timp", sustine si prof. Dorin Sarafoleanu, specialist ORL. "De obicei, se moare prin incidente de anestezie sau prin sangerare. Eu am facut 8.000 de operatii de genul asta", ne-a spus Tudoran. "Analizele facute in prealabil copilului aratau ca acesta poate fi operat." La operatie au mai participat anestezistul si o asistenta; interventia a durat 45 de minute. "N-am avut nici un incident, totul a fost perfect." Dr. Tudoran isi aminteste ca la controlul efectuat pe 21 mai "baiatul era bine, membranele erau detasate". El spune ca aceasta consultatie a durat intre 5 si 10 minute:
"Am avertizat-o pe mama ca trebuie sa mai respecte regulile cateva zile si ca partea cea mai grea a trecut. Se mai poate sangera si tardiv in zona operata, intre a opta si a zecea zi. Dar, ca sa sangerezi intr-a unsprezecea zi, trebuie sa existe o abatere majora de la regulile de viata si alimentatie in cazul acestor operatii, adica eforturi fizice, alimentatie uscata, lovituri in zona. Iar ca sa decedezi din cauza asta, inseamna o abatere majora in supravegherea copilului, pentru ca nu poti muri in cinci minute. Trebuia sa vina la mine cand l-a vazut ca sangereaza; avem aparatura si oameni specializati pentru asigurarea urgentelor. Si eu vreau sa iasa adevarul la lumina!"

Medicul legist Dorina Iftimie lucreaza de 20 de ani in domeniu. Este cea care a efectuat autopsia copilului si a constatat ca: "Un vas de sange cu un diametru de 3 mm a fost ca un mic robinet, a curs cate un pic. Din gat, ca reflex de aparare, copilul a inghitit. Daca era un vas mare, sangele dadea pe gura imediat. Copilul stand culcat, sangele a ajuns in stomac. Cand s-a acumulat o cantitate mai mare, a avut reflexul de voma. Din stomac a eliminat sangele cu presiunea aia! In stomac am gasit 250-300 ml de sange coagulat. Sangele a ajuns in bronhii si asta i-a provocat insuficienta respiratorie. Cred ca sangerase doua-trei ore". In opinia Dorinei Iftimie, cauza care a dus la deces poate fi explicata astfel: "Ori copilul a mancat ceva, o bomboana, care a iritat locul. Ori a fost vorba de un traumatism sau de un acces de tuse".

ADEVARUL. Un copil de 5 ani a decedat in conditii suspecte. Cine este vinovat de moartea lui se va stabili in urma anchetelor care au fost declansate. Un rol decisiv in descoperirea adevarului il va avea si analiza probelor medico-legale, care se efectueaza acum la Iasi.

Familia Istratoiu a inaintat o plangere catre Colegiul Teritorial al Medicilor, impotriva medicului care l-a operat pe copil, Ovidiu Tudoran, si impotriva personalului medical de la sectia "Urgente" a Spitalului Judetean Bacau, care era de serviciu in dimineata zilei de 23 mai. Parintii lui Cristian au inaintat plangeri impotriva medicilor implicati si la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. Avocatul familiei, Valentin Cosma, spune in numele lor: "Speranta noastra cea mai mare e ca organele de urmarire penala sa-si faca datoria".

OPINIE
"S-au intalnit si cazuri foarte rare precum cel in care pacientul a sangerat in a 56-a zi dupa operatie. Este foarte greu de spus ce s-a intamplat cu acest copil. Toti specialistii in ORL recunosc operatia de amigdalita ca fiind periculoasa. Ce s-a intamplat acolo are legatura cu anatomia copilului, iar raportul medico-legal va fi hotarator"
Medicul Dan Gheorghe
specialist ORL la Spitalul de copii "Marie Curie" din Capitala
×
Subiecte în articol: special mama copilului cristi sănge