Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un print. O printesa. O fetita. Un baietel. Un catel. Un ursulet. O bicicleta. O papusa. O masinuta. Un pom de Craciun. Un iepuras. Cantecele. Poezii. Mame. Tati. Bunici. Povesti. Trei "marineli". O fata cu codite. O scolarita. Un baiat serios studiind vioara. Caluti. La tara. In tarana. In papusoi. In cires. La rau. Zambete. Colinde. Bucurie.
Copilarie. Copilarii de altadata...
Fiecare fotografie este o poveste. Nu stiu cine este in ea. Nu stiu cine este fata sau baiatul; nu stiu cine sunt fratii, bunicii sau parintii care apar in fotografiile acestea. Le-am privit mult timp, de multe ori. Stateau cuminti intr-o cutiuta a unui prieten anticar. (Daca mi-as lasa putin imaginatia sa o ia razna, as putea spune ca m-au atras chicotelile care se auzeau din cutie... ) Am luat fotografiile, m-am minunat de fiecare in parte, am incercat sa aflu cate ceva – unele mai au pe spate cate o mica informatie, macar anul in care a fost facuta, locul sau fotograful. Comoara apare atunci cand este scris numele celui "pozat". Unele sunt facute la celebrul studio "Julietta – Photographe de la Cour royale".
Ce bucurie sa poti privi in ochi copiii de DEMULT. De acum o suta de ani. De mai incoace. Sa vezi cum erau imbracati, ce jucarii aveau, si, poate, sa ghicesti ce visau. Si pentru ca o bucurie nu vine niciodata singura, langa cutiuta cu "copilarii de altadata" am descoperit si "Pentru copiii nostri" – poezii de recitat, de Teodor Castrisanu. Un volum de poezii din anii ’30. Dintr-o data m-am simtit mult mai aproape de copiii din fotografii. Am inceput sa le citesc poeziile: "Catelul si pisoiul", "Cocoselul si Cocosul", "Pisoiasul", "Degetele de la mana", "Copilul si mama" si asa mai departe. Poezii candide. Cu multa iubire si cu multe glumite nevinovate.
Cum era copilaria de altadata? Stiu ca fiecare copil – cel putin cei din fotografiile mele – si-a trait basmul. Ce au ajuns cand "s-au facut mari"? Cine poate sti?! Aici, privind fotografiile, putem lasa imaginatia sa brodeze cate povesti vrem. Sunteti invitati...
Cocoselul si Cocosul
Un cocos/ Cu galos/ Fura boabe dintr-un cos./ Langa el, / Sprintenel,/ Ar manca si-un cocosel;/ Dar nu poate/ Si se zbate,/ Caci e mic e mic si scund/ Si n-ajunge pana-n fund;/ Iar cocosul/ Cu galosul,/ Cum e lacom din pacate,/ A mancat boabele toate!...
Degetele de la mana
Degetul mic/ E cam pitic;/ Dar nu-i nimic,/ Caci e voinic.// In inelar/ Eu port ca dar/ Pe inel rar./ Margaritar// Acesta stiu/ Ca-i mijlociu/ Si cu el tiu/ Tocul, cand scriu.// Aratatorul/ E scriitorul/ Si muncitorul/ Ce-aduce sporul.// Degetul mare/ Putere are/ Sa stranga tare/ Si-are catare.// Iar mana toata/ E laudata/ Si sarutata/ Cand e curata!...
Nicusor e soldat
Vai, cum faceti haz de mine!/ Stiti ca nu va sade bine?/ Negresit, is cam pititc,/ Insa tare sunt voinic.// Mi-am facut din scaun cal,/ Chipiu mandru din jurnal,/ Arma buna dintr-un bat/ Si din ghemul rosu hat;/ Iar drept coada, in napoi,/ Am infipt un maturoi.// Daca va-ndreptati spre noi/ Cu porneala de razboi,/ Eu v-astept colea-n zavoi/ Cu-o armata de eroi,/ Trei catei si cinci pisoi/ Si-o sa fie vai de voi!...
Mama mea
Cand eram mica, uite-asa,/ La sanu-i cald, cine era/ de m’alinta si ma hranea?/ Mama mea.//(...) Cine mi-aduce jucarii,/ Papusi, sobite,/ farfurii,/ Prilej nespus de bucurii? Mama mea.
Copilaria de odinioara, la tara
In vatra satului romanesc de odinioara, copilaria era un univers tainic, fascinant, pe care il aflam din povestile celor care astazi ne sunt bunici. In lumea de ieri, copilaria se traia "pe apucate". Din momentul in care cel mic invata sa mearga si sa ingane cateva cuvinte, cand soarele zvanta pamantul si era vremea de arat si semanat, copiii erau urcati in caruta si porneau la camp, cu parintii, sa pregateasca ogoarele pentru o noua recolta. La 4-5 ani, copiii de ieri sapau cu osardie pamantul. Altii, mai maricei, mergeau in urma plugului ce rasturna brazda moale din care iesea abur, sufletul pamantului. In lumea satului totul se desfasura ritualic.
Pana la varsta de 2 ani, prcuncul nu avea voie sa treaca pragul portii decat daca purta la gat sau la piept un saculet cu cateva fire de sare, in scop apotropaic. La 3 anisori insa, mai in joaca, mai in serios, pruncii pasteau gastele pe marginea dumului. Abia dupa 3-4 ani copilul era considerat persoana autonoma, putand sa ia parte la alaiurile sarbatorilor crestine, imbracand cu bucurie nespusa cele mai frumoase straie tesute in razboi. Copiii mai mari indeplinau in satul vechi riturile impotriva secetei, Caloianul sau Paparudele, iar vindecarile Calusarilor se petreceau in marginea satului, acolo unde, doar de Rusalii, copiii erau supusi unor gesturi de terapie magica.
Acest univers tainic il puteti descoperi vizitand expozitiile tematice deschise la Muzeul National al Taranului Roman – "Lumea mica a celui mic", (Sala Irina Nicolau – pana la 3 iunie), respectiv Muzeul National de Istorie al Romaniei, unde, la 1 iunie, se deschide expozitia "Copilaria de altadata, la tara". Veti putea admira colectii de colectii de port-textile, obiecte din lemn, jucarii, grafica documentara si fotografii, obiecte de cult, mic mobilier si multe alte minuni ale vremurilor de ieri, aflate in colectiile mai multor muzee, intre care Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" si Complexul National Muzeal ASTRA Sibiu.
In vatra satului romanesc de odinioara, copilaria era un univers tainic, fascinant, pe care il aflam din povestile celor care astazi ne sunt bunici. In lumea de ieri, copilaria se traia "pe apucate". Din momentul in care cel mic invata sa mearga si sa ingane cateva cuvinte, cand soarele zvanta pamantul si era vremea de arat si semanat, copiii erau urcati in caruta si porneau la camp, cu parintii, sa pregateasca ogoarele pentru o noua recolta. La 4-5 ani, copiii de ieri sapau cu osardie pamantul. Altii, mai maricei, mergeau in urma plugului ce rasturna brazda moale din care iesea abur, sufletul pamantului. In lumea satului totul se desfasura ritualic.
Pana la varsta de 2 ani, prcuncul nu avea voie sa treaca pragul portii decat daca purta la gat sau la piept un saculet cu cateva fire de sare, in scop apotropaic. La 3 anisori insa, mai in joaca, mai in serios, pruncii pasteau gastele pe marginea dumului. Abia dupa 3-4 ani copilul era considerat persoana autonoma, putand sa ia parte la alaiurile sarbatorilor crestine, imbracand cu bucurie nespusa cele mai frumoase straie tesute in razboi. Copiii mai mari indeplinau in satul vechi riturile impotriva secetei, Caloianul sau Paparudele, iar vindecarile Calusarilor se petreceau in marginea satului, acolo unde, doar de Rusalii, copiii erau supusi unor gesturi de terapie magica.
Acest univers tainic il puteti descoperi vizitand expozitiile tematice deschise la Muzeul National al Taranului Roman – "Lumea mica a celui mic", (Sala Irina Nicolau – pana la 3 iunie), respectiv Muzeul National de Istorie al Romaniei, unde, la 1 iunie, se deschide expozitia "Copilaria de altadata, la tara". Veti putea admira colectii de colectii de port-textile, obiecte din lemn, jucarii, grafica documentara si fotografii, obiecte de cult, mic mobilier si multe alte minuni ale vremurilor de ieri, aflate in colectiile mai multor muzee, intre care Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" si Complexul National Muzeal ASTRA Sibiu.
Citește pe Antena3.ro
