x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Corespondenţă din Veszprem: CAZUL COZMA: A FOST OMOR CU PREMEDITARE!/Marian ar fi avut un conflict cu nişte rromi

Corespondenţă din Veszprem: CAZUL COZMA: A FOST OMOR CU PREMEDITARE!/Marian ar fi avut un conflict cu nişte rromi

de Andrei Ando    |    25 Feb 2009   •   00:00
Corespondenţă din Veszprem: CAZUL COZMA: A FOST OMOR CU PREMEDITARE!/Marian ar fi avut un conflict cu nişte rromi

  Martorii oculari şi filmul evenimentului duc cu gândul la faptul că gaşca lui Sztojka a venit la club cu ideea clară de a omorî! Agresiunea nu a fost spontană, ci de la bun început s-a dorit letală!



Întrebarea este din ce motiv? Aici lucrurile sunt încă neclare, circulă mai multe ipoteze. Una, ce pare destul de veridică, se leagă de un conflict consumat chiar cu o săptămână în urmă între Cozma şi trei rromi, care într-un club din Veszprem l-au provocat pe român. Totul s-a consumat rapid, Cozma le-a dat câte una peste cap şi rromii s-au liniştit aparent, părăsind localul. O altă variantă care circulă se leagă de un conflict personal între Marian Cozma şi un bărbat din Veszprem, bărbat care le-ar fi cerut interlopilor lui Sztojka să răzbune ceea ce el considera un afront personal, dar de fapt era un diferend minor. Jurnaliştii din Veszprem spun că genul acesta de oameni, precum agresorii de la Clubul Patriotul, nu are nevoie neapărat de motive serioase ca să atace, să lovească, să îşi etaleze puterea şi relaţiile. Sunt pur şi simplu şmecheri agresivi, pentru care şi o privire piezişă sau un act de sfidare poate reprezenta un motiv suficient de just ca să reacţioneze.

RAFFAEL SANDOR S-AR PUTEA SĂ NU FIE ADEVĂRATUL CRIMINAL!
Deocamdată, nici unul dintre arestaţi nu recunoaşte că l-ar fi înjunghiat pe Marian Cozma sau pe Ivan Pesici. Poliţia nu a găsit nici un cuţit. Ceea ce am aflat, informal, este că principalul bănuit, Raffael Sandor, ar putea să nu fie de fapt adevăratul ucigaş! Se spune că acesta avea anumite datorii la membrii grupului şi, potrivit legii ţigăneşti, îşi poate răscumpăra datoriile dacă îşi asumă fapta pe care nu a comis-o, scăpându-l astfel pe cel căruia îi era dator. În schimbul acestui serviciu, banda îi va rezolva condiţii privilegiate de detenţie şi se va îngriji de familia sa. Este, desigur, deocamdată numai o presupunere, dar faptul că Poliţia a formulat o acuzaţie de omor şi în privinţa unui alt arestat întăreşte această idee. Un răspuns mai clar se va contura în momentul în care interlopii vor fi supuşi testului cu detectorul de minciuni şi se vor finaliza rezultatele analizelor ADN prelevate de medicii legişti.

CONCLUZIILE DEZMINT VARIANTA INFRACŢIUNII COMISE SPONTAN
Precizam ieri că au apărut informaţii noi în privinţa crimei. Sursele noastre ne-au declarat faptul că pe corpul lui Marian Cozma, la expertiza medico-legală, s-ar fi găsit cel puţin patru lovituri de cuţit, nu două, cum se anunţase iniţial. Una dintre lovituri a fost din lateral, în partea dreaptă, aplicată tot cu putere. Pe fotografiile realizate la autopsie se şi vede, de altfel, urma lamei. Medicii de pe Ambulanţă au declarat, dar neoficial, că handbalistul a fost înjunghiat din spate, în zona coastelor, a toracelui. Autopsia vorbeşte însă de o altă lovitură, frontală. Ce înseamnă asta? Că scopul atacatorilor a fost extrem de clar: eliminarea lui Marian, cu orice preţ! Nu a fost, aşadar, vorba de nici un fel de accident, iar declaraţia lui Ivan Sztojka: "Am fost în momentul nepotrivit la locul nepotrivit" este o minciună sfruntată! Şi ipotezele anterioare, potrivit cărora Marian ar fi fost confundat cu culturistul Bendek, sunt false; Bendek nu se afla la locul faptei în noaptea respectivă, iar constituţia celor doi bărbaţi era total diferită. În plus, clubul este atât de mic, încât era imposibilă o confuzie între Bendek-bătăuşul şi Cozma-sportivul, care este cu cel puţin 10 ani mai tânăr decât Bendek! Din declaraţiile coechipierilor lui Cozma şi ale martorilor oculari am dedus clar faptul că handbalistul român a fost ţinta atacului. Pe el l-au provocat atacatorii încă din momentul în care au început să ajungă, în grupuri, în club. L-au plesnit de două ori cu palma peste spate, iar la un moment dat, când urcase la toaletă, unul dintre agresori l-a înghiontit puternic. Marian era cunoscut ca un temperament coleric, iar scopul interlopilor era ca sportivul să reacţioneze. Ipoteza este susţinută şi de declaraţiile lui Vilovski, prietenul lui Cozma, care ne-a spus că în momentul în care a urcat din club pe treptele înguste, în jurul lui Marian se grupaseră agresorii, care i-au tăiat orice cale de scăpare. Ar fi putut să îl lovească, să îl înjunghie în picior, aşa cum era obiceiul celor din banda lui Sztojka, în cazurile litigioase pe care le rezolvau cu sabia. Au ales însă lovituri mortale! Pe Sesum, care nu a participat la scandal, l-au bătut crunt, l-au desfigurat numai pentru că a încercat să îl ajute pe Cozma, când românul înjunghiat a căzut pe stradă; iar Pesici, bătut cum era, a urcat în grabă să îl ajute pe Marian, dar se pare că în acel moment a fost şi el înjunghiat. De altfel, croatul nu îşi aminteşte cum şi cine l-a împuns şi nici măcar unde!

Raffael Sandor este principalul suspect în uciderea lui Marian Cozma. Nu este exclus ca el să fi fost băgat la înaintare şi să-şi asume fapta pentru a-şi achita o datorie faţă de membrii clanului mafiot prezenţi la Patriota Lokal

Aşadar, toate firele conduc spre o concluzie şocantă: a fost un omor cu premeditare. Să nu uităm faptul că proprietarul Clubului Patriotul a dezminţit categoric varianta chelneriţei bruscate, pe care handbaliştii ar fi sărit să o ajute, iar şeful anchetei, ofiţerul Derzsy Péter, a precizat că femeia nu a fost agresată, doar insultată, iar atacatorii s-au legat direct de handbalişti. Agresorii au venit special să omoare, în noaptea aceea, şi s-au legat de Marian Cozma!


Banda e condusă de trei familii

Se pare că banda din Enying, care a produs drama de la Veszprem, s-a întărit cu cinci ani în urmă, când şi-a adjudecat controlul asupra malului sudic al Lacului Balaton. "Câştigau din prostituţie, taxe de protecţie şi colectare de fier vechi. Gaşca s-a întărit după moartea lui Szlávy Bulcsú, când a reuşit să pună mâna pe agenţii economici din sudul Balatonului. Gaşca este condusă de trei familii: Sztojka, Raffael şi Forgács, toate reprezentate la marşul din Siofok", ne-a declarat un bărbat din Veszprem familiarizat cu "afacerile" locale şi care, între timp, a ajuns informator al Poliţiei. În opinia sa, forţele de ordine ştiau de existenţa grupării criminale.


Sub presiunea tensiunii rasiale

Presa maghiară consideră că tensiunea rasială a crescut dramatic în ultima perioadă în Ungaria, în principal ca urmare a crizei economice mondiale, dar şi după ce Poliţia a anunţat că toţi suspecţii în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma sunt de origine rromă. Un bărbat de etnie rromă şi fiul său, în vârstă de 5 ani, au fost împuşcaţi mortal luni, într-un sat aflat la sud-est de Budapesta, în timpul unui incendiu care a izbucnit la locuinţa acestora. Eurodeputatul ungar Viktoria Mohacsi, referindu-se la afirmaţii ale unor martori, a declarat că bărbatul şi copilul au fost împuşcaţi în timp ce încercau să iasă din casa în flăcări. Acesta nu este primul incident din Ungaria în care sunt implicaţi rromi. "Mai multe incidente asemănătoare în care au fost implicate case locuite de rromi s-au petrecut în ultimele luni în ţară. Această nouă crimă s-a petrecut într-un moment în care tensiunile rasiale îndreptate împotriva comunităţii romilor au crescut dramatic. Uciderea în urmă cu trei săptămâni a handbalistului român Marian Cozma a fost urmată de numeroase demonstraţii antirromi pe teritoriul Ungariei, după ce Poliţia a anunţat că suspecţii în acest caz sunt de etnie rromă", se arată într-un articol intitulat "Vremuri grele, crime din ură în Ungaria", apărut pe site-ul postului de televiziune PBS. Reprezentanţi ai principalului partid de opoziţie din Ungaria, Fidesz, s-au folosit de incidentul de la Veszprem pentru a cere Guvernului socialist "să devină mai sever" cu comunităţile de romi. Un şef de Poliţie dintr-un oraş din Ungaria, care a susţinut că rromii sunt vinovaţi pentru toate "nenorocirile", a fost concediat iniţial, dar reangajat după ce peste 1.000 de persoane au protestat în timpul unei manifestaţii. Janos Ladanyi, director al Centrului privind Conflictele Sociale, Regionale şi Etnice din Budapesta, a declarat: "Stăm pe o bombă cu ceas. Sper ca evenimentele alarmante petrecute în ultimele săptămâni să trezească elita politică la realitate şi să o facă să fie conştientă că nu se poate merge pe acest drum. Acest drum este unul închis". Florian Farkas, conducătorul organizaţiei rrome Lungo Drom, a avertizat că există pericolul apariţiei "unei situaţii de război civil" în Ungaria, dacă nu se fac progrese privind integrarea comunităţii rrome. În Ungaria există una dintre cele mai mari comunităţi de rromi din Europa de Est, aproximativ 7% din populaţia de 10 milioane de locuitori. Preşedintele Comisiei împotriva Rasismului şi a Intoleranţei din cadrul Consiliului Europei (ECRI), Eva Smith Asmussen, a anunţat ieri publicarea a trei rapoarte privind rasismul şi intoleranţa în Bulgaria, Ungaria şi Norvegia. În Ungaria, Autoritatea pentru Tratamente Egale poate oferi despăgubiri victimelor discriminărilor şi poate da amenzi celor care au comis discriminări.


Bâlbe la eliberarea mandatelor

A avut Poliţia interesul să îi prindă rapid pe agresori? Aceasta este întrebarea care preocupă opinia publică maghiară. Este de notorietate faptul că Bencze József, comandantul Poliţiei maghiare, a dispus nu mai puţin de patru anchete importante legate de gestionarea cazului de la Veszprem! Una vizează reperele orare la care au fost emise mandatele de arestare; a doua se referă la presupusa participare pasivă a unor poliţişti la crima din Clubul Patriotul; a treia vizează informaţiile potrivit cărora poliţişti din Veszprem lucrează ca agenţi de pază în cluburi din oraş, după terminarea programului de lucru la Poliţie; a patra analizează dacă într-adevăr patrule de poliţişti au fost gonite de la locul dramei de banda lui Sztojka.

Este interesant de punctat "lanţul bâlbelor" în privinţa eliberării mandatelor de arestare împotriva presupuşilor criminali ai lui Marian. Poliţia din Veszprem a declarat că, deşi crima s-a produs noaptea la ora 3:00, mandatul a putut fi eliberat abia cu 14 ore mai târziu, după-amiaza, la ora 17:00, pentru că judecătorul de serviciu era de negăsit. Ancheta în cazul acesta s-a încheiat, dar rezultatele sale ridică noi semne de întrebare. S-a stabilit că pe numele lui Raffael mandatul european de arestare a fost emis la ora 21:43, împotriva lui Németh la data de 9 februarie, la ora 00:33, iar împotriva lui Sztojka la ora 21:48. De ce este asta interesant? Pentru că primele informaţii despre arestarea lui Raffael Sándor şi Németh György au fost primite la ora 22:02 şi susţineau că bărbaţii au fost arestaţi la ora 20:50. Cu aproape o oră înaintea eliberării mandatului de arestare pentru Raffael!

SE DISCULPĂ DÂND VINA PE JUDECĂTOARE
Gyenise Zoltan, judecător la Tribunalul din Veszprem, susţine că magistrata care era în Clubul Patriotul plecase chiar înaintea izbucnirii scandalului. Aceasta s-a prezentat în cele din urmă la anchetatori şi a încercat să îi convingă că nu mai era la faţa locului. "Să fim serioşi! Erau 27 de bărbaţi plini de muşchi, raşi în cap, puşi pe harţă. Cine crede că o judecătoare s-ar fi pus între ei? Nu au intervenit nici poliţiştii, din teamă, din interes. Este absolut incorect să fie aruncată acum vina pe o femeie, care de altfel nici nu avea competenţe de păstrarea liniştii publice" - au declarat surse din Tribunalul local. Acestea nu exclud ca amplificarea prezenţei judecătoarei să nu fie altceva decât o tactică a Poliţiei, care încearcă astfel să devieze atenţia publică de pe implicarea poliţiştilor în acest caz. Motive pentru deturnarea discuţiei de pe poliţişti există cu carul! Se pare că e ceva putred la Poliţia din Veszprem, care adoptă poziţia struţului, promiţând de pe o zi pe alta că va aduce clarificări acuzaţiilor care i se aduc, pentru ca apoi să se prefacă că nu a spus nimic...


Şi numai doi oameni ar fi putut preveni masacrul!

Locul unde s-a consumat drama handbalistului român, Clubul Patriotul, s-a redeschis. Am fost ieri acolo, am stat chiar la masa handbaliştilor, de unde Marian Cozma s-a ridicat pentru ultima oară, pentru un ultim dans cu prietena sa.

Clienţii lipsesc. Discoteca este pustie. Dar nu numai discoteca de la subsol, ci şi cele două baruri de la nivelurile superioare. Ceea ce te surprinde încă de la prima vedere este cât de strâmt, cât de aglomerat este locul. La primul nivel, pe unde au intrat agresorii, sunt 12 mese, cu o capacitate de 33 de locuri, dar dacă toate sunt ocupate, nici chelnerii nu se mai pot mişca între mese. Jos, în discotecă, sunt vreo 40 de locuri pe scaune şi nici capacitatea ringului de dans nu este mult mai mare. Aşadar, era imposibil ca pătrunderea unui grup de 27 de persoane, rase în cap, cu atitudine provocatoare, îmbrăcate strident, să fi trecut neobservată. În aceste condiţii, de ce nu au reacţionat oamenii de ordine ai clubului? De ce nu le-au recomandat să revină mai târziu în clubul care era deja extrem de aglomerat?

Se ştie astăzi, cu certitudine, că în club erau şi poliţişti. Or, aceştia cunoşteau foarte bine banda lui Sztojka, ştiau cu ce se ocupă. Cum de nu au devenit vigilenţi, măcar, cum de nu li s-a părut ameninţătoare atitudinea găştii?

Nici strada din faţa clubului nu este foarte largă. Abia încape pe ea o maşină. Este şi scurtă, are cel mult 25 de metri lungime. Aşadar, este un loc de aproximativ 65-70 de metri pătraţi. Dacă aici erau comasaţi cei 27 de agresori, câţiva handbalişti şi clienţii discotecii, în total aproape 100 de persoane, oamenii nici nu se prea puteau mişca! Din nou, aceeaşi concluzie: dacă forţele de ordine s-ar fi interpus între agresori şi victime, doar dacă s-ar fi interpus, fără să schiţeze alt gest, totul putea fi rezolvat fără altă vărsare de sânge!

VIAŢA ÎI PUTEA FI SALVATĂ
Am cercetat dacă poliţiştii dinăuntru ar fi putut interveni pentru aplanarea conflictului. Ar fi putut foarte simplu, le era la îndemână! Dacă două persoane s-a fi aşezat în uşa clubului, arătându-şi legitimaţiile sau chiar scoţând arma, pentru a preveni carnagiul, ar fi blocat întregul flux de oameni. Ar fi fost suficientă intervenţia a două persoane, pentru ca scandalul să nu escaladeze, să nu evolueze în omor! Ca să vă faceţi o impresie: uşa pe care a ieşit Marian Cozma, care era deja lovit şi înjunghiat, şi în faţa căreia îl aşteptau criminalii nu este nici mai lată, nici mai înaltă decât uşa normală a unui apartament de bloc! Deci, dacă ar fi existat voinţă din partea poliţiştilor dinăuntru, a oamenilor de ordine, viaţa handbalistului este posibil să fi fost salvată!

Ieri după-amiază, Clubul Patriotul era gol. La nivelul al doilea erau trei oameni de afaceri străini care discutau despre un proiect de pensiune pe malul Lacului Balaton. La primul nivel, doi angajaţi ai barului, un domn şi o doamnă, beau cafea la una dintre mese. Noi am cerut câte o bere şi am studiat interiorul. Scara pe care a urcat Marian Cozma are 18 trepte, dispuse câte nouă, în formă de L. Până la stradă mai este doar un pas. Fiecare pas făcut pe treptele de lemn uscate sună ca un tunet. Acustica încăperii este şi ea foarte bună; chiar şi dacă vorbeşti în şoaptă, se aude peste tot. Aşadar, zarva scandalului trebuie să fi fost mare, dar nici asta nu i-a determinat pe poliţişti şi pe oamenii de ordine (despre unii dintre ei se spune că ar fi tot foşti sau actuali poliţişti) să acţioneze! Li s-a părut absolut firesc şi ca în jurul lor să zboare sticle şi scaune, să fie loviţi în cap, în piept, în spate clienţii!

Patriota Lokal a fost redeschis de ieri, neavând însă parte de clienţi după evenimentele sângeroase petrecute în noaptea de 7 spre 8 februarie. Topografia locului indică faptul că Marian Cozma putea scăpa nevătămat

CEL MAI SIGUR LOCAL
Interiorul clubului este interesant, totul pe lemn masiv şi cărămidă nefinisată. între nişele în care sunt mesele sunt pereţi de cărămidă aşezată în formă de romburi, cu goluri, astfel încât din oricare separeu poţi vedea tot ce se întâmplă în club. Din 20 februarie, accesul în Patriotul se face doar pe bază de card de membru, localul devenind exclusivist.

Angajaţii nu vor să vorbească despre noaptea respectivă. Susţin că va fi nevoie de cel puţin încă două-trei luni până când oamenii să se reobişnuiască cu locul. Acum, încă, amintirea lui Marian este prea vie, evenimentele consumate recent şi-au pus amprenta pe afacere.

Culmea, Patriotul era considerat cel mai sigur club din Veszprem. La sfârşitul anului trecut a şi fost premiat, primind titlul de "Cel mai sigur local", iar distincţia a fost înmânată proprietarului în luna ianuarie, cu două săptămâni înainte de crimă! Proprietarul Zana Ferencz este foarte marcat de evenimente şi este sceptic în privinţa viitorului afacerii sale. Spune că a pierdut nu numai un client, ci un prieten, Patriotul fiind locul preferat al lui Marian Cozma. De ce era Patriotul considerat atât de sigur? Pentru că are instalate şapte camere de supraveghere şi dispune de oameni de pază angajaţi contractual. Care însă nu au valorat nimic...

Potrivit informaţiilor noastre, experţii Poliţiei au prelucrat digital imaginile de pe camerele de luat vederi şi acestea sunt acum de calitate ireproşabilă. Nu este exclus, în acest moment, să urmeze şi alte arestări. Din nefericire, camerele de observaţie stradale, care ar fi putut surprinde modul în care s-au derulat ostilităţile în faţa clubului, erau îndreptate tocmai atunci într-o altă direcţie!



Mărturia lui Vilovski

Sârbul Uros Vilovski este singurul jucător care oferă amănunte despre noaptea crimei. Ieri, acesta a venit cu precizări noi, în care vorbeşte despre incident. "Marian stătea cu prietena sa. Când m-am uitat spre ei, deja patru-cinci bărbaţi îl loveau! M-am dus lângă Marian şi am încercat să îi despart. Agresorii au început însă să arunce cu scaune. Două le-am parat cu mâna, altminteri l-ar fi lovit pe Sesum, care era şi el lângă noi. S-a produs haos în club. Atunci a fost înjunghiat prima oară Cozma, dar în mulţime nu am văzut cine a făcut-o. Marian a alergat în sus pe trepte, încercând să scape. În câteva minute, jos, în discotecă, situaţia s-a normalizat. La un moment dat, se vede pe camerele de supraveghere cum mă uit în jos, pe scări, să văd dacă mai urcă cineva. Dar era deja linişte jos şi chiar şi sus lucrurile păreau să se fi aşezat şi am încercat să ies din club. Afară, locul este foarte strâmt, mi-am aruncat privirea spre Cozma chiar când era atacat şi cădea pentru a doua oră. Atunci agresorii au început să alerge şi după mine", a povestit Uros Vilovski, pivot la MKB Veszprem.


Statuie şi stradă

În şedinţa de joi a Consiliului Local din Veszprem se va discuta posibilitatea ca în locul în care handbalistul Marian Cozma şi-a dat viaţa să se ridice fie un bust al handbalistului, fie o plachetă. Branyi Maria, preşedintele fracţiunii Fidesz din Consiliul Local, susţine că este nevoie de un omagiu corect faţă de Marian Cozma: "A fost o tragedie atât de rapidă pentru oraşul nostru, ceva la care nu ne-am fi gândit niciodată. Trebuie să marcăm evenimentul, pentru ca aşa ceva să nu se mai poată produce niciodată". Consilierul local, dr Szalay Andras, a declarat pentru Jurnalul Naţional că a făcut încă de 10 zile demersurile necesare la primarul oraşului Veszprem pentru amplasarea unei plachete comemorative la locul tragediei şi organizarea unui turneu memorial anual pentru copii şi juniori. Aşa cum am mai scris, suporterii echipei de handbal au depus şi ei un proiect de finanţare pentru o statuie, pentru un turneu anual de handbal şi au cerut ca în procedură de urgenţă o stradă să primească numele lui Marian. Amintirea handbalistului român va trăi aşadar veşnic, cel puţin în Ungaria, la Veszprem, acolo unde a obţinut unele dintre cele mai frumoase rezultate ale sale...

×