x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Coruptia, NATO, UE si Pastile

Coruptia, NATO, UE si Pastile

07 Apr 2004   •   00:00

Coruptia este tema centrala a mesajului adresat enoriasilor de IPS Bartolomeu Anania, arhiepiscopul ortodox al Vadului, Feleacului si Clujului, cu prilejul Sfintelor Sarbatori Pascale, informeaza Rompres.

"Raportata la calitatea noastra de cetateni, bucuria pascala din acest an sta, pe de o parte, sub semnul biruitor al integrarii noastre in NATO si, pe de alta, sub semnul ingrijorator al integrarii noastre europene. Ingrijorarea vine din aceea ca, din tot ceea ce vedem, auzim si stim, ultimul si cel mai important obstacol este flagelul coruptiei. Or, Invierea Domnului reprezinta biruinta lui Dumnezeu asupra coruptibilitatii", a spus ieri IPS Bartolomeu Anania.

Arhiepiscopul a aratat ca trupul lui Iisus Hristos, prin moartea fizica, nu s-a supus procesului de corupere, adica de degradare, stricaciune si putreziciune, "ci s-a transfigurat prin inviere, devenind trup duhovnicesc (...) ca prototip al propriilor noastre trupuri de dupa invierea cea de obste".

VICIU. "Se spune ca la noi coruptia este generalizata, chiar institutionalizata, ceea ce e foarte grav. Inainte de a fi un viciu, coruptia este o mentalitate", a opinat inaltul ierarh, care considera ca aceasta mentalitate poate fi schimbata prin religie si cultura.

In opinia arhiepiscopului, un rol extrem de important in declansarea acestei schimbari .l are si presa.

"Mass-media este totusi o putere in stat, se spune ca este a patra putere in stat, si eu cred ca poate sa renunte intr-o oarecare masura la ceea ce poate fi spectaculos si uneori scandalos, desi si acestea trebuie dezbatute, si sa se antreneze in procesul de constructie si reconstructie a spiritualitatii romanesti", a afirmat ierarhul.

MITA. IPS Bartolomeu Anania a mai atras atentia si asupra micii coruptii, spun.nd ca de acest fenomen se fac vinovati si cei care dau mita, nu numai cei care o iau. Arhiepiscopul mai crede ca romanii nu pot visa cinstit la integrare europeana fara a purcede la propria lor insanatosire morala.

×
Subiecte în articol: eveniment