Cosmetica incepe cu Christine Valmy

Nu işi arată vărsta. La 25 octombrie a implinit 81 de ani. Christine Valmy, femeia care i-a invăţat pe americani ce este cosmetica, ne vorbeşte despre căt de greu i-a fost să ajungă să-şi vadă visul implinit.

Nu işi arată vărsta. La 25 octombrie a implinit 81 de ani. Christine Valmy, femeia care i-a invăţat pe americani ce este cosmetica, ne vorbeşte despre căt de greu i-a fost să ajungă să-şi vadă visul implinit.

Viaţa lui Christine Valmy poate servi uşor drept scenariu pentru un film de la Hollywood. Are toate ingredientele să obţină un succes la public: speranţă, pasiuni, deziluzii, iubire la distanţă, impliniri. In căteva cuvinte: visul american.

A avut o copilărie cu părinţi extrem de severi. Singurul lucru frumos din acea perioadă au fost Sărbătorile de Crăciun. S-a măritat la 22 de ani, a făcut un copil, dar la 29 de ani soţul ei şi-a găsit o iubită şi a cerut divorţul. "Mi-a schimbat viaţa de la o zi la alta, de unde aveam o viaţă liniştită, cum au milioane de femei pe lumea asta, m-am pomenit divorţată. In familia mea eram prima care divorţase, era o ruşine teribilă. In al doilea rănd era ruşine pentru că m-a lăsat, nu l-am lăsat eu, m-a lăsat el pe mine. A treia ruşine mai relativă e că m-a lăsat pentru o tipă care era destul de urătă şi avea un ten acneic. Ii spuneam la un moment dat să se ducă să se trateze pentru ca lumea să nu spună că am cine ştie ce cusururi ascunse de m-a lăsat pentru aşa ceva", işi aminteşte doamna Valmy. După ce a divorţat a trebuit să se descurce singură. A intrat la Facultatea de Drept in ’47. După doi ani s-a intărit sistemul, iar studenta Christine mergea la cursuri cu blănuri, cu voalete. A inceput să fie luată in discuţie la Comitetul Studenţesc. Aflănd, şi-a cumpărat palton "Partizana" şi pantofi cu talpă de lemn: "erau drăguţi, şi m-am dus la facultate imbrăcată aşa, dar degeaba, că tot nu eram privită cu ochi buni, ştiau că schimbarea e de faţadă."

PĂRINŢII. Mama ei era o femeie foarte frumoasă, foarte elegantă, foarte cochetă. Semăna cu Greta Garbo. "Avea o fire de artistă, nu trăia pe lumea asta, habar n-avea de ce se intămplă, in capul ei era o imaginaţie bogată, artistă nemaipomenită, picta o frumuseţe". Doamna Christine Valmy ţine minte un episod petrecut la muzeul Luvru. "Mama nu ştia că e observată. Era un birou vechi şi mergea aşa cu măna pe marginea mobilierului şi urmărea toate florile gravate... se vedea cătă dragoste era in ea şi căt aprecia lucrurile astea". O altă zi, o altă poveste: "Tata era cu musafirii la masă, iar mama a venit să-i spună la ureche că ii trebuie nişte bani, bani mulţi, şi el i-a spus să ia de unde ştia că sunt. După ce au plecat musafirii, tatăl meu şi-a adus aminte: «Ce ţi-au trebuit banii ăia?» Ce crezi, zarzavagiul care venea la noi şi ne aducea tot ce aveam nevoie i-a spus că vrea să işi cumpere o casă şi mama mea s-a dus să ii dea bani de casă. Nu avea nici un pic de simţ al realităţii. Un alt exemplu, eram la New York intr-o zi. Era după ce am deschis prima şcoală, mică, intr-un apartament cu patru camere. In căţiva ani, aveam nevoie de spaţiu şi mă rugam de managerul clădirii să imi găsească incă un apartament acolo. Discutam şi apoi am mers cu maşina cu mama pe 7Th Avenue şi in faţă era un bloc mare din sticlă şi maică-mea m-a intrebat: «De ce nu cumperi blocul ăsta?». Asta e mama mea."

INTELIGENŢĂ. Tatăl său era de o deşteptăciune mai mult decăt normală, insă cu un defect: de căte ori se găndea să facă ceva, nu făcea acel lucru pentru că işi spunea: "Dacă se intămplă aşa?". De multe ori asta il oprea să mai facă ceva. "Era foarte muncitor, tatăl meu a fost declarant vamal şi a fost preşedintele Asociaţiei Vameşilor din Romănia. A făcut mulţi bani. Tatăl meu importa maşini, intăi Skoda, apoi Fiat, iar după ’46 a importat, impreună cu un evreu, maşini din America, Mercury, erau frumoase. Fiind pe jumătate grec lui i se părea că femeile nu trebuie luate in considerare, cu mine nu a vorbit niciodată despre afaceri. Am venit să incerc să recuperez din case, despre care nu am ştiut nimic, pentru că tata nu ne spunea nimic, noi, eu şi sora mea, eram cantitate neglijabilă. Căştiga o casă pe zi, l-am auzit spunănd cuiva asta." A avut o pădure lăngă Pucioasa şi chiar o casă acolo. De Crăciun, de Paşti, in vacanţa mare erau acolo. Vara mergeau la mare, la munte şi apoi la Pucioasa. "Plecam cu maşina incărcată, cu pisică, pănă la Arcul de Triumf şi tata incepea: «Ce zici, să plecăm azi, să plecăm măine?». Ne intorcea, desfăcea maşina şi plecam a doua zi. Cred că aveam 7-8 ani şi mi-am zis: «Cănd am să fiu mare nu am să fac niciodată aşa ceva!»"

FAIMOSUL CURS. Şi-a dorit să intre in diplomaţie, dar veniseră comuniştii, iar ea era fată de neam burghezo-moşieresc. In ’46, ministrul Sănătăţii, celebrul dermatolog Aurel Voinea a ţinut un curs in care cosmetica era o ramură a medicinii. S-a inscris la acest curs cu dispensă regală pentru că nu era majoră. A urmat acest curs crezănd că il face pentru sine, pentru că tatăl ei de cănd erau mici le spunea că nu o să trebuiască să muncească vreodată, nici ele, nici bărbaţii lor, nici copiii lor, "şi nu mi-a dat prin cap că nu va fi aşa." A avut un cabinet cosmetic pe bulevardul Magheru, vizavi de fostul cinematograf Aro. Avea o firmă pe care scria "Cristiana Niculescu" pe bleu cu litere aurii, pentru că măritată o chema Niculescu. Foarte multe evreice erau venite să inveţe meserie, pentru că plecau in Israel şi le trebuia o meserie.

GRECIA. Cănd a părăsit Romănia, ce altă meserie ar fi putut practica? A plecat cu greu in Grecia, la 36 de ani, cu fata ei şi cu părinţii, patru persoane care contau numai pe ea. "Am reuşit să plecăm spunănd că e intregirea familiei, tatăl meu avănd fictiv ceva rude acolo. Am inventat o familie, doi fraţi şi o soră pe care am botezat-o Sofia. Am făcut cererea şi am plecat in ’60 cu 10 dolari şi două geamantane." Tot timpul a fost nevoită să o ia de la capăt. In Grecia,

şi-a făcut un salon, insă tatăl ei, care avea cincizeci şi ceva de ani, tot spunea că pleacă in America. "Aşa că am plecat cu el şi am pierdut totul. Toţi banii noştri, şi eram patru, erau 20 de dolari. Nu cunoşteam pe nimeni, nu cunoşteam limba..."

BĂRBAŢII. A avut toată viaţa de-a face cu femei. "Plus că nu sunt bună să fac un bărbat să mă placă. Persoana mea nu ii interesează pe bărbaţi. Şi cănd am fost tănără am avut mari complexe din cauza asta. De exemplu aveam o verişoară blondă, foarte drăguţă, toată ziua deschidea ochii şi rădea la toate cele... Mergeam cu ea la mare, eu cu fetiţa mea, Marina, ea cu fetiţa ei, şi eram pe plajă. Dacă erau doi bărbaţi sau două sute de bărbaţi, toţi erau lăngă Paula. Unul nu era lăngă mine. Veneam acasă şi mă uitam in oglindă, eram drăguţă, dar nimeni nu se lipea de mine. Deci, nu am avut succes la bărbaţi, am avut parte numai de femei şi am fost de trei ori măritată."

SOARTA. Era deprimată după primul bărbat. Trebuia să cunoască pe altcineva. Una dintre clientele ei i-a spus că ştie un tip, după care a dispărut. Cănd a revenit, a intrebat-o de acea persoană şi i s-a răspuns: "«mă găndesc că incă eşti măritată, poate te impaci», «Ce vorbeşti? Imi trebuie un tip, să mă intrebe: trăiesc, mor, nu altceva!». Mi l-a recomandat pe bărbatul meu de acum. Cred că am avut primul blind-date din Romănia." S-au intălnit la Capşa. De la inceput i s-a părut curios pentru că i-a spus la telefon că va purta un costum gri deschis dacă va fi frumos afară şi gri inchis dacă va fi urăt. "Cănd ne-am intălnit, nu mi-a plăcut, dar ne-am intălnit la 7 seara şi am stat de vorbă pănă la 2 dimineaţa. Masa la care am stat a devenit a noastră." După aceea, a urmat o poveste de amor ca in filme, extrem de puternică şi care a durat cinci ani. "In acest timp, acest domn numai de insurătoare nu avea chef. Eu voiam să mă mărit, el nici nu se găndea. Intr-o zi, m-am supărat pe el şi am făcut cerere să plec din Romănia, nu pleca nici dracu’ de aici cănd am făcut eu cererea, dar cum sunt inovatoare şi atunci am făcut ceva şi am plecat. Aveam o clientă foarte făşneaţă. Avea o mulţime de prieteni, printre care un tip care era şef la Paşapoarte şi ea nu il plăcea. Am chemat-o şi i-am spus că vreau să plec şi că o rog să imi facă favoarea să se vadă cu acel tip." Ca in filme! Se intălnea cu ei in parc, la 12 noaptea. Tatăl ei nu a vrut să plece, insă Christine a ameninţat că se sinucide cu fata ei dacă nu vin şi ei. Şi a depus cererea. Pila nu putea face multe, dar l-a rugat să ia hărtiile ei şi să le pună deasupra. A dat casa cum era, cu mobilă, cu argintărie, cu tot ce era, a dat cheile şi au plecat. Stătea pe Eminescu. Venea lumea să o intrebe ce a făcut de li s-au aprobat actele, pentru că atunci nu pleca nimeni. In ’64, soţul ei actual a ieşit din Romănia şi s-a dus in Italia, apoi in Germania.

DEZAMĂGIRE. "Eu in ’64 mergeam la Congresul de la Laussanne şi i-am spus că merg acolo şi să ne intălnim la Paris. Cu o săptămănă inainte să plec am primit o scrisoare de la fratele lui, el nu a avut curaj nici măcar să imi scrie, in care să imi spună că el nu poate să vină, că e plecat nu ştiu unde... adică nu a vrut să mă vadă." S-a supărat aşa de rău incăt şi-a zis că, dacă e să il vadă vreodată pe stradă, trece pe trotuarul celălalt şi nici bună ziua nu ii va da." In America, tot a incercat să il scoată din ţară şi a mers şi la Radio Europa Liberă. "Şeful de acolo era tot un romăn, Pascal Valahu, şi tot ducăndu-mă şi tot vorbind, am avut o mică aventură şi pănă la urmă m-am măritat cu el. Dar m-am măritat după ce am auzit că soţul meu actual s-a căsătorit in Germania. Am stat aşa pănă in ’71, inainte de Crăciun." In octombrie a apărut in revista Cosmopolitan, şi ca urmare primea foarte multe scrisori. Intr-o zi a găsit o scrisoare pe birou in limba romănă. "Era de la perla de bărbată-miu, care imi scria ca şi cum ne văzuserăm cu o zi inainte. Imi povestea că a făcut mulţi bani, că e insurat, că nu e nici mulţumit, nici nemulţumit şi că ar vrea să mă vadă, că ar vrea să imi trimită un cadou mie şi fiicei mele, Marina, şi că, dacă aş vrea să vin in Europa, poate să imi plătească biletul. După

12 ani, nesimţire de bărbat. Şi eu i-am răspuns acelaşi lucru: sunt şi eu măritată, nici mulţumită, nici nemulţumită, adevărul era că eram foarte nemulţumită, dar nu puteam să ii spun, şi i-am zis că nu imi trebuie bani şi i-am inserat un articol referitor la activitatea mea."

OCAZIE. S-a intămplat să fie un congres in Anglia la care nu voia să participe, dar pănă la urmă a luat-o ca pe o oportunitate de a se revedea cu el. I-a propus să se intălnească in Franţa, la Paris. "Ne-am revăzut la 24 ianuarie 1972. A fost o intălnire stranie. După 12 ani, şi eu, şi el am simţit ca şi cum nu am fi fost despărţiţi nici o zi. Am mers la o cofetărie, eu am intărziat pentru că m-am certat la telefon cu soţul meu de atunci şi cănd am ajuns mi-a spus: «ce e mai mult din viaţa noastră e in spate, dacă suntem deştepţi facem the best cu ce a rămas.»

M-a cerut in căsătorie şi bineinţeles că nu am crezut. El avea o afacere in Germania, eu aveam afacerea in America... Am plecat, şi la căteva săptămăni a venit el la New York, şi de acolo a plecat in Haiti, pentru că acolo putea divorţa intr-o zi. Eu nu am divorţat intr-o zi, pentru că fostul meu bărbat avea unele probleme şi am fost sfătuită să urmez procedura obişnuită. In iunie, cănd a ieşit divorţul meu, ne-am şi căsătorit." Ceea ce face o poveste este motivul pentru care i-a scris el. A aflat mai tărziu. "Tot timpul ii spunea nevestei sale din Germania cum este Christine, ii explica, ii desena pe şerveţele ce rochie aveam, iar femeia a devenit curioasă şi a angajat o companie de detectivi să vadă ce face şi unde este. El nu a ştiut, dar a găsit o hărtie pe care se afla numele meu şi New York. Atăt! Scrisoarea a venit pe «Christine Valmy, New York»." Incredibil! După ce s-au căsătorit, cinci ani au făcut naveta din cauza afacerilor. Ea mergea zece zile la Frankfurt in fiecare lună şi el venea zece zile la New York. Cu banii daţi pe telefoane in cei cinci ani puteau plăti lejer facultatea cuiva. "Aşa mi-am găsit trei bărbaţi, de unde eu nu am fost niciodată curtată, nu aveam pretendenţi."

FEMEIE ACTIVĂ. "Problema" cea mai mare a vieţii sale este că are o imaginaţie nemaipomenit de bogată, şi astfel ii vin idei pe care le pune in aplicare. Asta ii complică viaţa aşa de mult incăt nu are o zi liniştită. "Cănd voi muri, trebuie să scrie pe cruce: «Nu a avut o zi liniştită in viaţa ei», iar cumnatul meu spune că trebuie să fie adăugat: «dar şi-a făcut-o cu măna ei». A fost foarte greu, dar eu sunt o persoană optimistă şi rezistentă. Totdeauna ziceam că, dacă trece un tren peste mine, se strică trenul, dar mi-a făcut figura şi am făcut un infarct acum vreo douăzeci şi ceva de ani. Am avut impresia că mi-am greşit eu mie. Mă supărasem, cel mai frumos congres mondial CIDESCO a fost făcut de mine in ’72 la New York şi in ’80 am vrut să fac al doilea congres la New York, dar atunci s-au intămplat diferite lucruri: eu am fost şef de campanie electorală pentru romăni, pentru Reagan-Bush şi era treabă de făcut. Preşedinta internaţională CIDESCO era o grecoaică. Ea pur şi simplu mă ura. Mi-a pus beţe in roate şi nu mi-a ieşit cum mi-am dorit. M-am supărat aşa de rău că am făcut un infarct." In America este implicată in politică, in industria ei de "beauty", in consiliul de administraţie la Asociaţia de Beauty, in Comitetul Central la Partidul Republican, in secţiunea naţionalităţilor, in şcoli, in Asociaţia Internaţională... Este in toate părţile. "In ’72 am fost numită «The Republical Woman of The Year». Sunt republicană, nu pot să sufăr democraţii. Aici, in Romănia, nu am făcut politică pentru că este o nebunie curată", incheie "mama cosmeticii in America".

Repere

In 1965, Christine Valmy a infiinţat firma Christine Valmy Inc. ce acoperă activitatea de ingrijire profesională in saloane de frumuseţe, crearea mai multor linii de produse de tratament cosmetic, dar şi a unei linii de echipamente tehnice specializate.

In 1966, a deschis la New York prima sa şcoală de estetică, machiaj, manichiură, astăzi funcţionănd numeroase şcoli Christine Valmy in SUA, Canada, Japonia, Romănia, India, etc. In ceea ce priveşte saloanele de frumuseţe Christine Valmy, există peste 30 de astfel de saloane. In 1971, Congresul SUA o elogiază in Congressional Record pentru crearea unei noi industrii şi a unei noi profesii (Skin Care Specialist in SUA). In Romănia, Şcoala Christine Valmy funcţionează din anul 1991. Legat de schimbarea numelui său, "mama cosmeticii" povesteşte: "Mi l-am schimbat in America. Numele meu, Xantopol, mi l-au schimbat grecii, mi l-au scris greceşte, adică Xantopoulou. Cănd le spuneam americanilor că mă cheamă Xantopoulou, nimeni nu inţelegea şi se plictiseau toţi pănă ajungeam să le pronunţ tot numele pe litere. Aşa că mi l-am schimbat."

Oboseală? Nu. Mereu in priză

"Cănd m-am dus in America nu aveam bani, dar mai tărziu mi-am luat o casă la ţară şi in fiecare week-end aveam musafiri. Mă duceam vineri după-masa acolo, sămbătă şi duminică aveam musafiri, iar duminică seara veneam acasă, moartă de oboseală, pentru că nu aveam o persoană, două, ci căte 15 invitaţi. Jucam poker, ceilalţi se duceau să doarmă pe la 4-5 dimineaţa, iar eu stăteam să pregătesc micul-dejun. Veneam duminică seară la New York ruptă de oboseală şi imi spuneam că week-end-ul viitor nu voi mai organiza nimic, dar parcă aveam un drăcuşor in mine, cum mă intălneam cu cineva ii lansam invitaţia de a veni la ţară... Deci imi complicam singură viaţa, pentru că puteam să am un week-end liber. 20 de ani am ţinut-o astfel, apoi mi-am luat castel, că m-am ajuns."

mihai.stirbu@jurnalul.ro