Poliţiştii nu mai au benzină pentru maşinile de patrulare. Nici pixuri şi nici coli A4 ca să ia declaraţii în vreun dosar la care lucrează. Poliţiştii n-au. Ministerul de Interne are sute de kilograme de creier de porc. Achiziţionate prin licitaţie... Geaba, dacă nici un neuron nu pricepe situaţia în care se zbate toată breasla! Poliţiştii sunt stimulaţi să lupte cu infracţionalitatea crescută prin diminuarea salariilor, pentru că "nu sunt bani la buget". Criminaliştii sunt puşi de însuşi ministrul de Interne să aleagă între salarii şi reactivii pentru expertizele ADN. Ofiţerii de Poliţie cu experienţă sunt împinşi de măsurile pompieristice spre pensionare, iar cei tineri se gândesc nu la dosarele pe care le au în lucru, ci la somaţiile venite de la banca unde au credite. Când ţării întregi îi chiorăie maţele de foame, Ministerul de Interne îşi umflă "muşchiuleţul" din farfurie. Se dedulceşte cu sute de kilograme de somon fume, anchoa şi păstrăv, cu cisterne de coniac şi de whisky. Delicatesele merg spre complexurile de agrement pe care ministerul le are în Mamaia, Braşov şi Predeal. Şi ca somon fume-ul să tihnească burţilor într-un mediu ambiental plăcut, Ministerul de Interne finanţează cu 1 milion de euro refacerea a două dintre spaţiile sale hoteliere.
Mâine o să auzim că Nicu Gheară a survolat litoralul românesc dintr-o "libelulă albastră". Parafrazându-l pe Mazăre - canci siguranţă, canci încredere. Ministerul n-are bani să le mai mimeze pentru public. Are în schimb la teşcherea miliarde pentru potolul care merge spre "complexurile de agrement" ale MAI. Venituri proprii, cheltuite pe principiul "ce-i al vostru e ş-al meu, ce-i al meu e doar al meu". Aproape un milion de euro se duce pe plata reparaţiilor la două hoteluri MAI.REFACEREA HOTELULUI
Conform HG 787/2003, MAI administrează complexele şi bazele de agrement aflate în custodia sa din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări şi "alte venituri, în condiţiile legii". Ordinul ministrul de interne 538/2008 plasează hotelurile Turist din Predeal, Excelsior din Braşov, Diana din Saturn şi Meridian din Mamaia pe lista unităţilor de cazare şi pregătire aflate în administrarea MAI. Într-o licitaţie deschisă la 6 august a.c., MAI pune la bătaie 169.753 RON pentru a tocmi meşteri care să repare acoperişul hotelului Turist din Predeal.
"Se prevede o termoizolaţie tip BAUMIT care să asigure gradul de confort tehnic şi aspect corespunzător destinaţiei construcţiei. Se prevede învelitoare de ţiglă metalică, jgheaburi şi burlane de tip LINDAB", dar şi "un sistem de protecţie împotriva loviturilor de trăznet", se arată în memoriul tehnic ce însoţeşte licitaţia. A doua zi, 7 august a.c, MAI deschide licitaţia publică pentru "modernizare şi refacere Complex Meridian din staţiunea Mamaia". Durata contractului: "Începând din 15.09.2009 până la 30.05.2011", iar valoarea lui estimată (fără TVA): 3.707.565,53 RON.
De unde are MAI, pe praful ăsta, aproape un milion de euro pentru renovarea a două hoteluri? Din veniturile proprii. Tot de acolo scoate bani şi pentru merinde. Ce consumă tot românul pe vreme de criză...
SOMON FUME ŞI MUŞCHIULEŢ
În mai a.c., MAI poftea la peşte. Cât să fie? Păi, pentru Bucureşti vreo tonă şi-o sută de kile de şalău, 700 de kg de păstrăv, 600 de kg de somon rondele, 40 kg - somon fume şi 5 kg - file anchoa. Pentru cele două hoteluri, din Braşov şi Predeal, 200 kg file de şalău şi 50 de kg - somon rondele. Licitaţie deschisă. La începutul aceste luni, MAI a cumpărat file de şalău şi de anchoa în valoare de 25.376 RON, păstrăv - de 9.443 RON, somon de 15.980 RON. Jumătate de miliard de lei vechi s-au dus pe peşte...
La 20 mai a.c., MAI anunţa că vrea să cumpere, pentru "locaţia Bucureşti", 3 tone de ceafă de porc fără os, 5 tone de cotlet de porc fără os, 4 tone de pulpă porc fără os, 700 de kg de "carne porc lucru" şi alte 800 de kg de muşchiuleţ de porc (diminutivul aparţine celor de la minister). Iar pentru "locaţiile Braşov şi Predeal" - 600 de kg de ceafă de porc (fără os, fireşte), 600 de kg de cotlet de porc, 450 de kg de pulpă, 200 de kg de "carne de lucru" şi 450 de kg de muşchiuleţ. Valoarea estimată a contractului - 474,460 RON.
Până acum, s-au calificat la licitaţie o firmă din Scorniceşti, MATRA SRL, care a vândut ministerului, în iunie a.c., carne de porc în valoare de 231.603,75 RON, şi o altă firmă, din Bucureşti, care furnizează hotelurilor din Braşov şi Predeal carne în valoare de 10.274,46 RON.
În aceeaşi lună, în urma altei oferte de licitaţie a MAI, firma din Bucureşti a livrat către "locaţie Mamaia" (Hotel Meridian), cotlet porc fără os în valoare de 31.9872 RON, iar firma din Scorniceşti, ceafă, pulpă, "carne de lucru" şi muşchiuleţ în valoare de 298.214 RON. O lună mai târziu, aceeaşi firmă din Scorniceşti furnizează carne de pui depozitului MAI din Bucureşti, în valoare de 176.474 RON. Altă firmă, din Slobozia, nu mai prinde din licitaţie decât o aripă, de 11.370 RON.
Tot în iulie a.c., MATRA SRL livrează ministerului cârnaţi în valoare de 22.175 RON. Alte două firme din Brăila prind şi ele din contract câte un crenvurst mic, de 678 şi, respectiv, 1.308 RON.
"ORGANE COMESTIBILE"
În aprilie a.c., ministerul a făcut o cerere de ofertă publică pentru "ORGANE litoral 2009". Nu e vorba de suplimentarea efectivelor de poliţişti care ar fi trebuit să patruleze pe plajă, ci de pofta celor din minister care râvniseră la creier de porc. 300 de kg, pentru "locaţiile Saturn şi Mamaia". Plus 4.500 kg de ficaţi de pui şi porc şi 300 kg de burtă de vită. Valoarea estimată a contractului: 27.000 RON. În mai a.c., MAI cumpără de 2.450 RON "organe comestibile" pentru hotelul "Meridian" din Mamaia, iar în iulie mai scoate din buzunar încă 25.608,8 RON şi-i dă, tot pe organe, firmei MATRA SRL din Scorniceşti.
În mai şi iulie, MAI a plătit 29.287 şi, respectiv, 34.800 RON pentru achiziţionarea de "organe comestibile" ce urmau a fi livrate în depozitul din Str. Leaota Bucureşti şi la hotelurile din Braşov şi Predeal. Ministerul solicitase, prin licitaţie deschisă, pentru aceste locaţii - 550 kg de creier de porc, 1.600 de kg de burtă de vită, 2.100 kg ficaţi de porc şi pui, 360 kg rinichi şi 90 de kg de limbă. De porc.
MINISTERUL ARE OUĂ
80.000 de bucăţi în Bucureşti şi 12.000 în Predeal şi Braşov. Ce păcat că-s de găină. Perisabile, adică... Au fost cumpărate în urma unei licitaţii deschise la sfârşitul lunii mai a.c. şi au costat 29.560 RON. Pe lângă ouă, ministerul are şi ciuperci. La cutie. 2.000 de kg în Bucureşti şi 250 de kg la Predeal şi Braşov. A plătit pe ele 19.877,5 RON. Pe uleiul de floarea-soarelui a dat, la începutul acestei luni, 24.100 RON, iar pe cel de palmier - 11.750 RON. Bidoanele au mers înspre depozitul din Bucureşti şi la hotelurile din Braşov şi Predeal.
Ce mai cumpără MAI pe praful ăsta? În iulie a.c., caşcaval şi brânză topită de la MATRA SRL, în valoare de 51.900 RON. O altă firmă, din Capitală, îi vinde caşcaval în valoare de 4.800 RON. Produsele lactate merg înspre Bucureşti, Braşov şi Predeal.
Ministerul rămas fără gloanţe de poligon şi reactivi pentru expertize are nevoie de băuturi răcoritoare carbogazoase. 43.000 de litri de suc, plus 600 de cutii de băuturi energizante. Numai pentru Bucureşti. La Braşov şi Predeal merg alţi 12.575 de litri de suc şi 200 de cutii de energizante. Valoarea estimată a contractului, fără TVA: 320.130 RON. Până acum MAI a cheltuit pe sucurile carbogazoase 179.085.48 RON.
Dar sucul cu bule provoacă flatulaţii. Aşa că în mai a.c., MAI anunţă că doreşte 700 litri suc de portocale Prigat, 700 litri de Granini, 700 litri de suc Happy, 700 litri de suc Yo şi 2.500 de bucăţi de suc natural de portocale la 0,2 litri. Până acum, pe cantitatea achiziţionată, ministerul a plătit 13.837 RON.
2.800 DE STICLE CU TĂRIE
Sucul fără vin e un chin... În februarie a.c, ministerul îşi exprimă dorinţa de a cumpăra pentru depozitul din Bucureşti şi hotelurile din Predeal şi Mamaia 7.530 şi, respectiv, 2.550 de sticle cu vin. Cabernet, Muscat, Fetească, Pinot Noir, Riesling, Sauvignon. În aprilie, dorinţa îi e îndeplinită, contra sumei de 96.368,94 RON. Tot în aprilie, ministerul vrea, pentru "locaţia Mamaia", alte 16.800 de sticle cu vin. O lună mai târziu, încheie o tranzacţie de 86.447,55 RON. Berea după vin e un chin, nu însă şi pentru cei din MAI.
În mai a.c., anunţă că vor să cumpere, pentru Bucureşti, Braşov şi Predeal, 13.800 de cutii de bere (din care doar 1.900 fără alcool), 6.600 de litri de bere la sticlă şi încă 200 de bere calitate superioară. Valoarea estimată a contractului, fără TVA - 103.620 RON. Ministerul nu primeşte decât o ofertă şi achită, în iunie a.c., 47.145,42 RON, pe o parte din berea jinduită. Mai simte nevoia de nişte întăritoare şi anunţă că vrea să cumpere şi băuturi alcoolice distilate. De vreo 265.330 RON. Pentru Bucureşti, hâc, hotelul Excelsior din Braşov şi ală care de n-are încă jgheaburi LINDAB, din Predeal, hâc.
Subţire: 120 de sticle de coniac Metaxa, 180 de coniac Jidvei, 7 de coniac Martell, 7 de coniac Hennesey, 205 de gin Beefeater, 325 de whisky Grants, 325 de whisky Ballantiness, 325 de whisky Teachers, 325 de whisky J.Walker (n.r. - keep walking, Poliţie Română!), 615 de whisky J.Daniels, 215 de whisky J.B., 153 de whisky Chivas Regal, 10 litri de ţuică şi alţi 10 de palincă. Cererea însetată a MAI a avut, până acum, o singură ofertă iar ministerul a achiziţionat băuturi alcoolice distilate în valoare de 158.985,3 RON.
ÎN LOC DE EPILOG
Simţim nevoie să le cerem iertare acelor poliţişti care au citit aceste rânduri, păcălindu-şi foamea cu covrigi în pauza de masă, pentru tot disconfortul gastric pricinuit. Iar celor care din MAI, care se agită în acest moment după un drept la replică menit să ne explice, pe un ton savant şi băşicat, cât de legale şi de necesare sunt aceste licitaţii în managementul MAI, cum e cu circuitul banilor în "veniturile proprii", le adresăm pe această cale o singură întrebare: chiar nu vă e ruşine?
Acum, când i-aţi handicapat pe poliţişti de sporuri şi de indemnizaţii, pentru că "nu sunt bani la buget", când criminaliştii sunt puşi de însuşi ministrul de Interne să aleagă între salarii şi reactivii pentru expertizele ADN, când ofiţerii de poliţie cu experienţă sunt împinşi, de măsurile pompieristice, spre pensionare, iar cei tineri se gândesc nu la dosarele pe care le au în lucru, ci la somaţiile venite de la banca unde au credite, acum, când toată ţara e ruptă-n fund de foame, iar poliţia numai "siguranţă şi încredere" nu mai e, nu vă stă în gât creierul de porc, băi, fomiştilor?
Cine papă anchoa?
Hotel Diana din Saturn, hotel Meridian din Mamaia, hotel Excelsior din Braşov, hotel Turist din Predeal. Ce poliţişti pot beneficia de cazare în "complexele de agrement" ale MAI? "Mai mult şefii", recunoaşte Marian Şerbănescu, vicepreşedinte al Sindicatului Poliţiştilor din România "Diamantul". "Am fost şi eu la Meridian acum vreo 5-6 ani, dar recunosc că m-am descurcat, ca să fac rost de bilet. Sunt puţine, dacă vin vreo două-trei bilete, în fiecare sezon, pe secţie (n.r. - de poliţie). Mâncarea e bună şi ieftină, băuturile la fel. Preţuri de Bucureşti, nu de mare..."
Florin Vîlnei, vicepreşedintele sindicatului ProLex, spune că la aceste hoteluri se poate caza, teoretic, orice poliţist. "Sistemul merge pe bază de rezervări. Practic, locurile se obţin pe sistemul primul venit, primul servit. Dar sunt puţine şi nu au cum să ajungă pentru toată lumea.
Cei care merg la aceste hoteluri îşi pot deconta cheltuielile. La întoarcere, se merge cu factura la serviciul financiar, care decontează 80% din preţul de cazare afişat la recepţie", declară Vîlnei.
El nu şi-a făcut niciodată concediul în hotelurile Ministerului. "Am fost o singură dată, anul trecut, la Hotel Excelsior în Braşov. Dar pentru o şedinţă de sindicat, nu în concediu. Să zicem că nici n-am vrut, nici n-am putut să obţin vreodată un loc...", spune râzând Vîlnei.
Gruia Marin, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual spune că, teoretic, de cazare în aceste hoteluri pot beneficia "toţi angajaţii MAI. Dar, pe tot sezonul estival, sunt în jur de 16.000-17.000 de locuri de cazare. Cum se face selecţia? Criteriile se stabilesc de comun acord, poate omul are situaţie financiară mai deosebită sau n-a mai fost niciodată... Într-adevăr, sunt şi structuri unde selecţia se face în funcţie de interesele de grup. Eu, în 17 ani, nu m-am dus niciodată, că n-am apucat bilet. Eram, de pildă, la Poliţia Capitalei şi ne anunţau să facem cerere pentru biletele de odihnă. Când le duceam, ni se spunea «a, păi data limită a fost ieri»... Asta e, sunt unii mai norocoşi în viaţă!".
Constantin Asofronie, vicepreşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor (CNP), spune că nu numai poliţiştii beneficiază de decontarea cheltuielilor de vacanţă dacă se cazează la unul dintre hotelurile MAI, ci şi soţiile lor. "Cadrelor li se decontează 80%, iar soţiilor 50%. Teoretic. Acum, la situaţia în care ne aflăm, din moment ce nu s-au mai dat chiriile de trei luni, nu se mai decontează nimic".
• Andreea Sminchişe