x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cristina Topescu: "Am fost in patru inchisori"

3
09 Feb 2004 - 00:00
Cristina Topescu:


A incercat sa fuga din tara in septembrie 1989, pentru a ajunge la mama ei, in Germania. A cunoscut pe propria piele regimul inchisorilor ceausiste. Redam in cele ce urmeaza marturia tulbura toare a Cristinei Topescu.

CV
Nascuta pe 4 iulie 1960 la Oradea, Cristina Topescu a fost de mica atrasa de mirajul televiziunii. In perioada 1970-1979 a aparut la numeroase emisiuni de copii si tineret, dupa care i-a fost interzis sa mai intre in TVR, din cauza dosarului familiei Topescu (tatal cazuse in dizgratia regimului comunist, iar mama era plecata in Germania). Dupa absolvirea Facultatii de Limbi straine, Sectia engleza-italiana, Cristina a dat meditatii, a fost corector la "Contemporanul" si a inceput sa scrie in revista "Cinema ". Din cauza aceluiasi dosar la "Secu", nu se putea angaja cu carte de munca. S-a apucat sa traduca filme care circulau pe casete video. In 1991 a revenit la TVR, iar in momentul de fata este prezentator de stiri la Prima TV.

"Nu m-am gandit niciodata sa-mi parasesc tara. Intotdeauna dupa o saptamana, doua de stat prin strainataturi mi se punea un nod in stomac, un gol sau nu stiu cum sa-i zic, ceva-ul ala caruia i se spune, indeobste, dor. Sistemul in care am trait a avut insa "calitatea" de a-i indeparta si pe cei mai legati de glie dintre noi. Am fost plecata de patru ori la mama mea, incepand cu varsta de 16 ani. De fiecare data m-am intors la timp si n-am avut nici cea mai mica problema. Pentru ca, insa, odata devenita studenta, am refuzat elegant sa fiu membra de partid, din acel moment n-am mai pupat, ca sa zic asa, plecare peste hotare. Intre timp, tatal meu devenise din ce in ce mai "nongrat" in regimul ceausist, din ce in ce mai antipatic Cabinetului 2. De ce? Pentru simplul motiv ca avea prea multa popularitate si ca era prea iubit. Ori, un singur om putea fi adulat de popor, nu?! Ca sa nu mai vorbim ca tatal meu a avut si curajul de a spune ceea ce crede intr-o vreme in care multi dintre cei care vorbesc acum pe toate posturile sau pe unde-apuca taceau chitic. Sau chiar ridicau osanale cu mult sarg. Curaj care l-a costat mult, dupa cum toata lumea stie. Se pare ca asta nu ii impiedica pe prietenii mei, Catavencii, de pilda, sa-si rada de el, de cate ori pot, asa cum o fac cu orice baron local, bunaoara. Pacat ca nu mai avem nici un Dumnezeu, nici cei mai talentati dintre noi... Pacat."

Disperare
"Familia Topescu incepuse asadar sa aiba oarece probleme: telefoane ascultate, se pare chiar microfoane pe ici, pe colo, prin casa si alte acareturi din arsenalul binecunoscut. Eu, fata tatalui meu, cu notorietate mult mai mica, dar cu gura mare si neanimata de dorinta arzatoare, nici conformista macar, de a deveni membra PCR, sigur ca trebuia sa suport consecintele de rigoare. Faptul ca nu mai puteam pleca la mama mea, ca nu mai eram un om liber nici din acest punct de vedere, ar mai fi fost cum ar fi fost, dar cand mama mea s-a imbolna vit, suspecta fiind de cancer de pancreas, paharul s-a umplut de-a binelea. Avand un oarecare simt al aventurii, am hotarat ca singura solutie era, oricat de nebuneasca, sa fug. Nu-mi face mare placere, marturisesc, sa scriu despre asta. Cred ca sunt oameni care au indurat mult mai mult, care au facut ani grei de inchisoare in tara asta. Si pe urma, nici nu stiu daca fuga poate trece drept o forma de protest. E, mai curand, un abandon, e un fel de "ia mai da-i in... mama lor pe-astia...", e un risc asumat, dar nu e un act de mare eroism. A fost o teribila ocazie de a cunoaste pe propria piele regimul inchisorilor ceausiste, metodele slugilor lui si lumea extrem de interesanta si complexa, dramatica, pe alocuri, a celor din spatele gratiilor. Ma bucur ca am avut aceasta experienta! Tatal meu a trait cu teama ca, dupa cele trei luni si cinci zile petrecute in patru inchisori (doua aresturi si doua penitenciare), voi iesi de-acolo traumatizata, daca nu cumva chiar... cu un psihic foarte zdruncinat. Nici vorba de asa ceva! Chiar daca, pe perioada detentiei, am avut si multe momente de disperare, deloc vizibile pentru cei care ma anchetau, am iesit din aceste inchisori mai puternica decat oricand. De-atunci stiu ca sunt un om foarte puternic, ca greul imi mobilizeaza resorturi interioare pe care nici nu le banuiam. Asa ni se intampla tuturor."

Tentativa de evadare
"Am plecat din Bucuresti intr-o zi de toamna a anului de gratie 1989. Cu gandul sa ajung la Herculane, de unde pleca grupul de romani hotarati sa-si paraseasca tara, fiecare cu motivele lui. Aveam doua calauze, tigani. Nicu si Gheorghe. Doua caractere puternice, doi tigani, care, desi faceau asta pentru bani de ceva timp, aveau valori morale mai clare decat multi dintre romani. N-am fost niciodata rasista si cred ca in toate semint iile sunt oameni si oameni. Si mai cred ca multi dintre romani nu mai dau prea multi bani pe principii morale, pe corectitudine si pe curajul de a te opune. Despre fair-play, tema pe care tatal meu tot peroreaza in van de atat timp, ce sa mai vorbim...!
In loc sa plecam imediat spre granita (cea cu Iugoslavia, pe la Moldova Noua) a trebuit sa mai zabovim zile bune la Resita si la Herculane, zile de asteptare ce pareau interminabile. Pentru ca Gheorghe si Nicu erau santajati. Un anume Baronu’, personaj al lumii interlope din vremea aceea, roman si el (sau tigan?) le cerea celor doi sa aduca mai multi tigani in Germania pe care sa-i puna la munca acolo. Adica trafic de carne vie se cheama ca facea acel personaj cu nume care are rezonante pana in ziua de azi. Numai ca baronii de acum se indeletnicesc cu alte forme de trafic, mai subtil, dar si mai lucrativ, se pare. Uite-asa ne-am adunat, sau am fost adunati, mai exact, 31 la numar. Orice om cu scaun la cap trezindu-se intr-un asemenea scenariu suprarealist (31 de oameni care incercau sa treaca granita pe jos, la sarbi, despre care se stia ca, daca te prindeau, te dadeau inapoi la troc, in schimbul altor... produse, asta in cazul in care nu erai impuscat in spate de granicerii romani) ar fi renuntat. Cand esti revoltat, satul de ce i se intampla familiei tale si tie, implicit, si cand mai esti si disperat ca ai putea sa nu-ti mai vezi mama in viata niciodata nu mai incape insa nici ratiune, nici prudenta. Mergi inainte, fie ce-o fi. Dupa vreo doua ore pe un drum forestier, intr-un camion cu un sofer cu cutitul la gat ca sa ne duca la destinatia dorita, dupa alte trei ore de mers de-a busilea in zona granitei, pe o noapte cu luna plina (ghinion!), printre cabluri detectoare care, daca erau atinse, declansau alarma, dupa un mars sustinut in sir aproape indian, dar format din cativa romani, multi tigani si tiganci cu copii de doar cateva luni in spate, adormiti cu Diazepam, cu din ce in ce mai putine haine pe noi, pentru ca dupa ce trecusem printr-o apa, uzi fiind, trebuia sa scapam de balastul hainelor devenite grele pentru ca erau ude, dupa toate astea, am ajuns, in sfarsit... pe fasie."

Focuri de arma
"Ca intr-un film prost, in care eroii pozitivi sunt prinsi de cei negativi in ultima clipa si niciodata mai devreme, acolo, in locul de unde deja se putea vedea libertatea sau macar jumatate din ea (pentru ca trebuia sa mai treci totusi si de sarbi), aventura noastra s-a oprit brusc. Am auzit cateva focuri de arma trase in aer, am fost pusi pe burta, cu caini-lupi si pusti deasupra noastra si admonestat i in "dulsele grai moldovienesc" ("Pi burta, ma, ca trag!") de cativa flacai neaosi, carora in scurt timp li s-au alaturat altii, la fel de zelosi si de incantati de captura grasa pe care o faceau. Urat sentiment am avut... Nu de teama, ci, mai curand de neputinta, de necaz si de revolta ca Dumnezeu n-a tinut cu noi cand mai aveam atat de putin pana la libertate. Mai tarziu am inteles ca Dumnezeu n-a vrut sa-mi ingaduie libertatea aceea pentru a nu o rata apoi pe cea de a ma vedea libera in propria mea tara si de a trai momentele magice ale Revolutiei. E simplu: daca as fi reusit, nu as mai fi fost in decembrie ‘89 aici, as fi trait Revolutia, probabil, plangand in fata televizorului in Germania. Sunt foarte fericita ca am fost atunci in tara, la Universitate, la Televiziune si pe strazile unui Bucuresti care, dupa strigatul de lupta al Timisoarei, a inteles ca nu poate sa mai stea nici el deoparte. Am fost mandra atunci de romanii mei asa cum rar mi se mai intampla acum, cu tristete o spun. Trei luni de inchisoare au fost, poate, tributul pe care Cel de sus a crezut ca trebuie sa-l platesc ca sa traiesc cu toata fiinta mea intamplarea aceea de gratie care a fost Revolutia din ‘89.
De pe granita am fost "condusi", cu pusca intre omoplati, la batalionul de la Oravita, acolo am fost aliniati in fata soldatilor care de care mai spirituali, mai ales cu femeile din grup, acolo mi s-a plimbat putin pusca pe gat si mi-au auzit urechile tot felul de complimente de soldat care nu vazuse femeie de ceva timp, dar tot acolo, dupa ce una din calauze a spus cine sunt, pentru ca lucrurile, in ce ma priveste, sa nu... degenereze, am curatat apoi cartofi cu soldatii la bucataria garnizoanei. Aceiasi soldati, nu tocmai gentlemani cu mine pana atunci, acum imi spuneau ca sunt frumoasa, ca ei il iubesc pe tatal meu si ca... si ei sunt tot stelisti. Mai sa fie! "Hai Steaua!" devenise, dintr-un slogan de galerie pe stadion, o forma de complicitate care altfel nu putea fi exprimata. Daca pana la acel moment, si nici dupa, numele Topescu nu mi-a servit deloc, ba dimpotriva, in randul soldatilor, el a avut atunci un efect magic. Pentru ca, oricat de zelosi sau indobitociti ar fi fost, soldatii il iubeau toti pe Topescu. Unul dintre ei mi-a strecurat chiar un biletel cu numele si numarul lui de telefon pentru ca, dupa ce se libera, la o eventuala noua tentativa a mea, ma putea ajuta sa fug.
Dupa doua zile de Oravita am fost dusa la Resita, in arest, unde am stat o luna. Era acolo un capitan pe nume Smida, analfabet si tafnos, acum sigur colonel, cel putin (?!), care a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa ma infunde cat mai tare, mai era si un maior de securitate Alexe (oare chiar asa il chema?!), care venea de la Bucuresti, saptamanal, special ca sa ma ancheteze pe mine. Ma servea cu cafea si tigari BT in timpul interogatoriului si, dupa capitanul Smida, imi parea un lord englez. Era si un gardian Miron, aproape inocent, care ne aducea pe ascuns ciocolata, din cand in cand, mie si colegei mele de "camera", Gena, o balerina de la opera care facea parte din acelasi grup cu mine (de care m-am legat foarte tare si, despre care, din pacate, nu mai stiu nimic... era undeva prin Germania la un moment dat). Tot prin gardieni, unii baieti totusi de treaba, le trimiteam tigari lui Gheorghe si lui Nicu de care de asemenea ma simteam foarte legata. Pentru ca acolo, in inchisoare, functioneaza o solidaritate pe care cei care n-au trecut pe-acolo cu greu o pot intelege. Erau ca fratii mei, asa simteam. Ca sa nu mai vorbim ca in timp ce eu eram supusa unor interogatorii, epuizante nervos, dar fara nici macar o palma (aveau, in mod straniu, un soi de respect fata de numele meu), ei erau nu batuti, ci literalmente macelariti. Si noi stiam asta. Aveam deja "sursele " noastre, credeti-ma, chiar daca nu eram inca ziarista... Dispretul fata de opresor si solidaritarea cu ceilalti oprimati iti da o forta teribila!"

Printre "ciripitoare"
"N-am plans niciodata, la nici o ancheta, nu m-am lamentat, nu m-am rugat de nimeni pentru nimic si mi-am sustinut crezul cu o inconstienta care ar putea trece drept curaj. Eu, insa, o fire mai baietoasa si mai voluntara fiind, nu stiu daca eram atat curajoasa, cat revoltata si pornita impotriva "lor", intr-atat, incat pentru nimic in lume nu le-as fi dat nici cea mai mica satisfactie. Sigur ca refuzul de a coopera, ba chiar atitudinea ostila si obraznica nu m-au ajutat deloc. Mandatele de arest veneau unul dupa altul. Am fost dusa apoi la penitenciarul de la Timisoara de pe Popa Sapca. Acolo mi-am facut multe prietene. Printre facatoare de pasapoarte false (despre una se spunea ca e "ciripitoare", adica turna toare, infiltrata si ca trebuie sa fiu atenta ce vorbesc, dar eu tot nu prea eram), printre tiganci hoate de buzunare, care ma iubeau si ma aparau de alte "colocatare" pentru ca, desi ma chema Cristina TOPESCU, erau impresionate ca "nu eram increzuta si nu-mi dadeam aere de fata lu’ Topescu". Imi povesteau despre iubitii lor, unii dintre ei inchisi intre aceleasi ziduri, si-mi mai si ghiceau. La Popa Sapca a existat si un colonel Bora, colonel de contrainformatii (adica un CI-ist) care, pe sest, imi dadea carti sa citesc, ca sa-mi mai omor timpul. Chiar daca erau "Fratii Jderi" sau "Neamul Soimarestilor" pe care le citisem in scoala. Abia acum le savuram. Tot acolo am mancat mult usturoi ca sa rezist la frigul din celula si ne trezeam in fiecare dimineata la 4:00 jumatate ca sa dam raportul, dupa care luam "micul dejun" (cand aveam mamaliga cu magiun era sarbatoare), stateam pe marginea patului toata ziua, pentru ca sa te intinzi in pat era, se-ntelege, interzis. Ii datorez mult colonelului Bora si-i multumesc mult pentru ca mie, personal, mi-a facut cat bine a putut. Erau si oameni in lumea aceea, nu doar... bestii."

Din Iad in Rai
"Dupa o alta luna de Popa Sapca, am fost trimisa pe cursa de detinuti la Jilava. Acolo am stat doar cateva zile, iar apoi am ajuns la Rahova, in arest, unde periplul meu s-a incheiat. La proces am fost dusa in "uniforma ", adica in zeghe. Mi-am vazut prietenii in sala, toti incercand cu disperare sa-mi prinda privirea si sa-mi arate ca sunt alaturi de mine. Atunci mi-a fost cel mai greu sa nu plang. Ba cred ca mi-a scapat o lacrima, fir-ar sa fie! A fost, slava Domnului, un simulacru de proces. La Timisoara deja incepuse Revolutia, Bucurestiul incepea sa fie in fierbere si el, Mircea Lucescu, prietenul nostru, vorbise cu procurorul general si cu tot felul de generali, iar procuror la proces, absolut din intamplare, a fost fratele unui bun prieten al meu. Se numeste George Carp si n-am sa uit niciodata ce a facut atunci pentru mine. Va puteti imagina un procuror care tine o pledoarie demna de cel mai infocat avocat, de fapt? El ma apara, nu ma acuza! Era halucinant, nu-mi venea sa cred. A fost ceva, ca sa va imaginati mai bine scena, gen procesul lui Ceausescu cu avocati care, de fapt, erau procurori, doar ca invers. Procurorul George Carp ma apara, nu ma acuza si specula toate circumstantele atenuante pe care chiar le aveam (boala mamei, faptul ca-mi fusese refuzat dreptul de a ma duce s-o vad), iar avocatul Viorel Pascu si-a facut treaba cum nu se poate mai bine si mai emotionant. De la trei ani, cat intentionau sa-mi dea cei care "iubeau" familia Topescu, datorita unor oameni ca Mircea Lucescu, George Carp si Viorel Pascu, probabil si gratie situatiei din Romania acelor zile, am primit trei luni, adica jumatate din sase luni, minimum de pedeapsa pentru infractiunea de tentativa de trecere a frontierei. Pentru infractiunea de a fi o "tradatoare de tara". Pentru ca asa era atunci, noi cei care ne iubeam cu disperare tara, dar o paraseam pentru ca regimul nu ne iubea el pe noi eram catalogati ca tradatori. Am iesit din arest de la Rahova pe 19 decembrie 1989 si doua zile mai tarziu am iesit in strada. Stiti cum e "sa te duci la Revolutie" aproape direct din inchisoare? Inaltator!!! Nu e nimic insa senzational in ce am trait eu comparativ cu sacrificiile atator oameni cu adevarat curajosi. A fost insa o experienta pe care nu-mi pare deloc rau ca am avut-o. Dimpotriva! O experienta care, cu siguranta, a avut un rol capital in traseul meu ulterior. In cel interior, de om".
(DANA CIOBANU)

Citeşte mai multe despre:   special,   tara,   oameni,   topescu

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Fratele Ralucăi Prună, menținut la conducerea DNA, deși nu întrunește condițiile de vechime

Fratele Ralucăi Prună, menținut la conducerea DNA, deși nu întrunește condițiile de vechime
Galerie Foto Secția pentru Procurori de la CSM a decis, săptămâna aceasta, să-i prelungească delegarea procurorului Mihai Prună, fratele fostului ministru tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, în funcția de procuror-șef...

Noua variantă de Big Brother, pe șoselele patriei, aprobată de Guvernul Orban în plină campanie electorală

Noua variantă de Big Brother, pe șoselele patriei, aprobată de Guvernul Orban în plină campanie electorală
Galerie Foto Executivul condus de Ludovic Orban a aprobat, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, nota de fundamentare pentru alocarea a peste 126 de milioane de lei, din fonduri externe nerambursabile, în ve...

Capii SRI dau lecții de politică și administrație

Capii SRI dau lecții de politică și administrație
Actualul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, fost director al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior, are asigurat un post de profesor universitar la Școala Superioară de Studii...

Carantină la mișto, în marginea Bucureștiului

Carantină la mișto, în marginea Bucureștiului
Popești-Leordeni, așezare în sud-estul Capitalei. Populație: 42.468 de locuitori. Cazuri confirmate SARS-CoV-2 în ultimele două săptămâni: 405 persoane. Rata de incidență: 9,54 la mia de locuitori. Decizie...

Când ne ajută poziţia pruncului în burta mamei

Când ne ajută poziţia pruncului în burta mamei
Durerile de spate reprezintă cauza celor mai multe consultaţii la medici, ele produc cele mai multe concedii medicale în lumea largă. Acea poziţie ca a pruncului în burta mamei ajută pentru relaxarea spatelui și...

Poliția de Frontieră depistează persoane, după bătăile inimii, cu echipamente cumpărate de la apropiații generalului „Timpanul”

Poliția de Frontieră depistează persoane, după bătăile inimii, cu echipamente cumpărate de la apropiații generalului „Timpanul”
Galerie Foto Fiul patronului de la Mira Telecom, o entitate abonată, de ani buni, la contracte grele cu instituțiile din zona siguranței naționale, livrează, pentru Poliția de Frontieră, începând cu 9 noiembrie, dispozitive...

Cu semnătură, pe moarte călcând

Cu semnătură, pe moarte călcând
Galerie Foto „Refuz transportul la spital, îmi asum toate riscurile şi consecinţele, inclusiv decesul”.  Observaţia scrisă cu pixul transformă fişa de caz COVID într-un fel de certificat de deces. Pe care pacientul...

Parlamentarii termină mandatul cu datorii de aproape 100 de milioane de lei. Deputații au credite de 64 de milioane

Parlamentarii termină mandatul cu datorii de aproape 100 de milioane de lei. Deputații au credite de 64 de milioane
Galerie Foto Din cei 326 de deputați care își încheie mandatul de parlamentar luna viitoare, 180 au datorii pe persoană fizică, cumulate, în cuantum de nu mai puțin 63.726.506,51 de lei. Creditorii, ca...

Vineri, cartea „Teatru”, de Sidonia Drăgușanu. „Să scriu o piesă de teatru care să provoace scandal?! Dar ce fac pe urmă?”

Vineri, cartea „Teatru”, de Sidonia Drăgușanu. „Să scriu o piesă de teatru care să provoace scandal?! Dar ce fac pe urmă?”
Galerie Foto Jurnalul vă propune vineri o carte specială pentru iubitorii dramaturgiei, dar și pentru cei care vor să descopere un gen plin de acțiune, replici spumoase, amuzante și profunde: „Teatru”, de Sidonia...

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, consiliat de un „legionar” condamnat, în Germania, pentru două crime

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, consiliat de un „legionar” condamnat, în Germania, pentru două crime
Galerie Foto Clotilde Armand a anunțat, ieri, pe contul său de socializare, că a demis conducerile a trei direcții din cadrul Primăriei Sectorului 1, din Capitală. Printre structurile decapitate se numără și Poliția...

O inimă cu doar 6-8 extrasistole pe zi nu cere tratament

O inimă cu doar 6-8 extrasistole pe zi nu cere tratament
Profesorul doctor Horaţiu Moldovan a condus şi conduce secţii importante de chirurgie cardio-vasculară. A făcut inovaţii în tehnicile de chirurgie cardiacă, în disecţia acută de aortă, în anevrismele de...

ATI în flăcări, la Piatra Neamț. Tragedii la indigo, din cinci în cinci ani

ATI în flăcări, la Piatra Neamț. Tragedii la indigo, din cinci în cinci ani
Galerie Foto Incendiul de la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț, unde, sâmbătă, și-au pierdut viața zece pacienți Covid-19, internați la Terapie Intensivă, ar fi pornit de la instalația de alimentare cu energie...

Bilanț la sfârșit de mandat. Jumătate dintre senatori termină legislatura cu datorii de peste 32 de milioane de lei

Bilanț la sfârșit de mandat. Jumătate dintre senatori termină legislatura cu datorii de peste 32 de milioane de lei
Galerie Foto Alegerile parlamentare bat la ușă, teoretic scrutinul urmând să aibă loc pe data de 6 decembrie, iar actualul Legislativ își încetează mandatul pe data de 21 decembrie. La patru ani de când au fost aleși,...

Risc major. De ce grăsimea face ravagii în caz de COVID. Dr. George Sirețeanu: Obezitatea înseamnă, practic, un sistem imun sabotat

Risc major. De ce grăsimea face ravagii în caz de COVID. Dr. George Sirețeanu: Obezitatea înseamnă, practic, un sistem imun sabotat
Galerie Foto „Gras și frumos”, expresie atât de des folosită de părinții și bunicii noștri, nu doar că nu mai este de actualitate, ba chiar a devenit motiv de îngrijorare în vremuri de COVID. Grașii de azi sunt mai...

Insula Belina și Brațul Pavel, declarate de Orban bunuri publice de interes național

Insula Belina și Brațul Pavel, declarate de Orban bunuri publice de interes național
Galerie Foto Cu fix o zi înaintea debutului campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Guvernul liberal a decis să declare celebrele proprietăți Insula Belina și Brațul Pavel drept bunuri publice de interes național,...
Serviciul de email marketing furnizat de