x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cere și ți se va deconta. Cele 466 de birouri ocolite de tăierile lui Ciolacu

Cere și ți se va deconta. Cele 466 de birouri ocolite de tăierile lui Ciolacu

de Adrian Stoica    |    01 Aug 2023   •   08:20
Cere și ți se va deconta. Cele 466 de birouri ocolite de tăierile lui Ciolacu

Reducerea cheltuielilor bugetare cerută în ultimii ani de Comisia Europeană și promisă de fiecare dată de Guvernele succedate la Palatul Victoria se traduce la jumătatea anului printr-un deficit mai mare cu 59% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut.

 

Mai precis, execuția bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 37,21 de miliarde de lei (2,34% din PIB) față de deficitul de 23,51 de miliarde de lei (1,67% din PIB) aferent primelor șase luni ale anului 2022. Pe fondul acestui derapaj, ministrul Finanțelor a prezentat ieri conducerii PNL un plan de măsuri pentru acoperirea golului financiar. Creșterile de taxe vor lovi inclusiv coșul zilnic, făcând astfel și mai grea viața milioanelor de români care se zbat în sărăcie. În tot acest timp, Guvernul evită să caute bani în locuri precum Palatul Parlamentului, unde se cheltuiesc lunar peste 3,4 milioane de euro doar pentru funcționarea birourile din teritoriu ale celor 466 de parlamentari  

 

Pe lângă salarii, parlamentarii mai primesc o sumă forfetară de 35.500 de lei, care este utilizată pentru acoperirea cheltuielilor cu birourile parlamentare. O sumă care nu este deloc mică, în condițiile în care 50% din totalul sumei forfetare cheltuite trebuie justificată în baza unor declaraţii pe proprie răspundere. Toți parlamentarii declară că susțin reducerea cheltuielilor bugetare, dar când vine vorba despre propriile cheltuielile ei demonstrează că totul rămâne doar declarativ. Și pentru a se asigura că acești bani nu se pierd în cazul în care ei nu sunt cheltuiți în totalitate într-o lună, ei se reportează pentru lunile următoare. Ultima statistică publicată de Camera Deputaților arată că în luna mai au fost aleși care au cheltuit și 8.000 de euro cu biroul din teritoriu. 

 

Greva tăcerii, răsplătită cu mii de euro pe lună 

 

Unul dintre recordmenii la capitolul cheltuieli este deputatul Sas Lóránt-Zoltan, ales pe listele USR și plecat ulterior la Partidul Reper, care a cheltuit 39.865 de lei (circa 8.000 de euro) în luna mai. Astfel, pentru biroul parlamentar el a cheltuit 34.500 de lei, în timp ce pentru plata personalului angajat aici a cheltuit alți 5.365 de lei. El se poate include în categoria marilor necuvântători din Parlament, având în vedere că în actualul mandat a avut doar patru luări de cuvânt, câte una pe an. Ultima sa intervenție în plenul Parlamentului datează din data de 27 iunie 2023, când a rostit memorabilele cuvinte: „Da. Abținere”. Într-o altă intervenția de a sa, cea de pe 22 iunie 2022, Sas Lóránt-Zoltan și-a anunțat plecare din USR, după care tot anul s-a aflat în greva tăcerii. O altă intervenție memorabilă a deputatului Sas datează din 21 decembrie 2020, când a depus jurământul de parlamentar. În schimb, se poate lăuda că a participat la inițierea a 105 propuneri legislative. Dintre acestea însă, doar una a devenit lege, opt au fost respinse, iar restul sunt rătăcite pe filiera parlamentară de avizare. 

 

Deputatul Zakarias Zoltan, scump la vorbă

 

Pentru funcționarea biroului din teritoriu al deputatului UDMR Zakarias Zoltan s-a cheltuit în luna mai 40.240 de lei. El este la prima legislatură, dar încă nu este deprins cu activitatea parlamentară. Dovadă este faptul că până acum a avut doar opt intervenții de la microfonul Camerei Deputaților, care însă au totalizat mai puțin de 13 minute de vorbit. Cea mai lungă intervenție a sa a totalizat 3,30 de minute și ea a fost legată de rezolvarea unei probleme procedurale a Camerei Deputaților și nu de una de interes major pentru români. Printre proiectele pe care se regăsește semnătura deputatului Zakarias Zoltan și care ulterior au devenit legi se numără înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România, înfiinţarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989, acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic de regimul comunist etc.

 

8.400 de euro pentru deputatul care vrea bunăstare pentru români

 

Și mai cheltuitor s-a dovedit a fi deputatul Băltărețu Viorel de la USR-PLUS, biroul său parlamentar costând contribuabilul român în luna mai 41.673 de lei (circa 8.400 de euro). Nici el nu se poate lăuda cu prea multe luări de cuvânt de la microfonul Parlamentului, totalizând 41 de intervenții în 31 de ședințe. El spune că programului său politic este „creșterea bunăstării românilor, prin simplificarea legislației din domeniul economic, digitalizare și debirocratizarea administrației publice”. Până să atingă acest obiectiv, a reușit să bifeze unul intermediar, și anume propria bunăstare.

 

Parlamentarii și-au majorat, la începutul acestui an, sumele forfetare pe care le primesc cu circa 7.500 de lei, decizia intrând în vigoare de la 1 martie.  Majorarea a fost aprobată într-o ședință specială, organizată într-o zi de vineri, când, în mod obișnuit, Parlamentul nu lucrează, iar adoptarea ei s-a făcut cu unanimitate de voturi.  

 

Salariile vs cheltuieli proprii

 

Unul dintre motivele invocate pentru decizia de a majora suma forfetară de la 28.080 de lei la 35.500 de lei pe lună a fost că majorarea salariului minim brut la 3.000 de lei a impus și creșterea salariilor angajaților de la birouri. Totuși, statistica arată că mulți parlamentari aleg să-și plătească destul de prost angajații din teritoriu. De exemplu, în luna mai deputatul PNL Marșalic Jaro Norbert a alocat doar 1.594 de lei pentru personal, dar a alocat 33.923 de lei pentru cheltuielile sale din teritoriu. De asemenea, deputata PSD Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina a alocat pentru personal doar 3.617 lei, în timp ce ea a cheltuit 31.400 de lei. Aceeași sumă a „investit” în personal și deputatul PNL Stângă George-Cătălin, în timp ce cheltuielile sale s-au ridicat la 20.600 de lei. Odată cu majorarea sumei forfetare primite, au fost operate și schimbări legate de modul în care pot fi folosiţi banii. Astfel, parlamentarii pot deconta din banii publici şi cheltuieli privind servicii de consultanţă şi asistenţă juridică, servicii de consultanţă şi asistenţă economică, servicii de reprezentare şi asistenţă mediatică.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: criza bugetara austeritate guvern