CTITORI AI ROMÂNIEI / 150 de ani de la Unirea Principatelor Române

La 24 ianuarie se împlinesc 150 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia. Jurnalul Naţional va marca acest moment aniversar prin evocarea personalităţilor care au contribuit în mod determinant la realizarea marelui act istoric. Textele sunt extrase din enciclopedia "Oameni politici români", elaborată de istoricul Stelian Neagoe. Astăzi, despre C.A. Rosetti şi Nicolae Rosetti-Bălănescu.

C A Rosetti s-a născut la 2 iunie 1816 în Bucureşti. A fost Preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe legislaturi; 25 iunie 1876-28 marite 1877; 17 aprilie 1877-26 mai 1878 şi 15 noiembrie 1878-25 martie 1879; 30 mai 1879-9 iunie 1881; 16 mai-17 octombrie 1883 – toate în timpul guvernării naţional-liberale prezidate de I.C. Brătianu; ministru de Interne, 26 mai-17 noiembrie 1878 şi 9 iunie 1881-25 ianuarie 1882, în Guvernul I.C. Brătianu.

Descendent din două vechi familii româneşti– Rosetti, după tată, şi Obedeanu, după mamă. Primele învăţături le-a primit în casa părintească, sub îndrumarea unor preceptori particulari. Apoi, a frecventat cursul de limba franceză predat de J.A. Vaillant la Liceul "Sf. Sava" din Bucureşti. La vârsta de 16 ani a intrat în armată, praporcicul Rosetti devenind adjutant al Domnitorului Alexandru Dumitrie Ghica, funcţie din care a demisionat după trei ani, în 1836.

Prezenţă activă în viaţa culturală a ţării. Membru fondator al Societăţii Filarmonice, al Teatrului Naţional din Bucureşti. Şi-a probat calităţile de actor, a scris versuri şi a făcut traduceri din autori francezi şi englezi. În asociere cu Eric Winterhalder, Rosetti a pus bazele unei tipografii şi a deschis o librărie.

S-a numărat printre întemeietorii societăţii secrete "Frăţia" (1843).

În anul 1842 era şef al Poliţiei oraşului Piteşti. De unde a trecut preşedinte al Tribunalului comercial din Bucureşti.

Au urmat câţiva ani de studiu în capitala Franţei. A frecventat cursurile lui Edgar Quinet, Jules Michelet şi Adam Mickiewicz, de la Colege de France. S-a iniţiat în practica masonică, activând în lojile "l’Athenee de Etrangers" şi "La Rose du parfait silence". A participat la constituirea Societăţii studenţilor români de la Paris, în decembrie 1845.

Implicat direct în revoluţia paşoptistă din Muntenia. Membru al Comisiei executive din cadrul Comitetului revoluţionar, având răspunderea pentru acţiunile revoluţionare din Bucureşti. Prefect al Poliţiei Capitalei (de la 11 iunie 1848), secretar al guvernului provizoriu, director în Ministerul din Năuntru în timpul scurtului mandat al Locotenenţei Domneşti, gazetar-patron al ziarului revoluţionar Pruncul Român. După înăbuşirea revoluţiei, C.A. Rosetti a devenit unul dintre fruntaşii emigraţiei române din Occident. A editat două gazete: România Viitoare şi Republica Română. A dezvoltat legăturile politice şi culturale cu cercurile oficiale şi în opinia publică din Europa.

I s-a permis revenirea în ţară, în vara anului 1857, şi s-a încadrat de îndată în acţiunile unioniste declanşate deja în Principatele Române. Fondator al cotidianului Românul (la 9 august 1857) şi unul din gazetarii iluştrii ai ţării; deputat şi secretar al Divanului ad-hoc (1857) şi al Adunării Elective a Munteniei (ianuarie 1859), menită să aleagă Domnitorul românilor.

La început C.A. Rosetti şi-a manifestat aprobarea entuziastă pentru alegerea Domnitorului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, şi pe Tronul Munteniei. Sub Domnia lui Cuza Vodă, a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti (în anul 1859) şi a funcţionat, pentru puţin timp, ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (28 mai-5iulie 1860), în Guvernul de la Bucureşti, condus de Nicolae Golescu.

A FĂCUT CUNOŞTINŢĂ CU ARESTUL PREVENTIV
Era prea puţin pentru exponentul curentului liberalismului radical. Agitator al spiritelor şi pasionat de manoperele conspirative de tip mazzinist, C.A. Rosetti a făcut cunoştinţă cu arestul preventiv, i s-au suspendat publicaţiile. După lovitura de stat de la 2 mai 1864, Rosetti s-a declarat făţiş duşman al lui Cuza Vodă, devenind un fel de şef al "monstruoasei coaliţii", destabilizatoare de ţară.

După ce "pozna" faţă de Domnitorul sublim din ianuarie 1859 a fost comisă la 10/11 februarie 1866, C.A. Rosetti s-a bucurat de oarece onoruri guvernamental-parlamentare, însă nici acestea pe măsura radicalismului său devastator, intrat în nepotrivire de păreri cu însuşi fratele de ideal juvenil – Ion C. Brătianu.

Imediat după detronarea lui Cuza Vodă, lui C.A. Rosetti i s-a repartizat portofoliul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (11 februarie-10 mai 1866), în Guvernul de tranziţie condus de Ion Ghica – un alt complotist de vază, stăpânit de o aroganţă fără de margini. Deputat în Constituanta din 1866 şi în continuare, vreme de decenii. În două rânduri, nesatisfăcut de modul prudent în care Domnitorul Carol I privea şi promova la guvernarea ţării pe liberalii radicali, C.A. Rosetti a gândit că ar fi fost bine să  se repete "pozna" de la 10/11 februarie 1866, înrăurind împreună cu alţi vechi conspiratori acţiunile anticarliste din august 1870 şi martie 1871, menite să "bage frica în neamţ", eventual până la a-l determina să renunţe la tron. S-a creat atunci o stare de criză constituţională gestionată duplicitar de premierul Ion Ghica, situaţie-limită pe care a dezaminat-o înţeleptul bărbat de stat Lascăr Catargiu.

Fondator şi lider (împreună cu Ion C. Brătianu) al Partidului Naţional Liberal (în anii 1875-1883).

Primar al Capitalei în lunile mai-august 1877. De asemenea, s-a aflat printre fondatorii Societăţii Literare Române (la 2 iunie 1867), Academia Română de mai târziu.

REVOLUŢIONARUL PERPETUU
Peste timp, pentru a nu fi incomodat de veşnic agitatul său amic politic, în anevoiosul proces de consolidare a Statului naţional român modern, Ion C. Brătianu a avut grijă să-l păstreze şi să-l menţină pe C.A. Rosetti într-o funcţie de maximă responsabilitate, însă fără putere de decizie. În guvernarea naţional-liberală de aproape 13 ani, C.A. Rosetti a fost continuu preşedinte al Adunării Deputaţilor; ca un rebel imprevizibil, ţărmurit de o majoritate parlamentară supusă numai voinţei "Vizirului". Încremenit în  invariabila postură de "revoluţionar de dragul revoluţiei", C.A. Rosetti nu şi-a găsit astâmpărul sub Domnia liberalului moderat Alexandru Ioan I. Cuza, după cum nu şi-a aflat mulţumirea nici atunci când "cuminţitul" om politic Ion C. Brătianu se nevoia să rostuiască neatârnarea şi regatul. La bătrâneţe, "cei doi fraţi din tulpina renaşterii române" s-au înstrăinat iremediabil. C.A. Rosetti a murit la 8 aprilie 1885, în Bucureşti. A fost omul potrivit la locul potrivit în câteva momente esenţiale din istoria românilor. A fost o fericire că, în acele vremuri de grele încercări, a existat fermentul C.A. Rosetti care a animat viaţa politică şi publică. Numai că temperamentalul om al Cetăţii n-a putut, sau n-a dorit, să "sară din proiect", complăcându-se în starea revoluţionarului perpetuu. Un formidabil răscolitor de conştiinţe, niciodată izbăvit. Toate bune, până la un punct şi cu o singură condiţie. Să nu te cramponezi de putere, pe când te simţi rob al unei idei fixe şi lipsit de chemare pentru a fi un bărbat de stat care ştie să clădească şi să conserve în istorie edificiul unei naţiuni.

NICOLAE ROSETTI-BĂLĂNESCU, UN DIPLOMAT DE LARGĂ DESCHIDERE
Nicolae Rosetti-Bălănescu s-a născut la 6 decembrie 1827 în Iaşi . A fost ministru al Afacerilor Străine, 11 octombrie 1863-2 octombrie 1865, în Guvernele României conduse de Mihail Kogălniceanu, Constantin Bosianu şi, respectiv, Nicolae Creţulescu. Studiile secundare şi superioare le-a urmat în Franţa. Absolvent al Liceului Henric al IV-lea şi licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris.

În ţară a deţinut, la început, funcţii administrative, între care pe cea de ispravnic de Suceava, până la 18 august 1856, când a primit rangul de agă. Membru fondator al Comitetului central al Unirii – Iaşi. Deputat şi secretar al Divanului ad-hoc al Moldovei (1857). Deputat de Covurlui şi în anul următor, 1858. Pârcălab (prefect) al Galaţiului şi al judeţului Covurlui în perioada 27 august 1858-16 martie 1859.

Pe când a deţinut portofoliul Ministerului Afacerilor Străine, Rosetti-Bălănescu a mai asigurat, pe perioade de timp variabile, interimatele Ministerului Controlului, Ministerului de Finanţe.

N. Rosetti-Bălănescu s-a numărat printre iniţiatorii măsurilor legislative referitoare la secularizarea averilor mănăstireşti.

Fiind unul din miniştrii preferaţi ai lui Cuza Vodă, N. Rosetti-Bălănescu l-a însoţit, în calitate de şef al diplomaţiei, pe Domnitor în vizita istorică întreprinsă la Constantinopol (24 mai-5 iunie 1864).

Sub ministeriatul său la Afaceri Străine, au fost încheiate două importante convenţii româno-austriace – asupra extrădării şi privind reglementarea serviciului telegrafic.

Senator, ales la electoralele din anul 1865. După ce a demisionat din Guvernul N. Creţulescu, Rosetti-Bălănescu a fost numit de Domnitorul Alexandru Ioan I. Cuza membru în Consiliul de Stat.

După detronarea Domnitorului său admirat, Al. Rosetti-Bălănescu nu s-a mai regăsit în viaţa politică, rezumându-se la activitatea exclusiv parlamentară, ca deputat de Neamţ, ales în ani 1867-1870.

În lunile februarie-aprilie 1866, pe când era preşedine al Consiliului judeţean Neamţ, N. Rosetti-Bălănescu a ştiut cum să potolească răzleţele atitudini separatiste, generate de lovitura de stat din noaptea de 10/11 februarie 1866. A murit  la 11mai 1884 în Paris (unde a şi fost înmormântat). Nicolae-Rosetti Bălănescu face parte din lunga serie a înfăptuitorilor unirii românilor. Diplomat de largă deschidere, el a fost cel mai longeviv ministru în funcţie neîntreruptă al lui Cuza Vodă. Într-o ţară aflată în tranziţia de după "chinurile facerii", N. Rosetti-Bălănescu s-a reliefat ca un om de onoare şi un factor de stabilitate pentru tânărul stat naţional modern român.

Notă: intertitlurile aparţin redacţiei.


URMEAZĂ
Citiţi mâine despre Anastasie Panu şi Christian Tell