Cu oile peste granita!

EVADARE ● A vrut sa-si duca turma pina in Australia, dar Revolutia l-a intors in Romania
Satul de nedreptatile care i se faceau in tara, si-a trecut turma in Ungaria in toamna anului 1989. Avea planuri mari, dar dorul de casa si Revolutia i-au schimbat destinul si s-a intors in Romania. Este povestea incredibila a lui Ion Bratu, un cioban din Sibiu.

EVADARE ● A vrut să-şi ducă turma pînă în Australia, dar Revoluţia l-a întors în România
Sătul de nedreptăţile care i se făceau în ţară, şi-a trecut turma în Ungaria în toamna anului 1989. Avea planuri mari, dar dorul de casă şi Revoluţia i-au schimbat destinul şi s-a întors în România. Este povestea incredibilă a lui Ion Bratu, un cioban din Sibiu.

În viaţă sînt momente pe care ţi le reaminteşti atît de uşor, încît ai impresia că s-au petrecut ieri. Este şi cazul lui Ion Bratu, un cioban de lîngă Sibiu. Omul are o poveste incredibilă! Supărat pe nedreptăţile comuniştilor, şi-a trecut oile peste hotar, în Ungaria. Asta chiar înainte de Revoluţia din 1989. "Eu am trecut în noiembrie, iar la o lună după mine, dar exact la o lună, a trecut şi Nadia Comăneci", spune mîndru sibianul. Provine dintr-o familie de ciobani! Iar el nu putea face altă meserie. O datorie pe care o avea faţă de înaintaşii săi. "De cînd mă ştiu, în casa mea s-a făcut ciobănie. Mama şi tata proveneau şi ei tot din familii de ciobani. Eu nu puteam să fiu altfel. Am mers cu oile de cînd eram copil, de la 5 ani", îşi explică Bratu rădăcinile în ale mioritului. Acum se apropie de bătrîneţe.

CHINURI. Anii ’80 au fost cei mai negri. "Apăruse atunci o lege şi se strîngea pămîntul de la oameni. Ţi-l confisca! Eu aveam teren în Mărginimea Sibiului şi m-au chemat la judeţ, dar mă cunoştea cineva de acolo şi m-a trimis cu oile la Arad. Aşa am reuşit să nu mă prezint", explică Bratu felul în care a driblat autorităţile de la acea vreme. Răul cel mare i s-a făcut în 1982, atunci cînd i-au fost confiscaţi 757 de berbecuţi, la Rîu de Mori-Hunedoara. Avea toate actele în ordine, dar nu a putut scăpa de furia comunistă. Nu s-a putut împăca cu gîndul că statul i-a făcut o nedreptate şi a început să dea din coate. S-a dus la sora mai mare a lui Nicolae Ceauşescu. Sibiul nu era un judeţ oarecare pentru familia dictatorului. "După ce am vorbit cu ea, m-am dus la Deva şi i-am zis prim-secretarului că sînt finul surorii lui Ceauşescu. Dar degeaba, pentru că nu am reuşit să îmi iau berbecuţii înapoi. Îmi tot spunea că asta e legea şi trebuie respectată. M-am enervat şi am ieşit afară. La plecare, el a strigat după mine şi cred că dacă mă întorceam reuşeam să-mi obţin drepturile. Dar eram şi eu tînăr, aveam orgoliu, eram încăpăţînat şi m-am dus în treburile mele", îşi aminteşte ciobanul. Nu a dus niciodată lipsă de bani şi a reuşit să strîngă un milion de lei chiar şi pe vremea aia.

TRANSFER. Oricît de multe necazuri a avut, nu a renunţat niciodată la meseria sa. În ultimii ani de comunism a ajuns cu oile la Pecica, în judeţul Arad, la 25 de kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Nădlac. De aici începe aventura. "Eram prieten foarte bun prieten cu preşedintele de CAP, un sîrb a cărui nevastă îl ţinea în gazdă pe căpitanul de pichet de la unguri. Am vorbit cu unguru’ şi mi-a zis să am actele de proprietate ale oilor, să nu cumva să mă dea înapoi. M-am dus la sfatul popular din Pecica să-mi dea act de proprietate, dar secretarul de acolo nu a vrut. Am dat să plec, dar m-a rugat cineva să o duc la judeţ pe o cucoană care era secretară pe acolo. Am zis că asta e şansa mea. Am urcat-o în maşină şi am plecat amîndoi. Pe drum am rugat-o în fel şi chip pînă cînd am reuşit să-mi scot act de proprietate pentru oi", povesteşte limpede Ion Bratu.  

MINTEA ROMĂNEASCĂ. Ciobanul nu s-a grăbit niciodată şi a făcut fiecare pas la timp. Cînd s-a lăsat toamna, şi-a dus oile în apropiere de frontieră şi s-a împrietenit imediat cu grănicerii. "În fiecare zi veneau la mine să mă controleze. De fiecare dată cînd plecam la oi, aduceam şi o remorcă cu fîn. Ca să nu creadă că ascund ceva acolo, îi puneam pe grăniceri să o descarce. Şi au făcut asta vreo 20 de zile, pînă cînd s-au plictisit. Atunci mi-am dat seama că e momentul să trec în Ungaria. Am pregătit totul cum trebuie. Cînd m-am decis, am pus în remorcă haine, brînză, bani, tot ce aveam nevoie şi le-am zis băieţilor să mergem. Am plecat într-un moment în care se schimba tura, grănicerii mergeau la masă şi nu mai era nimeni în post. Am luat cu mine toate oile, adică 1.500, două iepe negre, un mînz, o Dacie şi un ARO 44. Nu eram singur. A venit cu noi şi o gestionară de la ferma din Pecica. Ea ştia ungureşte. Am luat în calcul şi o variantă de rezervă. Am tăiat bucăţi de fitil lungi de un metru şi în cazul în care ne prindeau grănicerii, noi trebuia să alergăm după oi, să le zicem lor că au scăpat. Am trecut în linişte în Ungaria şi am dat peste o tarla cu lucernă. Am dat drumul la oi acolo, am legat caii de căruţă şi ne-am apucat de chefuit. Cînd ne-am dus să-i anunţăm pe unguri, ăia nu prea au crezut, dar cînd au venit şi s-au convins au început să rîdă cu gura pînă la urechi", îşi aminteşte şi acum ciobanul aventura vieţii sale. Dincolo de graniţă şi-a continuat activitatea, dar a trebuit să dea şi cîteva declaraţii. "M-au chemat la Becesczsaba, mi-au făcut buletin, după care, trei zile, a trebuit să dau cu subsemnatul în faţa unor securişti de acolo. În România, Ceauşescu i-a pus pe nişte fini de-ai mei să declare că oile cu care am trecut în Ungaria erau furate de la ei. Oamenii, de frică, au declarat. Iar eu am fost speriat rău de tot. Am crezut că o să mă dea înapoi în ţară şi o să fiu împuşcat. Dar şef în lagărul ăla de acolo era un ungur din Cluj-Napoca. M-am împrietenit cu el şi mi-a zis că nu o să mă treacă nimeni în România. Atunci am zis că e momentul să plec mai departe, să mă duc către graniţa cu Austria şi să trec şi frontiera de acolo. Dacă reuşeam asta, de acolo mă luau cu avionul unii din Australia şi mă duceau să-mi cresc oile la ei în ţară." Omul nu s-a mulţumit niciodată cu puţin.

HAI ACASĂ! Ion Bratu şi-a pregătit întotdeauna mutările ca un adevărat şahist. "M-am dus să văd care e treaba pe la graniţa dintre Ungaria şi Austria, după care am vorbit cu cineva de acolo, care mi-a zis că nu poate să mă lase decît într-o păşune care se învecinează cu o pădure aflată lîngă frontieră. Era locul perfect pentru mine. Dacă ajungeam acolo, în prima seară treceam dincolo, la austrieci. M-am întors să-mi iau oile de unde eram eu, în partea asta spre România. Aici eram prieten cu un director de la o fabrică de zahăr şi ăla m-a lăsat să intru cu oile într-o tarla cu sfeclă pe care ei n-au mai scos-o. Aveam cu mine un aparat de radio d-ăla mare şi ascultam tot ce se întîmplă în ţară. Aşa am aflat de Revoluţie. Nu am pierdut nimic. După Crăciun am zis că trebuie să mă întorc în ţară. M-am urcat în ARO şi am venit acasă. De Anul Nou am fost în România, iar oile au rămas cu ciobanii mei în Ungaria pînă în aprilie, cînd le-am întors în ţară. Aveam buletin şi paşaport unguresc. Cînd veneam d-acolo încoace, foloseam paşaportul unguresc, cînd plecam d-aici încolo, le dădeam paşaportul românesc." N-a putut să "divorţeze" de România, dar a ieşit învingător în lupta cu sistemul care l-a nedreptăţit.