Cu treabă prin Imperiul Otoman

Îmi place să umblu de colo-colo şi nu stau mult pe gânduri când găsesc un loc care mă cheamă, dar poate simplul fapt că Turcia este atât de aproape de noi m-a făcut ani de-a rândul să amân călătoria pe care tocmai am început-o.
Ne-am propus ca în Istanbul să nu zăbovim prea mult, pentru că vrem să ajungem cât mai departe în est.

Sunt sigur că Ataturk a marcat pentru multe decenii azimutul pe care Turcia îl are de urmat şi regăsesc în multe lucruri pe care le văd revoluţia începută de "Părintele Turciei" la începutul secolului trecut. Vreau să aflu şi mai multe despre Mustafa Kemal, drept care, înainte de a ne pierde prin imensitatea Anatoliei, am hotărât să ne oprim în Ankara.

Drumul se întinde repede spre est, ajutat de cele trei benzi pe fiecare sens şi recunosc cu ruşine că nu mă aşteptam la o astfel de infrastructură. Mai târziu aveam să mă lămuresc că încă nu văzusem nimic. Fără să găsesc explicaţii stufoase la întrebarea evidentă: "Ei de ce pot şi noi nu?", mi-am ridicat fesul şi am zis încă un bravo.
Roşioara noastră (Mitsubishi L200) se descurcă de minune pe asfaltul fierbinte, dar evident că toţi abia aşteptăm să o vedem pe drumurile prăfuite ale Anatoliei. Şi cât ai zice kebab cu musaca şi chefir, am ajuns în Angora - aşa cum s-a numit timp de secole Ankara.

Ne oprim în prima parcare şi, pentru că nu am ce face cu mâinile, încep să "vorbesc" cu un paznic. Omul este curios şi binevoitor, aşa că timpul trece repede. Pornim pe jos şi ne pierdem repede în nebunia oraşului. Oamenii ne zâmbesc şi sunt dornici să ne îndrume pe străzile întortocheate ale centrului. Deşi de jur-împrejur se văd mai puţine minarete decât în Istanbul, mi se pare că spiritul Coranului este mult mai prezent. Şi dacă din diferite motive nu ai apucat să-ţi faci rugăciunea, corturile instalate în diverse puncte ale oraşului satisfac pe deplin nevoia credincioşilor.

Este fascinant să observ evoluţia obiceiurilor şi a atitudinilor cu fiecare kilometru pe care-l facem spre est şi recunosc, plin de bucurie, că de-a lungul acestui drum am regăsit în purtarea oamenilor ceea ce cred că au învăţat de la Islam cel mai bine: toleranţa şi ospitalitatea.

Ajungem şi în cartierele mai sărace ale capitalei şi, ca în multe alte metropole ale lumii în care m-am aventurat în locuri nu tocmai sterile, găsesc oameni veseli şi uneori chiar măguliţi de lipsa de prejudecăţi cu care-i privim şi interacţionăm cu ei.
În faţa mausoleului lui Ataturk, gândul îmi zboară la Regele Carol I şi la Regele Ferdinand, cei care, după umila mea părere, sunt artizanii României moderne. Recunosc cu mâhnire că mă înclin încă o dată în faţa duşmanilor lui Carol şi mă gândesc câţi compatrioţi de-ai mei îşi mai amintesc acum de bătrânul rege.

Mi-l şi închipui pe Ataturk privind de undeva pe sus peste Ankara, spre est, dar mai ales spre vest, şi fiind tare mândru de ceea ce vede. Sunt sigur că ar schimba multe lucruri, dar oricum, după aproape un secol, a rămas un adevărat simbol pentru majoritatea turcilor.
Despre Mustafa Kemal am putea vorbi zile în şir, dar fascinant este că şi astăzi ecourile reformelor sale sunt la fel de prezente în vieţile turcilor. Nu de puţine ori vei auzi numele lui în discuţii legate de liberalism şi reformă. Vă mai spun că la data de 10 noiembrie, ziua în care Ataturk a încheiat socotelile pe pământ, toată suflarea turcă se opreşte timp de un minut.

Şi pentru că am plecat pe acest drum şi cu corturi, iar vremea e numai bună de aşa ceva, o luăm din loc şi ne grăbim să găsim un loc unde să înnoptăm.
Bâjbâim în beznă câteva ore şi ne imaginăm prin întuneric întinderile vaste ale Anatoliei. În cele din urmă, luminile palide ale unui sat ne ademenesc şi, puţin sfioşi, ne instalăm chiar în mijlocul aşezării. Bărbaţii din ceainăria de alături vin să vadă "OZN-ul" şi în câteva minute primim ceai cald şi curent electric. Răsuflu uşurat, pentru că sigur vom avea o seară liniştită, mai ales că în maşină, cei dependenţi de calculator dădeau deja semne de nervozitate.

Ne împrietenim repede cu gazdele noastre şi singurul gest pe care Vlad găseşte de cuviinţă să-l facă este să-i scoale pe vecini din somn. Ne strângem în jurul cântecului şi una dintre cele 1001 de nopţi începe fără ca nimeni să-şi dea seama de asta.

● Şi dacă mai aveţi curiozitatea să vedeţi mai multe, de data asta cu imagini în mişcare şi sunet în difuzoare, vă invit în fiecare sâmbată la "Călător pe viaţă", ora 14:20, la TVR 1.