Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă vreodată în viaţă aţi fost frustraţi că nu veţi avea ocazia să vizitaţi altă planetă, vă pot spune sigur că multe locuri ale bătrânei noastre planete pot concura cu cele mai fanteziste lumi extraterestre.
Şi cu puţină imaginaţie vă puteţi simţi chiar nişte veritabili vizitatori. Iar dacă aveţi şi un OZN roşu, atunci chiar mai bine. E dimineaţă şi suntem deja pe drum. Mergem către Nevşehir, locul în care mai mult ca sigur s-a născut Oblio. Iar dacă aţi uitat povestea pustiului din desenul animat cu acelaşi nume, vă amintesc doar că el era singurul fără cap ţuguiat din întregul regat. Suntem în Cappadocia. Mergem ca de obicei fără să ne grăbim undeva, şi profităm de lucrul acesta, oprindu-ne ori de câte ori găsim ceva interesant de văzut. Vă asigur că pot găsi multe lucruri demne de văzut în locul în care creştinismul timpuriu a stat la răcoare în oraşele subterane ce împânzesc zona. Metafora poate vi se pare dură, dar poveştile primelor generaţii de creştini nu sunt dintre cele mai romanţioase, mai ales când ajungi duşmanul numărul unu al Imperiului Roman.
O bătrână ne invită pe limba ei să intrăm într-o veche biserică şi nu mă mir să găsesc înăuntru o mixtură religioasă de simboluri creştine şi musulmane. Parcă suntem în faţa unei ferestre prin care vedem în trecut şi, dacă dai şi o tură prin sat, îţi dai seama repede că în afară de unelte nu prea s-a schimbat mare lucru în ultimele secole pe aici.
Pământul este greu de muncit aici, iar soarele te izbeşte în cap cu peste 40 de grade. Dar poate asta este şi explicaţia supravieţuirii. Trebuie să fii tare ca să rezişti, şi o asemenea putere sigur nu ai cum s-o capeţi la „all inclusive”. Suntem într-unul dintre leagănele creştinismului, pe nedrept uitat de cei mai mulţi, şi sunt sigur că devotamentul acelor minunaţi oameni este strâns legat de supravieţuirea creştinismului în primele secole. Mergem mai departe şi oraşul Nevşehir ne primeşte banal şi fără prea mari surprize. Asta până când ochii noştri zăresc incredibila amestecătură de case moderne şi grote antice.
Este aproape ireal
Adăposturile subterane din jurul oraşului Nevşehir au fost iniţial construite pentru a-i ajuta pe creştini să scape de persecuţiile autorităţilor romane păgâne. Multe biserici, cioplite în piatră, datează încă din acei primi ani ai creştinismului. Mai târziu, chiar şi după Edictul de la Milano, prin care în 313 Constantin cel Mare înceta prigoana împotriva creştinilor şi recunoştea creştinismul ca religie, peşterile au continuat să ofere protecţie localnicilor în timpul raidurilor organizate de perşi în anul 604 sau de Califatul Islamic în jurul anului 647. Iar când iconoclasmul a fost proclamat politica de stat a Imperiului Bizantin, peşterile din Nevşehir au redevenit adăpostul celor care fugeau de persecuţia religioasă. O luăm la pas prin oraş şi nu părem să deranjăm pe nimeni. Asta ne dă curaj şi în scurt timp ne facem primii prieteni. Aflăm că mulţi dintre locuitori sunt kurzi şi unul dintre ei chiar vine să vorbească cu noi.
Citește pe Antena3.ro
Vrea doar să ne spună că suntem bineveniţi şi că ar fi tare bucuros dacă nu am pune semnul egal între acţiunile teroriste ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi cei mai mulţi kurzi care trăiesc în Turcia.
Îi spun că nici prin cap nu-mi trecuse aşa ceva, dar totuşi rugămintea omului mă răscoleşte şi îmi aduce aminte de Hebron, în Palestina, unde mulţi oameni mi-au spus acelaşi lucru. Nu ne mai vine să plecăm, dar evident că, odată deschisă cutia cu surprize, e greu să rezişti ispitelor. Suntem parcă pe altă planetă, unde locuitorii, din politeţe, şi-au pus măşti ca să semene cu noi, dar sunt sigur că dacă smulg vreuna, găsesc sub ea un cap ţuguiat. De-aia îmi place să călătoresc la clasa economic. Sunt sigur că din când în când trebuie să-ţi aminteşti că nu doar forma ta este cea corectă. Cu atât mai mult nu e întotdeauna corect doar ceea ce crezi tu.
Şi dacă mai aveţi curiozitatea să vedeţi mai multe, de data asta cu imagini în mişcare şi sunet în difuzoare, vă invit în fiecare sâmbată la „Călător pe viaţă”, ora 14:20, la TVR 1.
