Cum ostenea Ceauşescu

de Lavinia Betea | 23 Aug 2008 • 00:00

23 August ● Sărbătoarea "sfinţilor" Nicolae şi Elena = Ziua Naţională
Colonelul (r) Adrian Eugen Cristea a fost adjunctul şefului Direcţiei a V-a a Securităţii din 1979 şi pînă în iunie 1989. În această calitate, l-am invitat să ne relateze cum petreceau de 23 August înşişi sărbătoriţii – Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Jurnalul Naţional: Domnule Cristea, din locul unde v-aţi aflat dvs., ce trebuinţe şi scopuri păreau să aibă festivităţile de 23 August?

Adrian Eugen Cristea: Primele au fost copiate după sărbătoarea sovietică de 7 noiembrie. Trebuiau găsite nişte forme de manifestare a populaţiei din care să rezulte un ataşament cît mai convingător al acesteia faţă de conducerea partidului. Centrul manifestaţiei de la Moscova era parada militară. Lumea întreagă vedea cu acest prilej că Uniunea Sovietică e o mare putere militară. Defilare militară, care alegorice, coloane ale oamenilor muncii, portretele corifeilor doctrinei – Marx, Engels, Lenin, Stalin, lozinci copiate după cele sovietice – aşa s-a făcut într-o primă etapă şi la noi.

Stil nou

Treptat, portretele clasicilor marxism-leninismului şi ale generalissimului Stalin au fost înlocuite cu ale liderilor locali. Intrasem în etapa naţionalismului...

Aşa a moştenit Ceauşescu ziua naţională de la Dej. Ceauşescu, avînd grad de general, deoarece în tinereţe fusese şeful Direcţiei Superioare Politice din Armată, şi-a dat seama că o paradă militară desfăşurată în fiecare an nu mai are sens. În tribune se aflau specialişti străini cărora nu le puteai arăta de la un an la altul noi tipuri de armament ori tehnică de luptă. Ca urmare, parada militară a rămas să fie o dată la cinci ani. Relaţiile cu populaţia, în special cu muncitorimea, le-a păstrat însă totdeauna ca punctul lui forte.

Chiar credea că muncitorii îl iubesc?

A crezut chiar şi în ultima zi petrecută la Comitetul Central. "Vin muncitorii mei!", s-a bucurat în decembrie ’89 cînd l-au anunţat că vin spre sediu şi coloanele de la Uzinele 23 August.

A mai făcut Ceauşescu şi alte modificări după ’65?

A schimbat roşul cu care erau ornate tribunele – ca la sovietici – în albastru. Trebuia să se înţeleagă că e sărbătoarea naţională a României. La sfîrşit s-a ajuns ca sărbătoarea naţională să fie ziua conducătorului României şi a soţiei lui. Tribunele erau ornate cu chipurile lor, iar demonstranţii le purtau portretele.

Mai obosiţi ca manifestanţii

Avea Ceauşescu o ţinută vestimentară mai deosebită pentru acea zi?

Purta o şapcă din doc colorată în bej deschis. Permanent, vara, cînd se găsea în afara clădirilor purta o asemenea şapcă sau o pălărie de paie. Pentru a se apăra de curenţii de aer şi de razele soarelui. Dar şi cu rolul de a transmite muncitorilor că păstrează concepţiile celor din rîndul cărora plecase.

Cum sărbătoreau soţii Ceauşescu ziua naţională?

La 22 August, la prînz, ofereau o masă festivă cu o participare mai largă: conducerea de partid şi de stat, guvernul, membri ai CC al PCR, cei cu funcţii în aparatul de partid de la sectoare. Ceauşescu era prezent cu soţia sa, căci fără ea parcă n-ar mai fi fost nimic normal! Seara era o altă masă oficială, la care erau invitaţi toţi ambasadorii şi alţi diplomaţi aflaţi în ţara noastră. Înaintea începerii ei, diplomaţii aveau ocazia să schimbe păreri, aşa că acea masă oficială era binevenită. Se intona imnul naţional, Ceauşescu ţinea o scurtă cuvîntare şi după o oră şi jumătate totul era terminat.

Dar "manifestarea oamenilor muncii" cum o primeau?

În ziua defilării, încă de dimineaţă de la şase, forţele de ordine îşi ocupau locurile de-a lungul traseului pe care demonstranţii urmau să-l parcurgă. Pe la 9:00 dimineaţa începeau să sosească invitaţii în tribune. Toţi cu invitaţia asupra lor, altfel n-aveau cum intra. La 9:55 sosea coloana prezidenţială de maşini. Cobora şeful statului şi soţia sa. Amîndoi, de fiecare dată, arborau un zîmbet mulţumit – bucuria dată de sărbătoare se împletea cu cea protocolară. Fix la ora 10:00 cei doi urcau în tribună. Erau ovaţionaţi, ei la rîndu-le îi salutau pe ceilalţi făcîndu-le semne cu mîinile. Cam un minut. Muzica reprezentativă a armatei, aflată peste drum de tribuna oficială, intona imnul naţional. La terminarea imnului, Ceauşescu ţinea o cuvîntare. Nu prea lungă. Apoi începea demonstraţia.

Cît ţinea?

Pînă la 13:00 fix. În tot acest timp, şedea în picioare şi nu servea nimic. Degeaba Melente, ospătarul lui, era pregătit cu ce ştia că poate mînca. Din cînd în cînd veneau copii şi tineri – şoimi, pionieri şi utecişti – cu flori să i le înmîneze. De multe ori, pe cei mici îi lua în braţe şi se vedea că îi face plăcere să-i primească. Dar nu orice copil sau tînăr putea pătrunde să-i ofere flori. Căci şi aceştia erau din timp stabiliţi şi verificaţi prin partid şi sindicat. La ora 13:00, fanfara militară cînta Internaţionala, apoi, prin nişte mişcări specifice ei, saluta şi pleca. După acele ore de stat în picioare era evident că soţii Ceauşescu erau mai obosiţi decît manifestanţii. Semne de oboseală accentuată se observau mai ales la Elena Ceauşescu, care purta permanent ciorapi speciali elastici. Coborau de la tribună în salonul special rezervat. Scurte întîlniri, schimburi de impresii cu personalităţile invitate de peste hotare, după care îşi luau rămas-bun şi plecau.

Fără atentate şi controale rutiere

Ieşeau şi oamenii muncii la iarbă verde...

La pădure, în parcuri, la bere. Era băutura acceptată de toţi, iar controale rutiere nu se făceau dată fiind importanţa zilei naţionale şi numărul redus de maşini.

Se confirmă zvonul că ar fi fost încercări de atentat ori protest cu prilejul vreunei festivităţi de 23 August?

Nu. S-a încercat intrarea cu invitaţii false, dar acestea erau făcute de alte direcţii ale Securităţii cu scopul de a ne verifica pe cei din serviciul de pază şi protecţie. Niciodată, altfel. Nici în coloanele demonstranţilor nu intra cineva cu de la sine iniţiativă. Fiecare întreprindere îşi avea oamenii pe tabele, iar ofiţeri de securitate se aflau în mijlocul fiecărui grup de demonstranţi. De altfel, de prin ’85-’86 s-a renunţat la masele mari de demonstranţi. Kilometrii pe care oamenii îi făceau de dimineaţă pe jos, îmbulzeala şi oboseala puteau stîrni nemulţumirea. Festivităţile lui 23 August au fost organizate pe stadion de profesionişti – regizori, artişti – care creau lozinci şi portrete din trupurile soldaţilor, sportivilor şi elevilor cu care făceau săptămîni de repetiţii înainte. 23 August a devenit un spectacol omagial dedicat celor doi.

Specific românesc

Apărute în secolul XIX, zilele naţionale celebrează, în general, evenimente istorice legate de formarea ori independenţa statului. Românii au avut pînă în prezent trei zile naţionale. Prima a fost 10 mai, în amintirea intrării lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în Bucureşti (1866) ca rege al României. Pe tot parcursul domniei dinastiei Hohenzollern, această "zi a regelui" a fost socotită ziua naţională.
Din 1945 şi pînă în 1989, ziua naţională a fost 23 August, în amintirea declaraţiei de ieşire a României din războiul împotriva Puterilor Aliate. De la un an la altul, istoria acelei zile s-a îmbogăţit şi şi-a schimbat eroii. În final, s-a ajuns ca ziua naţională să fie dedicată, ca unor regi, soţilor Ceauşescu. Aşa după cum spune şi col. Adrian Eugen Cristea, chiar în timpul domniei lui Ceauşescu, au fost forme diferite de organizare a festivităţilor.
După 1989, ziua naţională a României a fost declarată 1 Decembrie, în amintirea fondării României Mari. Din păcate, anotimpul nu e prielnic petrecerilor populare tipice unei zile naţionale.