Cum te poate înnebuni o ecografie

Există moda, în ultima perioadă, să mergi să-ţi faci analizele, intervenţiile chirurgicale etc. în străinătate. Asta, desigur, dacă ai cu ce... Pe de altă parte, tot în ultima perioadă, s-a tot vorbit şi este deja o realitate exodul medicilor spre aceeaşi străinătate, care nu mai e deloc aşa neagră... cum zicea balada.

Revenind la exodul medicilor, cine şi de ce pleacă, aşadar, din ţară şi mai ales cine rămâne?! Se presupune că, mai mult decât în orice altă meserie, talentul personal şi harul - nu-i aşa? - trebuie să dubleze cunoştinţele din facultate. Şi, iarăşi, că mai mult decât în orice altă meserie, tocmai pentru că este vorba de viaţă şi de moarte - la propriu - din şcoală, absolvenţii trebuie să iasă cu un nivel cel puţin satisfăcător de cunoştinţe, măcar de primă mână, şi, chiar şi atunci când nu e vorba de talent sau har, medicul să fie totuşi capabil să "citească", spre exemplu, o ecografie. Se presupune...

Şi iată cum ar arăta "cronica prescurtată" a unei ecografii şi, în fond, a întregului sistem de medicină din România. Să presupunem că te trezeşti într-o bună dimineaţă cu o durere în zona abdomenului, persistentă de ceva vreme. Şi te hotărăşti să-ţi faci o programare la o policlinică. Fără pile, fără intervenţii. Alegi un medic, plăteşti şi mergi să expui problema.

Două doctoriţe - una medic internist, cealaltă ginecolog, chemată în ajutor de colega, exponente ale şcolii de medicină de acum câţiva ani buni, cu evidentă experienţă în domeniu - încep să-şi dea cu părerea, după un control de rutină. Ar putea fi o anexită, dar nu e foarte sigur, ar mai putea fi o problemă la colon - "Doamne fereşte!" - sau, ultima părere, o problemă de digestie apărută în urma faptului că ai trăit până la treizeci de ani şi n-ai învăţat să mesteci cum trebuie etc.

Urmează o lecţie despre mestecarea corectă şi bolul alimentar. Sugerezi o ecografie... ţi se răspunde că nu e necesar, dacă rezolvi problema cu mestecatul totul va reveni la normal.

Trec vreo două zile şi problema există în continuare. O nouă programare, de data asta la secţia ambulatoriu a unui spital important, unde soliciţi o ecografie abdominală, care - speri - va elucida misterul. Mergând pe ideea că aparatura modernă e clar mai sigură decât mâna omului. E mai sigură, dar pierzi din vedere că tot omul o "citeşte"...

De data asta, doctoriţa de la ecograf face parte evident din plutonul mai nou al şcolii de medicină. Ba chiar o auzi vorbind cu asistenta, în timpul procedurii, despre cum "ar trebui să plecăm şi noi, fată, tu ştii ce bani se fac în Germania?" şi dintr-o dată o vezi cum se schimbă la faţă şi îţi spune că e rău, că "bine că n-ai căzut pe stradă". Şi afli că e vorba de "o sarcină extrauterină oprită în evoluţie poziţionată pe trompa stângă care trebuie operată acum, de urgenţă".

Tu-i spui că te doare în partea dreaptă. Dar ce contează?! Aparatele nu mint... Cu bunăvoinţa domnişoarei, este chemat un medic specialist. Medicul se uită şi el, dar nu pare foarte sigur nici de diagnosticul colegei, nici de ce vede el însuşi şi o scaldă spunând doar că nu s-ar grăbi cu operaţia. "Mai aşteptăm."

Pleci spre casă şi începi să-ţi pui în funcţiune pilele şi cunoştinţele. În aceeaşi zi, mergi la o altă clinică particulară. Un medic bine cotat... Surpriză! Nici urmă de extrauterină. "De unde a scos-o? Nu, e cu totul altceva. Mult mai grav." Şi ţi se spune repede şi fără menajamente că ar putea fi chiar un cancer "dar mai vedem" şi că trebuie operaţie de urgenţă. Unii când aud de cancer o iau razna sau se sinucid.

Numai că domnul doctor te anunţă cu aceeaşi dezinvoltură că el pleacă a doua zi în concediu şi că se întoarce peste x săptămâni, iar tu să-l aştepţi şi să te pregăteşti. Întrebi - cu forţa care ţi-a mai rămas - dacă nu spunea că e vorba de o urgenţă.

Şi-ţi răspunde cu aceeaşi nonşalanţă că da, dar că riscăm şi aşteptăm puţin. "Dacă e ceva şi vă e rău brusc, chemaţi salvarea şi mergeţi că vă operează undeva de urgenţă." Eşti prea speriat ca să-l aştepţi pe domnul doctor să se întoarcă relaxat din concediu şi încerci la un alt spital.

 

De fapt, e vorba de o banală afecţiune ovariană
O nouă ecografie, o nouă surpriză. Nici, nici... Amuzament maxim! "Nu e extrauterină, iar de cancer nici vorbă..." Câtă speranţă! "Încercăm cu un tratament şi după aia mai vedem." Cel de-al treilea medic îţi pune şi el un diagnostic, cu totul altul decât tot ce-ai auzit până atunci. Începi să te întrebi ce şcoală or fi făcând ei. Cât de diferit poţi vedea, la urma urmei, acelaşi lucru. Te simţi ca la ora de literatură. Fiecare cu interpretarea lui. Câţi oameni, atâtea păreri. Nici nu bănuiai până atunci câtă poezie poate exista într-o ecografie...

Şi, pentru că vrei să auzi măcar de două ori acelaşi diagnostic, faci o ultimă încercare. Prin toate intervenţiile posibile - că aşa e în România - ajungi la unul dintre cei mai importanţi specialişti. De extrauterină omul se cruceşte. Se uită şi la ecografie, se uită şi la buletinul care o însoţeşte şi nu găseşte nici o explicaţie logică şi-i scapă chiar şi lui o exclamaţie: "Ce şcoală or fi făcut ăştia, dom'le?". Se uită şi la celelalte şi afli că nici unul dintre diagnostice nu e cel corect.

Doar ultimul e cât de cât pe aproape... o afecţiune ovariană care necesită o intervenţie laparoscopică. Totul este sub control, şi de data asta te hotărăşti să ai încredere. Analizele ulterioare intervenţiei arată că diagnosticul a fost corect şi totul se sfârşeşte cu bine...

Cazul, desigur, particular, poate fi radiografia unui eşantion din sistemul medical în România, ce se poate încheia cu câteva întrebări: cât de mult loc pentru interpretări există într-o ecografie? Cât e vorba de ştiinţă şi cât de talent într-o asemenea întreprindere? Şi, mai ales, cine pleacă şi cine rămâne în spitalele din România...?