Curtea Constituţională, supercenzorul statal

Mandatele preşedintelui Traian Băsescu au excelat în premiere: numirea primului-ministru ignorând majoritatea parlamentară deja formată, numirea unui prim-ministru demis deja de Parlament, interpretarea Constituţiei după bunul-plac şi întărirea unei superinstituţii cu puterea de a cenzura chiar şi Legislativul ales de popor: Curtea Constituţională. Deşi el însuşi acuza CCR că are “abordări politice” şi îi mai ardea câte o palmă părintească, numind-o, în noiembrie 2010, “o instituţie penibilă”, şeful statului vrea acum să îi dea acum Curţii Constituţionale drept de veto asupra singurei chestiuni care nu este atinsă de puterea unei decizii obligatorii: propunerea Parlamentului de suspendare a preşedintelui.

Şeful statului a anunţat recent că  în 2011 este obligat să promoveze proiectul de revizuire a Constituţiei, din care să nu lipsească şi clarificarea mecanismului de suspendare a preşedintelui. “Marea încercare, legat tot de reforma statului, este revizuirea Constituţiei. Avem un referendum care trebuie pus în faţa Parlamentului, prin propunerea de modificare a Constituţiei. Să nu fie speculaţii, nu intenţionez să mă duc cu o revizuire a Constituţiei foarte amplă, care să schimbe sistemul, să creăm o nouă republică, ci să mă limitez strict la atingerea obiectivului pe care l-au vrut românii: o singură Cameră şi 300 de parlamentari. În acelaşi timp, sunt inadvertenţe ale Constituţiei, neclarităţi, pe care voi încerca să le limpezesc, fără să intru în fondul articolelor”, declara Traian Băsescu. Una dintre mizele modificării, care excede referendumul din 2009, este schimbarea procedurii de suspendare a preşedintelui.

Actuala Constituţie prevede că preşedintele “poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale”, în cazul săvârşirii unor “fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei”.
“Procedura de suspendare trebuie să rămână, dar trebuie responsabilitate politică. Asupra deciziei de suspendare a preşedintelui trebuie să se pronunţe Curtea Constituţională – este o soluţie. Sau după hotărârea Parlamentului, se merge la referendum, iar dacă preşedintele rămâne în funcţie prin votul poporului, se dizolvă Parlamentul. Deci trebuie găsit un sistem de echibru între puterile statului, care să prevină abuzul de putere”, a conchis preşedintele.

Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale arată, la articolul 42, că instituţia “dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României”. Alineatul 2 arată că propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României împreună cu dovezile pe care se întemeiază se trimit în copie Curţii Constituţionale de preşedintele care a condus şedinţa comună a celor două Camere în care s-a făcut această propunere. Prevederea a fost aplicată în 5 aprilie 2007, când judecătorii Curţii Constituţionale s-au pronunţat asupra deciziei de suspendare a lui Traian Băsescu. CCR a dat atunci  aviz negativ, considerând că  faptele preşedintelui, invocate de cei 182 de parlamentari semnatari, nu sunt “fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei”.

“Propunerea de suspendare din funcţie a domnului Traian Băsescu, preşedintele României, iniţiată de 182 deputaţi şi senatori (...), se referă la acte şi fapte de încălcare a Constituţiei, săvârşite în exerciţiul mandatului, care, însă, prin conţinutul şi consecinţele lor, nu pot fi calificate drept grave, de natură să determine suspendarea din funcţie a preşedintelui României (...). Rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza datelor şi a informaţiilor care îi vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a preşedintelui României”, se arată în avizul din 5 martie 2007. Iar Parlamentul a decis, pe 19 aprilie 2007,  suspendarea şefului statului, în ciuda faptului că judecătorii Curţii Constituţionale au ajuns la altă concluzie.

O modificare adusă Legii Curţii Constituţionale în august 2010, prin care Curtea a primit dreptul de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, extinde controlul Curţii şi asupra hotărârilor Parlamentului, inclusiv asupra celor de suspendare a preşedintelui, dar nu schimbă lucrurile în mod esenţial. Astfel, hotărârea de suspendare a preşedintelui poate fi atacată la CCR,  judecătorii trebuie să se pronunţe în 45 de zile asupra constituţionalităţii ei, judecata având în vedere chestiuni de ordin procedural, întrucât asupra fondului aceştia s-au pronunţat deja prin avizul consultativ. În plus, Constituţia nu prevede acum posibilitatea cenzurării hotărârii Parlamentului.

Deşi Traian Băsescu ar vrea să extindă acest drept al CCR şi asupra hotărârii de suspendare a şefului statului, acelaşi Traian Băsescu critica, în urmă cu două luni, inconsecvenţa unor decizii ale instituţiei şi spunea că doar cei care au responsabilitate pentru politica economică – Guvernul şi Parlamentul – trebuie să ia deciziile. “A fost un lucru exprimat şi la nivel politic, şi la nivelul experţilor care numai ce au părăsit România: Cu cine trebuie să vorbim, cu cine stabilim politicile economice?! Le stabilim cu Guvernul sau mergem să negociem cu Curtea Constituţională?! Instituţiile abilitate să ia măsuri pe timp de criză sunt Guvernul şi Parlamentul, şi nu alte instituţii. Sper ca anul 2011 să fie un an în care cei care au responsabilitate pentru politica economică a ţării să fie şi cei care să poată lua deciziile – Guvern şi Parlament”, se revolta preşedintele în noiembrie 2010.

Coaliţia PDL-UDMR are majoritate mai solidă la CCR decât în Parlament
 Faptul că deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi controlate de nici o altă instituţie face ca interesul politicienilor de a obţine decizii favorabile din partea acestei instanţe-arbitru să fie imens. Scandalul din Camera Deputaţilor, din iunie 2010, pentru alegerea unui judecător numit de această Cameră a arătat de fapt cât este de mare miza politică a acestei instituţii. După ce a fost votat cu o majoritate simplă candidatul PSD Valer Dorneanu, preşedinta Camerei, Roberta Anastase, a refuzat să semneze decizia de numire şi a forţat reluarea votului pentru obţinerea unei majorităţi calificate. Scopul era de fapt impunerea candidatului PDL Ştefan Minea, fost şef de catedră al lui Emil Boc la Cluj.

Şi PDL a reuşit să-l numească pe acesta la finalul unei şedinţe care a durat până la ora 2:00 noaptea, în timpul căreia deputaţii mai aveau puţin şi se luau la bătaie. Astfel, coaliţia PDL-UDMR a reuşit să-şi asigure o majoritate mai solidă la Curtea Constituţională decât în Parlament, având în vedere de unde a venit nominalizarea fiecărui judecător: Augustin Zegrean – numit de preşedintele Traian Băsescu, Petre Lăzăroiu – numit de Traian Băsescu, Ştefan Minea – numit de Camera Deputaţilor, la nominalizarea PDL, Iulia Motoc – numită de Senat, la nominalizarea PDL, Valentin Zoltan Puskas – numit de Senat, la nominalizarea UDMR, Ion Predescu, numit de Senat la nominalizarea PSD, Aspazia Cojocaru, numită de Camera Deputaţilor, la propunerea PSD, Tudorel Toader – numit de Camera Deputaţilor, la propunerea PNL, Acsinte Gaspar, numit de fostul preşedinte Ion Iliescu.