x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dan Puric: „Aveam o învăţătoare tâmpită, care îmi spunea «puricuţ»!”

Dan Puric: „Aveam o învăţătoare tâmpită, care îmi spunea «puricuţ»!”

de Florentina Fântânaru    |    24 Feb 2012   •   21:00
Dan Puric: „Aveam o învăţătoare tâmpită, care îmi spunea «puricuţ»!”

Am avut privilegiul intalnirii cu Dan Puric. S-a intamplat in 2010. Au trecut de atunci doi ani fara doua luni si n-am uitat nimic din intensitatea gesturilor, din duiosia privirii, din zambetul sau de adolescent! Avea o liniste si o neliniste zapacitoare. Intr-o astfel de intalnire nu prea stii de unde incepi si unde termini. Dar am zis ca o sa fiu stoica si o sa ma tin de cele 59 de intrebari dincolo de aparente, cate imi pregatisem! S-a dus naibii tot stoicismul meu si am ras pana mi-am pierdut vocea.

Si de fiecare data cand maestrul incerca sa ia o gura de aer intre reprizele fantastice ale povestirilor sale, incercam sa-mi strecor cate o intrebare... 'Ati batut pe cineva pentru ca a glumit pe seama numelui dumneavoastra?' 'Aveam o in­vatatoare tampita care imi spunea «puricut».' 'Nu-mi placea sa cant ceata lui Pitigoi pentru ca era colectivista.'; 'In liceu il imitam pe Ceausescu.'; 'Mama a fost zana mea blonda, ramaneam uluit, incremenit in fata oglinzii cand o vedeam langa mine, dar si in oglinda... mi se parea ca e mama de doua ori.' 'Cand ati dansat prima oara cu mama?' 'N-am dansat niciodata cu mama, cu dansul era o catastrofa. Am dansat cu o fata si am cazut peste ea si peste cuier. Asta mi se trage de la bunica, ea a dansat cu un colonel si a cazut peste el. Asa ca nu ma puneti sa dansez decat pe scena, altfel sunt o ca­tastrofa!'

Maestrul danseaza foarte bine cu aerul, iar cuvintele sale au dansat cu mine toate cele 67 de minute crude de interviu. Toate povestile sale degajau o magie care nu voiam sa inceteze. Mi-a povestit de cearta cu marele Fanus Neagu pe cand era director al Teatrului National Bucuresti. Atat de tare s-a suparat Dan Puric, incat a vrut sa-si dea demisia. S-a dus acasa si i-a spus mamei ca va pleca, ca s-a certat la cutite cu directorul. 'Mama era o bomba, o Hirosima! S-a prezentat la intrarea actorilor, l-a asteptat pe Fanus Neagu si l-a intrebat: De ce vreti sa-l dati afara pe fiul meu? Sunt mama lui Dan Puric.' 'Peste cateva ore primesc telefon de la Fanus Neagu. Ba, tu esti nebun, vii la teatru cu ma-ta?' Omul frumos din viata lui Dan Puric e mama. In agonia sfarsitului sau, cand maestrul ii veghea capataiul noapte de noapte, mama il intreba gemand: 'Ai cu ce te inveli, dragul mamei?'. Sper ca anul viitor, pe 11 februarie, de ziua mea, sau pe 12 februarie, de ziua sa, sa mai am privilegiul sa-l intalnesc pe Omul Frumos, dincolo de aparente!

×
Subiecte în articol: special dan puric