Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu e nici căruţă, nici teleguţă, dar străbate 60 de km în trei ore. Nu e congelator... decât pe timp de iarnă. Nu e pivniţă sau pod părăsit, dar din când în când îl vizitează şobolanii.
E mijloc de transport... în comun, iar preţul îl face călătorul, pe ideea - dacă n-ai, nu dai, dacă ai, dai... 50 de bani. Porneşte când vrea şi opreşte unde ai nevoie. Ghici ghicitoarea mea! E trenul Bucureşti - Olteniţa.
În anul Domnului 2010, în ţara europeană (membră UE!) "care suntem", cu steag fluturând în faţa Parlamentului de la Strasbourg, pe una dintre rutele CFR-ului, cu plecare "din" şi sosire "în" Bucureşti, circulă un tren-fantomă. Două garnituri, care fac legătura între Capitală (europeană şi ea!) şi municipiul Olteniţa. Între ele, vreo zece halte, unde urcă şi coboară navetiştii. "Halte", un fel de-a spune...
Căci în jumătate dintre ele a mai rămas doar ideea de haltă. Între Şoldanu şi Negoeşti trenul opreşte în câmp. Gara veche, o cămăruţă încălzită cu sobă, a dispărut demult. Acum, sala de aşteptare e direct în zăpadă... La Luica a rămas scheletul unei magherniţe din tablă unde odată se vindeau bilete. Iar la Valea Roşie, clădirea gării e devastată şi arată ca după asediu. În zilele de iarnă e doi în unu, ţine loc şi de adăpost, şi de veceu public. Dacă nu mai sunt halte, nu mai cumperi nici bilete. Pe care ar trebui să le vândă naşul. Ce face însă naşul, veţi vedea!
NICI DRACU' NU IA BILETE
O călătorie "de plăcere" în trenul groazei începe la Gara Titan Sud, fostă Republica sau 23 August. E gara de unde pleacă un singur tren, într-o singură direcţie. Spre Olteniţa. Sala de aşteptare, mică şi "primitoare", e înţesată de oameni. La Casa de bilete, nimeni. Doamna din spatele ghişeului ne priveşte pe jumătate mirată, pe jumătate amuzată când îi întindem banii. Semn că demult nu i s-a mai întâmplat asemenea grozăvie. Biletul se emite greu şi e fără loc, la "clasa a II-a".
Aceeaşi doamnă ne avertizează cu zâmbet: "O să fie puţin cam frig în tren, dar n-are nimic, sunteţi tinere. Să spuneţi să vă aştepte cu o ţuică fiartă la Olteniţa..."
60 DE KM ÎN TREI ORE
Pe la ora 8:40 apare şi trenul. O mică bătălie şi obţinem două locuri - e-adevărat, lângă uşă, e-adevărat, o uşă care nu se închide - dar ce mai contează?! Încet, dar sigur, peste vreo 20 de minute, după un orar doar de el ştiut, mecanicul porneşte trenul care merge cu viteza melcului şi lasă în urmă Bucureştiul, ce abia se zăreşte printre florile de gheaţă de pe geam, şi se îndreptă spre halta Căţelu'.
Pe câmp prinde vitează...Mai să te ia cu ameţeală, nu alta! Să tot aibă vreo 20 de km la oră... În compartiment, veselie şi antren. Două manele se întâlnesc la mijlocul drumului, atmosfera se încinge şi, deşi e dimineaţă, berea trece din mână în mână şi din gură în gură. Începe şi comerţul ambulant. Dintr-o pungă mare "negustoreasa" scoate bomboana şi ţi-o trânteşte în poală. "Cinci bomboane la un leu. Ia, mamă, că e proaspete, uite, na, îţi arăt termenu' de garanţie."
BILET ŞI ŞPAGĂ DE CRIZĂ
Apare naşu' impunător. Vecinul de banchetă ne spune că "preţul" oscilează între cinci şi zece mii vechi: "Când oi avea de muncă, oi lua şi bilet. Dacă am, îi dau, dacă nu, ce-o să-mi facă? N-a mai fost razie de anul trecut. Ne-a dat jos şi gata, ce să facem?" Naşul îşi adună banii, câte 50 de bani din dreapta, câte 50 de bani din stânga... La vederea biletelor noastre, surpriză totală! Omul, probabil, nu mai trăise demult un astfel de moment. Să vezi şi să nu crezi! E chiar puţin dezamăgit. Lume nouă pe ruta Bucureşti - Olteniţa.
PANICĂ FALSĂ LA BUDEŞTI
Domnul de alături, care se întoarce din "schimb" e darnic: "Don'şoară, ptiu, să nu vă dăochi, luaţi nişte seminţe, că ne mai trece vremea. Puteţi să scuipaţi pă jos, că n-are nimica, vine şobolanii şi le mănâncă." În gară la Budeşti, panică! "Aruncaţi sămânţa că vine poliţia! Uite-i că se urcă acuma!" Alarma se dovedeşte falsă. Ne-o confirmă chiar naşul cel cu ochi albaştri. "N-a urcat, n-a urcat. Da' pe unde e Vigilentu', nu e pe-aici, să stea de şase?"
Trenul porneşte din nou. Frigul e pătrunzător. Curentul rece intră prin fostele calorifere, din care acum n-au mai rămas decât nişte cutii în care se aruncă gunoaie. "Aşa e în tren, tataie, ce să facem? Să vezi cum era când a fost gerurile alea. Am scos bancheta şi-am pus-o aşa, paravan, şi stăteam doi câte doi. Da' e bine că e. Nu vezi că munceşti şi n-ai?" O vizită scurtă la toaletă. "Peisajul" este dezolant. Dacă ai norocul să se închidă uşa, trebuie să fii atent să nu atingi veceul că s-ar putea să cadă. Nu visaţi să curgă apa la chiuvetă, ăsta ar fi chiar un lux pentru un tren din secolul al XXI-lea.
TREN OPRIT CU MOBILUL
De la Budeşti încolo, gările aproape au dispărut. Zăpadă cât vezi cu ochii. Trenul opreşte în nişte locuri doar de el ştiute, pe cimitirele fostelor gări. Cine întârzie la gară dă un telefon şi cineva trage semnalul de alarmă... Zi sau noapte, "visând" la un tren care ajunge când poate, n-are oră fixă şi nimeni nu-i anunţă întârzierile, în faţa liniei de cale ferată, fără peron, în câmp, oamenii aşteaptă în picioare să audă ţiuitul locomotivei care se apropie. Dacă vrei să urci sau să cobori, trebuie să fii obişnuit cu sporturile extreme, pentru că de la scară şi până la pământ se cască un hău.
Conform orei trecute pe bilet, la ora 10:50 trebuia să fim demult în Olteniţa, şi trenul de-abia se apropie de Curcani. Nimeni nu se impacientează. Toată lumea ştie că linia e veche şi că nu e deloc sigură, câţiva kilometri în plus prin unele locuri şi vagoanele pot deraia. CFR-ul să trăiască! După vreo trei ore, locomotiva prinde din nou viteză pe ultima sută de metri şi intră în forţă în gara din Olteniţa. Ei, da, în Olteniţa există gară, pe jumătate funcţională, e-adevărat, dar gară! Se întâmplă în România...
Dle Berceanu, luaţi cursa de Olteniţa!
Trenul Bucureşti - Olteniţa este undeva între râsu'-plânsu'. O singură călătorie este de ajuns pentru a-ţi da seama că România este departe de civilizaţie. Un tren pentru navetiştii amărâţi, un fel de cavou unde frigul îţi pătrunde până în măduva oaselor. O fantomă pe şine, cu sute de călători, care trec zilnic prin coşmarul frigului şi prin chinul mizeriei... Cu toate acestea, autorităţile care, de altfel, se întrec în promisiuni nu par să fie interesate de caz. Cui i-ar păsa - din luxoasa maşină de serviciu sau din jilţul aleşilor -de soarta unor amărâţi pentru care cei 50 de bani pe care îi dau naşului va-lorează o avere?
Cui îi pasă că, în timp ce în faţa altora, ne luptăm pentru consolidarea imaginii de ţară europeană, sute de oameni tremură de frig într-un tren unde controlorul este ca şi inexistent, cuvântul "bilet" nu există în vocabularul călătorului, unde se bea şi se fumează ca în cea mai sordidă cârciumă. Pe final de poveste, domnule Radu Berceanu, nu ne rămâne decât să vă invităm la o călătorie cu trenul groazei!
"Domnul de alături care se întoarce din "schimb" e darnic: "Don'şoară, ptiu, să nu vă dăochi, luaţi nişte seminţe, că ne mai trece vremea. Puteţi să scuipaţi pă jos, că n-are nimica, vine şobolanii şi le mănâncă"
