De altadata

Ziarele de la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea scoteau de Pasti editii speciale, cu fotoreportaje de dimensiuni mari, de la Ierusalim, cu reproduceri dupa tablouri celebre cu Iisus si articole despre cum se sarbatorea la tara, la Palat sau in lume.

Icoana Rastignirea, secolul al XVIII-lea

Intr-una din aceste editii speciale, cititorii sunt invitati sa coboare, altaturi la boieri, la Curtea domneasca din alte veacuri, pentru a vedea cum se sarbatorea Pastile.

"In vreme ce la marginea targului framatau crangurile si zavoaiele de chiote de veselie, de cantece de laute, de cobze si de naiuri, de pe la mesele intinse, ca de Pasti, de prostime, pe iarba verde, dupa datina, la Curtea domneasca slujitorii nu mai pridideau, ajutand sa se coboare, din butci si calesti, alesele fete ale oaspetilor Domnitorului.

Ca la un semnal aparura argatii cu cosulete cu oua rosii, cu tablale pline de pocale de argint, cu rachiu rosu si chilimariu.

Iar cand Voevodul, cu un ou rosu in mana, se apropie de unul din oaspeti, gata sa ciocneasca, si rosti «Hristos a inviat» si toti boierii raspusera intr-un glas: «Hristos a inviat, Maria ta!»."

LA INCHISOARE. Reporterii de la Ilustratiunea romana s-au oprit, de Pastile din 1928, la o inchisoare. In temnita de la Margineni, cei mai fiorosi criminali plateau pentru faptele lor. Unii isi omorasera parintii, altii sotiile sau copiii. Insa toti se adunasera in noaptea de Inviere in bisericuta din lemn, ca sa ciocneasca oua rosii si sa manance o felie din cozonacul pe care rudele il lasasera la poarta inchisorii.

In 1932, ziaristii de la Realitatea Ilustrata s-au oprit si ei, de Inviere, la cei condamnati la munca silnica. "Sedeam, in adancul noptii, de vorba cu un condamnat la munca silnica pe viata. Noapte de denie. Printre gratiile de fier ale dormitorului priveam amandoi bisericuta satului, luminata ca de sarbatoare, cu norod si preoti, cu lumanarele aprinse si cantece de prohod - slujba crestineasca. Cineva zidise bisericuta satului anume langa zidurile inchisorii, parca sa mangaie si sa pilduiasca crestineste ochii celor care pacatuisera din greu... Si cei intunecati la suflet si la minte priveau in fiecare seara, printre gratiile groase si reci, cum se lumina si se intuneca bisericuta in care drept credinciosii se indurerau si se bucurau cu patimile si Invierea Domnului." Si iata ca si pentru cei condamnati, speranta de mantuire apare, o data cu noaptea cea sfanta. "Am vazut in sufletul condamnatului in care nimeni nu ar mai fi putut banui un simtamant omenesc, cum se strecoara, sub minunata putere a marii sarbatori, o biruitoare si mangaietoare raza de lumina.

Atunci am zarit, pe obrajii celui mai parasit si mai blestemat dintre oameni, lacrimile care marturiseau ca si in cel mai intunecat suflet, in ceasurile sfinte, poate reinvia scanteia credintei mantuitoare."

CIOCNITUL OUALOR. Bucuresti - inceputul secolului trecut

O CATASTROFA. In 1930, sfintele sarbatori veneau cu o drama, care a sensibilizat intreaga tara. Oameni de pretutindeni au sarit in ajutorul satenilor din Costesti, loviti de o mare durere. Din bisericuta din lemn si cele 120 de persoane aflate in ea - in majoritate tineri si copii, n-au mai ramas decat "doua pietre suprapuse, scrum, cenusa si un maldar enorm de carne omeneasca fripta".

Incendiul s-a produs in momentul in care tineretul ocupase bisericuta pana la ultimul loc.

"Coroanele de celuloid, lumanarile, tavanul si lemaria veche a bisericii s-au transformat in cateva clipe intr-o flacara uriasa, peste care curand s-au prabusit clopotnita si intreaga schelarie.

Cand au inceput sa cada peretii, martorii au vazut, la lumina flacarilor, multimea de credinciosi in picioare, imobila, cum sedea in timpul rugaciunii: murise asfixiata.

Printre credinciosii arsi de vii in bisericuta veche de mai bine de 500 de ani se gaseste si preotul paroh D. Visinescu, pe care moartea l-a cuprins tinand in brate Evanghelia si o fetita a sa.

Satenii care incercau sa sfarme gratiile bisericutei l-au vazut pe preot zvarcolindu-se in flacari. Preotul incercase zadarnic sa smulga gratiile ferestruicii. Sleit de putere si inecat de fum, nefericitul preot s-a tavalit in mijlocul flacarilor, strigand: «Iisuse, tu ai murit pe cruce, eu mor pe altarul tau». Parintele sufletesc al Costestilor a fost gasit, in urma, in ruine, cu copilul, tinand Evanghelia in brate". Ilustratiune romana 1930

A urmat noaptea de pomina din sfanta Saptamana Luminata in care intreg satul, innebunit de groaza si de durere, si-a cautat copiii, femeile si barbatii de sub ruinele fumegande.

S-au petrecut scene sfasietoare. Mame care nu-si gaseau copiii. Altele care, in vacarmul tipetelor de durere si de jale, isi recunosteau scumpii morti dupa petice de imbracaminte.

ZVON DE BUCURIE

"Un imn al primaverii, al infratirii, al iertarii pacatelor, al dragostei de oameni. Un imn al mugurilor care intineresc firea, al Invierii Domnului, care matuie si intinereste sufletul. In zvon de clopote, in cantece de bucurie, crestinatatea tresalta intr-un singur glas: «Hristos a inviat!»" - Ilustratiunea romana 1932

ASTAZI

"Si astazi? Cine stie daca si astazi n-ar fi nevoie de un Hristos pe pamant si cine stie daca si astazi oamenii nu l-ar rastigni!" - Realitatea ilustrata 1928

BUCURIA DIN FIECARE CASA

"Astazi, oamenii se bucura si se inveselesc, caci «Hristos a inviat din morti, cu moartea, pre moarte calcand». Si bucuria este in casa fiecaruia care intelege maretia talcului ce se desprinde din jertfa suprema a bunului si blandului Hrist: din sublima si milenara pilda care incearca de-a lungul veacurilor sa dea alta nazuinta zbuciumului si nimicniciei trecatoarei noastre vieti. Si azi ca si ieri, si maine ca si astazi, sarbatoarea Invierii inalta prin mii de glasuri un imn de slava si de biruinta. Celuia care, daruindu-ne ceasurile sfintei amintiri, ne arata dreapta cale a unei lumi mai bune, mai blande, mai iertatoare. Si azi ca si ieri, fariseii si carturarii tuturor lipsurilor si nemultumirilor noastre produc framantari si lupte; dar ziua Invierii trebuie sa le aduca prin supremul reviriment al clipelor de reculegere, o mai buna intelegere a lucrurilor, o mai dreapta judecata a faptelor, o mai crestineasca talmacire a rosturilor pe care le au in viata" (Ilustratiunea romana 1932)