x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special De la Sfântul Nicolae la Moş Crăciun

De la Sfântul Nicolae la Moş Crăciun

de Ana-Maria Păunescu    |    20 Dec 2010   •   16:11
De la Sfântul Nicolae la Moş Crăciun

V-aţi întrebat vreodată ce a fost înainte să existe Moş Crăciun, aşa cum îl ştim noi astăzi? Şi de ce Moşul nostru are costum roşu? Pare greu de crezut, dar totul a pornit de la o poezie. Şi de la nişte benzi desenate.

În anul 1823, în publicaţia "Troy – Sentinel" apărea pentru prima dată poezia "O vizită a Sfân­­tului Nicolae". Era un text anonim care su­prindea percepţia oamenilor despre sărbătoare.

Numele adevăratului autor a fost stabilit târziu, pentru că mulţi doreau să-şi asume textul care părea a ­influenţa tot mai mult inimile celor mici şi chiar şi gândurile celor mari. ­Oficial, semnătura îi aparţine ­americanului Clement Clarke Moore, chiar dacă influenţa familie ­Livingstons susţinea că maiorul Henry ­Livingstone este cel care a creat acest mit, compunând poezia despre Sfântul Nicolae.

Clement Clarke Moore a rea­lizat, probabil, primul portret detaliat al personajului de poveste care şi astăzi îmbogăţeşte copilăria celor mai mulţi dintre noi. Până la apariţia acestui poem, sărbătoarea Crăciunului fusese confuză. Sfântul Nicolae de atunci, mult mai sărac decât Moş Crăciunul pe care ni-l imaginăm noi astăzi, era îmbrăcat în culori pământii şi aducea pe lângă cadouri, pedepse aspre pentru cei mai puţin cuminţi.

Promiteam o explicaţie pentru costumul roşu al Moşului, care îşi are originile tot în acest poem al americanului Moore. Când s-au făcut benzile desenate pentru ilustrarea poeziei, costumului Sfântului Nicolae era cărămiziu. Dificultăţile de tipărire şi culorile folosite de tipografii, la vremea aceea, au făcut ca pe varianta imprimată costumul să fie roşu. De la această eroare tehnică, la apariţia unei mari tradiţii, pasul a fost mic. Şi în zilele noastre, costumul roşu al bătrânelului bun, care vine cu sacul în spate, încărcat de cadouri pentru cei mai cuminţi dintre cei mici, este cunoscut de toată lumea.  

Această schimbare de percepţie, atât a Sfântului Nicolae, cât şi a lui Moş Crăciun, s-a realizat, ­aproximativ, în decursul unei ­generaţii. Treptat, oamenii au început să-l pri­vească pe Moş ­Nicolae având în minte imaginea Moş Crăciunului nostru: un bătrânel cu barbă lungă, rotofei şi mereu bine-dispus, care aduce veselie în casele adulţilor şi în ­inimile copiilor. Poate de aceea poezia lui Clement Clarke Moore şi-a păstrat intactă valabilitatea, peste secole, încadrându-se perfect în decorul realităţii de azi. Autorul, născut în 1779, la New York, poet şi educator american şi profesor de Literatură Asiatică şi Greacă a ­provocat renaşterea ideii de sărbătoare de Crăciun.

Poemul buclucaş
S-a căutat insistent povestea acestei poezii despre sărbători. Unii susţin că autorul ar fi scris-o pentru copiii lui, pentru cei şase copii care i se născuseră până de Crăciunul lui 1822 şi că de fapt veselia clinchetelor de afară l-ar fi inspirat. Există şi varianta care susţine că inspiraţia poetului ar fi venit din textul lui Diedrich Knickerbocker "History of New York" sau din poezia anonimă "The Children’s Friend" (Prietenul ­Copiilor), publicată cu un an mai devreme. Pentru că scrisese poezia pentru familia sa, autorul nu a dorit neapărat publicarea ei, astfel explicându-se apariţia anonimă a textului. Se pare că un oaspete al familiei, încântat de povestea pe care o conturau acele rânduri, a copiat pe furiş poezia, facilitând publicarea ei. Datorită faimei dobândite, poemul a fost tradus în foarte multe limbi, ajungând ­inclusiv în inimile nevăzătorilor, prin metoda Braille.

"O vizită a Sfântului Nicolae" este, probabil, certificatul de naştere al legendei numite Moş Crăciun. Acel Moş Crăciun în care cu toţii am vrut să credem, care ne redă dreptul la copilărie, în fiecare Ajun sau de fiecare dată când ne simţim siguri, trişti, ai nimănui. Acel Moş Crăciun cu costum roşu, cu barbă bogată şi cu obraji aprinşi de ger, care intră în case ca să ţină timpul în loc, ca să aducă speranţă, pentru fiecare.

×
Subiecte în articol: editie speciala moş crăciun