De veghe amintirii

Zeci şi zeci de personaje, create în cei peste 45 de ani de activitate teatrală şi cinematografică, stau de veghe amintirii, neuitării. Unele s-au zbenguit în voie, prinzându-se de spectatorii în treacăt. Altele au stat ordonate, atenţionându-i, parcă, pe trecătorii dominaţi de miracolul scenei, că în viaţă sunt de toate - şi rele, şi bune.

Cele aproape 170 de roluri din teatru, film, de la televiziune şi radio au creat un singur chip, cel al maestrului Dinică, magistrul chipurilor zămislite şi lăsate pe firmamentul artei. Recitesc pagini întregi din cartea "Gheorghe Dinică. Histrion de cursă lungă", care începe cu capitolul "Un cetăţean travestit în actor".

Autorul volumului apărut în seria Galeria teatrului românesc (Fundaţia Camil Petrescu - Teatrul azi), criticul Constantin Paraschivescu compune un portret complex al personajului, bazându-se pe rolurile din teatru, film, televiziune şi radio, dar şi pe atenta sa observare a traseului artistic de la început şi până la scrierea cărţii, anul 2002. Dacă regizorul Andrei Băleanu nota cândva că în creaţia interpretativă a lui Dinică există "un principiu demonic, o intransigenţă diabolică", Constantin Paraschivescu susţine că s-a conturat astfel cu vigoare încă de la primele roluri principale pe scena studioului Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, în "Inspectorul de poliţie" şi "Centrul înaintaş a murit în zori".

Era grozav, la fel, spune autorul, ca şi Gherman din "Somnoroasa aventură", Pentagon din "Capul de răţoi", Ipingescu din "O noapte furtunoasă" şi personajul cu suflet de poezie Léonce din "Cotletele" sau Cadâr din "Tache, Ianke şi Cadâr".


DEMONIC SAU ROMANTIC
"Nu doar un principiu demonic îi defineşte arta, ci ceva mai mult, mai complex, care-l face apt pentru un larg evantai de întruchipări, de compoziţii, cum îi place să spună, create cu gândul iscoditor şi expresia cea mai autentică", desprindem din ampla expunere a criticului. Tot el spunea că în scenă şi pe platou Dinică "poate fi un cinic şi un dispreţuitor sarcastic, o lichea grotescă sau rafinată, un intrigant diabolic şi terifiant, dar tot atât de bine poate fi un om simplu, generos şi simpatic, un naiv romantic sau un înţelept cu măsura relativităţii lucrurilor".

Tot Constantin Paraschivescu spune că ar fi fost un Iago magistral în "Othello", pe care urma să-l joace în 2002, dar a fost înlocuit pentru că s-au suprapus mai multe solicitări în cinematografie în aceeaşi perioadă... Dar ce nu a fost Dinică în imensa sa filmografie şi teatrografie? Alături de Marcel Iureş, era în "Faimosul Paparazzo" un procuror "calm şi demn".

Cât de mult, însă, putea să te cutremure acel "monstru uman" din filmul lui Lucian Pintilie "După-amiaza unui torţionar"! El "Torţionarul", recunoaşte în faţa "Profesorului", membru al Asociaţiei foştilor deţinuţi (interpretat de Radu Beligan) fără nici o tresărire pe chip că a schingiuit şi a ucis fără milă şi are răutate în sine. S-a vorbit şi de, poate, cel mai seducător segment caracterologic: "Cel al amestecului de trăsături şi al ambivalenţei teatrale, unde o dominantă caricaturală, grotescă chiar, dezvăluie o sensibilitate ascunsă, refulată". Ce exemplu mai elocvent poate fi decât rolul Malvolio din "Noaptea regilor sau Ce doriţi?", în regia lui Andrei Şerban!

Trebuie amintit neapărat şi rolul Thersit din "Troilus şi Cresida" de William Shakespeare, regia David Esrig (1965) de la Comedie, pentru care a obţinut, la Paris, marele premiu. Dar câte au mai fost! Toate rămân aici, în universul în care creatorul le-a modelat, înveşnicindu-le.