x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Decembrie ’89 - "Facem salam din voi"

Decembrie ’89 - "Facem salam din voi"

14 Sep 2004   •   00:00
Decembrie ’89 - "Facem salam din voi"

SPECIAL

Adunati cu miile pe strazile orasului, sibienii au strigat inca din primele ore ale Revolutiei ca vor libertate si mancare. Replica primita a fost o ploaie de gloante.

A murit cu cartela de paine in mana

Nicolae Fesan a fost omul care, impresionat de drama Timisoarei, s-a implicat in mod direct in declansarea manifestatiilor de protest din Sibiu. La inceput a fost insotit doar de cativa colegi care impreuna cu el si-au riscat libertatea si poate chiar viata. Motiv pentru care marturia lui, pe care o prezentam in premiera, capata valoarea unui document de arhiva care merita sa fie cunoscut.
ANDREEA TUDORICA, VASILE SURCEL

Fenomen extrem de complex, Revolutia din Decembrie 1989 a fost perceputa de fiecare participant intr-un mod strict personal, determinat de locul in care s-a aflat si de rolul pe care si l-a asumat. In cei aproape 15 ani trecuti de la evenimentele care au insangerat Sibiul si au adus Moartea in aproape o suta de familii, Nicolae Fesan a atins o anumita stare de echilibru care ii permite sa relateze cea mai dramatica "aventura" a vietii sale, cu calm si detasare, punand insa in valoare, cu strictete, fiecare amanunt pe care l-a trait.

EXEMPLUL TIMISOAREI . "In decembrie ’89 eram maistru la IUPS, iar sotia mea era telefonista. La 16 decembrie, ea m-a sunat si mi-a spus ca la Timisoara este mult mai grav decat fusese la Brasov, cu cu doi ani in urma. Auzind asta, m-am decis sa-mi duc copiii la tara si sa plec la Timisoara. Am crezut ca asa pot sa-i ajut pe cei de acolo, sa nu-i las singuri cum ii lasasem pe brasoveni. Ceva mai tarziu, m-am intalnit cu niste colegi si am decis sa plecam impreuna la Timisoara. Asta era duminica. Cand noi ne faceam tot felul de planuri, au venit nevestele si ne-au intrebat: "Ce-ati hotarat, mai, vitejilor?". Le-am spus ca vrem sa plecam la Timisoara, dar nevasta-mea a avut alta idee. "Daca tot sunteti asa de tari, de ce nu faceti in Sibiu ce fac aia la Timisoara?". Moment in care am ramas fara replica. Ne-am uitat unul la altul si nu stiam ce sa zicem. M-am tot gandit cateva minute si i-am dat dreptate nevestei. Intr-adevar, era mai usor sa mergi la Timisoara sa strigi "Jos Ceausescu!" unde chestia asta o strigau alte mii de oameni, dar mult mai greu sa organizezi ceva acasa, la Sibiu, care sa preia din presiunea exercitata asupra Timisoarei. Asta era cu mult mai greu. Am ramas intelesi sa pornim ceva aici in Sibiu. Luni am inceput sa ne cautam oameni de incredere, cu care sa actionam. Lucram in schimbul trei si noaptea am discutat cu cativa colegi. La fel am facut si marti. Miercuri seara, pe 20, am luat de acasa o carte cu poezia "Un rasunet" a lui Andrei Muresanu si m-am dus la munca, cu gandul sa fac cumva niste manifeste, iar in 21 decembrie sa iesim in strada. La serviciu am strans cativa baieti cu care am discutat despre Timisoara. Le-am spus ca a doua zi ar trebui sa mergem in centru ca sa incercam si noi ceva. Am chemat cateva fete care au scris trei strofe din poezia lui Muresanu. Apoi mi-am strans oamenii si i-am intrebat care vine cu mine a doua zi in fata magazinului Dumbrava. Am ales acel loc pentru ca pe acolo trec troleibuzele, care puteau fi oprite usor, iar pasagerii lor puteau fi convinsi sa ni se alature."

"VREM DOAR LIBERTATE". Fesan era convins ca se va lovi de reactia dura a conducerii intreprinderii la care lucra. "Speram ca macar vreo 80 dintre colegi aveau sa vina cu mine in oras. Desi oamenii nu prea stiau versurile, am inceput sa cantam "Desteapta-te, romane!". In timpul asta, a sosit directorul si secretara de partid. Fusesera la o sedinta la consiliul judetean si voiau sa vada daca nu cumva sunt probleme si la noi. Directorul m-a chemat si m-a intrebat: "Ce vrei sa faci, mai, Fesan?". I-am raspuns: "Domnule director, ce vreau eu sa fac o sa ramana scris in cartea de istorie". Ne-a adunat pe toti si ne-a zis: "Copii, fiti linistiti, ca nu se face primavara cu o floare", si ne-a rugat sa nu-i facem probleme. Pe mine m-a chemat langa el si m-a intrebat: "Ce-ti trebuie tie? Tu ai casa, ai masina, ai video, ai televizor color, ce-ti trebuie tie?". I-am raspuns ca vrem libertate. Nimic altceva decat libertate. La final, el mi-a spus doar: "Bai, imi pare rau, cred ca te vad pentru ultima data". Si a plecat. Nu a anuntat pe nimeni ca ne-am adunat. Putea sa anunte Securitatea, dar n-a facut-o. A doua zi dimineata, am spus tuturor, inclusiv sefilor, ca plecam sa manifestam contra lui Ceausescu. Au zis doar "Uitati-va la Puiu, (adica eu). Puteti sa-l pupati, pentru ca este ultima data cand il mai vedeti". Am pornit catre centru si in jurul orei 8:00 am ajuns in fata magazinului Dumbrava".

O MANA DE OAMENI. "In jurul orei 8:30 eram doar zece oameni. Eram disperat ca nu o sa facem nimic. Am intrat in magazin crezand ca restul s-au ascuns, de frica. Acolo l-am intalnit pe Ionut Oana, pe care l-am intrebat ce face, si dupa ce s-a fastacit nitel mi-a raspuns: "Cred ca pentru ce sunteti voi suntem si noi". I-am spus sa incepem de la magazin. Ne-am unit, au mai aparut si altii. Nu aveam un plan. Nici macar un steag n-am avut, nu de frica, dar nu ne gandisem. Am inceput sa inconjuram rondul cantand "Desteapta-te, romane!". Apoi am strigat prima lozinca, care, spre rusinea mea, a fost "Noi suntem comunisti, nu suntem teroristi! ". Adica, nu teroristii de care vorbise Ceausescu. Apoi ne-am gandit ca dusmanul nostru nu e doar Ceausescu, ci tot comunismul. Eu mergeam in frunte, spuneam lozincile, iar grupul repeta. Unul dintre colegi mi-a spus ca se filmeaza de pe Hotelul Continental. Atunci am inteles ca nu mai exista cale de intors si nu mai pot da inapoi. Trebuia sa fac tot ce pot pentru ca sibienii sa vina cu noi. Dupa un timp, au aparut fortele antitero si a inceput bataia. Prima lovitura pe care am primit-o m-a aruncat pe burta. Erau doua ARO, o Dacie si o duba. Primul lovit a fost Oana, pe care au vrut sa-l si aresteze. Undeva, in colt, la Farmacia 24, era un batran cu o cutie de pantofi in care avea bucati de matase neagra si spunea "Luati doliu pentru copiii care au murit la Timisoara". Am ajuns in Piata Mare si eram doar 13 oameni. Multimea inca nu se solidarizase cu noi, astepta sa vada ce mai facem."

PRIMELE VIOLENTE. Cu toate ca la inceput manifestantii erau atat de putini ca puteau fi numarati pe degete, autoritatile au intervenit prompt, sperand sa curme "raul" din fasa. Fesan relateaza ca in scurt timp, langa statuia lui Gheorghe Lazar au aparut doua masini ARO si Dacia Serviciului de Circulatie. "Un ARO a luat-o catre Xenopol, cand cativa tineri au sarit peste capota ei si au inceput sa loveasca cu pumnii in geamuri. Trei persoane, care nu erau cu noi in grup, au fost bagate intr-una din masinile ARO care a plecat. Al doilea ARO a ramas in pana, nu-i mai pornea motorul. Atunci, multimea s-a solidarizat cu noi si a atacat acea masina al carei sofer a fost la un pas de a fi linsat. Omul nu avea nici o vina si pana la urma tot noi l-am salvat. In schimb, scutierul din acea masina fusese deja batut. Apoi, o tanara a reusit sa dea foc masinii. Mai mult de un ceas, am fost stapanii pietei. In jurul orei 10:20 a aparut Armata".

PRIMUL MORT. Venirea militarilor a schimbat brusc raportul de forte. In timp ce ne arata acele locuri, pe care le descrie asa cum aratau in urma cu 15 ani, Fesan isi continua povestea. "Trebuia sa rezistam. Am scris o lozinca cu dermatograf pe un cearsaf, am dansat hora unirii, am cantat "Desteapta-te romane!". Militarii intrasera deja "in dispozitiv". Cineva mi-a zis sa-i spun ofiterului sa nu traga in noi. Am ridicat mainile si am pornit catre cei 150 de militari dispusi pe doua randuri. M-am dus la seful lor, care s-a intors brusc cu spatele la militarii lui si mi-a pus pistolul la tampla. Le-am spus sa nu traga in noi, ca ce vrem noi este si pentru ei. Capitanul nu m-a bagat in seama si mi-a spus doar "Daca mai faci un pas, esti mort!". Am ramas pe loc. In acel timp s-a intors spre militari si le-a ordonat: "Incarcati arm’, si foc de avertisment la 60 de grade". Am vazut apoi un om care plecase de pe soclul statuii cu ceva in mana, cred ca era cartela de paine. A facut cativa pasi si a cazut secerat. Mai tarziu am aflat ca se numea Ioan Mititel. Acela a fost primul mort din Sibiu. Moartea lui a solidarizat multimea cu minusculul grup de manifestanti".

PROMISIUNEA SECURISTULUI. Fesan relateaza ca initial s-a crezut ca Mititel a fost impuscat de soldati. Ceva mai tarziu a observat ca in flancul drept al formatiunii erau niste militari mai in varsta, unii imbracati civil, altii in uniforme kaki sau albastre, fara epoleti si fara grade. Stateau cu mainile in buzunare, fapt care a lasat impresia ca ar avea armele ascunse. In lunile si anii care au urmat, nici un anchetator nu s-a aratat curios sa afle cine au fost acele cadre mai in varsta care se ascundeau in spatele militarilor tineri. La fel ca in celelalte orase ale tarii, nici la Sibiu nu s-au putut elucida toate amanuntele acelor "operatii". Fesan relateaza ca ceva mai tarziu, in zona a aparut si maiorul Cotuna, comandantul batalionului de Securitate de pe Calea Poplacii: "Il cunosteam pentru ca locuia la mine in bloc. A venit la mine si mi-a spus "Fesane, stati la locul vostru, manifestati in liniste, nu spargeti geamuri si vitrine, ca nu va avea nimeni nimic cu voi, nu va impusca nimeni". L-am intrebat ce e cu cel care a murit mai devreme, la ora 10:20. Iar el mi-a raspuns ca nu se va mai intampla nimic, "iti garantez eu"".

"VA FACEM SALAM". In momentele care au urmat, din ce in ce mai multa lume s-a alaturat grupului de manifestanti. In paralel, centrul orasului fusese deja ocupat de catre Armata. Aparusera chiar si tancuri care se aliniasera impotriva oamenilor care marsaluiau cu mainile goale. Din nu se stie a cui dispozitie, magazinele fusesera umplute cu salam, portocale si ciocolata. Sperau probabil ca manifestantii vor renunta la proteste pentru a se aseza la cozi. La Libraria Eminescu, cineva a spart vitrina, a luat un exemplar al "Omagiului" si i-a dat foc. Incet-incet, grupul s-a marit astfel ca, la un moment dat, militianul care dirija circulatia a oprit masinile si i-a lasat pe demonstranti sa treaca. In fata Universitatii erau grupuri de militari in uniforme kaki cu caini. "Ne-am dat la ei si au fugit, cu caini cu tot, catre Casa Armateri si Universitate". Dupa un timp, coloana a ajuns la Consiliul Judetean. Fesan isi aminteste ca oamenii intentionau sa aiba un dialog cu Nicu Ceausescu. "Dar nu s-a putut. La usa CJ ne-a intampinat un functionar care ne-a intrebat ce vrem. Am spus ca vrem sa discutam. Ne-a raspuns: "Duceti-va ma de aici, ca nici nu stiti ce vreti". Cineva a zis ca oamenii doresc o viata mai buna, paine, salam, libertate, dar ei ne-au raspuns: "Va dam salam de om. Facem salam din voi. Duceti-va acasa". Ne-am dat seama ca nu o sa vorbim cu Nicu Ceausescu, asa ca am plecat de acolo".

RESTUL INTREPRINDERILOR. Intelegand ca nu vor avea nici un fel de dialog cu reprezentantii autoritatilor, demonstrantii si-au indreptat atentia catre restul intreprinderilor din oras. Multe dintre acestea erau inchise cu muncitorii blocati inauntru. Totusi, o parte dintre muncitori au reusit sa sara gardurile si s-au alaturat demonstrantilor. S-au format mai multe coloane care pana la urma au ajuns in Piata Cibin. Din acel moment Nicolae Fesan nu a mai fost singurul lider al miscarii de protest. "Eram multi. Eu nu mai eram un lider. Apareau lideri unul mai tare ca altul. Si cel care avea glasul mai puternic se punea in fata si incerca sa-i dirijeze pe ceilalti. Cand am intrat in piata mare, in jurul orei 12:00, eram 2.000-2.500 de oameni". Din acest punct povestea lui Fesan contine informatii cunoscute deja de toata lumea. Langa Hotelul Continetal manifestantii au fost intampinati de un pluton de militari care aruncau cu petarde, cu gaze lacrimogene, fumigene si trageau rafale de pistoale- mitraliera.

Totusi, in mod ciudat, chiar daca se tragea in unghi de 45 de grade, blocurile de vizavi nu sufereau nici un fel de stricaciuni. Semn clar ca se tragea cu munitie de manevra. In orele care au urmat, el a fost martor la derularea tragicelor evenimente petrecute la sediul Inspectoratului Judetean de Politie, dupa momentul in care manifestantii s-au dus acolo ca sa ceara eliberarea colegilor lor care fusera deja arestati. A fost de fata cand masinile Militiei au fost incendiate, iar lumea intaratata scotea piatra cubica din pavaj pentru a o arunca in directia sediului Militiei. A fost de fata si la momentele in care s-a deschis focul asupra oamenilor si a ajutat pe cei care au dus mortii si ranitii la spitale. "Ne-am dus la spital ca sa donam sange. Acolo era adunata foarte multa lume care venise sa dea sange. Solidaritatea umana m-a impresionat foarte puternic. Nu cred ca vreodata se va mai intampla asa ceva". Protestele s-au amplificat incepand cu ziua de 22 decembrie, cand manifestatiile au inceput inca de la ora sase dimineata. De asta data, intreprinderile au iesit in mod organizat. Aveau si steaguri de pe care stema comunista fusese decupata. Coloanele s-au indreptat mai ales catre Militie, pe care o considerau principalul organ de represiune. Acolo, Fesan a fost de fata in momentul in care colonelul Aurel Dragomir a anuntat moartea ministrului Apararii Nationale. Fesan isi aminteste ca Dragomir a spus doar "L-au impuscat pe Milea", apoi a facut semn catre subalternii sai, care s-au retras in unitate.

CADEREA COMUNISMULUI. Tot atunci a fost momentul in care toti manifestantii au realizat ca tinta finala a miscarilor de protest nu este doar Ceausescu, ci insusi comunismul. Momentul acelei clarificari a fost provocat de fostul detinut politic Aurel Maxim, care a spus: "Nu avem treaba cu nimeni. Vrem doar sa cada comunismul. Sa dispara din Romania". Iar sibienii au fost de acord cu el. In zilele care au urmat, Fesan a fost martor la toate evenimentele care s-au petrecut in Sibiu, la razboiul Armatei contra "teroristilor" care odata prinsi erau lasati in scurt timp in libertate. De asemenea, a fost martor si la avalansa de oameni retinuti pe strazi si depusi in bazinul de inot al UM 01512. Dar si la aparitia FSN-ului local, cat si la ciudatele "avataruri" ale revolutionarilor care au pus bazele Forumului Democrat care, peste noapte, s-au vazut arestati si tratati ca niste veritabili teroristi. De asemenea, a asistat la aparitia a tot felul de indivizi care s-au cocotat rapid in tot felul de functii. La finalul relatarii sale, el ne-a descris si modul in care, in timp, s-a retras din valtoarea tuturor evenimentelor care au marcat Sibiul inca de la inceputul anului 1990: "Mi-am dat seama ca locul meu nu mai este acolo. Mi-am dat seama ca locul meu este la intreprindere, la oamenii mei. Atunci am fost convins ca puteam sa ajut Revolutia in continuare daca imi vedeam de treaba pe care stiam sa o fac cel mai bine - sa muncesc".

SIMULARE

Fesan spune ca au aparut tot felul de oameni care si-au arogat tot felul de merite in Revolutie. "Colonelul Dragomir a dirijat totul. Si totul s-a intors apoi impotriva lui. Cand a inceput procesul lui Nicu Ceausescu au inceput sa-si ia mana de pe Dragomir. In primele zile ale Revolutiei, Dragomir aparea ca salvator al Sibiului, si apoi ca un criminal. Nu pot sa spun cine a tras, dar daca unitatile militare erau in cazarmi, cine tragea din poduri, de pe blocuri, unde sunt aia care au venit cu Rombacul. Sunt declaratii ca au fost vazuti oameni venind cu avionul, dar nu se stia nici acum cine au fost. Din Continental se tragea, dar nu cadea nimeni. La un moment dat, un militar a venit si a bagat o lovitura de Ag la etajul 7 in Continental si s-a facut liniste. Ulterior am intrebat ce a fost, dom’le, acolo si mi s-a raspuns ca erau doua femei care lucrau la un aparat. Cred ca din 22 decembrie simulatoarele astea au lucrat tot timpul".

"UN RASUNET"

"Miercuri seara, pe 20, am luat de acasa o carte cu poezia "Un rasunet" a lui Andrei Muresanu si m-am dus la munca cu gandul sa fac cumva niste manifeste, iar in 21 decembrie sa iesim in strada"

DOLIU

"Undeva, in colt, la Farmacia 24 era un batran cu o cutie de pantofi in care avea bucati de matase neagra si spunea: "Luati doliu pentru copiii care au murit la Timisoara""

REACTIE

"Dragomir a spus doar: "L-au impuscat pe Milea", apoi a facut semn catre subalternii sai, care s-au retras in unitate"

"OMAGIU"

"La Libraria Eminescu, cineva a spart vitrina, a luat un exemplar al "Omagiului" si i-a dat foc" - Nicolae Fesan, revolutionar

FOTO

  • PRETUL LIBERTATII. Sibiul, al doilea oras in care s-a aprins flacara Revolutiei, a platit libertatea cu pretul a 99 de vieti

  • RANITII. Bilantul negru al Sibiului in decembrie 1989 a insemnat si peste 200 de raniti

  • PROTEST. Simbolurile comuniste si ceausiste au fost arse

  • "ARHIVA" MEMORIEI. Nicolae Fesan, omul care a pus in miscare un intreg oras
  • ×