Deconspirare - Adevaratii tartori ai puscariilor politice

"Dosariada" s-a preschimbat intr-o "corida" mediatica, chitita pe scoa-terea din joc a adversarilor politici. In tot acest timp, de adevaratii tor-tionari nu-si mai aminteste nimeni. Tartorii puscariilor comuniste care mai traiesc isi rontaie linistiti pensiile capitaliste.

Actuala "Dosariada" devine de la o zi la alta un soi de "corida" mediatica, chitita doar pe scoaterea din joc a adversarilor politici. In schimb, de adevaratii tortionari nu-si mai aminteste nimeni. Iar cei cativa tartori ai puscariilor comuniste care mai traiesc sunt si acum niste domni onorabili, care isi rontaie linistiti pensiile capitaliste.

Este evident ca informatorii Securitatii au avut locul si rolul lor in activitatea de politie politica a Securitatii. Dar la fel de evident este ca nu ei au fost varfurile. Ceea ce uitam este ca adevarata politie politica, cea care a instaurat teroarea imediat dupa venirea comunistilor la putere, a fost instrumentata de reprezentantii organelor de represiune care lucrau la ordinele ierarhiei politice comuniste. In mod ciudat, in plina campanie de deconspirare a "politiei politice", nimeni nu-i mai intreaba acum de sanatate nici pe "grangurii" de la partid, pe batranii securisti, si nici macar pe fostii comandanti ai puscariilor politice.

O SINGURA INCERCARE. In ultimii 17 ani, justitia a incercat o singura data sa patrunda in infernul puscariilor politice: procesul colonelului (r) Gheorghe Craciun, fost inspector general in MI, care intre 1959 si 1964 a fost si comandant al Penitenciarului Aiud. A fost o tentativa modesta, care a scos totusi la iveala o lume cumplita, ai carei "locuitori" erau impartiti in doua "tabere" distincte. Prima era cea a detinutilor. Cealalta era lumea "ierarhiei", compusa din tot felul de sefi si sefuleti. Mai importanti sau mai marunti, toti erau, cu rare exceptii, la fel de cruzi. Avand drept de viata si de moarte asupra detinutilor, toti sustineau ca slujesc interesele "democratiei populare". Putina lume mai stie acum ca inaintea noilor stapani comunisti aceiasi oameni slujisera la fel de constiincios si "oranduirea burghezo-mosiereasca". Si nu oricum, ci ca "turnatori" ai Sigurantei ori ai Serviciului Secret de Informatii. Fapt care arata ca la inceput comunistii nu faceau mare caz de puritatea "dosarului de cadre" al celor dispusi sa-i slujeasca.

"IADUL PE PAMANT". Doar intre 1945 si 1964, "tribunalele poporului" au pronuntat sentinte care au totalizat aproape doua milioane de ani de puscarie si au trimis aproape 200.000 de oameni intr-un infern din care putini s-au mai intors. Penitenciarele si coloniile de munca fortata de la Sighet, Jilava, Ramnicu-Sarat, Pitesti, Aiud ori Periprava sunt doar cateva dintre "abatoarele umane" care au inghitit elitele politice, militare si culturale ale Romaniei interbelice. Alaturi de adulti, acolo au fost trimisi foarte multi studenti si elevi, tineri care, desi abia iesiti din copilarie, intelegeau cotitura dramatica pe care o facea istoria chiar sub ochii lor. Majoritatea fostilor detinuti politici care mai traiesc face parte din aceasta categorie. Cu doar cateva luni inainte de a muri, Octavian Radulescu ne-a relatat ca avea doar 15 ani cand a fost arestat pentru prima data. "A fost dupa manifestatia de la 8 noiembrie 1945, din Piata Palatului. M-am dus acolo cu fratele meu, Giani, care avea 17 ani. La scurt timp dupa inceperea mitingului, demonstrantii au fost atacati cu bate si rangi de «proletarii indignati». S-au tras focuri de arma si cativa manifestanti au fost omorati." Atunci au fost arestati si fratii Radulescu. "Ziua eram anchetati la sediul MI, iar noaptea erau dusi la «Regimentul de Panduri». In ambele locuri, copiii erau batuti crunt." Eliberati dupa doua saptamani, cei doi frati au ramas in atentia autoritatilor. La inceputul anului 1946, Giani a murit din cauza leziunilor interne provocate de bataile din anchete. Avea doar 18 ani, patru luni si patru zile. Dupa trei ani, Octavian, fratele cel mic, a fost arestat din nou pentru ajutorarea rezistentei din munti. Minor fiind, a fost inclus in "lotul Jijie" si a primit opt ani de inchisoare. Si-a inceput detentia in "Submarin" (subsolul doi de la MI), de unde a fost trimis la Jilava, apoi la «Canal» si la Aiud. "Cel mai rau a fost la Jilava si la «Canal», la «Orizontul pierdut», langa Midia. La Jilava am stat in incaperi in care tot timpul curgea apa pe pereti si podele. In celule de 11x5 metri eram inghesuiti si cate 240 de oameni. Geamurile erau batute in cuie, iar vara, atmosfera era aproape coroziva, caci aerul intra doar prin crapaturile usii. Era iadul pe pamant." "La «Orizont pierdut», viata era si mai grea. Si acolo, vara sau iarna, am stat cate 280 de oameni in celule de 15x5 metri. Munceam in umezeala, la trei metri sub talpa ecluzei si la sapte metri sub nivelul marii, cate 12 ore pe zi. La acestea se adaugau cele patru ore pentru transportul dus-intors, de la penitenciar la punctul de lucru si alte patru ore de munca voluntara in inchisoare."

ZIARISTUL FRANCEZ - AGENT NKVD. In timpul Festivalului International al Tineretului din anul 1953, Vasile Boroneant avea 23 de ani si era student. Alaturi de cativa colegi de la alte facultati a incercat sa atraga atentia strainatatii asupra situatiei din Romania. Chiar si acum, dupa 53 de ani, el isi aminteste: "Eram mai multi, de la diverse facultati. Am intocmit un memoriu care ar fi urmat sa ajunga la ONU. Dar pana la urma a ajuns la Securitate. Alesesem drept curier un ziarist francez, pe care il cunoscusem la festival. Alegerea a fost catastrofala: in scurt timp s-a dovedit ca jurnalistul era, in realitate, agent acoperit al NKVD, care ne-a «vandut» autoritatilor comuniste romanesti". Tradarea francezului a fost urmata de un val de arestari caruia i-au cazut victima peste 20 de tineri. Considerat "seful bandei", studentul Marin Florea Paul a murit la "Malmezon", dupa o saptamana de ancheta. In acelasi timp au fost cercetate si toate persoanele care s-au intalnit, fie si intamplator, cu membrii grupului. Printre "suspectii" audiati s-a numarat si Tanta Ghiorghiu, fiica lui Dej, dar bineinteles ca ea nu a patit nimic. Acuzat de apartenenta la o organizatie terorista paramilitara fascista si de crima impotriva ordinii sociale, Boroneant a fost condamnat la 16 ani de inchisoare. Intre 1956 si 1963 a fost incarcerat la Aiud. "La un moment dat am intrat in greva foamei. M-au trimis la izolator si apoi la «Zarca», unde ferestrele erau batute in scanduri de lemn, iar iarna, inauntru era la fel de frig ca afara. Acolo am inghitit atat frig cat nu am indurat in toata viata mea."

REEDUCAREA "TOVARASILOR". Ironia sortii, ori poate un soi de umor crunt al istoriei, a facut ca acei comunisti, care nu au fost indeajuns de norocosi sau de abili incat sa nu cada victime luptelor fratricide care au zguduit PCR, sa ajunga colegi de detentie cu "dusmanii poporului". Din "lotul Patrascanu" au trecut pe la Aiud Herbert "Bellu" Zilber, secretarul personal al fostului lider comunist, Elena Constant si Ghe. Zigler, dar si "baronul rosu" Vasile Luca. Alaturi de aceste "celebritati", al caror nume nu au fost inca uitate, prin puscariile comuniste au trecut si alti lideri mai marunti, precum si oameni ai Securitatii cazuti in dizgratie. Printre membrii de partid, unii chiar ilegalisti, trimisi dupa gratii de "fratii de lupta", s-au numarat Dumitru Pasculescu, presedintele sindicatelor CRF, dupa 23 august 1944, si Ludovic Ardeleanu, fost "numarul cinci" din ierarhia CC al PCR. Radulescu isi amintea ca la un moment dat a stat in aceeasi celula cu Aurel Cea, fostul sef al Securitatii Iasi, arestat in "lotul titoist", alaturi de alti fosti securisti: Sava Bugarschi, Vladimir Stanoev, Sava Jivoinov si Vida Nedici. Desi femeie, aceasta din urma fusese una dintre cele mai crunte tortionare ale Securitatii. Chiar arestata fiind, era chemata sa dea o mana de ajutor fostilor colegi implicati in anchete mai dificile. Un caz aparte a fost al locotenentului de Securitate Ion Lefa. Un timp, el fusese "mana dreapta" a lui Alexandru Nikolski, avand sarcina sa colecteze bani de la evreii care voiau sa emigreze. El a fost arestat din cauza fratelui sau, Alcibiade Lefa, unul din cei mai odiosi "turnatori". Cunoscand ordinele pe care le avea de executat fratele sau, Alcibiade ii contacta pe evrei si in numele lui strangea banii care trebuia sa ajunga la Nikolski. Dat in vileag, Lefa a aruncat toata vinovatia asupra parintilor si a fratelui sau, pe care i-a si denuntat. La proces a fost martorul acuzarii si a depus marturie contra intregii lui familii.

POARTA IADULUI. Putini dintre cei care au intrat pe aici au mai scapat cu viata dupa ani grei de puscarie

RECOMPENSE PENTRU UCIDEREA UNUI DETINUT. Desi Romania era sub ocupatie, atrocitatile comise in inchisorile politice nu ar fi fost posibile in absenta unor "colaboratori interni". La nivel inalt, regimul de detentie era controlat de autoritatile centrale. Executantii propriu-zisi erau insa angajatii, de la gardieni pana la "politruci" si comandanti, multi din ei securisti "acoperiti". In majoritate, acestia erau, la fel ca multi dintre sefii comunisti ajunsi la putere, fosti informatori ai Serviciului Secret de Informatii (SSI) ori ai Sigurantei, "recuperati" si cocotati in functii de noul regim. Acum, de ei isi mai amintesc doar fostii detinuti care au avut nesansa sa-i cunoasca. Gheorghe Maromet a fost pana la 1945 portar la MI si informator al SSI, preluat si de Securitate. Dupa 1947 a "trecut" la comunisti, care l-au angajat mai intai ca gardian. Apoi a ajuns comandant la Puscaria Jilava, iar mai tarziu la cea de la Salcia, supranumita "Serparia". Tiberiu Lazar a fost comandant la Gherla, de unde a fost mutat disciplinar, pentru comiterea unor crime care i-au indignat pana si pe sefii sai. A fost inlocuit de cumplitul Marin Goiciu, zis "Mistretul". Fost muncitor, dar si informator al Sigurantei, a fost preluat de Securitate, care l-a pus in conducerea sistemului penitenciar. Era un sadic, o bestie care batea si chinuia detinutii pur si simplu din placere. La Aiud, comanda a fost asigurata de coloneii Constantin Dorobantu, Stefan Koller si Gheorghe Craciun. Ion Dumitrescu a fost comandant la Pitesti, unde din ordinul lui Pantiusa a organizat "reeducarea" impreuna cu "politrucul" Itcovici Marino, supranumit "Fiara", si cu odiosul Eugen Turcanu. Fost membru al "Fratiei de Cruce", a absolvit Facultatea de Drept si o scoala de diplomatie. Ajuns in puscarie, el s-a preschimbat rapid intr-un calau, mai dur decat cei mai salbatici gardieni. In 1954, Turcanu a fost executat dupa un proces declansat in urma presiunilor externe, proces in care fostii lui sefi i-au aruncat in carca toate atrocitatile comise acolo. Coordonatorul local al "reeducarii" de la Pitesti a fost colonelul Iosif Zeller, "sinucis" la scurt timp dupa executia lui Turcanu. Intr-o dimineata, el a fost gasit mort pe o banca, intr-un parc din Timisoara. Avea un pistol in mana si doua gloante in cap. In mod ciudat, dupa ce-si zburase creierii, el reusise sa-si mai si acopere fata cu un ziar. Alte bestii ale inchisorilor comuniste erau "politrucii". La Canal, aceasta functie a fost ocupata de colonelul Marin Constantinescu. Fost brutar si informator al Sigurantei, a fost preluat de Securitatea comunista care l-a insarcinat cu reeducarea "politicilor". Dupa el, "reeducarea" de la Canal a fost incredintata lui Liviu Borcea. Fost informator al SSI, Borcea a fost racolat si de Securitate, care i-a dat gradul de colonel. "Cariera" lui securista a durat pana in 1954, cand a fost arestat din ordinul ministrului de Interne, Alexandru Draghici. Ajuns la Jilava, de cealalta parte a gratiilor, Borcea a facut la un moment dat greva foamei, in semn de protest fata de conditiile de detentie. Un rol aparte il aveau subofiterii angajati special pentru torturi si executii. La Jilava erau Dumitru Ivanica si Ioan Iamandi, doi tigani maruntei, extrem de agresivi. Dupa fiecare executie primeau cate 500 de lei, plus o permisie. Dupa o executie "importanta" erau "recompensati" chiar si cu avansari in grad. Iar pe atunci, viata unui detinut politic nu facea multe parale si adeseori atarna de o simpla impresie a unui politruc. Intr-o zi, la Pitesti, Itcovici i-a reprosat lui Turcanu ca nu l-a omorat pe un anumit detinut. "De ce sa-l omor?", s-a mirat acela. "Pentru ca este un legionar imputit", i-a raspuns ofiterul. Intrebat de unde stie ca este vorba despre un legionar, Itcovici a raspuns scurt: "Cum sa nu fie? Doar daca ma uit la el si ma pis pe mine".

"CURIERUL" "Eram mai multi, de la diverse facultati. Am intocmit un memoriu care ar fi urmat sa ajunga la ONU. Dar pana la urma a ajuns la Securitate. Alesesem drept curier un ziarist francez, pe care il cunoscusem la festival. Alegerea a fost catastrofala: in scurt timp s-a dovedit ca jurnalistul era, in realitate, agent acoperit al NKVD, care ne-a «vandut» autoritatilor comuniste romanesti." (…) "La un moment dat am intrat in greva foamei. M-au trimis la izolator si apoi la «Zarca», unde ferestrele erau batute in scanduri de lemn, iar iarna, inauntru era la fel de frig ca afara. Acolo am inghitit atat frig cat nu am indurat in toata viata mea" Vasile Boroneant fost detinut politic INFERN "Cel mai rau a fost la Jilava si la «Canal», la «Orizontul pierdut», langa Midia. La Jilava am stat in incaperi in care tot timpul curgea apa pe pereti si podele. In celule de 11x5 metri eram inghesuiti si cate 240 de oameni. Geamurile erau batute in cuie, iar vara, atmosfera era aproape coroziva, caci aerul intra doar prin crapaturile usii. Era iadul pe pamant" Octavian Radulescu fost detinut politic

SUPRAVIETUITORII

Putini dintre detinutii scapati cu viata si-au reluat viata normala. Cu greu, si abia dupa multi ani, unii au reusit sa-si continue studiile intrerupte. Chiar si asa, cazierul de condamnat politic i-a urmarit toata viata. Intre timp, "baronii rosii" au apucat sa moara de batranete. In afara celor executati de colegii comunisti, nici "tartorii" puscariilor nu au patit mai nimic. Pe ei "Dosariada" nu-i baga absolut deloc in seama. Fost comandant la Aiud, Stefan Koller traieste si acum. De obicei sta in Bucuresti, in apartamentul cochet al fiicei sale, care il ascunde cu inversunare de ochii curiosilor. Liviu Borcea isi plimba linistit batranetea prin Cluj. La fel de bine o duce si Constantin Ciolpan, fostul comandant de la Sighet. Acesta este cel care dintr-o neglijenta, nu se stie cat de nevinovata, a consilierilor de la Cotroceni a fost chiar si decorat de presedintele Emil Constantinescu. Fost securist "sub acoperire", membru al "Grupului Operativ Aiud", colonelul (r) Mihai Blejut avea "la vedere" functia de adjunct al comandantului Gheorghe Craciun. Acum, Blejut traieste la Galati si cu cativa ani in urma a fost chemat sa depuna marturie in procesul sefului sau. Singurul fost comandant de puscarie care a apucat sa fie trimis in judecata pentru ororile din Penitenciarul Aiud a fost colonelul (r) Gheorghe Craciun. Dar el a murit inainte de a fi condamnat. In ultimele luni de viata, Craciun s-a apucat sa dea interviuri unor ziaristi dispusi sa-l asculte. Iar singura crima pe care si-a recunoscut-o a fost ca a dat ordin sa fie "lichidat" cocosul unui vecin care l-ar fi deranjat pe Lucian Blaga.