x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Demisii surprinzatoare in firmele lui Frank Timis

Demisii surprinzatoare in firmele lui Frank Timis

21 Iul 2004   •   00:00

ANCHETA

Jurnalul National a aratat intr-o serie de investigatii dimensiunea afacerilor cu resurse naturale pe care le desfasoara controversatul afacerist Vasile Frank Timis pe teritoriul Romaniei. Aceste afaceri au primit de curand o lovitura in plin, dupa ce doi dintre oamenii-cheie din companiile sale, ce au importante investitii in Romania, si-au dat demisia si dupa ce unul dintre fondurile de investitii active in aceste afaceri a inceput sa aiba serioase probleme.
PAUL CRISTIAN RADU

Romano-australianul Vasile Frank Timis a inceput afacerile cu aur romanesc inca de pe vremea cand locuia in orasul australian Perth. Aici, alaturi de unul dintre prietenii sai, fostul reporter de televiziune Mike Van Rens, a initiat firma European Goldfields. Van Rens a fost numit director in aceasta companie, ce a concesionat ulterior suprafete de pamant in Ardeal, in zona Certej, judetul Hunedoara, pentru a exploata aurul din subsol. De altfel, European Goldfields este sora geamana a firmei Gabriel Resources, compania ce detine zacamantul de aur de la Rosia Montana, considerat a fi cel mai mare zacamant de aur din Europa.

La fel ca in cazul celorlalte firme ale lui Frank Timis, si in cazul European Goldfields au avut loc vanzari masive de actiuni catre companii sau fonduri de investitii detinute chiar de catre Frank Timis sau apropiati ai acestuia. Astfel, in acest moment, Frank Timis detine 11,22% din actiunile European Goldfields, prin intermediul firmelor Albion Holdings Limited sau Epinal Investments.

PROBLEME. Pe de alta parte, si Van Rens detine actiuni in aceasta firma, dar si in Gabriel Resources, prin intermediul firmei Strategic Capital Superannuation Services (SCSS). Potrivit documentelor pe care le detinem, aceasta companie are in prezent serioase probleme cu autoritatile australiene, care au pornit o investigatie ce are ca subiect comportamentul SCSS pe piata financiara. Autoritatile din Australia au confiscat chiar documente ale firmei pentru a descoperi o presupusa frauda efectuata de SCSS.

Problemele SCSS din Australia nu pareau insa a afecta activitatile desfasurate de catre firma European Goldfields in Romania. De altfel, aceasta firma ce si-a extins activitatile si in Grecia, unde a achizitionat actiuni in firma Hellas Gold, a fost chiar listata, destul de recent, pe bursa alternativa din Londra, AIM (Alternative Investment Market), o bursa pentru companiile mici care prezinta riscuri.

De asemenea, in noiembrie 2003 a fost numit presedinte si director al European Goldfields un om cu o vasta experienta in domeniul exploatarii aurului, Eduardo Baer. Acesta a demisionat insa in mod surprinzator la 11 iunie 2004. Compania European Goldfields nu a dat nici o explicatie referitoare la plecarea brusca a lui Baer din companie. Acesta a fost inlocuit temporar de catre David Grannell, fost director in firma Balkan Petroleum, firma care a preluat anul trecut rafinaria RAFO din Onesti de la controversatul om de afaceri pesedist Corneliu Iacobov.

REACTIE. Demisia lui Baer i-a luat pe nepregatite pe actionarii European Goldfields. Asta cu atat mai mult cu cat Baer este fostul director al firmei TVX Gold, de la care European Goldfields a preluat minele de aur din Grecia.

Reprezentantii European Goldfields au refuzat sa comenteze pe tema demisiei presedintelui din firma si s-au marginit la a spune ca: "Domnul Baer avea alte planuri".

MERCENARI

Firma European Goldfields a concesionat importante suprafete de teren in zona Certej-Craciunesti din judetul Hunedoara. Aceste locuri au o indelungata traditie in domeniul exploatarii aurului, insa compania European Goldfields intentioneaza sa foloseasca metode de exploatare a aurului care, potrivit organizatiilor ecologiste, ar duce la distrugerea mediului. De altfel, European Goldfields este geamana controversatei companii Gabriel Resources, ce incearca sa exploateze aurul de pe cealalta parte a muntilor Apuseni, la Rosia Montana. Firma European Goldfields functioneaza pe o licenta de exploatare a aurului eliberata de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) in 2000.

Aceasta licenta este semnata de fostul presedinte al ANRM, Mihail Ianas. Acesta este in prezent director in firma Regal Petroleum, care ii apartine lui Frank Timis. Aceasta firma, activa in domeniul petrolului, a concesionat, la randul ei, nu mai putin de 4% din suprafata Romaniei. Aceasta este cea mai mare concesiune acordata vreodata unei firme petroliere in Europa. Desigur, aceste concesiuni, si cele din Ardeal, si cele din Moldova, nu au nici o legatura cu faptul ca Ianas este fostul presedinte al ANRM si actual director al lui Frank Timis. Mai mult, dl Ianas e autorul unei sesizari adresate Ministerului Industriilor, in care prezenta faptul ca Frank Timis a listat firma Gabriel Resources pe bursa din Vancouver, Canada, fara a cere acordul statului roman. Mai mult, potrivit lui Ianas, aceasta listare a avut loc inainte ca asocierea dintre Timis si statul roman sa fie finalizata.

"A listat proiectul pe bursa. Eu am sesizat autoritatile, dar acestea n-au fost interesate la acea data", ne-a declarat Mihail Ianas. Tot acesta a spus ca dansul este un "simplu mercenar" si ca de aceea a acceptat sa lucreze pentru firma Regal Petroleum.

PLECAREA DIRECTORULUI

Demisiile din firmele lui Frank Timis nu s-au oprit o data cu plecarea presedintelui Eduardo Baer. In urma cu o saptamana, mai precis la 23 iunie, Nikolaos Loutsigkas, director in Regal Petroleum, o alta firma a lui Frank Timis, cu investitii in Romania si Grecia, si-a dat demisia. Interesant este faptul ca Loutsigkas a fost numit director in aceasta firma in acelasi moment cand Eduardo Baer a fost numit presedinte al European Goldfields, in noiembrie 2003. Ca si Baer, si Loutsigkas asigura legatura firmelor lui Timis cu investitiile din Grecia. In cazul demisiei grecului Loutsigkas, reprezentantii Regal s-au grabit sa dea un comunicat in care au declarat ca dl Nikolaos Loutsigkas paraseste firma din motive de sanatate. Demisiile din firmele lui Frank Timis, dar si reactia virulenta a acestuia la investigatiile publicate de catre Jurnalul National, investigatii ce au demonstrat legaturile dintre Frank Timis si grupul VGB-Gabriel Bivolaru, pot indica fragila si riscanta baza pe care au fost construite afacerile lui Timis in Europa de Est.
×