DESTINUL UNUI ROMÂN ● De la inginer de nave la regizor de film de animaţie

Câtă frumoasă nebunie trebuie să posezi ca să abandonezi cariera de inginer de nave pentru chemarea artelor? Sorin Oancea, un român care trăieşte de mult timp în Australia, do­ve­deş­te că a avut din plin această nebunie. Du­pă ce a absolvit Institutul de Marină "Mircea Cel Bătrân", ca inginer de nave, în 1993, a părăsit România, pentru a-şi realiza un vis. Acela de a "realizaă... nu, nu vapoare, ci desene animate!

"Sculptam în ceară şi cretă"

Câtă frumoasă nebunie trebuie să posezi ca să abandonezi cariera de inginer de nave pentru chemarea artelor? Sorin Oancea, un român care trăieşte de mult timp în Australia, do­ve­deş­te că a avut din plin această nebunie. Du­pă ce a absolvit Institutul de Marină "Mircea Cel Bătrân", ca inginer de nave, în 1993, a părăsit România, pentru a-şi realiza un vis. Acela de a "realizaă... nu, nu vapoare, ci desene animate!

În Australia a absolvit Queensland College Of Art şi Grifitth University – unde a ab­sol­vit cu titlu de onoare în animaţie. Cu o experienţă de peste zece ani în animaţie şi specializat în animaţia 3 D (animaţia cu ajutorul computerului), Sorin se ocupă şi de scenarii, storyboard şi efecte speciale, a fost implicat în realizarea mai multor filme-pilot şi seriale tv, precum "Dreamtime" (ABC), "Duck Dodgers" (Warner Bros.), jocuri şi miniserii pentru Pooh Bear de la Disney, Mickey şi Minnie şi multe altele. În acest moment, "FARMkids" – serial animat pentru copii şi părinţi, care îi aparţine (regizor şi scenarist), a debutat cu foarte mare succes pe piaţa internaţională. A fost achi­zi­ţi­o­nat de Disney Latin şi ABC Australia, distribuit şi pe piaţa Statelor Unite şi  acoperă deja peste 20 de ţări. Farmkids a obţinut  primul loc la "Bris­bane Lord Mayor’s Award for Business Cre­ativity" şi a fost nominalizat la "Nova Award for Business Creativity". De curând, la Austra­li­an Animation and Effects Festival a obţinut premiul pentru cel mai bun serial animat. am frumos a înnebunit domnul acesta, mai ales într-un domeniu care, în România, cel puţin de la Gopo încoace, a luptat să respire cât de cât. Însă nu poţi înnebuni frumos fără motiv. Trebuie să fie undeva, acolo, o sămânţă de la care a pornit totul. Să fie oare vinovat calul desenat de Sorin Oancea în copilărie?  

CALUL
"Desenul a fost o pasiune din copilărie, şi pri­mul desen pe care mi-l amintesc a fost prin anii de grădiniţă, respectiv un cal reprodus du­pă o schiţă a tatălui meu. El  spune că nu desenează, mama este cea «artistică», dar practic de acolo a pornit." Ca vârstă aparţine generaţiei de "decreţei" din ’68. Iar amintirile din copilărie se leagă, bineînţeles, de familie şi de prieteni. "Urbea şi melagurile mele natale sunt Oneştiul şi împrejurimile acestui oraşel de care sunt mândru şi de care rămân legat într-un mod special. Nu voi uita niciodată micile mari des­co­periri şi aventuri din verile pe care le petreceam cu fratele meula ţară, într-o zonă care rămâne idilică în memoria mea şi unde reuşeam să ne sălbăticim, practic, în cel mai scurt timp posibil, spre îngrijorarea părinţilor."

Prin urmare, calul e "de vină". Dar publicaţia australiană Scene Magazine îl numea anul trecut drept un "regizor de film de animaţie extraordinar", ceea ce dovedeşte că povestea nu este chiar aşa de simplă. Ba este chiar ciudată, având în vedere că toţi marii creatori de filme de animaţie din România provin din rândul caricaturiştilor, graficienilor, şi nicicum din rândul inginerilor de nave!

INFLUENŢE
Cei mai mulţi creatori de animaţie români au fost influenţaţi de producţiile  studiourilor ame­ricane şi franceze. Şi Sorin a "furat me­se­rie", dar în felul lui: "Am fost influenţat de re­vis­tele gen Pif, Rahan, de desenele animate Disney, pe de o parte, iar, pe de alta, de renascentiştii italieni". Ca adolescent "desenam, sculptam în ceară şi cretă – ce găseam – ca să îmi amuz sau să îmi impresionez familia sau prietenii, cât şi pentru că mă plictiseam la şcoală – dar la şcoală aveam «comenzi» din partea colegilor". A continuat să deseneze şi în Institutul de Marină, "însă foarte rar acolo, pentru că mediul militar nu mă inspira, ca să spun aşa. Cred că cei mai mulţi colegi ai mei de Institut nu au văzut desenele mele decât după Revoluţie, când am trecut de la regimul militar la civil". Totuşi... De ce a plecat din România? Şi de ce tocmai în Australia? "Soţia mea, Mel, este australiancă şi ea este motivul pentru care am plecat din România, iar după 15 ani pot spune că Australia îmi este noua patrie."
Deşi chemarea artelor a rămas mereu vie în el, drumul pe care l-a urmat spre arte a fost însă complicat. "Mai ales de faptul că sistemul învăţământului din anii comunişti era puternic axat pe partea tehnică şi industrială, cu şanse foarte puţine sau chiar inexistente, din punctul meu de vedere, de a urma artele."  

TENTATIVE
Îl chinuia talentul. "Da, mă «chinuia» totuşi talentul, pentru că în anul doi la Institutul de Marină am avut prima tentativă să mă retrag şi să încerc să intru la arte. Presiuni semnificative m-au forţat să rămân acolo, însă şi să continuu cursul. A doua tentativă a fost un an mai târziu, după Revoluţie, când însă eram aproape de «finiş» şi la rugămintea părinţilor am absolvit doar ca să termin o treabă începută. Mă bucur că am absolvit Institutul de Marină, a fost o experienţă puternică, ce m-a ajutat în multe feluri pe parcurs." Când a ajuns în Australia, tabloul nu era chiar roz: "Am ajuns acolo în ’93, piaţa de lucru era slabă, economia fiind în recesiune şi, în plus, «căptuşită» şi cu o secetă isto­rică. Nu aveam interes  să continuu în ma­ri­nă­rie, aşa că mi-am găsit de lucru ca tehnician într-o fabrică, ceea ce ne permitea să începem o viaţă de familie oarecum şi să iau în conside­ra­re cea de-a treia tentativă de a intra la arte. A fost un făcut ca prima Universitate la care m-am interesat era şi unica din ţară ce oferea un curs de animaţie. Mi-am depus dosarul şi, odată stabilit că mă calific, am  făcut câteva desene şi un concept de scenariu pentru preselecţie, după care am fost chemat la un interviu şi examinare la desen şi portofoliu. Partea cea mai grea acolo a fost  pregătirea portofoliului, care trebuia să fie substanţial. Am făcut câte lucrări şi desene am putut în trei săptămâni, nu foarte multe, şi îmi amin­tesc că, pentru două picturi de acuarelă la care am lucrat până în ultimul minut, a trebuit să conduc cu toate geamurile deschise la maşină, ca să se usuce până ajungeam la interviu şi la examen!".  

MUNCĂ
"Cred că portofoliul meu a fost diferit şi, de asemenea, li s-a părut interesant că veneam în animaţie inspirat de animaţia artistică est-euro­­peană, nu numai cea gen Disney. Am vorbit oarecum timid despre Ion Popescu Gopo. Da, Gopo a reprezentat o influenţă mare atât prin faptul că acolo am văzut pentru prima oa­ră un alt gen de animaţie, cu conţinut de idee filosofică, adultă, cât şi prin faptul că, în stilul lui simplu alb-negru, vedeam magia desenului pe hârtie adus la viaţă. Spre surpriza mea, profesorii din juriu au fost foarte încântaţi. Deşi rezultatele se aflau mai târziu în mod oficial, mi-au sugerat că sunt admis practic. Am reali­zat ulterior că animaţia est-europeană avea un statut aparte în mediul academic, artiştii fiind  foarte admiraţi de cunoscătorii animaţiei, pentru originalitatea stilului şi a mesajelor din fil­mele lor care erau inovative." Au urmat patru ani de studii şi muncă în paralel, în care a descoperit o întreagă lume şi cultură în domeniul animaţiei. "După primii doi ani am reuşit să mă las de munca la fabrică şi să câştig ca freelancer în publicitate, apoi din filme de scurt metraj. M-am axat pe animaţia pe computer, care era abia la început (inclusiv în cadrul cursului). Cred că formaţia tehnică de la institut m-a ajutat aici şi, la scurt timp după ce am terminat, m-au angajat la colegiu, pentru a preda subiecte tehnice, în cursul de Computer Imaging. Am lecturat şi la catedra de Teoria Artelor în cursul de «Animation and Society». Intrarea în industrie a fost ca «storyboarder», la început pentru un serial de animaţie local, primul de lung metraj din Australia." Pe parcursul producţiei a avansat, ajungând în final asistent de regie. "Am avut ocazia să «modelez» personaje celebre, Mickey Mouse şi toate personajele din seria Pooh Bear şi să lucrez pentru Warner Bros, la serialul Duck Dodgers – o comedie SF bazată pe toate personajele clasice ale studioului WB."

INSPIRAŢIE
Şi a apărut succesul FARMkids. Un show animat  despre  animale de fermă (foarte simpa­tice), care vin de la oraş şi, în mod ironic, nu ştiu cum să trăiască la ţară. "Aveam experienţa verilor pe care le-am trăit la ţară, la bunici, unde, copil de oraş fiind, învăţam un alt mod de viaţă, ca şi caracterele din serial. Cred că fra­tele meu recunoaşte câteva întâmplări, care au inspirat unele scene... Oricum, a fost interesant să le readuc la viaţă cumva prin prisma acestui show. Rolul meu a fost să dezvolt acest concept şi design iniţial al caracterelor într-un serial ani­mat. Ca regizor de serie, regizor de arte şi scenarist la unele episoade, am urmărit să aduc acest concept la un nivel de apel cât mai larg din punct de vedere al vârstei şi să îl fac un show de familie, la care se pot uita atât copiii, cât şi părinţii. Personajele sunt simpatice, atră­gătoare, iar umorul în dialog stabileşte pu­ter­nic caracterele. Sunt acolo episoade în care adul­ţii vor regăsi teme clasice de literatură şi film, chiar teme politice (cum ar fi în «Atacul Ro­şiilor Extraterestre Gigantice» – o parodie a ceea ce s-a petrecut la transmiterea radiofonică a «Războiului Lumilor», în regia lui Orson Wel­ls). Producţia de animaţie a fost făcută în Bangalore (India), Beijing şi Shanghai (China), un­de am şi lucrat un timp. Am avut echipe foarte talentate, ataşate de acest show, care este rezultatul unui adevărat efort multicultural!"

ADEVĂR
"Personal, în copilărie îmi plăceau Pătrăţel, Bălănel şi Miaunel, Lolek şi Bolek... Mihaela nu prea îmi plăcea, nu pentru că nu ar fi fost o fe­ti­ţă simpatică, ci pentru că mereu mi se părea că s-ar putea prăbuşi sub greutatea fundelor din păr (care, din câte îmi aduc aminte, parcă aveau formă de... ouă)." Preferinţe modeste. Sorin Oancea preferă "Wallace and Gromit (Aardman) în mod special, dar şi Bender din Futurama, care este un personaj la cealaltă extremă. Lista personajelor favorite din  producţiile Disney, Pixar, Ghibli, DreamWorks, Warner Bro­thers este mare". Dacă ar fi rămas în România, adio preferinţe şi performanţă... E de acord: "Nu cred că ar fi fost la fel dacă rămâneam aici, din păcate. Industria de animaţie, în paralel cu toată economia şi cultura românească, a trebuit reinventată după Revoluţie şi este încă într-un proces de lansare. Infrastructura şi specializarea în animaţie necesită investiţii substanţiale pentru a putea deveni competitivi pe plan internaţional". O poveste ca aceea a lui Sorin Oancea, de aducere pe culmi a unei pasiuni, este greu de crezut că se poate realiza la noi. Sorin însă e de părere că "talent, potenţial şi voinţă există. Recunosc că sunt mai multe oportunităţi în România". Din păcate, în momentul de faţă, talentul, poten­ţi­alul şi voinţa  reprezintă prea puţin pentru România. Pentru el însă calul a nechezat bine!

PROIECTE? VISE?
Are patru copii (doi băieţi şi două fete), gru­paţi ca vârste între 10 şi 18 ani, de care e foarte mândru. "Ne place să facem drumeţii, să vi­zi­onăm filme sau seriale animate împreună... Deşi ei nu vorbesc româneşte şi nu au vizitat încă România, se consideră români şi mereu îşi fac temele pe subiectul România, deşi nu le-am impus aşa ceva. Eu încerc să vin o dată la doi ani în ţară. Mă bucur enorm când ajung în România. Am prieteni de-o vi­a­ţă aici, ne simţim ca şi cum ne-am des­păr­ţit ieri.... "Pro­iecte şi vise sunt, ambiţioase chiar, profesio­nal vorbind, în această pe­rio­a­d­ă am fost la Mip­com Junior, în Cannes, unde am luat pulsul pieţei. Sunt în contact cu studiourile din România, cu care discut câteva proiecte foarte interesante şi cu care sper să colabo­rez."