Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lawrence Block este un autor care poate fi încadrat într-o pleiadă de creatori excepţionali de suspans, în care îi regăsim pe Chandler, Hammett, Cheney, Chase. Scrierile sale delectează nu numai prin modul ingenios de rezolvare a unor enigme, ci şi prin grija de a elabora naraţiuni complexe, cu personaje credibile, înzestrate cu biografii interesante şi dialoguri spumoase.
Lawrence Block este un autor care poate fi încadrat într-o pleiadă de creatori excepţionali de suspans, în care îi regăsim pe Chandler, Hammett, Cheney, Chase. Scrierile sale delectează nu numai prin modul ingenios de rezolvare a unor enigme, ci şi prin grija de a elabora naraţiuni complexe, cu personaje credibile, înzestrate cu biografii interesante şi dialoguri spumoase.
De pildă, protagonistul romanului său “Când sfânta crâşmă se închide” este un fost poliţist, Matt Scudder, care, urmărind nişte asasini, a împuşcat din întâmplare o fetiţă. Marcat de cumplitul eveniment, el colindă cârciumile, de dimineaţa până noaptea târziu, dorind parcă să uite evenimentul prin care a trecut. Consumă cantităţi impresionante de bourbon – băutura gentlemenilor – şi nu de scotch – bun pentru plebe. Totodată, face danii consistente la biserici şi aprinde lumânări în altarele lor. Nimeni nu-l învinovăţeşte pentru ceea ce a făcut, dar nu reuşeşte să obţină iertarea în propriii săi ochi. Poartă cu sine o povară care îl macină, negăsind nici un leac de alinare.
Citește pe Antena3.ro
AJUTOR. Când e cât de cât treaz, o face pe detectivul particular – fără licenţă! Şi-şi ajută amicii intraţi în belele. Cazurile pe care le rezolvă le povesteşte el însuşi, în cuvinte care nu-i ascund amărăciunea pe care o poartă în suflet. Aflarea adevărului nu-l linişteşte, într-un fel chiar o amână, consumând pahar după pahar, fiindcă descoperirea abjecţiei din natura umană îi sporeşte angoasele în care se cufundă cu voluptate. Crede în dragoste – dar nu are parte de ea, în prietenie – însă vede cum oameni pe care îi socotea apropiaţi se înşală unii pe alţii, minţindu-se cu neruşinare. Şi totuşi, nu poate să nu venereze valori care, dacă ar fi respectate de către toţi, ar face lumea mai bună şi mai frumoasă.
ANCHETE. “Când sfânta crâşmă se închide” prezintă trei cazuri pe care Matt le descâlceşte – două jafuri şi o crimă. La început, ele par a nu avea nici o legătură unul cu altul. Pe măsură însă ce eroul pune întrebări martorilor, cercetează locul unde au avut loc infracţiunile şi apelează la ajutorul foştilor colegi din poliţie, ancheta începe să curgă într-un singur sens.
Dar nu numai modul în care îi dă în vileag pe făptaşi e pasionant. Tulburătoare sunt şi tribulaţiile eroului într-un New York cotropit de o căldură umedă. El aduce aminte şi de Marlowe, detectivul melancolic şi cu umor, şi de Sam Spade, anchetatorul dur şi intransigent. Singurătatea lui e sfâşietoare. E “un alt nefericit care nu vrea să fie singur când sfânta crâşmă se închide”. Captiv al propriilor sale suferinţe, el înregistrează cu amărăciune detaliile decorului în care se găseşte: “Crâşma e goală şi e întuneric, muzica e oprită, scaunele pe mese, una sau două persoane îşi ţin companie, restul lumii e închis dracului de mult”. Pentru Matt Scudder, viaţa e o lungă şi monotonă înşiruire de clipe serbede.
Dacă ar trebui să păstrez în bibliotecă doar o sută de cărţi poliţiste, “Când sfânta crâşmă se închide” ar figura cu siguranţă printre ele. “Chicago Tribune” e şi el tranşant: “Unul dintre cele mai bune romane poliţiste scrise vreodată”.
Atmosfera
Versurile cântecului pe care Matt Scudder l-ar asculta
la nesfârşit:
Şi-am petrecut încă o noapte
Cu poezii şi pantomime
Şi ştim prea bine: suntem singuri
Când sfânta crâşmă se închide.
Şi-o să ne bem paharul ultim
Cu bucurii şi cu tristeţi,
Şi-o să sperăm c-a doua zi
Vom reveni la fel de beţi.
Şi când ne va fi greu să mergem
Ca pentru paralitic dansul,
Cu toţii ştim ce să-ntrebăm,
Cu toţii ştim care-i răspunsul.
Şi o să bem paharul ultim
Cu care mintea se turteşte,
Nici un răspuns nu mai există,
Nici o-ntrebare nu mai este.
Da, inima ieri mi s-a frânt,
Mâine probabil se va drege.
Beat dacă aş fi fost născut,
Tristeţea ce-i n-aş înţelege.
Şi o să ţinem toastul ultim
Care nicicând nu se cuvântă:
Bem pentru inima ce ştie
Când bine e să fie frântă.
