Deus ex Machina

Putini sunt cei care n-au fost socati, cu o stranie remanenta in memorie, de imaginea lui Quasimodo pandind, de pe cornisa Catedralei Notre-Dame de Paris, ca un gargui insufletit, spectacolul strazii; acolo, unde Esmeralda era data judecatii nedrepte. Sa fi venit, atunci, din cer, o salvare? Vreun "deus ex machine"?

Romanul lui Hugo si filmul in care straluceste Anthony Quinn "ne duc" in Evul Mediu, la masinariile zburatoare care faceau finaluri fericite in reprezentatiile dramatice. "Deus ex machine", chiar asta si inseamna: zeul, ingerul, personajul salvator, cel care dezleaga, la final, situatiile aflate la apogeu ori crizele, permitand schimbarea cursului actiunii, cel care face posibil un happy-end, coborand, la momentul oportun, din cer, printr-un mijloc mecanic. In teatrul clasic, si ma refer la cel grec, acest personaj aparea pe scena alunecand pe o funie, din cer (din Olimp?), fapt care ii sublinia, alegoric, aparenta "divina". La Euripide, jumatate din textele dramatice includ astfel de masinarii rudimentare, dar impresionanate si cu efecte foarte convingatoare pentru spectatori. In reprezentatiile medievale de mai tarziu, numite si "mistere", deus ex machina permitea restabilirea ordinii intre personajele piesei. Coborarea din cer, inspirata, de data aceasta, de la inaltarile si coborarile cristice sau ale Maicii Domnului, reprezinta punctul culminant al actiunii dramatice, chiar daca s-a observat ca, adesea, deus ex machina nu e decat o viclenie grosiera menita sa asigure deznodamantul piesei.

In afara unor scenografii indraznete contemporane, in care personajele coboara din podul scenei, ne putem face o idee despre ce insemna, in Evul Mediu, acest efect comparandu-l cu "Volo del Angelo", care are loc, anual, in timpul carnavalului venetian. In prima duminica a carnavalului, un personaj inaripat planeaza din varful campanilei din Piata San Marco pe o scena unde este asteptat de personaje alegorice medievale. Procedeul e totusi contemporan cu misterele aparute in secolul al XIII-lea si disparute in secolul al XVIII-lea, o data cu "Volo del Angelo", ritual reluat de venetieni doar de putin timp si cu moderata fervoare mistica. De altfel, lumea latina a perceput oarecum diferit de greci acest deus ex machina, atenuandu-i sensul sacru. Un filosof, Friedrich Nietzsche, spunea chiar ca deus ex machina creeaza omului contemporan un fals sens al multumirii, pentru ca, spre deosebire de tragedia greaca, cu sensul ei metafizic al concilierii, societatea de azi a inlocuit consolarea metafizica cu finalul dionisiac.