Manipuleaza sondajele de opinie? Cata influenta au sondajele asupra opiniei publice? E nevoie de un for al specialistilor care sa valideze piata sondajelor? Sunt cateva intrebari la care au cautat raspuns sociologi, politicieni, analisti, invitati la dezbaterea organizata luni seara de Jurnalul National la Capsa.
DEZBATERE
Ati votat vreodata un candidat pentru ca sondajele il dadeau favorit intr-o competitie electorala? Sau i-ati dat o mana de ajutor pentru ca parea ca pierde? Ati fost o victima a sondajelor de opinie. Forta lor de manipulare a fost intoarsa pe toate fetele de sociologi si politicieni la o dezbatere a Jurnalului National.
Scandalul legat de ultimul sondaj Gallup, dat publicitatii de SAR in urma cu doua saptamani, a fost un bun motiv pentru Jurnalul National de a organiza, impreuna cu Asociatia Romana de Sociologie, la initiativa reprezentantilor CURS, Dorel Abraham si Sebastian Lazaroiu, o dezbatere despre sondajele de opinie, in special cele politice. De o parte, politicienii, de cealalta parte, sociologii, la mijloc, analistii. Asa s-au grupat marti seara taberele "combatante" in jurul mesei din elegantul salon al Casei Capsa, gazda obisnuita a dezbaterilor organizate de Jurnalul National. Sunt tentati politicienii sa masluiasca sondajele de opinie? Aceste "barometre" ale influentei si succesului politic ne pot ghida votul? Este nevoie de un for al specialistilor in sociologie care sa valideze sondajele sau, din contra, sa ia atitudine cand apar derapaje de la deontologie? Cam la aceste intrebari au incercat sa raspunda invitatii de la Capsa. La prima intrebare, raspunsul a fost categoric DA. L-a dat chiar senatorul liberal Paul Pacuraru, fost membru al echipei de campanie al Aliantei PNL-PD, din 2004. "Am participat la discutii in care politicenii masluiau rezultatele sondajelor. Nu mai punem doua, trei procente pe ici pe colo? In acea sedinta, una dintre persoanele decidente s-a impotrivit si nu s-a mai modificat sondajul", a marturisit Pacuraru "secretul lui Polichinelle". Confirmat si de directorul CURS, Sebastian Lazaroiu. "Stiu despre ce este vorba. Am fost intrebati daca au voie sa modifice sondajul si am spus categoric nu", a povestit Lazaroiu, indicand astfel si faptul ca era vorba despre un sondaj CURS.
MANIPULARE? Bogdan Teodorescu si Iosif Boda sustin ca sondajele influenteaza si electoratul, si politicienii
|
IMAS. Mircea Chivu s-a plans ca a fost facut "agent PSD"
|
SONDAJE. Videanu nu crede in ele, Geoana le vrea sincere, dar la sertar, Pacuraru admite ca se masluiesc
|
Citește pe Antena3.ro
CAZUL SAR
|
Sondajul Gallup, comandat de SAR, care a facut valuri acum doua saptamani, a fost disecat de specialisti, care au gasit vinovat chiar institutul care a efectuat cercetarea pentru neconcordantele aparute. "Responsabil pentru metodologia folosita este institutul de cercetare. Clientul nu poate impune metodologia, ca nu are competenta sociologica. Institutul a aruncat vina asupra clientului. Or, SAR este chiar o victima a acestui scandal, nu doar a propriei incompetente, dar si a institutului, pentru ca el are competenta in sondaje", a fost de parere Sebastian Lazaroiu, directorul CURS. "E ca si cum ai merge la doctor pentru un chiuretaj si i-ai spune medicului cum sa ti-l faca", a intervenit plastic Ion Cristoiu. Participantii la dezbatere au cazut de acord ca Gallup trebuia sa reactioneze primul imediat ce datele au fost date publicitatii si nu dupa trei zile, doar pentru ca a fost solicitat.
|