x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dezinteres total - Diguri din gunoaie

Dezinteres total - Diguri din gunoaie

de Mihai Enciu    |    20 Apr 2006   •   00:00
Dezinteres total - Diguri din gunoaie

Cateva zeci de case dintr-o suburbie a Fetestiului sunt in pericol de a fi luate de Dunare. Apele umflate ale fluviului sunt aproape de a depasi digul inalt de 7 metri.

Ieri, pe o ploaie torentiala, cateva utilaje, cativa pompieri militari si o mana de localnici lucrau de zor la consolidarea digului. Civilii incercau cu disperare sa inalte digul cu saci de nisip, metoda traditionala si ineficienta. Pe sub dig apa se infiltra incet si sigur, in vreme ce localnicii injurau printre dinti si trageau fara convingere de saci.

FARA UTILAJE. "E ora 13:00 si pana acum nu ne-au venit decat doua masini cu piatra si tot atatea cu pamant galben. Punem pe dig pamant luat din curtile oamenilor. Unul dintre localnici a sarit la bataie cu toporul ca i-am stricat straturile cu patrunjel, ne explica un cetatean adanc implicat in consolidarea digului. La ora la care noi am ajuns la digul din Fetesti situatia era dramatica.

Utilajele performante ale uneia dintre firmele angrenate in lucrarile de consolidare nu faceau decat sa impinga pamant negru pe dig, operatiune inutila de altfel. Este nevoie de pamant galben si de piatra pentru a se consolida baza digului si a contracara infiltratiile, zic specialistii. Chiar daca Sulfina Barbu l-a asigurat pe prefectul Ialomitei ca se vor deconta toate lucrarile, firmele nu se inghesuie sa ofere utilaje. Astfel, ieri se cara piatra cu numai cinci masini, dintre care doua erau ale firmei prefectului. Firma care lucreaza la autostrada si careia i s-a cerut sa aduca piatra a refuzat sa faca acest lucru. Patronii nu stiau cine va plati si invocau amenintarile cu penalitati primite de la Ministerul Transporturilor pentru intarzierea lucrarilor la autostrada.

PROPRIETATEA NIMANUI. Relevant pentru dezinteresul autoritatilor fata de pericolul inundatiilor este faptul ca digul care rezista cu greu apelor a fost pana la sfarsitul lunii martie proprietatea nimanui. Daca portiunea de dig situata in prelungirea podului apartine Agentiei Nationale de Imbunatatiri funciare, cea care apara casele din Fetesti nu a avut proprietar. Asa se face ca, in ciuda inundatiilor de anul trecut, nimeni n-a verificat starea acestui dig, pentru ca el nu avea proprietar. Si daca mai spunem ca este vorba despre 8 kilometri de dig, credem ca am spus totul despre indiferenta autoritatilor locale.

Prefectul Marinica Cazacu are si o explicatie: "M-am rugat de Primaria Fetesti sa ia acest dig in proprietate. Am obtinut si fonduri de la guvern sa-l consolidam. Abia in martie, dupa ce luni de zile m-am chinuit sa-l conving pe viceprimar si n-am reusit, consiliul local a aprobat, la solicitarea mea, sa preia digul, dupa ce le-am explicat ca pierdem banii. Cat despre viceprimar, ce sa va zic? Marti seara, pe la ora 22:00, m-a sunat ca vrea sa vaccineze populatia si nu-i raspunde nimeni la Directia de Sanatate Publica. Cred ca era beat. Ce pot eu, ca prefect, sa-i fac? Nimic, potrivit legii".

Implicarea Primariei Fetesti in batalia contra apelor este sublima, dar lipseste cu desavarsire. In lipsa pamantului galben pentru consolidari, utilajele rascoleau o groapa de gunoi formata ad-hoc din care extrageau un soi de pamant de flori plin de fier vechi si rame. Se pierde timp pretios cu indepartarea gunoiului.

DESCINDERE IN PANTOFI. De la primarie nu era nimeni in zona, desi reprezentantii acestei institutii au obligatia de a confirma toate lucrarile si cursele de aprovizionare. In plus, militarii de la pompieri, circa 20 la numar, sunt transportati la Slobozia zilnic, de unde li se aduce si mancarea. Practic soldatii dorm de doua saptamani doar cinci ore pe noapte si mananca ce apuca. Nimeni nu s-a gandit ca s-ar fi putut gasi o solutie de cazare pe plan local care sa le mai aduca macar doua ore de somn in plus. Muncitorii firmelor care lucreaza la dig primesc doua sandwich-uri pe zi de la primarie. Noroc cu localnicii care le mai aduc din putinul lor ceai, cafea si ceva de-ale gurii. Premierul Tariceanu a descins la Fetesti, in pantofi, cu ceva timp in urma, afirmand jovial ca pe digul pe care a pasit nu este nici o problema. Acum locul de pe care Tariceanu facea aceasta afirmatie linistitoare pentru populatie este sub apa. Cu teama in suflet, populatia doarme vegheata de jandarmi, care pazesc noaptea sa nu treaca apa peste dig. Prefectul Cazacu este optimist si crede ca digul nu va ceda.

In conditiile in care materialele de consolidare lipsesc cu desavarsire, digul nu mai are zile multe. Cu toate acestea, ordinul de evacuare nu a fost dat, desi autoritatile sustin ca Primaria Fetesti a pregatit in detaliu aceasta operatiune. La cum arata ieri zona amenintata de ape, speranta este doar la Dumnezeu.

EXPLICATIE
"M-am rugat de Primaria Fetesti sa ia acest dig in proprietate. Am obtinut si fonduri de la guvern sa-l consolidam. Abia in martie, dupa ce luni de zile m-am chinuit sa-l conving pe viceprimar si n-am reusit, Consiliul local a aprobat, la solicitarea mea, sa preia digul, dupa ce le-am explicat ca pierdem banii" - Marinica Cazacu, prefectul judetului Ialomita
×
Subiecte în articol: eveniment digul fetesti