x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dilema universitarilor: să ceară explicații sau să-și țină gura

Dilema universitarilor: să ceară explicații sau să-și țină gura

de Diana Scarlat    |    26 Oct 2023   •   08:00
Dilema universitarilor: să ceară explicații sau să-și țină gura

Coordonatorii de doctorate, membrii comisiilor de evaluare și juriștii se chinuie să interpreteze un articol din noua Lege a învățământului universitar care, practic, va face imposibilă susținerea tezelor fără acuzații de plagiat. Iar publicarea lucrărilor înainte de susținere încalcă principiile Legii dreptului de autor.

După ce Jurnalul a atras atenția asupra acestei probleme, universitarii au intrat în panică și au cerut lămuriri de la Ministerul Educației. Li s-a răspuns că nu este nicio problemă pentru cei care sunt acum în an terminal, deoarece legea se va aplica doar pentru cei care încep acum. Juriștii universităților nu sunt de aceeași părere, pentru că legea se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial. În această situație, coordonatorii fiind și membri în comisiile de evaluare, sunt puși în mare dificultate, pentru că nu vor nici să supere ministerul, nici să aibă probleme cu doctoranzii care i-ar putea da în judecată și ar câștiga procesele.

Noua Lege a învățământului universitar îi obligă pe doctoranzi să-și publice tezele integral pe internet, cu 3 luni înainte de susținerea publică. Teoretic, este un principiu al transparenței. Practic, cercetătorii își pierd astfel drepturile de proprietate intelectuală, dar pot rămâne și fără titlurile de doctor, dacă sistemele antiplagiat vor interpreta textele ca fiind copiate. Pentru că după ce este publicat pe internet, orice text poate fi furat și postat pe diverse site-uri, astfel încât să fie interpretat de Inteligența Artificială ca și cum ar fi sursa din care a copiat autorul tezei, fără să citeze.

Astfel, toate doctoratele care vor fi susținute de acum înainte sunt în pericol, din cauza acestui Articol 71 din noua Lege a învățământului universitar, alineatele 12-13: „Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează și în format digital. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoțită de înregistrarea pe suport digital a creației artistice originale. Teza de doctorat și anexele sale vor fi disponibile pentru consultare 90 de zile calendaristice, înainte de susținerea publică, pe platforma națională gestionată de UEFISCDI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul drepturilor de autor. După emiterea diplomei de doctor, teza de doctorat, în format tipărit, se arhivează la biblioteca instituției de învățământ superior, cu termen permanent. (...) În perioada în care teza de doctorat se află în transparență, înaintea susținerii publice, orice persoană fizică sau juridică poate formula observații cu privire la existența unor abateri de la standardele de etică și deontologie profesională, inclusiv din perspectiva existenței plagiatului. Observațiile pot fi depuse online sau la registratura instituției de învățământ superior unde are loc susținerea. Observațiile se consemnează într-un raport care va fi transmis IOSUD pentru analiză și decizie în vederea validării susținerii publice a tezei de doctorat și face parte din dosarul de doctorat.”

Între ciocan și nicovală

Rectorii universităților și coordonatorii de doctorate din toată țara sunt puși acum în fața faptului împlinit și chiar induși în eroare de lipsa unei reacții din partea Ministerului Educației. Mai mulți coordonatori au solicitat ministerului o lămurire și au primit răspuns, însă ceea ce li s-a transmis nu coincide cu ceea ce prevede legea. Chiar dacă există o lămurire din partea unui angajat al ministerului care îi asigură că nu trebuie să fie publicate integral textele pe internet de anul acesta, ci doar pentru cei care vor susține teza peste trei ani, din punct de vedere juridic nu are absolut nicio relevanță. Legea spune că se aplică de acum.

Dacă doctoranzii nu-și vor publica textele, așa cum prevede legea, nu vor mai putea să susțină doctoratul. Dar asta vor afla abia peste câteva luni, când se vor cere avizele pentru susținere. Dacă vor publica textele, nu a stabilit nimeni noi reguli pentru softurile antiplagiat, astfel încât e foarte posibil să apară chiar textul integral ca fiind copiat din altă sursă, după ce apare online pentru a putea fi consultat de oricine.

Chiar dacă juriștii le explică universitarilor că legea se aplică exact așa cum este scrisă, coordonatorii de doctorate nu se pot certa cu ministrul sau cu alți reprezentanți ai ministerului, nici nu vor să se expună public, pentru a rezolva problema, fiind foarte ușor atacabili de către oricine dorește să-i elimine din sistem. Așa s-a ajuns la situația în care nimeni nu înțelege ce ar trebui să se facă, pentru a nu se crea haos în mediul universitar.

Nu se mai respectă prevederile contractuale

Doctoranzii au semnat niște contracte cu școlile doctorale, unii având locuri bugetate de stat și burse, chiar și cu finanțări din fonduri europene, pe sume foarte mari, iar pierderea dreptului de a-și mai susține tezele, după un astfel de incident imposibil de reparat - cum e detectarea textului lucrării ca fiind plagiat, din cauza obligativității publicării lui pe internet -, poate duce la o serie de procese împotriva factorilor de decizie. Și nimeni nu vrea să-și asume, deocamdată, să ceară modificarea celor două alineate din articolul care a creat problema.

Cei mai mulți coordonatori de doctorate și rectori sunt și membri ai Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), ceea ce îi pune și mai mult în dificultate, pentru că ar putea fi acuzați de încălcarea legii, indiferent de decizia pe care o vor lua. Chiar dacă doctorandul va trece de sistemul antiplagiat și va putea susține teza, își va pierde oricum  drepturile de autor, în caz că vrea să-și publice cercetarea. Până acum, tezele erau publicate de autori după susținerea tezei și obținerea titlului de doctor, nicidecum înainte cu trei luni de susținerea publică și înainte de a se reverifica textul în sistemul antiplagiat al CNATDCU. Noile prevederi ale Legii învățământului universitar încalcă Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Art. 7.

Singura modalitate de a se ieși din această încurcătură este modificarea de urgență a noii legi care a intrat în vigoare de la 1 octombrie. Nici măcar un Ordin de ministru nu ar fi valabil, pentru că nu poate aduce modificări unei legi organice.

×
Subiecte în articol: doctorate teze plagiat