x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Din nou în lumina Premiilor Flacăra

Din nou în lumina Premiilor Flacăra

de Alice Gherman    |    23 Noi 2008   •   00:00
Din nou în lumina Premiilor Flacăra

TNB L DECERNAREA UNOR DISTINCŢII CU ISTORIE
Cele mai vechi şi mai cunoscute distincţii din presa românească urcă iarăşi pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, Sala Amfiteatru, luni, 24 noiembrie, începând cu ora 19:00.



Publicaţiile Flacăra şi Fundaţia Premiile Flacăra organizează Gala Premiilor Flacăra, ediţia 2008. Se recunosc astfel realizările semnificative din opt domenii: literatură, teatru şi film, muzică, arte plastice, ştiinţă, jurnalism, management şi sport. Cu aceeaşi ocazie se decernează Marele Premiu Flacăra unei personalităţi reper pentru poporul român.

PERSONALITĂŢI.
Laureaţii actualei Gale a Premiilor Flacăra sunt: Nichita Danilov – literatură, Irina Petrescu – teatru şi film, Grigore Leşe – muzică, Vladimir Zamfirescu – arte plastice, Vintilă Mihăilescu – ştiinţă, Cătălin Tolontan – jurnalism, Aurel Pavel – management, Bogdan Lobonţ – sport. Marele Premiu Flacăra îi va reveni actorului Marcel Iureş. Juriul este format din membri ai fundaţiei, redactori şi colaboratori ai revistei Flacăra. Ca un "amănunt" istoric interesant, primul laureat al Marelui Premiu (această distincţie a fost acordată începând cu 1998)  a fost Regele Mihai. Au urmat: Nicolae Balotă, Ion Irimescu, Victor Rebengiuc, Neagu Djuvara, Gheorghe Hagi, Maia Morgenstern, Liviu Ciulei.

De-a lungul timpului, revista Flacăra a premiat peste 350 de personalităţi care au contribuit la istoria şi cultura României. Şerban Cioculescu, Geo Bogza, Cella Delavrancea, Radu Tudoran, Andrei Pleşu, Corneliu Coposu, Octavian Paler, Oana Pellea, Iosif Sava, Dan Grigore, Stere Gulea, Mircea Dinescu sunt doar câţiva dintre laureaţii premiaţi de Flacăra.

TROFEUL. De asemenea, în cadrul Galei Premiilor Flacăra,  ediţia 2008 se va decerna şi Trofeul calităţii – "Fierul de Cristal". Trofeul îşi are istoria sa, el a fost acordat pentru prima oară în 1992. Fierul de Cristal  reprezintă un premiu ce semnifică, pe de o parte, transparenţa care trebuie să existe în relaţiile interumane şi, pe de altă parte, este un simbol al netezirii oricăror asperităţi existente între reprezentanţii diverselor domenii de activitate din societatea românească. Este primul trofeu al calităţii acordat de o publicaţie din România, fiind decernat unei firme particulare sau de stat pentru excelenţa în afaceri. De fiecare dată, Trofeul este opera marelui artist plastic Dan Băncilă.

DOAR ODATĂ.
Publicaţiile Flacăra, trust de presă înfiinţat în 1991, editează, printre altele, două titluri cu o vechime semnificativă în presa românească: Flacăra (fondată în 1911) şi Rebus (înfiinţată în 1931).

Pornind de la experienţa acumulată în timp, în 1997 a fost creată Fundaţia "Premiile Flacăra", al cărei scop este să iniţieze şi să susţină activităţi de identificare, de evidenţiere, de răsplătire şi de promovare a celor care au realizări culturale, ştiinţifice, artistice, sportive etc.

O personalitate poate fi încununată cu Premiul Flacăra o singură dată!

×
Subiecte în articol: eveniment flacăra