Dinu Cocea, singurul regizor român premiat cu o stea la Hollywood

Istoria cinematografiei româneşti nu s-ar putea scrie fără a prezenta şi ge­nerosul aport al lui Dinu Cocea. Regizor şi scenarist, Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periş, din judeţul Ilfov. Puţini dintre conaţionali cunosc faptul că Dinu Cocea, care trăieşte din 1985 în Franţa, a primit de la Academia Americană de Film în anul 2000 un prestigios premiu. Şi mai puţini ştiu că după 1989 marele regizor a fost refuzat pentru mai multe proiecte cinematografice pe care ar fi dorit să le dezvolte în ţară.

Astăzi nu ar mai lucra în România, chiar de-ar fi invitat să o facă. „În general, pe mine nu mă interesează premiile, cu toate că am primit şi acel Oscar onorific la Los Angeles. Am fost invitat la un festival al regizorilor din ţările străine, la care participau cineaşti din 10-15 state care făcuseră filme în manieră americană. Trebuia să prezint mai multe pelicule la Los Angeles. Unul dintre români era prieten cu directorul Societăţii Autorilor de Film din SUA, care a venit la proiecţie. După ce a văzut unul dintre filmele din seria Haiducilor, a cerut să vorbească cu mine. A întrebat în ce stat a fost făcut filmul, pentru că a crezut că e realizat în America. Iar eu am spus: în România. «What?». Ro-ma-nia”, povesteşte Dinu Cocea, după care a început să înşire indicii cu privire la ţara noastră: Europa, Marea Neagră, Carpaţi.

Abia când i-a spus de Ceauşescu şi Nadia Comăneci şi-a dat seama americanul. „Ah, yes! Dracula.” Apoi i-a cerut să vină să-şi prezinte creaţiile. „La întâlnirea prealabilă m-am dus cu un film, dar m-a întrebat «nu mai aveţi altul?». L-am dat şi pe al doilea, şi mi-au cerut patru. Dintre toţi regizorii din toate ţările prezente, numai mie mi-au dat acea recompensă onorifică pe care o am acasă. Pe nota de fundamentare a premiului scrie: «pentru filme făcute în manieră americană». Nu e un premiu obişnuit şi sunt singurul român care are aşa ceva ca regizor.” Dinu Cocea îşi aminteşte că a fost o ceremonie asemănătoare cu cea de la Premiile Oscar. Maestrul a fost invitat pe scenă şi aplaudat, după care unul dintre preşedinţii Academiei Ame­ricane de Film i-a dat trofeul pe care l-a ridicat (foto) şi a mulţumit.

„Acum locuiesc la Paris pentru că am fost obligat să o fac, consider că am fost dat afară din ţară. Astăzi nu m-aş mai întoarce în România. În 1990 am venit în ţară cu un milion de dolari să fac film, dar am fost refuzat. Pelicula aş fi numit-o «Furtună asupra Estului». Dar a doua zi au spus că nu trebuie doar un milion, cum se stabilise, ci două, apoi trei milioane, după care s-a zis că a dat Iliescu o ordonanţă că nu mai e voie să se filmeze efigiile comuniste. În film era vorba despre cum trăiau românii în comunism. Dar nu au fost de acord cei de la Bucureşti.”

În Franţa nu prea a mai făcut filme, deoarece francezii l-au considerat bătrân. A scris totuşi scenarii şi a vândut multe idei de film. Însă străinătatea i-a recunoscut valoarea prin înmânarea acelui valoros premiu. „Nu poţi crea autentic dacă nu faci ceva din structura poporului tău, cu specific naţional.” Ştie că francezii nu au o părere prea bună despre poporul român. „Roumanie e un pays de merde”, cam aşa e văzută ţara noastră. După ce a lucrat aproape patru decenii în România, Dinu Cocea are o pensie de 800 de lei, o jignire în contrapondere cu ceea ce a dăruit. De silă, a refuzat să o ia, o ridică însă sora sa. „Am vrut să renunţ definitiv, pentru că reprezintă o bătaie de joc, dar nu mi-au dat voie.” Cineastul trăieşte de pe urma veniturilor obţinute în Franţa.

Puţini ştiu însă că Dinu Cocea a filmat şi cu celebrul regizor Orson Wells la Buftea şi că i-a cunoscut pe Jean Marais, pe Gerard Philip şi pe Marina Vlady. A primit şi o pălărie de la Kirk Douglas, tatăl lui Michael Douglas. Consideră că a făcut puţine filme, doar 15 în 35 de ani de acitivitate, pentru că pe vremea
aceea unii cineaşti realizau şi câte două pe an. A făcut, în schimb, şi filme documentare. Totuşi, seria „Haiducii” a fost ce mai populară. „Erau caracterele românilor, era dramă şi comedie…”.

Însă, în ciuda succesului, a fost interzis în ţara natală, motiv pentru care a şi emigrat. A semnat scenar­iul şi regia la populara serie a filmelor „Haiducii”, a fost scenograf la „Săp­tămâna nebunilor” sau doar regizor la „Ecaterina Teodoroiu”, „Pa­ra­şutiştii”, „Stejar, extremă urgenţă”. Marele regizor a intrat în vizorul organelor comuniste după ce a vrut să facă un film despre corupţia din acea vreme, numit „Pe apa sâmbete”, care era povestea unui baraj prost construit pe Argeş. După prezentarea acelui scenariu prea îndrăzneţ, regizorul a fost interzis, chiar şi numele i-a fost scos de pe genericele filmelor. „Eu cunoşteam realităţile pentru că făcusem şi destule filme industriale şi i-am spus lui Ceauşescu că vreau să realizez unul despre corupţia în Comitetul Central. A fost o şedinţă a cineaştilor la care a participat şi el. Nu numai că nu mi-a aprobat, dar a plecat din şedinţa care era despre cenzură. Am rămas astfel pe mâna mi­nistrului adjunct de la Ministerul Culturii, care era mai rău decât cei de la cenzură, pentru că îşi apăra scaunul. Atunci a venit Titus Popovici la mine şi mi-a zis «mă, tâmpit eşti, n-ai atâta glagorie în cap, nu ştii că el face construcţiile astea giganteşti?» Dar eu voiam să mă leg de aşa ceva vorbind despre acel baraj prost construit. Când am ajuns la studio mi s-a spus că nu mai am voie să intru, apoi mi s-a dat calificativul de inadaptabil. Văzând cum stau lucrurile, m-am hotărât să emigrez. Obţinusem pentru soţia şi fiica mea cu şpagă pa­şapoarte, aşa că ele erau deja în Franţa. Apoi am mers la coana Leana (Elena Ceauşescu – n.r.), cu ajutorul lui Ştefan şi al Violetei Andrei. M-a întrebat ce vreau să fac: «Cum să pleci, că numele tău e pe toate gardurile, ce exemplu dai tu la tineri? Ei, lasă că te reciclezi»

Dar i-am răspuns că nu pot, că nu sunt piesă auto. Şi ea a continuat: «Dacă vrei să pleci, pleci, dar numai cu picioarele înainte». Cum m-am răzbunat? Beam o jumătate de votcă, apoi o sunam pe nevastă-mea la 3:00 noaptea şi începeam să-i înjur pe Ceauşeşti. A doua zi veneau acasă doi generali-colonel care încercau să mă potolească, zicându-mi că o să se rezolve. Aşa a fost timp de cinci ani. Am încercat să plec cu deltaplanul, sperând că pot să aterizez pe un vapor străin. Dar n-am reuşit. Fiică-mea a făcut un scandal internaţional la Paris, la Bruxelles şi a acuzat Ministerul Culturii din România, aşa că au fost obligaţi în cele din urmă să mă elibereze.”

Înainte de a părăsi ţara, el i-a scris o scrisoare Elenei Ceauşescu. „Coana Leana era directoarea Institutului de Futurologie şi primea corespondenţa în particular, doar la Comitetul Central citeau alţii. I-am scris: «Cucoană, cum îţi permiţi dumneata să-ţi bagi picioarele în viaţa mea? Îmi găseşti o altă nevastă să fac un alt copil? Dar nu mai pot, că am 50 de ani». A doua zi am primit aprobare pentru paşaport turistic pe un an.” Dinu Cocea spune că a fost iradiat când a mers să ia actul de la Direcţia Paşapoarte: „Am fost invitat într-o cămăruţă de doi pe trei metri cu cărţi, numai opere de Ceauşescu, 157 de volume, iar în spatele bi­bliotecii era un geam mat. Am vrut să ies, dar uşa era închisă. Apoi a apărut ăla şi mi-a fluturat paşaportul. Când m-am întors acasă, nu-mi mai puteam întoarce mâna, îmi înţepenise arti­culaţia. Când m-a lăsat braţul acela, au apărut probleme la celălalt, apoi la picior. I-am zis surorii mele să-mi ia bilet de tren către Austria, dar până să ajung acolo am paralizat complet. Sosit în Franţa, am stat trei luni în spital. Mi s-au făcut analize şi s-a constatat că era vorba despre iradiere”.

Ceauşescu, primul spectator al „Haiducilor”, a aprobat filmul
Îşi aminteşte că Ceauşescu a fost primul spectator al „Haiducilor”. Cei de la Româniafilm au zis când au văzut în scenariu biserici, preoţi, Hristos: „Ce-i festivalul ăsta popesc?”, dar regizorul s-a ridicat şi a replicat: „Asta-i istoria”. „Colegii au spus că trebuie dat la coş. A doua zi primesc un telefon şi mi se zice că a cerut Ceauşescu filmul cu tot cu aparatele de la Buftea. După ce a fost proiecţia, am mers la Fifi, proiecţionistul, să întreb ce a zis Ceauşescu. A spus că el era sus, nu în sală, dar că la final a zis Ceauşescu: «Bă, dar voi ce aveţi cu filmul ăsta, că mie mi-a plăcut. Să mai faceţi filme de astea»„, povesteşte maestrul Cocea. Regizorul a lucrat şi cu fiica lui Dej: „Cu Lica Dej am lucrat la filmul «Tudor», ea a jucat-o pe Aristiţa”.