Doamna Marinca a lui Ilie Vodă

Vă prezentăm în serial „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe” (Editura „Universul” 1941), lucrare de amploare premiată de Academia Română. Autorul, scriitorul Constantin Gane, este unul dintre puţinii care cred în refacerea imaginii trecutului, prin concentrarea asupra figurilor încântătoare ale doamnelor remarcabile din centrul epocilor respective. Farmecul curţilor domneşti de altădată şi parfumul unei epoci trecute vă vor înmiresma timpul acordat parcurgerii operei. Este în acelaşi timp parfumul ceasurilor duse pentru totdeauna care, chiar dacă s-ar repeta, n-ar mai putea fi ce au fost...

(continuare)
„În 1445, Roman făcu jurământul de credinţă lui Cazimir al IV-lea, noul rege al Poloniei. El însă domneşte din mila acestui rege şi prin voinţa mamei lui, domneşte cu numele, de la Hotin, de la Hmielnov, de la Cracovia, însă în Moldova nu se poate întoarce. Acolo era stăpân unchiul său, Ştefan, uzurpatorul, care îşi coasociase la domnie pe alt frate, Petru, al treilea fiu al lui Alexandru cel Bun. Acest Petru, numit şi Aron, pare a fi ajutat pe Ştefan la detronarea, orbirea şi omorârea fratelui lor Ilie, iar drept răsplată, Ştefan l-ar fi îngăduit a domni în Moldova împreună cu el, păstrându-şi însă întietatea pentru sine.

Din Craco­via, Doamna M­a­ria veghea. Îi trebuia pe de o parte domnia efectivă pentru fiul ei, iar pe de altă parte îi trebuia răzbunare pentru omorul soţului. Şi astfel, după vreo trei ani de neobosite sforţări, ea isbuteşte, prin rudele şi prietenii ei, a în­dupleca pe regele Cazimir să-i dea o ar­ma­tă pentru a alun­ga pe cum­natul ei din scaunul Mo­l­dovei. Co­man­da trupe­lor e în­­cre­din­ţa­tă fiu­lui ei, Ro­­man, care tre­ce hotarul, ajun­­ge pe neaş­­teptate la Suceava, prin­de pe unchiul său Ştefan şi-l omoară, răsbunând astfel în sfârşit rătăcitoarea umbră fără odihnă a tatălui său.

Iată-l pe Roman, la vârsta de 21 ani, războinic ostaş, răsbunător asasin, Domn! Iat-o pe Doamna văduvă Marinca întoarsă la căminul ei, răsbunată în sfârşit de schingiuirea şi de omorul bietului ei soţ. Şi de acum vor curge zile de lapte şi de miere, dacă... dacă n-ar fi „dacă şi poate”.
Petru-Aron, la auzul omorului lui Ştefan, se refugiase în Ardeal de frica nepotului său Roman, la curtea lui Ion Corvin de Hunyade, cu gândul de a-i cere ajutor pentru recăpătarea domniei Moldovei.
Acolo, pentru a-şi atinge mai lesne sco­pul, ceru în căsătorie pe sora lui Ion Corvin. Mâna ei fu acordată, căci domnişoara Corvin de Hunyade avea 50 de ani bătuţi, ceea ce a făcut pe unii gravi istorici, unguri şi români, să zâmbească şi cu oarecare dreptate.

Petru-Aron, fiul lui Alexandru cel Bun cu Marina, trebuie să fi avut prin 1448 cel mult 23 ani, cam de vreo vârstă deci cu nepotul său. Aşa încât această căsătorie, care ne aduse pe tronul Moldovei o doamnă ardeleancă, n-avea alt scop decât de a îndupleca pe Hunyade să-i dea ajutorul.